Analiza pieţei valutare mondiale, în perioada 27 august – 2 septembrie 2012

AUTOR: Dr. Eugen Andreescu

În ultima săptămână a lunii august, moneda euro a fluctuat puţin în raport cu dolarul, per ansamblu, cursul mediu fiind cu 1,07% mai ridicat decât în săptămâna precedentă (1,2543 $/euro comparativ cu 1,2410 $/euro). Cifrele publicate vineri de către Eurostat indică o rată a inflaţiei de 2,6% în luna august (în termeni anuali) comparativ cu 2,4% în luna iulie, niveluri mult superioare pragului de 2,0% fixat de Banca Centrală Europeană. Această creştere a inflaţiei în plină recesiune se explică prin evoluţia preţurilor la energie şi la produsele alimentare, în condiţiile unui euro tot mai slab. Salariile nu au avut nici un fel de influenţă asupra inflaţiei, deoarece acestea au stagnat sau chiar au scăzut la nivelul ţărilor din Zona euro. La nivelul lunii august, cele mai ridicate rate ale inflaţiei s-au înregistrat în Italia (3,5%), Spania (2,7%) şi Germania (2,2%). În plus creşterea inflaţiei se suprapune peste un nivel–record al şomajului (11,3% în Zona euro), ceea ce reprezintă peste 18 milioane de persoane.

În Zona euro, tensiunile dintre preşedintele BCE (Mario Draghi) şi preşedintele Bundesbank (Jens Weidmann) au devenit deja publice, cel de-al doilea ameninţând cu demisia dacă preşedintele BCE va pune în aplicare programul de răscumpărare a obligaţiunilor statelor cu probleme din Zona euro. Analiştii valutari consideră că aceste tensiuni vor influenţa negativ evoluţia cursului euro în viitor.

Vineri, la închidere, la Londra, dolarul a cotat la 0,9526 franci elveţieni şi 78,30 yeni. Moneda unică euro a închis la 1,2605 $ (1,2517 $ cu o săptămână în urmă), iar lira sterlină a cotat la 1,5884 $.

Evoluţia grafică a Cursurilor de Schimb Valutar

valutare3sept2012

Sursa: Baza de date I.E.M.