Dr. Dana Ghiţac
Pe pieţele de metale preţioase din Londra, de această conjunctură favorabilă au beneficiat, însă, doar platina şi paladiul, care au reuşit să înregistreze creşteri de preţ comparativ cu săptămâna anterioară. Aurul şi argintul au continuat să se confrunte cu efectele negative pe care le‑a provocat migrarea interesului speculativ către pieţele valutare, unde dolarul american s‑a întărit în faţa unui coş de valute alcătuit din monedele celor mai importanţi parteneri comerciali ai SUA (EUR, JPY, GBP, CAD, CHF, SEK), după ce conducerea Băncii Centrale a SUA (FED) a amânat, în cadrul şedinţei Federal Open Market Comittee (FOMC) din 13 martie, implementarea unui nou program de achiziţie de obligaţiuni (denumit “quantitative easing”) şi a decis menţinerea dobânzii de politică monetară în intervalul 0‑0,25%, până la finalul anului 2014.
Trebuie menţionat faptul că, impactul acestor două decizii ale FED, precum şi comentariile pozitive despre economia SUA au stimulat atât de puternic încrederea investitorilor, încât, în ciuda întăririi monedei americane, s‑a înregistrat şi o bruscă redresare a cererii de acţiuni – tendinţă atipică, care încalcă corelaţia tradiţional negativă: un dolar puternic determină scăderi pe pieţele de acţiuni.
Prognozele celor care activează pe pieţele de metale preţioase, precum dealerii de lingouri, băncile de investiţii, comercianţii de contracte futures, managerii de portofoliu (money managers) şi analiştii tehnici (chartists), sunt din ce în ce mai rezervate în legătura cu evoluţia preţului aurului.
Această situaţie se datorează faptului că piaţa sa este extrem de puternic influenţată de dolarul SUA şi de politicile monetare (ratele dobânzilor stabilite de băncile centrale) sau fiscale. De exemplu, dublarea taxelor vamale la importurile de lingouri şi monede din aur ale Indiei şi creşterea accizelor percepute, de aceeaşi ţară, pentru aurul rafinat (măsuri anunţate recent de ministrul de finanţe) ar putea exercita presiuni extrem de negative asupra cererii globale, ţinând cont de faptul că India este principala piaţă consumatoare din lume.
În aceste condiţii, deşi va rămâne o variantă atractivă pentru cei care nu‑şi pot permite să facă plasamente în aur, chiar şi argintul ar putea să se confrunte cu o puternică presiune negativă (datorată corelaţiei tradiţionale dintre preţurile celor două metale preţioase). În ceea ce priveşte platina şi paladiul, pentru care cererea este puternic legată de industria auto, evoluţia preţurilor va continua să depindă de politicile de stimulare economică pe care le vor implementa China, SUA şi ţările vest europene, precum şi de modul în care vor influenţa aceste iniţiative interesul investitorilor speculativi pentru metalele platinice.
Prin urmare, pe termen scurt, este de aşteptat ca preţurile să‑şi menţină caracterul volatil: unii investitori vor dori să fructifice oportunitatea oferită de nivelurile scăzute la care continuă să coteze metalele preţioase, pentru a face noi plasamente, alţii vor vinde pentru obţinerea rapidă de lichidităţi şi/sau profit.
Aur
În termeni de valori medii săptămânale, preţul de referinţă al aurului[2] a scăzut cu 1,08%, situându‑se la 1.667,55 $/u.f.. Evoluţia negativă a fost rezultatul faptului că metalul galben a continuat să coteze în raport invers cu dolarul american, a cărui apreciere din prima jumătate a săptămânii a provocat un val de vânzări speculative de aur atât de puternice încât, în doar două zile, valoarea unciei fine a coborât cu 3%, până la cel mai scăzut nivel înregistrat după 16 ianuarie (1644,25 $, pe 14 martie).
Prin urmare, în ciuda redresării ulterioare a interesului investitorilor, datorată tendinţei de slăbire a monedei SUA, La închiderea fixingului londonez din 7 octombrie, uncia fină de aur valora cu 2% mai mult decât cu o săptămână în urmă: 1.652 $, comparativ cu 1.620 $, în 30 septembrie.la închiderea fixingului londonez din 16 martie uncia fină de aur valora doar 1.658 $ – cu 2% mai puţin decât cu o săptămână în urmă: 1.687,5 $ în 9 martie.
În România, preţul gramului de aur fin (99,99% Au) a scăzut nesemnificativ, cu doar 0,27% faţă de săptămâna anterioară, până la 179,26 lei. Această situaţie s‑a datorat faptului că impactul tendinţei de ieftinire a unciei fine pe piaţa din Londra a fost uşor atenuat de o constantă apreciere a dolarului SUA în raport cu moneda naţională (cotaţia aurului la LBM şi raportul $/leu fiind cei doi indicatori pe baza cărora calculează BNR preţul de referinţă al metalului galben).
Totuşi, pe 16 martie, Banca Naţională a României anunţa un curs cu 1% mai mic decât cu o săptămână în urmă: 177,79 lei/gram, comparativ cu 179,95 lei/gram în 9 martie.
Argint
În termeni de medii săptămânale, preţul de referinţă al argintului[3] a scăzut cu 2,20%, până la 32,96 $/u.f.. În ciuda tendinţei de scumpire a celorlalte metale industriale, interesul investitorilor pentru argint a continuat să se diminueze în ritm alert, cu atât mai mult cu cât datele estimative privind evoluţia cererii din Asia în luna martie au fost dezamăgitoare.
Prin urmare, după ce a cotat pe trend constant descendent, la închiderea fixingului londonez din 16 martie uncia fină de argint valora cu 5% mai puţin decât cu o săptămână în urmă: 32,27 $, comparativ cu 33,87 $ în 9 martie.
Platină
În termeni de medii săptămânale, preţul de referinţă al platinei[4] a crescut cu 2,54%, la 1.682 $/u.f.. Pe parcursul intervalului analizat, metalul alb a beneficiat de un interes sporit din partea investitorilor, datorat îmbunătăţirii perspectivelor cererii industriale globale şi noilor incertitudini cu privire la aprovizionarea pieţei mondiale, după ce s‑a aflat că Impala Platinum (produce aproximativ un sfert din totalul mondial de platină) va pierde controlul asupra a 51% din resursele miniere pe care le exploatează în Zimbabwe (stat care a început naţionalizarea activelor cu capital străin, prin preluare directă sau cumpărare).
În aceste condiţii, ieftinirea aurului şi ştirea că vânzările de autovehicule noi din Europa a continuat să scadă şi în februarie (cu 9,7%, după declinul cu 7,1% din ianuarie)[5] au avut un impact relativ modest şi, la închiderea fixingului londonez din 16 martie, uncia fină de platină valora cu 1% mai mult decât cu o săptămână în urmă: 1.677 $, comparativ cu 1.655 $ în 9 martie.
Paladiu
Comparativ cu săptămâna anterioară, preţul de referinţă al paladiului a crescut cu 1,60%, situându‑se la 700,20 $/u.f.. Deşi nu se confruntă cu probleme legate de aprovizionare şi în ciuda faptului că datele privind vânzările de autoturisme noi din China indică, pentru primele două luni din an, cel mai mare declin înregistrat după 2005, paladiul a reuşit să găsească susţinerea necesară pentru a cota la niveluri mai ridicate decât în intervalul 5‑11 martie.
Prin urmare, la închiderea fixingului londonez din 16 martie, uncia fină de paladiu valora cu 2% mai mult decât cu o săptămână în urmă: 703 $, comparativ cu 690 $ în 9 martie.
Evoluţia grafică a preţurilor Metalelor Preţioase
Sursa: Baza de date a autorului
Notă: *Dollar Index Spot: indice compozit al dinamicii dolarului american în raport cu in coş alcătuit din valutele celor mai importanţi parteneri comerciali ai SUA (EUR, JPY, GBP, CAD, CHF, SEK)
**Exchage Trading Funds (ETF): acţiuni emise de trusturi de investiţii (structurate într-un mod similar unui fond mutual) în schimbul depozitelor de aur, argint, platină sau paladiu pe care acestea le deţin. Valoarea lor se bazează pe preţul spot al metalului preţios pentru care sunt emise:
iShares Silver Trust (simbol SLV) sunt emise de iShares şi reflectă performanţa preţului argintului la London Bullion Market (LBM)
ETFS Physical Platinum Shares (simbol PPLT) şi ETFS Phyisical Palladium Shares (simbol PALL) sunt emise de ETFS Platinum Trust, respectiv ETFS Palladium Trust, pentru a reflecta performanţa preţului platinei şi paladiului la London Platinum and Palladium Market (LPPM)
[1] “Composite leading indicator for the OECD continues to signal a positive change in momentum”, http://www.oecd.org/dataoecd/43/8/49881724.pdf
[2] Comunicat, în după‑amiaza fiecărei zile, de către Asociaţia Londoneză a Pieţei de lingouri (LBMA).
[3] Stabilit, în după amiaza fiecărei zile, de Piaţa de Platină şi Paladiu din Londra (LPPM).
[4] Stabilit, în după amiaza fiecărei zile, de Piaţa de Platină şi Paladiu din Londra (LPPM).
[5] Declinul pieţei auto din Europa implică şi o scădere a cererii globale de platină, deoarece acest metal este utilizat pentru catalizatorii antipoluanţi cu care sunt dotate motorizările diesel.