AUTOR: Dr. Dana Ghiţac
Perspectiva menţinerii ratelor negative ale dobânzii de referinţă din SUA şi temerile privind o posibilă creştere a taxelor din această ţară, riscul unei noi recesiuni economice la nivel mondial şi prelungirea perioadei de austeritate cu care se confruntă economiile europene au reînceput, în noiembrie, să stimuleze cererea de plasamente în lingouri de aur şi argint. Pe de altă parte, problemele cu care s-a confruntat industria extractivă din Republica Africa de Sud (principalul furnizor mondial de platină) şi evoluţia extrem de bună a industriei auto din SUA (unul dintre cei mai mari consumatori mondiali de paladiu) au creat un climat extrem de favorabil pentru redresarea interesului speculativ faţă de metalele platinice.
În aceste condiţii, cotaţiile au evoluat pe trend ascendent pe aproape toate pieţele din lume, inclusiv pe cele din Londra[1], unde metalele preţioase au încheiat luna noiembrie peste nivelurile la care începeau anul 2012. Tendinţa de scumpire a fost, totuşi, blocată de vânzările pe care au fost obligaţi să le facă investitorii speculativi pentru a-şi acoperi pierderile înregistrate pe pieţele de acţiuni şi/sau valutare, în perioada când moneda euro se deprecia din ce în ce mai rapid în raport cu dolarul american. Prin urmare, cu excepţia paladiului, metalele preţioase au înregistrat scăderi de preţ, în termeni de medii lunare (vezi tabelul următor).
Evoluţia preţurilor | Aur* (LBMA) | Argint* (LBMA) | Platină* (LPPM) | Paladiu* (LPPM) | Aur** (BNR) |
medie noiembrie | 1.721,14 | 32,77 | 1.576,36 | 636,50 | 195,63 |
faţă de luna octombrie | -1% | -1% | -4% | 0,5% | -1% |
pe parcursul lunii noiembrie | 1% | 5% | 2% | 12% | -1% |
în intervalul 3 ian. – 30 nov. | 8% | 19% | 15% | 3% | 13% |
Notă: *)preţurile sunt în $/u.f.; **)preţul este în lei/gram.
Sursa: Prelucrare autor, pe baza cotaţiilor publicate zilnic de London Bullion Market Association (LBMA), London Platinum and Palladium Market (LPPM) şi Banca Naţională a României (BNR)
În România, unde preţul oficial al gramului de aur este calculat de Banca Naţională (BNR) în funcţie de cotaţia unciei fine la London Bullion Market şi de raportul $/lei, evoluţia ascendentă fost stopată, în ultima jumătate a lunii, de brusca apreciere a monedei naţionale în raport cu dolarul SUA. Totuşi, de la începutul anului şi până la sfârşitul lui noiembrie, valoarea gramului de aur a crescut cu 13%.
Aur
În ultima săptămână din noiembrie, preţul de referinţă al aurului[2] a crescut, în medie, cu doar 0,04%, la 1.731,15 $/u.f.
Deşi continuă să beneficieze de o cererea fizică extrem de susţinută, fapt demonstrat de noile niveluri record la care s-au situat, în noiembrie, achiziţiile de monezi „American Eagle”[3] şi cele de lingouri[4], metalul galben continuă să se confrunte cu efectele negative pe care le generează vânzările speculative. Prin urmare, datorită ieftinirii bruşte şi extrem de puternice din 27-28 noiembrie, când preţul a scăzut cu aproape 3%, la închiderea fixingului londonez din 30 noiembrie, uncia fină de aur valora cu 0,5% mai puţin decât cu o săptămână în urmă: 1.726 $, comparativ cu 1.732,5 $ în 23 noiembrie.
În România, preţul de referinţă[5] al aurului a scăzut cu 0,87% faţă de săptămâna anterioară, la 194,92 lei.
Impactul ieftinirii unciei fine pe piaţa din Londra a fost amplificat de accentuarea tendinţei de constantă apreciere a monedei naţionale în raport cu dolarul SUA. În aceste condiţii, cursul anunţat de Banca Naţională a României pe 30 noiembrie s-a situat cu 2% sub cel stabilit în urmă cu o săptămână: 192,32 lei/gram, comparativ cu 196,21 lei/gram în 23 noiembrie.
Argint
În termeni de medii săptămânale, preţul de referinţă al argintului[6] a crescut cu 2,69%, la 34,00 $/u.f..
Pe parcursul intervalului analizat, metalul a beneficiat nu doar de o continuă creştere a cererii de lingouri (din partea ETF-urilor) ci şi de impactul pozitiv pe care l-a avut, în rândul investitorilor speculativi interesaţi de argint, brusca scumpire a metalelor neferoase. Prin urmare, deşi a cotat pe trendul aurului, la închiderea fixingului londonez din 30 noiembrie, uncia fină de argint valora 34,28 $ (cel mai ridicat nivel înregistrat după 5 octombrie) cu 3% mai mult decât cu o săptămână (33,41 $ în 23 noiembrie).
Platină
Preţul de referinţă al platinei[7] a crescut cu 2,10% comparativ cu săptămâna anterioară, la 1.610,60 $/u.f.. Sporirea cererii de investiţie s-a resimţit şi pe piaţa fizică a metalului alb, care a continuat să coteze pe trend ascendent şi a reuşit să revină, pentru prima dată în ultima lună, peste nivelul de 1.600 $/u.f.. Prin urmare, în ciuda puternicelor vânzări speculative din 28 noiembrie (cu care s-au confruntat toate metalele preţioase), la închiderea fixingului londonez din 30 noiembrie, uncia fină de platină valora cu 2% mai mult decât cu o săptămână în urmă: 1.612 $, comparativ cu 1.584 $ în 23 noiembrie.
Paladiu
Preţul de referinţă al paladiului[8] a crescut cu 3,68% comparativ cu săptămâna anterioară, la 671,10 $/u.f..
Mai puţin afectat de evoluţia preţului aurului, metalul a beneficiat din plin de puternica redresare a interesului investitorilor pentru sectorul industrial, manifestat prin puternicele plasamente efectuate pe pieţele de acţiuni şi de materii prime. În acest context, la închiderea fixingului londonez din 30 noiembrie, uncia fină de paladiu valora 685 $ (cel mai ridicat nivel înregistrat după 17 septembrie), cu 4% mai mult decât în săptămâna precedentă (657 $ în 23 noiembrie).
Evoluţia grafică a preţurilor Metalelor Preţioase
SURSA: Prelucrare autor, pe baza datelor publicate zilnic de LBMA, LPPM, Bloomberg.com şi Finance.yahoo.com
NOTE:
*Dollar Index Spot: indice compozit al dinamicii dolarului american în raport cu in coş alcătuit din valutele celor mai importanţi parteneri comerciali ai SUA (EUR, JPY, GBP, CAD, CHF, SEK)
**Exchage Trading Funds (ETF): acţiuni emise de trusturi de investiţii (structurate într-un mod similar unui fond mutual) în schimbul depozitelor de aur, argint, platină sau paladiu pe care acestea le deţin. Valoarea lor se bazează pe preţul spot al metalului preţios pentru care sunt emise:
ETFS Physical Silver Shares Tru (simbol SIVR) sunt emise de ETF Securities şi reflectă performanţa preţului argintului la London Bullion Market (LBM)
ETFS Physical Platinum Shares (simbol PPLT) şi ETFS Phyisical Palladium Shares (simbol PALL) sunt emise de ETFS Platinum Trust, respectiv ETFS Palladium Trust, pentru a reflecta performanţa preţului platinei şi paladiului la London Platinum and Palladium Market (LPPM)
[1] London Bullion Market (LBM) şi London Platinum and Palladium Market (LPPM) – pieţe londoneze angro de aur şi argint, respectiv platină şi paladiu, unde se stabilesc zilnic, în sistem over-the-counter, preţurile de referinţă (în dolari SUA/uncie fină) pentru toate celelalte pieţe mondiale pe care se tranzacţionează cele patru metale preţioase.
[2] Comunicat, în după-amiaza fiecărei zile, de către Asociaţia Londoneză a Pieţei de lingouri (LBMA).
[3] Vânzările din SUA s-au situat la cel mai ridicat nivel din ultimii 14 ani.
[4] Volumul de metal fizic pe care îl deţine SPDR Gold Shares a ajuns la un nou maxim istoric, de 1.347 tone.
[5] Calculat zilnic de Banca Naţională, pe baza cotaţiei unciei fine de aur stabilite de London Bullion Market Association şi a raportului dintre dolarul SUA şi moneda naţională.
[6] Comunicat, în după-amiaza fiecărei zile, de către Asociaţia Londoneză a Pieţei de lingouri (LBMA).
[7] Stabilit, în după amiaza fiecărei zile, de Piaţa de Platină şi Paladiu din Londra (LPPM).
[8] Stabilit, în după amiaza fiecărei zile, de Piaţa de Platină şi Paladiu din Londra (LPPM).