Grâu
Emilia Bălan
În perioada 21 – 27 mai 2012, cotaţiile grâului american roşu moale nr. 2 au avut o tendinţă descendentă, însă media săptămânală a marcat o creştere de 6,24% comparativ cu intervalul precedent, la 249,71 $/tonă. Majorarea cotaţiilor grâului american a avut loc în condiţiile unei producţii mondiale prognozată în scădere pentru sezonul 2011/12 şi a creşterii cererii la exportul de grâu al SUA. Potrivit Consiliului Internaţional al Cerealelor (The International Grains Council), producţia mondială de grâu în sezonul actual va fi cu 3,5% mai redusă faţă de cea din 2010/11. De asemenea, Departamentul American al Agriculturii al SUA (United States Department of Agriculture – USDA) a raportat o creştere a exporturilor SUA, în perioada 14 – 20 mai, la cel mai ridicat nivel din ultimele 14 luni.
Porumb
Emilia Bălan
La Bursa din Chicago, media cotaţiilor porumbului american galben a înregistrat o diminuare cu 2,30% faţă de cea din săptămâna anterioară, la 235,45 $/tonă. Porumbul american s-a ieftinit pe fondul prognozelor USDA privind majorarea producţiei SUA în sezonul 2012/13 cu 20% comparativ cu 2011/12, la peste 375 milioane tone. Statele Unite sunt principalul producător şi exportator mondial de porumb, cu o pondere de 36 – 40% în producţia mondială şi de, respectiv, 45 – 47% în schimburile comerciale internaţionale cu acest produs.
Ulei şi Boabe de Soia
Ecaterina Pațilea
Cotaţiile medii la uleiul de soia şi la boabele de soia, la Bursa din Chicago, au înregistrat reduceri de 1,54%, la 1.101,75 $/tonă, şi respectiv de 2,16%, la 508,17 $/tonă, ca urmare a unei percepţii negative în ceea ce priveşte achiziţiile Chinei de soia boabe din Statele Unite, dată fiind marja de profit minimă la măcinări. Pe de altă parte, China a vândut 600.000 tone soia din rezervele de stat, cantitate care, conform aprecierii unui broker american de la US Commodities, va ajunge la 4 milioane tone în vară. Iar preţurile la soia, la China’s Dalian Future Exchange, au înregistrat scăderi de 7 ori în ultimele 8 sesiuni, ceea ce denotă o cerere redusă.
Zahăr
Simona Zamșa
În săptămâna 21 – 27 mai 2012, preţurile zahărului au continuat să scadă, pe fondul existenţei unei oferte mai ridicate comparativ cu cererea. La Bursa de la Londra, cotaţia medie a zahărului brut a scăzut cu 2,51%, la 442,50 $/tonă, iar cotaţia medie a zahărului rafinat s-a situat 548,12 $/tonă, înregistrând o diminuare de 0,41% faţă de cotaţia săptămânii anterioare.
Deprecierea cursului de schimb al monedelor naţionale ale principalilor producători mondiali de zahăr, Brazilia şi India, este un factor determinant în reducerea preţurilor. În intervalul analizat, rupia indiană a atins cel mai scăzut nivel faţă de dolarul SUA. De asemenea, realul brazilian s-a depreciat, iar în perioada următoare specialiştii estimează că trendul va fi descendent.
Cafea
Dr. Anca Dragomirescu
Media cotaţiilor cafelei Arabica, la Bursa din New York, FOB, în săptămâna 21 – 27 mai 2012, a fost de 3.754,01 $/tonă, cu 4,16% mai puţin comparativ cu intervalul precedent, când s-a înregistrat 3.916,96 $/tonă.
La sortimentul de cafea Robusta, la Bursa din Londra, CIF, media cotaţiilor a fost de 2.173,80 $/tonă în săptămâna 21 – 27 mai 2012, ceea ce înseamnă o majorare de 1,17% faţă de săptămâna anterioară, când s-a înregistrat 2.148,60 $/tonă.
Cacao
Dr. Anca Dragomirescu
La produsul cacao nr. 7, care cotează la bursa londoneză, CIF, media cotaţiilor în perioada 21 – 27 mai 2012 a fost de 2.354,19 $/tonă, cu 4,11% mai puţin faţă de săptămâna 14-20 mai a.c., când s-a înregistrat 2.455,13 $/tonă.
Bumbac
Simona Zamșa
Preţurile bumbacului continuă să înregistreze reduceri, pe fondul unei cereri scăzute de fire. În pofida reducerii preţurilor internaţionale din ultimele 2 luni, investitorii nu sunt interesaţi să cumpere cantităţi mari de bumbac, având în vedere existenţa unor disponibilităţi ridicate.
La Bursa din New York, cotaţia bumbacului american diverse sorturi s-a situat la 1.636,60 $/tonă, marcând o scădere de 4,74%, iar la Bursa din Liverpool, cotaţia medie a bumbacului Index “A” a fost de 1.857,05 $/tonă, înregistrând o diminuare de 2,65% faţă de cotaţia săptămânii trecute.
Evoluţia grafică a preţurilor Produselor Agroalimentare
Sursa: Baza de date I.E.M.