61
Grâu
Emilia Bălan
Comparativ cu săptămâna anterioară, cotaţia medie a grâului american roşu moale nr. 2, la Bursa din Chicago, în perioada 3 – 9 septembrie, a înregistrat o scădere subunitară de 0,46%, la 318,61 $/tonă. Reducerea mediei săptămânale s-a datorat diminuării cotaţiei sub pragul de 320 $/tonă din data de 5 septembrie, când la bursă au apărut speculaţii conform cărora, în perioada următoare, cererea de grâu american ar putea să scadă. Crescătorii de animale preferă porumbul ca hrană furajeră, deoarece această cereală este mai ieftină decât grâul.
Porumb
Emilia Bălan
În intervalul 3 – 9 septembrie, cotaţia medie a porumbului american galben, tranzacţionat la Bursa din Chicago, a fost de 313,85 $/tonă, în scădere cu 0,56% faţă de cea înregistrată cu o săptămână în urmă. Diminuarea cotaţiilor porumbului american a avut loc în urma creşterii vânzărilor din recolta de anul trecut (2010/11), la care se adaugă şi informaţiile conform cărora se întrevede o îmbunătăţire a culturilor actuale de porumb în partea de vest a Statelor Unite.
Ulei şi Boabe de Soia
Ecaterina Paţilea
Cotaţia medie săptămânală a uleiului de soia a continuat să crească, cu 1,22%, la 1.255,64 $/tonă, iar cea a boabelor de soia a rămas practic neschimbată, diminuarea fiind nesemnificativă, respectiv de sub 0,2%, la 642,57 $/tonă. Deşi preţul boabelor de soia, la Bursa din Chicago, a atins un nou nivel record în data de 4 septembrie, de 650,72 $/tonă, media săptămânală a fost uşor negativă reflectând revizuirea în sus de către Departamentul Agriculturii al SUA a nivelului producţiei de soia, pentru sezonul 2012/13.
Zahăr
Simona Zamşa
În săptămâna 3 – 9 septembrie 2012, preţurile zahărului au înregistrat scăderi minore. La Bursa de la Londra, cotaţia medie a zahărului brut s–a micşorat cu 1,08%, la 426,94 $/tonă, iar cotaţia medie a zahărului rafinat s-a situat 528,28 $/tonă, înregistrând o diminuare de 0,84% faţă de cotaţia săptămânii anterioare.
Conform celui mai recent raport al Departamentului American al Agriculturii (USDA), în sezonul actual, 2012/13, ritmul de creştere al producţiei mondiale de zahăr va fi mai mare decât cel al consumului. Astfel, producţia mondială de zahăr este previzionată la 174,45 milioane tone (comparativ cu 171 milioane tone în sezonul anterior), iar consumul la 163 milioane tone (cu 1% mai mult faţă de 2011/12). Stocurile mondiale de zahăr vor atinge cel mai ridicat nivel din ultimele 5 sezoane, respectiv 33 milioane tone.

Cafea
Dr. Anca Dragomirescu
Media cotaţiilor cafelei Arabica, la Bursa din New York, FOB, în săptămâna 03-09 septembrie 2012, a fost de 3.560,80 $/tonă, cu 2,57% mai puţin comparativ cu intervalul precedent, când s-a înregistrat 3.654,79 $/tonă. La sortimentul de cafea Robusta, la Bursa din Londra, CIF, media cotaţiilor a fost de 2.038,20 $/tonă în săptămâna, analizată, ceea ce înseamnă o majorare de 0,28% faţă de săptămâna anterioară, când s-a înregistrat 2.032,50 $/tonă.
Cacao
Dr. Anca Dragomirescu
La produsul cacao nr. 7, care cotează la bursa londoneză, CIF, media cotaţiilor în perioada 03-09 septembrie 2012 a fost de 2.684,84$/tonă, cu 0,79% mai mult faţă de săptămâna 27 august-02 septembrie a.c., când s-a înregistrat 2.663,73 $/tonă.
Bumbac
Simona Zamşa
În intervalul 3 – 9 septembrie a.c., la Bursa din New York, cotaţia bumbacului american diverse sorturi s-a situat la 1.660,53 $/tonă, marcând o diminuare de 0,54%, iar cotaţia medie a bumbacului Index “A”, la Bursa din Liverpool, a fost de 1.889,96 $/tonă (-0,35%).
Potrivit raportului din luna august al Departamentului American al Agriculturii, previziunile privind sezonul 2012/13 (care a debutat la 1 august 2012) indică o scădere de 2 milioane tone a producţiei mondiale, la 24,84 milioane tone, şi o creştere de 1% a consumului mondial, la 23,55 milioane tone. Stocurile mondiale de bumbac sunt prognozate la un nivel record de 16,26 milioane tone, cu 14% mai mult faţă de nivelul sezonului 2011/12.

Evoluţia grafică a preţurilor Produselor Agroalimentare
Sursa: Baza de date I.E.M.