AUTOR: Dr. Simona MOAGĂR-POLADIAN
Marea Britanie, un stat membru care a știut să își promoveze interesul naţional, dar care și-a respectat drepturile și obligaţiile cuprinse în tratatele unionale
Rezultatul referendumului cu privire la ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană vine după o perioadă de 45 de ani de la finalizarea negocierilor condiţiilor de aderare a Angliei la Piaţa Comună de atunci.
Menţionăm că la 23 iunie 1971, după 9 luni de negocieri bilaterale intense, s-a căzut de acord asupra condiţiilor de aderare, care ulterior au fost agreate de către Parlamentul Britanic. Pasul ultim l-a reprezentat semnarea la 22 ianuarie 1972 a Tratatului de aderare la Uniunea Europeană.
De apreciat faptul că anul 1971 constituie în istoria Uniunii Europene o piatră de încercare, artizanii comunitari planificând atât adâncirea integrării interne, prin trecerea de la uniunea vamală la schiţarea Uniunii Economice și Monetare, dar și extinderea graniţelor spre ţări cu nivel de trai apropiat, în dorinţamenţinerii unui standard de bunăstare ridicat.
Reușita negocierilor dintre Anglia și Comunitatea Economică Europeană de atunci (actuala UE) a fost considerată la acea vreme un mare succes, constituind și o condiţie pentru continuarea negocierilor cu alte state candidate: Danemarca și Irlanda.
De la aderarea sa la UE, însă Marea Britanie a abordat un mod de negociere propriu, mult diferit de al celorlaţi parteneri din UE. Ca atare, aderarea Angliei la Piaţa comună a avut loc odată cu reglementarea anumitor probleme specifice de comerţ cu statele din Commonwealth-ul britanic.
Abordarea prin promovarea prioritară a interesului naţional al Marii Britanii în UE s-a văzut cel mai bine în procesul ratificării Tratatului de creare a Uniunii Economice și Monetare, în decembrie 1991, când aceasta, alături de Danemarca, a obţinut dreptul de a nu intra, în caz că nu doresc, ca state membre ale Zonei euro, chiar dacă criteriile de convergenţăeconomico-financiare ar fi satisfăcute.
Atât timp cât procesul de extindere a graniţelor UE și de consolidare a Zonei euro a continuat fără mari probleme, Marea Britanie a fost un partener al statelor membre din UE, care și-a respectat drepturile și obligaţiile cuprinse în tratatele unionale.
Contextul ieșirii Marii Britanii din UE, într-un moment în care dependenţa de Piaţa internă este într-un declin evident
În prezent, Marea Britanie a captat atenţia analiștilor, investitorilor, cetăţenilor europeni și decidenţilor economici prin condiţiile de ieșire a acesteia din UE, în curs de negociere cu blocul comunitar.
De-a lungul timpului, deși ierarhia mondială a suferit adesea schimbări marcante, totuși Marea Britanie, cu o istorie unică – în special prin influenţa deosebită exercitată în perioada de maximă expansiune a Imperiului Britanic – a continuat să reprezinte una dintre primele 7 economii ale lumii. Marea Britanie este importantă pentru schimburile comerciale ale UE și, implicit, contribuie substanţial la menţinereapoziţiei UE în comerţul internaţional. Spre exemplu, numai în 2014, partenerii din UE au reprezentat 44,6% din exporturile și 53,2% din importurile de bunuri și servicii ale Marii Britanii. Totuși, începând din 1999, în structura balanţei comerciale a Marii Britanii se remarcă o creștere a volumului valoric al schimburilor comerciale cu state care nu sunt membre ale UE, ceea ce a dus treptat către scăderea dependenţei comerciale faţă de ţările UE.
Izbucnirea crizei financiare și economice internaţionale, care a lovit puternic Uniunea Europeană și construcţia Zonei euro prin criza datoriilor suverane, începând cu 2009, i-a făcut pe britanici să se gândească tot mai mult la ieșirea din UE. Criza migraţiei a fost punctul culminant, care, practic, a oferit argumentul decisiv în favoarea ieșirii din UE.
Dincolo de faptul că recenta criză financiară internaţională s-a repercutat asupra UE în plan economic, aceasta a slăbit coeziunea statelor membre. Dacă anul 1971 a scos în evidenţă interesele individuale ale ţărilor membre ale grupării, odată cu izbucnirea crizei financiare și economice mondiale, au contat mai mult interesele comunitare, și în special cele din Zona euro. Măsurile de austeritate adoptate, numeroase și nepopuliste, au condus la creșterea neîncrederii populaţiei în construcţia europeană și în sistemul unei reprezentativităţi echitabile.
În Marea Britanie, anul 2010 a constituit o piatră de încercare datorită acumulării unor probleme economice devenite cronice în economia britanică, între care acumularea unui deficit public nesustenabil. Anunţarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor publice a dus la declanșarea unei perioade de tensiuni politice, ca urmare atât a organizării de alegeri generale, cât și a tensiunilor sociale determinate de adoptarea măsurilor de reducere a cheltuielilor bugetare.
Guvernul britanic de atunci a fost constituit dintr-o coaliţie a PartiduluiConservator (36,1% din voturi) și a Partidului Liberal Democrat (23%), fiind prima de acest fel din ultimii 70 de ani. Acordul bilateral dintre cele două partide prevedea, printre altele, adoptarea și aplicarea unui plan concret de reducere a deficitului public în următorii 2 ani, până la un nivel de maxim 3% din PIB.
George Osborne, devenit ministru de finanţe în mai 2010, după alegerile generale, a anunţat că Marea Britanie a înregistrat o scădere a ponderii sale în PIB-ul mondial, de la 3,1% în 2009 la 2,9% în 2010.
Bugetul propus de el pentru 2011 avea „patru mari ambiţii”:
- adoptarea celui mai competitiv sistem de impozitare din G-20;
- atragerea investitorilor prin crearea „celui mai bun loc de a începe, finanţa și dezvolta o afacere”;
- echilibrarea dezechilibrelor economice majore;
- încurajarea calificării și „flexibilizării” forţei de muncă.
Problemele economice ale economiei britanice și măsurile adoptate de guvernanţi pentru reluarea unei creșteri susţinute au dus la creșterea antipatiei faţă de construcţia comunitară și, în special, au mărit îndoiala că rămânerea în UE mai reprezintă un câștig pe termen lung. Decizia guvernului britanic de majorare a TVA de la 17,5% la 20% în 2011 și majorarea preţurilor carburanţilor și produselor alimentare a condus la creșterea presiunilor inflaţioniste. De menţionat că între anii 1989-2010, rata medie a inflaţiei a fost de 2,72%, cu un maxim istoric de 8,5% în aprilie 1991 și un record minim de numai 0,5% în mai 2000.
În ultimii 15 ani, ritmul exporturilor acestei ţări spre parteneri din UE și non-UE a crescut gradual, ajungând la o medie de 3,6% și respectiv, de 6,5%. Astfel, creșterea mai accelerată a exporturilor Marii Britanii către statele terţe a dus treptat la scăderea ponderii exporturilor britanice spre statele UE de la 54,8% în 1999 la 47% în 2015, în timp ce la importuri statele UE reprezintă 54% din total în perioada 2000-2015.
Ritmul mediu anual de creștere în perioada 1999-2015 a fost de 4,7% pentru importurile provenite de la celelalte state membre ale UE și, respectiv, de 5,5% pentru importurile provenite din ţările terţe. În același timp, ritmul importurilor a devansat pe acela al exporturilor, ceea ce a dus la deteriorarea soldului balanţei comerciale și, implicit, a soldului balanţei de plăţi curente, în primul rând prin cererea în creștere a exporturilor de servicii financiare. Potrivit datelor publicate de Biroul de statistică al Marii Britanii (Office for National Statistics, 2016), ritmul de creștere a exporturilor în ultimii 15 ani (2000-2015) a atins un nivel mediu de 4,9%, peste evoluţia aceluiași indicator în state dezvoltate precum Canada, Franţa, Italia și Japonia.
În 2015, Marea Britanie a atras un volum record de investiţii străine directe (ISD) (Gregory, 2016), însumând un număr de 1.065 de noi proiecte, care au dus la crearea a 42.000 de noi locuri de muncă în economie. De remarcat o creștere considerabilă, cu 172%, a investiţiilor strategice, cum ar fi localizarea firmelor mamă pe teritoriul britanic. Astfel, 53% din piaţa UE este reprezentată de Marea Britanie. În 2015, Marea Britanie a atras cele mai multe investiţii în industria prelucrătoare din UE, fiind pe primul loc înaintea Germaniei pentru al doilea an consecutiv. Analiza specialiștilor de la UK&IrelandEconomics arată în continuare că ISD provenite din China au crescut în 2015 faţă de 2014 cu 79%, în același timp înregistrându-se un record al atragerii de ISD dinspre NAFTA (SUA, Canada, Mexic), valoarea acestor ISD fiind cea mai ridicată din 1997 și până în prezent.
Raportul menţionat arată că, în sfera ISD, Marea Britanie continuă să se afle în topul statelor „gazdă” din UE, în faţa unor state precum Germania, Franţa și Spania, absorbind aproximativ o cincime din toate investiţiile străine receptate de UE anual, această poziţie fruntașă fiind neschimbată în ultimii 10 ani (2006-2015).
Toate aceste majorări semnificative, în condiţiile în care viitorul Marii Britanii ca ţară membră a UE pare incert, fac dovada unei creșteri a încrederii în politica guvernului britanic în ceea ce privește crearea unui mediu propice dezvoltării economice și a mediului de afaceri.
Investitorii străini deţineau active pe teritoriul Marii Britanii care însumau 10.600 miliarde de lire sterline la sfârșitul anului 2015, de aproape 5 ori PIB-ul britanic (Gregory, 2016). În ceea ce privește investiţiile britanice în UE, datele statistice arată o legătură solidă între această ţară și celelalte state membre ale UE (Bank of England, 2015).
Concluzionând, se poate aprecia că „divorţul” Marii Britanii de UE își are rădăcinile în problemele interne amplificate de izbucnirea crizei financiare și economice mondiale. Se observă că, în prezent, Uniunea Europeană tinde să fie o piaţă a cărei pondere scade în favoarea altor destinaţii pentru sectorul serviciilor din Marea Britanie, legătura cu SUA și China devenind în schimb tot mai strânsă. Începând cu anul 2000, ponderea exporturilor de servicii care se îndreaptă spre UE a rămas relativ constantă, respectiv de 40% din total. Dar luate împreună, bunurile și serviciile, se observă că ponderea exporturilor britanice spre UE a scăzut de la 54% în 2000 la 44% în 2015.
Așadar, Marea Britanie se pregătește de ieșirea din UE într-un moment în care dependenţa sa de Piaţa internă este în evidentă scădere, iar coeziunea statelor membre este la cote extrem de scăzute, nu doar pe fondul repercusiunilor crizei financiare și economice mondiale, dar mai ales datorită crizei migraţiei și riscurilor asociate acesteia.
Bibliografie:
Bank of England. (2015, December). Financial Stability Report, Issue No. 38. London.
Gregory, M. (2016). EY’sannualattractivenesssurvey. London.
Office for National Statistics. (2016, June 10).
Pringle, R. (2016). BrexitthreatensUK’ssuccessfulservicesexports. London: In Facts.
The Guardian. (2011). Retrievedfrom http://www.guardian.co.uk/2011.
Workman, D. (2016, June 9). http://www.worldstopexports.com/united-kingdoms-top-import-partners/.
