China – declinul fluxului de investiţii străine directe în 2012

AUTOR: Dr. Sarmiza PENCEA

Potrivit celor mai recente date statistice date publicităţii de către instituţiile chineze, în 2012 s-a produs o scădere cu 3,7%,  a influxului de investiţii străine directe (ISD) îndreptate către China şi efectiv utilizate, până la nivelul anual total de 111,7 miliarde dolari[1] (de la 116,0 miliarde dolari în 2011)[2]. Acesta este cel de al doilea declin anual al ISD înregistrat de la declanşarea crizei economice globale, primul fiind cel cu 2,9% din 2009, urmat, însă, de doi ani de creştere consistentă, cu 17,4% în 2010 şi 9,7% în 2011.[3]

La prima vedere, scăderea cu 3,7% a ISD în 2012, mai mare decât cea din 2009, ar putea avea semnificaţii relativ grave, iar unii analişti occidentali chiar se grăbesc să o interpreteze drept un semn al pierderii avantajului competitiv al industriei de prelucrare sau chiar a statutului  de „atelier al lumii” ataşat Chinei în ultimele decenii. În realitate, această evoluţie, în opinia noastră este mai degraba conjuncturală şi nu indică mutaţii de amploare. Ea derivă dintr-un complex mai larg de factori externi şi interni, printre care diminuarea avantajului competitiv în unele industrii de joasă tehnologie, ca urmare a creşterii salariilor şi al altor costuri de producţie în China nu este, incă, cel mai semnificativ factor, deşi joacă un rol în creştere. Există alţi determinanţi cu impact mai important în limitarea influxului de ISD către China: pe de o parte, factorii generaţi de criza economică, în special diminuarea capacităţii de absorbţie a pieţelor externe (mai ales a pieţei UE, principala destinaţie a mărfurilor chinezeşti) cu consecinţe privind declinul exportului, al volumului producţiei industriale şi al creşterii economice chineze, iar, pe de altă parte, există factori de influenţă ce ţin de re-orientările din politica economică chineză, care urmăreşte o re-echilibrare a economiei prin susţinerea activităţilor cu mai mare valoare adăugată, intensive in tehnologii, cunoştinţe şi calificări superioare, în paralel cu un ritm de creştere economică mai temperat.

Nu trebuie uitat faptul că, intrările de ISD în China sunt aprobate, fiecare în parte, de către stat, iar acesta îşi poate permite să fie selectiv, urmărindu-şi interesele de politică economică. Ori, în această perioadă, scopul urmărit este acela de a atrage mai ales investiţii în domenii de vârf şi în sfera serviciilor şi de a descuraja, simultan, investiţiile în industriile mature, cu valoare adăugată scăzută. Ca atare, diminuarea intrărilor de investiţii străine în industriile de joasă tehnologie nu este numai rezultatul forţelor pieţei, care identifică o pierdere de avantaj competitiv în această zonă, ci este şi un rezultat urmărit în mod deliberat de către decidenţii politicii economice de la Beijing. Această afirmaţie este susţinută şi de datele statistice curente, care indică în structura intrărilor de ISD din 2012 o diminuare cu 6,2% a investiţiilor din industria de prelucrare, în paralel cu o creştere cu 4,8% a acestora în sfera serviciilor.[4]

Pe de altă parte, în analiza declinului ISD din 2012 se poate vorbi şi de un anumit efect de bază, nivelul de comparaţie din anul 2011 fiind unul foarte ridicat după creşterile puternice ale intrărilor de capital antreprenorial din 2010 şi 2011. De altfel, dacă se extinde analiza la un interval de timp mai mare, de pildă cel ulterior anului 2000, se constată că, faţă de nivelurile intrărilor anuale de ISD de numai 40 miliarde dolari din anul 2000 şi de câte 60 de miliarde dolari în fiecare dintre anii 2004-2006, situaţi la mijlocul intervalului, în perioada recentă s-a ajuns la intrări record de capital investiţional străin în China, depăşindu-se în fiecare dintre anii 2010, 2011 şi 2012 pragul de 100 de miliarde dolari anual, în pofida crizei economice globale. Faţă de anul 2000, nivelul anual al ISD din 2012 a crescut de 2,8 ori, fapt care pune o dată în plus sub semnul îndoielii valabilitatea interpretării declinului relativ din 2012 drept semn al unei pierderi importante de competitivitate sau de forţă productivă din partea Chinei.

Această abordare este susţinută şi de sondajele şi clasamentele internaţionale, care relevă în continuare că pentru investitorii străini din întreaga lume, China a rămas şi în 2012, cea mai atractivă destinaţie. Mai mult, deşi datele statistice pentru întregul an 2012 nu sunt încă disponibile, în mod cert în prima jumătate a anului China chiar devansase SUA, devenind nu doar principala destinaţie a ISD din Asia şi din ţările în dezvoltare, ci şi receptorul numărul unu de investiţii străine la nivel global.[5]

Este incontestabil faptul că, în timp, în China se va produce o ajustare structurală a fluxurilor de ISD prin relocalizarea în ţările vecine a unor activităţi din gama celor de joasă tehnologie, intensive în forţă de muncă, dar procesul încă nu a luat amploare acum şi nu contribuie încă semnificativ la reducerea intrărilor totale de ISD în China, din mai multe motive, printre care se pot menţiona două, mai importante:

– În primul rând, o parte dintre relocalizări sunt stimulate, prin politici guvernamentale, să se producă în interiorul ţării, dinspre regiunile dezvoltate din est, unde salariile continuă să crească, înspre regiunile mai subdezvoltate din centrul şi vestul Chinei, unde există încă un avantaj competitiv în aceste industrii, bazat pe costul redus al forţei de muncă locale. Ca tare, migraţia investitorilor către ţările vecine va fi diminuată, cu atât mai mult cu cât, odată ce au ajuns să cunoască mediul economic chinez, investitorii vor prefera să rămână pe teren cunoscut mai degraba decât să ia de la capăt procesul cunoaşterii şi adaptării la un nou mediu, suportând şi cheltuielile suplimentare inerente acestui proces;

– În al doilea rând, dacă o parte dintre investitorii străini interesaţi de obţinerea competitivităţii prin cost vor alege să investească în alte ţări asiatice decât China, pentru producţie şi export ulterior către alte pieţe (aşa cum se şi întâmplă, probabil, conform cifrelor din 2012, care indică o creştere a influxului de capital investiţional cu 27% în Indonezia şi cu 63% în Thailanda)[6], alţi investitori, mai vechi sau mai noi, vor alege să investească în continuare în China pentru a valorifica cererea internă în creştere a populaţiei tot mai bine plătite din această ţară. După cum spune un expert de la Banca Comercială ChinaTrust din Taipei „Este greşită concepţia că salariile mai mari vor forţa companiile să părăsească China. Acest lucru s-ar putea întâmpla in industria textilelor, sau a jucăriilor, unde marjele de profit sunt foarte înguste, dar nu este valalabil pentru serviciile cu valoare adăugată sau companiile de înaltă tehnologie, unde marjele de profit sunt mari.” „Firmele străine care  valorifică cererea consumatorul chinez vor beneficia de pe urma creşterii salariilor şi vor continua să investească în China.”[7]

Pe de altă parte, nici planurile guvernamentale, de regulă bine fundamentate pe cunoaşterea realităţilor economice interne şi internaţionale, nu par a avea în vedere un declin de durată al intrărilor de capital antreprenorial străin în China, propunându-şi pentru perioada 2013-2015  un nivel mediu anual al ISD de 120 miliarde dolari.