AUTOR: Mariana Papatulică
I. ŢIŢEI
Preţul ţiţeiului constituie un subiect foarte sensibil, de care depind mai multe variabile, iar evoluţia lui continuă să facă obiectul unei perpetue surprize.
Anul 2012 nu a fost unul prea benefic pentru cei care sperau că ţiţeiul se va ieftini şi aceasta din cauza influenţei mai multor factori, între care menţionăm:
- tensiunile geo-politice din Orientul Mijlociu generate, în principal, de conflictul dintre statele occidentale şi Iran, pe tema programului nuclear al acestuia şi de eforturile de stopare a acestuia, printr-un embargou petrolier. Embargoul împotriva Iranului, impus de statele occidentale, în frunte cu UE, a făcut ca omenirea să piardă un volum considerabil de ţiţei din Iran, comparabil ca dimensiune cu ceea ce s-a pierdut, în 2011, din Libia şi anterior din Irak, impactul fiind resimţit cu precădere de preţul ţiţeiului Brent. La acestea se adaugă şi temerile crescânde privind o „reescaladare” a războiului civil din Siria;
- o creştere a preţurilor cu amănuntul ale produselor petroliere, care a declanşat semnale de alarmă în capitalele lumii,în special în UE, chiar mai mari decât retragerea de pe piaţă a unor mari volume de ţiţei iranian ca urmare a respectării sancţiunilor internaţionale asupra exportului de ţiţei al acestei ţări;
- o serie de întreruperi neplanificate, ale producţiei de ţiţei în unele ţări ne-OPEC;
Tendinţa de creştere a preţurilor a fost însă atenuată de incidenţa următorilor factori:
- evoluţia predominant ascendentă a producţiei OPEC, în special a Arabiei Saudite, care, asociată cu creşterea explozivă a producţiei nord-americane de ţiţei neconvenţional, a contracarat deficitul temporar din unele state ne-OPEC.
- creşterea preocupărilor legate de starea economiei mondiale, în speţă de criza datoriilor suverane din Zona euro, de impasul în soluţionarea problemei bugetului SUA şi de încetinirea creşterii economice în China, considerată motorul cererii de petrol din ultimul deceniu. „Zidul fiscal” era prevăzut să intre în vigoare la începutul anului în curs şi urma să antreneze măsuri de austeritate care riscau să conducă la o nouă recesiune economică în SUA.
Anul 2013 a debutat însă, pe un fundal mai optimist, pentru preţurile ţiţeiului, în special pentru WTI (SUA), care pe piaţa spot din Rotterdam, a crescut cu 2,77 %, în săptămâna 31 decembrie 2012-6 ianuarie 2013, la o medie de 92,64 $/baril şi cu 2,2% în luna decembrie, după ce a pierdut 1,7% în trimestrul IV şi 8% la nivelul întregului an 2012.
Preţul ţiţeiului Brent, relevant pentru pieţele europene, a crescut cu 1,49%, în prima săptămână a anului 2013, la 111,74 $/baril, cu puţin sub media anului 2012, de 112 $/baril. La rândul ei, media anului 2012, a fost cu 3,5% mai mare raportată la anul 2011.
Cauzele principale ale majorării preţurilor ţiţeiului, în primele zile ale anului 2013 au fost următoarele: a) soluţionarea impasului politic de la Washington privind bugetul pe anul 2013, prin promulgarea legii bugetului, în data de 3 ianuarie a.c., în condiţiile în care alternativa era „un zid bugetar”, care presupunea creşterea impozitelor pentru aproape toţi contribuabilii şi tăieri masive la bugetul federal, cu riscul final al reintrării SUA în recesiune; b)creşterea valorii acţiunilor la bursele de valori (pieţele la termen)din SUA şi Europa; c)declinul accentuat al stocurilor de ţiţei ale SUA, cu 12 mil.barili, în săptămâna anterioară celei analizate; d)datele privind crearea a 155.000 de noi locuri de muncă în SUA, în luna decembrie; e) informaţiile economice mai favorabile referitoare la economia chineză, unde producţia industrială a crescut în decembrie, în cel mai ridicat ritm din mai 2011, ceea ce a sporit optimismul pieţelor privind revigorarea motorului de creştere economică al Asiei, cu un impact pozitiv şi asupra cererii de energie.
Cu toate acestea, trendul ascendent al preţurilor a fost uşor temperat, în ultima zi de tranzacţii a săptămânii, pe fondul informaţiei conform căreia Banca Centrală a SUA (FED) are în vedere ajustarea programului de cumpărare a activelor–aşa numitele măsuri de stimulare cantitativă- în funcţie de perspectivele pieţei forţei de muncă.FED a promis să menţină ratele dobânzilor la nivelul actual, aproape de “zero”, până când rata şomajului scade la 6,5%, dar atât timp cât inflaţia nu ameninţă să depăşească 2,5%.
Perspective
Richard Ilczyszyn, specialist în strategia pieţei şi fondator al firmei „II trader.com LLC” din Chicago, consideră că preţul ţiţeiului WTI ar urma să se stabilizeze în zona a 76-80 $/baril, chiar în conditiile unei creşteri masive a producţiei SUA de ţiţei din surse neconvenţionale.
Analiştii de la “Saxo Bank” au lansat, în schimb, o ipoteză extremă, conform căreia preţul WTI, ţiţeiul de referinţă pe piaţa SUA, ar urma să scadă la 50 $/baril, respectiv la aproape jumătate din nivelul actual, în principal datorită creşterii puternice a producţiei în Statele Unite prin noile metode de exploatare, precum fracturarea hidraulică a formaţiunilor de roci de şist. Tendinţa descendentă a preţurilor petrolului ar putea fi accentuată de încetinirea creşterii economiei mondiale, care ar genera un declin al consumului de energie la nivel global.
Pe de altă parte, chiar într-o asemenea variantă, statele membre ale OPEC şi Rusia vor întârzia să-şi reducă producţia, din cauza dorinţei de a obţine venituri cât mai mari pentru a-şi acoperi cheltuielile publice tot mai substanţiale.
Experţii de la “Roubini Global Economics”, structură patronată de renumitul analist Nouriel Roubini, cel care a prevăzut criza financiară din 2008, au analizat toţi factorii posibili, care ar putea influenţa evoluţia preţurilor ţiţeiului şi au schiţat un tablou aproximativ a ceea ce se va întâmpla în continuare pe piaţa celei mai imprevizibile dintre materiile prime.
Într-o primă fază, prognozele oficiale ale OPEC relevă faptul că schimbările vor fi aproape imperceptibile. Preţul mediu al ţiţeiului Brent se va situa, în 2013, în jurul valorii de 111 $/baril, faţă de 112 $/baril, în 2012, iar cel al ţiţeiului american WTI va coborî de la 95 $/baril, în 2012, la 93 $/baril, în 2013.
Nu există motive pentru un salt al preţurilor, deoarece creşterea economiei mondiale rămâne “anemică” (prognoza FMI este de 3,6% în 2013, după o creştere de 3,3% în 2012), iar aceasta va presupune o stagnare a cererii de ţiţei. Oferta va fi stabilă graţie majorării producţiei de ţiţei a SUA şi a revenirii pe piaţă a unor ţări, precum Sudanul, care va începe livrările în primul trimestru al anului 2013. Dar, spre sfârşitul anului, preţurile vor începe să scadă ca urmare a unei reduceri previzibile a cererii.
Experţii în domeniu precizează, în context, că statele membre OPEC nu vor permite ca preţurile să coboare sub 100 $/baril. Ca răspuns, acestea îşi vor reduce producţia. Iar, menţinerea probabilă a instabilităţii politice din Orientul Mijlociu şi din Africa de Nord va constitui un factor suplimentar care nu va permite ţiţeiului să ajungă sub nivelul corespunzător evoluţiei economiei mondiale.
Analiza efectuată de experţii de la Roubini Global Economics arată că, în decembrie 2013, preţul petrolului Brent va atinge 105 $/baril, precizând că, exactitatea acestei estimări este destul de relativă, gradul de probabilitate fiind de 9%.
Între factorii care ar putea determina o explozie a pieţei, Iranul reprezintă principalul pericol. Dar, după aprecierile autorilor studiului, un scenariu dezastruos este puţin probabil. Producţia de ţiţei a acestei ţări s-a redus de la 3,7 milioane, la 2,7 milioane barili/zi, după introducerea sancţiunilor impuse de UE şi SUA. În ianuarie va începe o nouă rundă de negocieri privind programul nuclear al Teheranului. SUA sunt dispuse să atenueze, pas cu pas, embargoul stabilit, dacă Iranul va renunţa la ambiţia de a fabrica arma nucleară. Tratativele nu vor conduce însă la realizarea unor progrese însemnate. În cazul unui conflict militar,Iranul va decide, probabil, blocarea Strâmtorii Ormuz, care face legătura între Golful Persic şi oceanele lumii, dar se presupune că flota americană va rezolva rapid această problemă. Totuşi, acest lucru va perturba alimentarea cu ţiţei a pieţei mondiale, moment în care vor interveni Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite, care, prin conductele care ocolesc strâmtoarea, pot furniza până la 4,5 milioane barili/zi. Prin strâmtoarea Ormuz se transportă zilnic 17 milioane barili de ţiţei, respectiv, 20% din comerţul mondial cu ţiţei. În cazul în care ar apărea, perturbări în ofertă, preţul ţiţeiului ar putea urca la 130 de dolari/baril.
II. GAZ NATURAL
Preţul gazului natural pe piaţa spot a SUA a scăzut în prima săptămână a anului 2013, înregistrând o medie de 115 $/1000 m.c, iar pe piaţa spot din New York a atins cea mai scăzută valoare din ultimele 3 luni, de 109 $/1000 m.c., pe seama unor prognoze meteo care au indicat o încălzire a vremii, ce va determina o reducere a cererii pentru combustibil de încălzire.
Stocurile de gaz au înregistrat 3.652 miliarde picioare cubice (35 pic.cub=1 m.c.) la sfârşitul lunii decembrie 2012, un record pentru această perioadă a anului, iar oferta totală a fost cu 12,6% mai mare în raport cu media ultimilor 5 ani.
Conform unei previziuni a băncii “Credit Suisse”, din Londra, preţul spot al gazului natural în SUA ar putea creşte cu circa 15% în acest an, la o medie de 135 $/1000 m.c., evoluţie, care se va datora reducerii excedentului de stocuri şi încetinirii marcate a ritmului de creştere a producţiei interne.
De precizat că, boom-ul producţiei de ţiţei şi gaze a SUA a contribuit la reducerea drastică a dependenţei sale de importuri. Conform Departamentului Energiei, în primele 9 luni ale anului 2012, SUA şi-au acoperit, din resurse proprii, 83% din necesarul de consum de energie, ceea ce reprezintă cel mai ridicat nivel de auto-aprovizionare din 1991.
* * *
Potrivit Agenţiei Internaţionale pentru Energie (AIE), în ipoteza în care succesul exploatării rezervelor necovenţionale de gaz ar depăşi graniţele SUA şi ar putea fi reprodus în alte zone de pe glob, deţinătoare ale unor asemenea rezerve, pe termen mediu, gazul va putea surclasa cărbunele, în structura ofertei mondiale de energie primară, urmând să ocupe poziţia a doua după ţiţei şi o pondere în mixul de energie, la nivel mondial de 26% în 2035 ( faţă de 21% în prezent). Deşi, în termeni relativi, creşterea nu pare foarte importantă, în termeni absoluţi, consumul va creşte spectaculos în această perioadă. AIE consideră că, “în cazul în care obstacolele pot fi depăşite, oferta mai mare de gaz şi preţurile mai mici vor antrena o creştere cu 50% a cererii mondiale de gaze în următorii 20 de ani. Dacă „boom-ul gazului de şist” din SUA ar putea fi reprodus la scară mondială, excedentul enorm de gaz ar grăbi apariţia unei pieţe globale, şi aşa cum secolul 20 a fost cel al ţiţeiului, secolul 21 s-ar putea dovedi a fi un secol al gazului”.
Ce şanse există în acest sens?
În contrast cu opinia AIE, Institutul “Chatham House” din Londra consideră că o “epocă de aur” pentru gazele naturale nu se poate instala nici prea curând şi oricum nu la nivel mondial, pornind de la premisa că boom-ul gazului de şist din SUA are şanse reduse de a se repeta şi în alte zone.„ De asemenea, diferenţele în privinţa preţurilor, a disponibilităţii şi a bazei industriale din Europa, SUA şi China ar putea întârzia “succesul” gazului.
Pentru ca acest lucru să se întâmple, la nivel mondial, gazul ar trebui să devină un produs global, fungibil ca ţiţeiul, iar diferenţele de preţ regionale, ar trebui să se atenueze, având în vedere faptul că, în prezent, cantităţi tot mai mari de gaz, sub formă de GNL, circulă pe tot globul, absorbind excedentele şi completând deficitele regionale din America de Nord, Europa şi Asia.
Deşi a fost captivată de oportunităţile oferite de exploatarea unor asemenea rezerve, relativ abundente şi în Europa, aceasta este mai degrabă rezervată în promovarea gazului de şist, care a adus transformări majore în structura consumului de energie din SUA.
Atât Europa, cât si Asia se orientează tot mai mult spre cărbunele importat din SUA, dizlocuit din consum de gazul de şist. Astfel, cu riscul majorării emisiilor de carbon, UE utilizează în centralele termo-electrice, în mod preponderent, atât cărbune propriu, cât şi importat din SUA, deoarece gazul european nu este competitiv, acesta costând de 3-4 ori mai mult decât în Statele Unite (10,43 $/milBTU, faţă de 3,20 $/mil.BTU) ceea ce afectează competitivitatea utilizatorilor industriali. Walter Boltz, vice-presedinte la Agenţia pentru cooperarea autorităţilor de reglementare din domeniul energetic, recunoştea că, având în vedere obiectivele climatice ale UE, acesta este cel mai stupid lucru pe care îl poate face, dar realităţile comerciale forţează companiile să procedeze în acest mod.”
III. PRODUSE PETROLIERE
Potrivit unui studiu al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) cu sediul la Paris, în anul 2012, rafinăriile din cele 34 de ţări membre au înregistrat o înviorare neaşteptată a activităţii lor, concretizată în cea mai mare parte a perioadei analizate, în profituri apreciabile. Ieşite din revizii tehnice sezoniere prelungite, rafinăriile din ţările OCDE au răspuns la marjele ridicate de profit din această vară şi la stocurile joase de produse, cu o creştere a producţiei.
Comerţul transatlantic (UE – SUA) cu produse uşoare şi medii (benzină, motorină), mult timp descurajat, s-a revitalizat, deoarece produsele s-au îndreptat spre pieţele care au oferit prime mai mari de preţ.
Interdependenţele la nivel mondial în furnizarea de produse petroliere au sporit, ceea ce înseamnă, pe de o parte, că piaţa devine din ce în ce mai flexibilă, dar, de asemenea, mult mai volatilă.
Anul 2013 a debutat mai slab pe piaţa produselor petroliere, evoluţie oarecum caracteristică începutului de an, în care activitatea tranzacţională este relativ limitată, iar cererea sezonieră pentru produse de încălzire a marcat creşteri minime, pe fondul unor conditii meteo relativ blânde.
Benzina
Preţul benzinei regular, cu CO 95, pe piaţa spot din nord-vestul Europei, CIF cargouri a scăzut uşor, cu 0,59% în prima săptămână din an, la 952,33 $/tonă, în condiţiile limitării tranzacţiilor din cauza sarbătorilor de iarnă.
Comercianţii au afirmat că, cererea în creştere din partea clienţilor terţi, de peste ocean, va începe să ofere suport pieţei şi preţurilor benzinei:după o perioadă de interes redus din partea SUA, aceasta şi-a reluat achiziţiile spot din Europa, Anglia este de asemenea interesată de achiziţii de benzină din Europa continentală, ca şi o serie de ţări din Africa de vest, în principal, Nigeria.
Spre deosebire de piaţa din Rotterdam, pe piaţa din zona Mediteranei benzina a rămas fermă sub aspectul preţurilor, acestea fiind favorizate de cererea din partea Algeriei, a Orientului Mijlociu şi a Italiei.Aceasta din urmă s-a confruntat cu închiderea mai multor rafinării, astfel încât capacitatea instalată totală de rafinare a Italiei s-a redus de la 103 mil.tone in 2011, la 90 mil.tone în 2012.
Motorina
Preţurile celor două sortimente de motorină, pe piaţa spot din nord-vestul Europei, CIF cargouri, au crescut nesemnificativ, cu câte 0,10%, la valori de 942,33 $/tonă pentru motorina destinată încălzirii, cu 0,1% sulf şi de 964,33 $/tonă pentru diesel.
Preţurile au crescut uşor, datorită operaţiilor de refacere a stocurilor consumate la sfârşitul de an şi a interesului pentru achiziţii din partea Turciei.
Păcura
Preţurile păcurii, pe piaţa spot din nord-vestul Europei, CIF cargouri au fost singurele din spectrul produselor petroliere primare care au înregistrat o creştere mai importantă în prima săptămână a anului, de 3,42%, la 582,67 $/tonă, ca urmare a unei activităţi mai intense de stocare în porturile Malta, Gibraltar şi Rotterdam.
Evoluţia grafică a preţurilor Ţiţeiului şi Produselor Petroliere
Sursa: Baza de date I.E.M.
