AUTOR: Mariana Papatulică
I. ŢIŢEI
În săptămâna 26 noiembrie – 2 decembrie 2012, preţurile principalelor ţiţeiuri de referinţă, pe piaţa spot din Rotterdam, au scăzut uşor, în termeni de medii săptămânale, respectiv Brent-ul (Anglia), cu 0,36%, la 110,43 $/baril, iar WTI (SUA), cu 0,15%, la 87,28 $/baril.
Declinul preţurilor a fost atribuit reînnoirii temerilor în legătură cu o nouă recesiune economică mondială cu consecinţa sa implicită asupra ofertei şi cererii pentru ţiţei.
Principalul factor de antrenare a preţurilor ţiţeiului l-a constituit îngrijorarea asociată evoluţiei economiilor SUA şi a celor din UE, referitoare la: perspectiva incertă a soluţionării problemelor fiscale, diminuarea vânzărilor de locuinţe, reducerea cheltuielilor de consum şi majorarea substanţială a stocurilor de benzină. La sfârşitul intervalului, preţurile ţiţeiului au înregistrat o uşoară creştere, care a atenuat declinul săptămânal, sub influenţa unor elemente noi, respectiv a optimismului în legătură cu posibilitatea ca preşedintele american Obama să încheie un acord cu Congresul asupra bugetului, a informaţiei referitoare la creşterea cu 2,7% a PIB-ului SUA în trimestrul III 2012, cu 0,7 p.p peste nivelul aşteptărilor, şi a măsurii Senatului SUA de a înăspri sancţiunile la adresa Iranului, având ca principale ţinte sectorul energiei şi al transporturilor navale.
II. GAZ NATURAL
Preţul gazului natural pe piaţa spot a SUA a crescut uşor, cu 2 $/1000 m.c., în raport cu săptămâna precedentă, la o valoare medie săptămânală de 138,53 $/1000 m.c., evoluţie atribuită majorării apreciabile a consumului casnic, cu circa 22% în săptămâna analizată, pe fondul unei răciri apreciabile a vremii, în special pe Coasta de est a SUA.
III. PRODUSE PETROLIERE
Benzina
Preţul benzinei cu CO 95, Eurograde, pe piaţa spot din nord-vestul Europei, CIF cargouri, a înregistrat un declin de 3,06%, la o valoare medie săptămânală de 968,40 $/tonă, evoluţie care a reflectat uşorul declin al preţurilor ţiţeiului şi restrângerea sezonieră a cererii.
Deşi se află în extrasezon, perspectivele pieţei şi preţurilor benzinei rămân favorabile, având în vedere deficitul care se conturează pe două pieţe mari consumatoare, şi anume Rusia şi Brazilia. De altfel, compania Tupras din Turcia a iniţiat, deja, o licitaţie pentru vânzarea unei cantităţi importante de benzină firmelor Petrobras (Brazilia) şi Litasco (Rusia) în prima parte a anului 2013. Comercianţii se aşteaptă ca Brazilia să-şi suplimenteze importul de benzină de la nivelul actual de 80.000 barili/zi, la 90.000 barili/zi, în următoarele 3 luni. Pe de altă parte, în 2013, Rusia se va confrunta cu un deficit de benzină, deoarece rafinăriile sale nu au reuşit să se alinieze standardelor de calitate mai restrictive (referitoare la emisiile poluante). În octombrie, exportul de benzină al Rusiei a scăzut cu 13,3%, comparativ cu luna precedentă.
Nafta
Nafta, pe piaţa spot din nord-vestul Europei, CIF cargouri, a fost singurul produs care a a înregistrat o uşoară creştere de preţ, de 0,57%, la un nivel mediu de 935,20 $/tonă, majorare limitată, însă, de declinul preţului propanului, materia primă concurentă, în sectorul petrochimic.
Motorină, diesel
Preţurile distilatelor medii, pe piaţa spot din nord-vestul Europei, CIF cargouri, au rămas practic staţionare, în cazul motorinei cu 0,1% sulf, la un nivel mediu de 948,45 $/tonă şi au scăzut cu 0,88% în cazul diesel-ului, la 992,55 $/tonă, evoluţie determinată de uşorul declin al preţului ţiţeiului Brent, de cererea relativ limitată datorită vremii încă favorabile şi de oferta sporită a rafinăriilor, care îşi reiau activitatea după o perioadă prelungită de revizii tehnice.Volumul tranzacţiilor de diesel pentru lunile decembrie şi ianuarie se situează la mai puţin de jumătate din nivelul considerat normal pentru această perioadă a anului.
Deşi stocurile de motorină sunt foarte scăzute, atât în zona de nord-vest a Europei cât şi pe Coasta de est a SUA, comercianţii încearcă să le menţină la acest nivel, din cauza situaţiei de backwardation, în care preţurile spot, mai mari în raport cu cele din tranzacţiile viitoare, fac nerentabilă finanţarea stocurilor.
Pe termen scurt, analiştii nu întrevăd perspective de creştere a cererii de motorină, deşi în Germania se preconizează o răcire a vremii. Nici pentru diesel, perspectivele nu sunt mai clare, iar reducerea anticipată a exportului de ţiţei al Rusiei către Europa de vest, în decembrie (din cauza majorării consumului intern), va antrena o creştere a preţului ţiţeiului, care va afecta rentabilitatea proceselor de producere a distilatelor medii.
Păcură
Preţul păcurii cu 3,5% sulf, pe piaţa spot din nord-vestul Europei, CIF cargouri, a scăzut cu 0,35%, la o medie săptămânală de 574,10 $/tonă. Preţul păcurii se află sub presiunea neagtivă a cererii reduse din partea sectorului de bunkeraj (alimentarea cu combustibil a navelor) şi a ofertei sporite în Europa, datorită majorării producţiei rafinăriilor locale şi a exporturilor Rusiei.
Evoluţia grafică a preţurilor Ţiţeiului şi Produselor Petroliere
Sursa: Baza de date I.E.M.