Analiza pieţei internaţionale a produselor petroliere, în perioada 7 – 13 ianuarie 2013

AUTOR: Mariana Papatulică

I. ŢIŢEI

În săptămâna 7-13 ianuarie 2013, preţurile ţiţeiului pe piaţa spot din Rotterdam au înregistrat, în termeni de medii săptămânale, o evoluţie staţionară în cazul Brent-ului (Anglia), care a atins o valoare de 111,67 $/baril, cu numai 0,01% mai mare comparativ cu intervalul precedent, şi o creştere uşoară (+0,63%) în cazul WTI (SUA), la 93,34 $/baril.

Evoluţia curentă a preţurilor a fost, în schimb, mai volatilă, din cauza influenţei unor factori cu acţiune contradictorie.

Între factorii care au favorizat creşterea preţurilor ţiţeiului menţionăm:

1) Publicarea unor date favorabile referitoare la comerţul exterior al Chinei, în luna decembrie 2012, respectiv o majorare a importurilor într-un ritm dublu şi a exporturilor într-un ritm triplu, în raport cu estimările economiştilor. Acest factor a sporit încrederea în relansarea creşterii economice a acestei ţări şi, implicit, a cererii de ţiţei a celui de-al doilea mare consumator de ţiţei pe plan mondial.

2) Reducerea accentuată – cu 700.000 barili/zi, la 9 mil.barili/zi – a producţiei de ţiţei a Arabiei Saudite, în ultimele 2 luni ale anului precedent, ca urmare a declinului cererii. Efectul acestei informaţii s-a concretizat, în cursul zilei de 10 ianuarie, în creşterea (pentru scurt timp) a preţului Brentului, la 113, 26 $/baril, şi al WTI, la 94,70 $/baril – pentru prima dată de la jumătatea lunii octombrie.

3) Explozia unei conducte petroliere în Yemen, care a avut drept urmare stoparea unei mari părţi din exportul de ţiţei al acestei ţări.

4) Semnalele de relativă stabilizare a economiei UE, lansate cu ocazia conferinţei de presă a preşedintelui Băncii Centrale Europene.

Tendinţa de majorare a preţurilor a fost atenuată sub influenţa: creşterii cursului dolarului SUA în raport cu yenul japonez, la un maxim al ultimilor 2,5 ani; a unui raport al FED (Banca Centrală a SUA), care indică o încetinire a ritmului de creştere a activiităţii industriale într-o serie de state din nord-estul SUA; datelor publicate la sfârşitul săptămânii, referitoare la rata inflaţiei în China (2,5% în decembrie, cel mai ridicat nivel din ultimele 7 luni), care au generat incertitudini cu privire la volumul de stimulente financiare pe care statul chinez este dispus să-l injecteze în economie.

După ce în ziua de 9 ianuarie preţurile au beneficiat de pe urma ştirii referitoare la reducerea severă a producţiei de ţiţei a Arabiei Saudite, în ultima zi a săptămânii, acelaşi factor a exercitat o presiune inversă, negativă, asupra preţurilor, deoarece a indicat lipsa cererii şi un efort de a stopa declinul preţurilor.

Arabia Saudită susţine că, pentru moment, agrează un preţ al ţiţeiului de aproximativ 100 $/baril, dar rapoarte recente au sugerat că piaţa este bine aprovizionată şi că producţia din anumite regiuni, în special din America de Nord, va spori rapid în următorii doi ani. Conform unor surse guvernamentale, producţia de ţiţei a SUA a crescut, la peste 7 milioane barili/zi săptămâna trecută, cel mai ridicat nivel din 1993.

Ţinând cont de elementele de mai sus, Tamas Varga, analist petrolier şi broker la firma „PVM Oil Associates” din Londra, consideră că „pe termen scurt, producţia Arabiei Saudite asigură o relativă stabilitate a preţului, dar pe termen mai lung, aceasta va trebui să-şi reducă suplimentar producţia, pentru a echilibra piaţa”.

II. GAZ NATURAL

Preţul gazului natural pe piaţa spot a SUA a continuat să scadă relativ accentuat, cu 15 $/1000 m.c., la 100 $/1000 m.c, în continuarea trendului din ultimele săptămâni. Cauza declinului o constituie cererea relativ redusă din ultima lună şi jumătate.

În anul 2013 se va înregistra o creştere modestă a cererii de gaze naturale pe plan mondial. Această sursă de energie va continua să fie favorizată pentru performanţele sale de mediu, dar o economie mondială lentă, inclusiv o încetinire a creşterii economiei Chinei, va avea un efect calmant asupra creşterii economice. O serie de evoluţii deja cunoscute pe pieţele gazelor naturale vor continua să se materializeze în 2013.

În SUA, gazul natural va continua să câştige o cotă de piaţă mai mare în centralele electrice şi în industria chimică. Mai multe industrii mari consumatoare de energie vor fi repornite datorită preţurilor scăzute la gaze. Iar gazul va înregistra o pătrundere cu adevărat importantă în sectorul de transport .

China este în curs de reformare a regimului său de stabilire a preţurilor gazelor, pentru a le ajusta mai bine în funcţie de preţurile de import prin conductă şi ale GNL. Un preţ mai mare înseamnă un stimulent mult mai puternic pentru dezvoltarea resurselor interne. Gazul de şist este bine-cunoscut în China. Mai puţin cunoscut este faptul că se depun eforturi considerabile pentru producerea de gaz sintetizat din cărbune. Combinate, aceste surse pot avea un impact important asupra apetitului Chinei pentru importul de GNL, în sensul că rata de creştere a importurilor de GNL se va reduce în mod semnificativ.

Rusia îşi va majora producţia de gaze naturale, dar pieţele sale tradiţionale de export nu mai sunt atât de atractive. În 2013, va fi dezvoltată o instalaţie de GNL la Vladivostok şi se va materializa un acord privind conducta din Rusia în China.

Europa va continua să favorizeze cărbunele. Nu există indicii că Europa va veni cu stimulente adecvate pentru trecerea de la cărbune la gaze naturale în anul următor. Iar în condiţiile unui  preţ scăzut la gaz în SUA, cărbunele disponibilizat va fi dirijat spre Europa.

III. PRODUSE PETROLIERE

Benzina

Preţul benzinei regular, cu CO 95, pe piaţa spot din nord-vestul Europei, CIF cargouri, a crescut într-un cuantum surprinzător de mare pentru această perioadă a anului, respectiv, cu 3,17%, la 978,80 $/tonă.Preţurile au fost stimulate de cererea în creştere pe piaţa spot din bazinul Mării Mediterane, ca urmare a incendiului de săptămâna trecută de la rafinăria Skikda din Algeria, şi de majorarea importurilor SUA, unde rafinăria Motiva, cu o capacitate de 325.000 barili/zi, are, în continuare, probleme tehnice. Circa 21 de cargouri cu benzină europeană (cu o capacitate medie de 250.000-300.000 tone) au fost expediate spre SUA, de la începutul lunii ianuarie.

Motorina

Preţurile celor două sortimente de motorină, pe piaţa spot din nord-vestul Europei, CIF cargouri, au crescut cu 1,37% în cazul  motorinei destinată încălzirii, cu 0,1% sulf, la 952,85 $/tonă, şi cu 1,18%, la 972,75 $/tonă, în cazul diesel-ului.

Ca şi în cazul benzinei, preţurile au fost stimulate de deficitul de pe piaţa spot din bazinul Mării Mediterane,deoarece rafinorii şi-au redus producţia, în condiţiile în care se aşteaptă o răcire a vremii. Acest fapt i-a determinat pe comercianţi să apeleze la achiziţii de pe pieţele spot din nordul Europei.

Păcura

Preţul păcurii cu 3,5% sulf, pe piaţa spot din nord-vestul Europei, CIF cargouri a crescut cu 2,66%, la o medie săptămânală de 600,70 $/tonă, în contextul reducerii livrărilor din partea Rusiei.

Evoluţia grafică a preţurilor Ţiţeiului şi Produselor Petroliere

  petroliere15ian2013

Sursa: Baza de date I.E.M.