Mariana Papatulică
I. ŢIŢEI
În intervalul 4-10 iunie 2012, preţurile ţiţeiului, pe piaţa spot din Rotterdam, au continuat să înregistreze scăderi moderate, în termeni de medii săptămânale, de 3,74%, la 99,84 $/ baril, în cazul ţiţeiului Brent (Anglia), şi de 3,96 %, la 84,43 $/baril, în cazul WTI (SUA), sub influenţa ratei ridicate a şomajului în SUA şi a semnalelor negative provenite din Zona euro, ambii factori fiind percepuţi ca un indiciu de încetinire a ritmului creşterii economice şi, implicit, de cerere diminuată pentru ţiţei.
Evoluţia menţionată se înscrie în continuarea trendului descendent din luna mai (când preţurile au scăzut cu 17% – cel mai mare declin lunar înregistrat din octombrie 2008 şi până în prezent), fiind determinată de rata încetinită de creştere a economiei mondiale, de oferta amplă, chiar excedentară, de pe piaţă şi de reducerea primelor de risc geopolitic.
Pentru prima dată după scăderile accentuate din ultima lună şi jumătate, în intervalul 5-7 iunie, cotaţiile medii zilnice ale ţiţeiului au înregistrat creşteri succesive, sub influenţa următorilor factori:
-ameliorarea indicelui Institutului de Management al Ofertei din SUA, care indică o înviorare a activităţii în sectorul ne-manufacturier, de la 53,5 în aprilie, la 53,7, în mai a.c.;
– decizia miniştrilor de finanţe şi a guvernatorilor băncilor centrale din grupul principalelor 7 state industrializate, reuniţi într-o întâlnire preliminară convocată înainte de Summitul Grupului G-20 din Mexic, din 18-19 iunie, de a adopta măsuri în vederea soluţionării crizei datoriilor suverane din Zona euro;
“Preţul internaţional al ţiţeiului creşte ca urmare a speranţelor tot mai mari privind salvarea băncilor spaniole aflate în dificultate, pentru a limita criza datoriilor din Zona euro”, a menţionat firma de brokeraj “Phillip Futures”. În fapt, investitorii au fost încurajaţi de o informaţie potrivit căreia Pactul European de Stabilitate Financiară ar putea fi autorizat să împrumute Spania, pentru recapitalizarea băncilor.
– decizia Chinei de a reduce dobânda de referinţă;
Menţionăm că Banca Centrală a Chinei a coborât dobânda de politică monetară, pentru prima dată din 2008, în vederea stimulării creşterii economice, cu 0,25 puncte procentuale, la 6,31%.
Perspectiva unui nou impuls de la FED, (Banca Centrală a SUA), în sensul de a introduce pe piaţă o nouă tranşă de lichidităţi (quantitative easing) pentru a stimula activitatea celui mai mare consumator mondial de ţiţei, a contribuit, de asemenea, pentru scurt timp, la creşterea optimismului pe piaţă.
Speranţele s-au risipit rapid,iar preţurile au scăzut uşor în ultima zi a săptămânii, deoarece preşedintele FED a lăsat să se înţeleagă că este posibil să nu facă schimbări în politica monetară a SUA pentru a sprijini relansarea, ceea ce a antrenat o creştere a cursului dolarului în raport cu euro.
Directorul executiv al grupului “Royal Dutch Shell”, Peter Voser, consideră că preţurile ţiţeiului vor scădea şi mai mult, în a doua jumătate a anului 2012, deoarece cererea de ţiţei va reacţiona la încetinirea creşterii economiei mondiale şi la relaxarea tensiunilor politice internaţionale. „Cererea mondială este mai slabă, există elemente de recesiune în UE şi o încetinire uşoară a creşterii în Asia-Pacific”, a declarat Voser. “În plus, Arabia Saudită, cel mai mare exportator de ţiţei pe plan mondial, şi-a majorat producţia la cel mai ridicat nivel din ultimele câteva decenii, pentru a reduce preţul ţiţeiului Brent şi a nu periclita procesul de redresare economică”.
Si alţi analişti occidentali consideră că recenta înviorare a preţurilor nu va fi de durată. Manouchehr Takin, analist la Centrul pentru Studii Energetice din Londra, care, luna trecută, a prezis ca Arabia Saudită va acţiona pentru a coborâ preţul ţiţeiului Brent la 100 $/baril, consideră că presiunea depresivă asupra preţurilor va persista până în momentul în care această ţară îşi va reduce producţia.
II. GAZ NATURAL
Preţul gazului natural pe piaţa spot a SUA a înregistrat o scădere de 9,5 $/1000 m.c. faţă de săptămâna precedentă, la o medie de 80,5 $/1000 m.c., sub influenţa declinului preţului ţiţeiului, a cererii diminuate şi a majorării stocurilor într-un cuantum superior celui scontat.
Preţul mediu de export al gazului natural rusesc în cadrul contractelor pe termen lung a înregistrat, în luna mai 2012, un nivel mediu de 452,52 $/1000 m.c, nemodificat faţă de luna precedentă.
III. PRODUSE PETROLIERE
Benzina
Preţul benzinei regular, cu CO 95, fără plumb, pe piaţa spot din nord-vestul Europei, CIF cargouri, a scăzut în medie cu 3,08 %, la 962,80 $/tonă, reflectând traiectoria descrescătoare a preţului ţiţeiului şi absenţa oportunităţilor de export pe piaţa SUA, din cauza cererii diminuate, a creşterii importante a stocurilor (cu 3,35 mil. barili) şi a producţiei ridicate a rafinăriilor americane, care, în mai, au atins cel mai ridicat nivel din ultimii 2 ani.
Declinul preţurilor benzinei a fost atenuat, însă, de oferta deficitară cauzată de închiderea rafinăriei de la Coryton (Anglia), după ce proprietarul – compania Petroplus – a eşuat în tentativa de a o vinde, şi a unor rafinării din SUA, pentru revizii tehnice. Scăderea a fost inferioară celei înregistrată de preţul ţiţeiului, ceea ce a permis obţinerea, în continuare, a unor profituri de peste 10 $/tonă la producţia de benzină în instalaţiile de cracare. Factorii menţionaţi au oferit suport preţurilor benzinei pe piaţa spot din nordul Europei, care au înregistrat valori superioare, cu circa 40 $/tonă, în raport cu cele de pe piaţa spot a Italiei.
Grecia, Spania şi Italia au înregistrat scăderi importante ale cererii de produse petroliere, din cauza nivelului ridicat al ratei şomajului şi a restrângerii activităţii economice. Pe de altă parte, pe piaţa spot din Mediterana, comercianţii au beneficiat de pe urma achiziţiilor însemnate efectuate de compania “Sonatrach” din Algeria, respectiv 6 cargouri de benzină, cu livrare în iunie şi iulie.
Comercianţi din Rotterdam au informat că, în ultimele zile, fereastra de arbitraj (care indică cât este de profitabil să exporţi benzină din Europa în SUA) s-a deschis, într-o oarecare măsură, ceea ce indică faptul că exportul spre SUA s-ar putea relua în scurt timp.
Nafta
Preţul naftei, pe piaţa spot din nord-vestul Europei, CIF cargouri, a înregistrat cea mai amplă scădere din întregul spectru de produse petroliere, respectiv de 6,46%, la o medie săptămânală de 751,90 $/tonă, evoluţie antrenată, pe de-o parte, de scăderea preţului ţiţeiului, iar pe de alta de supraoferta din Europa. Cu toate acestea, nafta a beneficiat de o cerere moderată din partea Asiei, care a achiziţionat 450.000 tone cu livrare în iulie, cu 20% mai mult decât în iunie a.c.
Deşi ecartul mare de preţ faţă de benzină, de peste 200 $/tonă, face ca nafta să devină foarte profitabilă pentru producţia de benzină, în special pentru sortimentul solicitatat de cumpărătorii din vestul Africii, cererea pe aceste pieţe, în special în Nigeria, este practic inexistentă.
Motorina
Preţurile motorinei cu 0,1% sulf şi ale diesel-ului pe piaţa spot din nord-vestul Europei, CIF cargouri au scăzut practic în acelaşi cuantum, de circa 3%, la valori medii săptămânale de 859,05 şi, respectiv, 877,80 $/tonă. Declinul s-a datorat în principal reducerii costului materiei prime, ţiţeiul, dar şi situaţiei de backwardation, care continuă să descurajeze operaţiunile de refacere a stocurilor (fapt uzual în sezonul de vară) şi limitează volumele tranzacţionate.
Cererea din partea Americii de Sud, care a intrat în anotimpul rece, achiziţiile importante ale Algeriei – de 650.000 tone, cu livrare în iunie şi iulie, închiderea rafinăriei de la Coryton şi a unei instalaţii la o rafinărie a companiei Neste Oy din Finlanda au contribuit la atenuarea declinului preţurilor celor două motorine.
Păcura
Preţul păcurii cu 3,5% sulf, pe piaţa spot din nord-vestul Europei, CIF cargouri, a înregistrat o scădere de 5,44%, la o valoare medie de 561,70 $/tonă, deoarece cererea pentru acest produs din partea sectorului industrial se restrânge în sezonul cald, iar cea din partea termocentralelor este deocamdată limitată, în condiţiile în care temperaturile nu au crescut suficient de mult pentru a necesita un consum sporit pentru activarea sistemelor de aer condiţionat. Păcura cu 1% sulf continuă să beneficieze de o primă de preţ de 42 $/tonă, fiind solicitată pe piaţa japoneză şi în alte ţări din Asia.
Evoluţia grafică a preţurilor Ţiţeiului şi Produselor Petroliere
Sursa: Baza de date I.E.M.