Analiza pieţei mondiale a produselor agroalimentare, în perioada 25 iunie – 1 iulie 2012

Grâu

Emilia Bălan

La Bursa din Chicago, ultima săptămână a lunii iunie 2012 s-a caracterizat printr-o majorare a cotaţiilor grâului american roşu moale nr. 2, media intervalului fiind de 268,24 $/tonă, cu 11,33% mai mare comparativ cu perioada precedentă. De remarcat că, pe 29 iunie, cotaţia grâului american, cu livrare în iulie a.c., a atins cea mai ridicată valoare din ultimele 9 luni, de 271,54  $/tonă. Trendul ascendent al cotaţiilor a fost determinat atât de climatul general al pieţei mondiale a cerealelor, cât şi de factorii fundamentali de pe piaţa grâului.

Săptămâna 25 iunie – 1 iulie a.c. a stat sub semnul summit-ului de la Bruxelles al Consiuliului European, care a dezbătut situaţia datoriilor suverane din Zona euro. Pe fondul acestui climat, apetitul pentru risc al investitorilor a devenit din ce în ce mai pregnant pe pieţele agricole internaţionale, cu atât mai mult cu cât liderii U.E. au ajuns la un acord privind măsurile de combatere a crizei economice din regiune.

Totodată, vremea deosebit de caldă din Statele Unite, Rusia şi Ucraina (principalele state exportatoare de grâu din lume), pe fondul lipsei precipitaţiilor şi a reducerii umidităţii solului, a reprezentat un element important în a-i determina pe comercianţi să se aştepte la o revizuire negativă a prognozelor Departamentului American al Agriculturii ((United States Department of Agriculture – USDA) privind recolta mondială de grâu din sezonul 2012/13, ce a debutat la 1 iulie 2012. Noile prognoze vor fi date publicităţii în raportul USDA din prima decadă a lunii iulie.

Porumb

Emilia Bălan

În intervalul 25 iunie – 1 iulie 2012, cotaţiile porumbului american galben, la Bursa din Chicago, au evoluat cu mult peste valorile din săptămâna anterioară, media perioadei analizate înregistrând o creştere cu 8,32%, la 255,96 $/tonă. Cotaţiile au evoluat de la un minim de 248 $/tonă în prima zi a săptămânii, la un maxim de peste 264 $/tonă pe 29 iunie, cea mai mare cotaţie din ultimele 3 luni.

Concomitent cu factorii externi, asupra trendului ascendent al cotaţiilor porumbului american a acţionat şi îngrijorarea fermierilor din SUA, în opinia cărora lipsa precipitaţiilor, în special din regiunea de vest a Statelor Unite (Corn Belt), poate afecta calitatea culturilor de porumb aflate în stadiul fazei de polenizare, etapă importantă în procesul de dezvoltare a plantelor. Cu toate că, în sezonul actual, fermierii americani au cultivat porumb pe o suprafaţă foarte mare de teren agricol, cea mai extinsă din 1937, umiditatea redusă din sol şi din aer se aşteaptă să afecteze grav randamentul producţiei de porumb a SUA din 2011/12, sezon ce se va încheia pe 30 septembrie a.c.. Statele Unite sunt principalul producător şi exportator mondial de porumb, cu o pondere de aproximativ 40% din piaţa internaţională a acestui produs.

Ulei şi Boabe de Soia

Ecaterina Pațilea

Cotaţiile medii la uleiul de soia şi la boabele de soia, la Bursa din Chicago, au înregistrat creşteri importante, ca urmare a majorării cererii externe, pe de o parte, şi a îngrijorării privind reducerea producţiei din cauza secetei, pe de altă parte. Astfel, cotaţia medie a uleiului de soia a crescut cu 2,84%, la 1.131,78 $/tonă, iar cea a boabelor de soia a crescut cu 3,60%, la 544,00 $/tonă.

Zahăr

Simona Zamșa

La Bursa de la Londra, cotaţia medie a zahărului brut sa micşorat cu 1,46%, la 467,85 $/tonă, iar cotaţia medie a zahărului rafinat s-a situat 570,18 $/tonă, înregistrând o diminuare de 0,99% faţă de cotaţia săptămânii anterioare. Având în vedere disponibilităţile ridicate din sezonul actual, 2011/12, investitorii manifestă reţinere faţă de achiziţionarea unor cantităţi mari de zahăr. De asemenea, apariţia noilor rapoarte privind recolta sezonului viitor ii determină pe comercianţi să nu cumpere cantităţi semnficative, în expectativa reducerii preţurilor.

Potrivit celui mai recent raport al Departamentului American al Agriculturii (USDA), primele previziuni privind sezonul 2012/13 indică o creştere a producţiei mondiale de zahăr, la 174,45 milioane tone, respectiv o majorare de circa 4 milioane tone, ceea ce reprezintă o creştere de 2% faţă de producţia sezonului 2011/12. Consumul  mondial de zahăr va spori cu numai 1,5%, la 163 milioane tone. În sezonul 2012/13, stocurile mondiale de zahăr vor totaliza peste 33 milioane tone, cu 4,5% mai mult faţă de nivelul sezonului 2011/12.

Specialiştii sunt de părere că ritmul de creştere mai accelerat al producţiei mondiale de zahăr în raport cu cel al consumului va determina scăderea preţurilor. De asemenea, situarea stocurilor mondiale de zahăr la cel mai ridicat din ultimii 5 ani va influenţa negativ preţurile.

Cafea

Dr. Anca Dragomirescu

Media cotaţiilor cafelei Arabica, la Bursa din New York, FOB, în săptămâna 25 iunie – 01 iulie 2012, a fost de 3.623,70 $/tonă, cu 6,74% mai mult comparativ cu intervalul precedent, când s-a înregistrat 3.394,82 $/tonă.

La sortimentul de cafea Robusta, la Bursa din Londra, CIF, media cotaţiilor a fost de 2.054,60 $/tonă în săptămâna 25 iunie – 01 iulie 2012, ceea ce înseamnă o diminuare de 0,12% faţă de săptămâna anterioară, când s-a înregistrat 2.057,00 $/tonă.

Cacao

Dr. Anca Dragomirescu

La produsul cacao nr. 7, care cotează la bursa londoneză, CIF, media cotaţiilor în perioada 25 iunie-01 iulie 2012 a fost de 2.419,10 $/tonă, cu 1,65% mai mult faţă de săptămâna 18-24 iunie a.c., când s-a înregistrat 2.379,76 $/tonă.

Bumbac

Simona Zamșa

La Bursa din New York, cotaţia medie săptămânală a bumbacului american diverse sorturi s-a situat la 1.541,47 $/tonă, marcând o reducere de 14,01%, iar la Bursa din Liverpool, cotaţia medie a bumbacului Index “A” a fost de 1.788,70 $/tonă, înregistrând o scădere de 3,05%, faţă de cotaţia săptămânii precedente. În săptămâna analizată, preţul bumbacului american a debutat cu majorări, pe fondul speculaţiilor privind reducerea recoltei din Texas, unde se obţine peste 80% din recolta de bumbac a Statelor Unite, principalul exportator mondial. Pe parcursul intervalului analizat, s-au înregistrat reduceri ale preţurilor datorită scăderii accentuate a vânzărilor. China, principalul cumpărător al bumbacului american, a achiziţionat cu 40% mai puţin faţă de săptămâna anterioară.  De asemenea, vânzările către Turcia au înregistrat scăderi.

Evoluţia grafică a preţurilor Produselor Agroalimentare

agro3iulie2012

Baza de date I.E.M.