China – probleme, tensiuni și politici noi pe plan finnciar-bancar

Autor: Dr. Sarmiza PENCEA

În ultimii ani, în special după izbucnirea crizei financiar-economice mondiale, volumul creditelor a crescut foarte mult în China. Datoria totală, care include atât împrumuturile corporatiste, ale consumatorilor şi ale statului, raportată la PIB a crescut abrupt, până la 230%, un nivel similar celui care a generat probleme severe în alte economii. Analiştii sceptici în legătură cu modelul de dezvoltare şi guvernanţă chinez văd în acest raport semnele unei apropiate “aterizări brutale” a economiei chineze, amintindu-ne de excesul de capacităţi productive şi infrastructuri construite în aceşti ani pentru „alimentarea” unei creşteri economice accelerate, dar bazate pe îndatorare excesivă, atenţionând asupra dezvoltării exponenţiale şi maligne a sistemului bancar “din umbra” (shadow banking), un sistem paralel, neoficial şi nereglementat care numai administraţiilor locale a acordat credite însumând circa 18 000 miliarde de yuani (aprox. 2 880 mld. USD, nivelul din iunie 2013) [1], semnalând prima situaţie de intrare în incapacitate de plata unei firme din industria energiei solare, precum şi recenta slăbiciune a cursului yuanului.

Acestea sunt realităţi incontestabile, care nu pot totuşi pune semnul egal între situaţia care a generat crizele din SUA şi din unele ţări UE, pe de o parte, şi starea de fapt şi perspectivele economiei chineze, pe de altă parte. [2] Există argumente puternice în acest sens, după cum urmează:

– în primul rând, China împrumută mult, dar şi economiseşte foarte mult, astfel încât, spre deosebire de alte state, care s-au aflat în situaţia de a avea mari datorii externe şi de a depinde de creditori străini, datornicii chinezi au luat credite doar de pe plan intern, o situaţie mai bună, a cărei rezolvare depinde strict de reglementările şi deciziile interne;

– în al doilea rând, creditele au fost luate mai ales de către companii şi mai puţin de către populaţie sau stat. În mod paradoxal, aceleaşi companii au acumulat ele însele economii semnificative, pe care, nefiind presate să plătească dividende, le-au reciclat prin sistemul bancar oficial sau cel de shadow banking, acordând la rândul lor împrumuturi altor companii. Un asemenea fenomen semnalează mai degrabă o deficienţă a pieţei chineze de capital, mai degrabă decât o supraîndatorare sistemică [3]

– în al treilea rând,ponderea cea mai mare a îndatorării o deţin în China fondurile de investiţii, astfel că, spre deosebire de datornicii americani sau europeni care s-au împrumutat pentru consum, cei chinezi au făcut credite mai ales pentru investiţii. Chiar dacă o bună parte a acestor credite s-a tradus într-o proastă alocare şi multă risipă, cele mai multe investiţii au condus, totuşi, la realizarea unei reţele extinse de infrastructuri de excepţională calitate şi a unor unităţi productive de nivel mondial. Această situaţie este net diferită de cea a ţărilor occidentale îndatorate pentru consum şi pentru un nivel de trai ridicat care, pe fondul crizei, a intrat în declin abrupt;

– în al patrulea rând, dacă în occident bancherii, decidenţii economici şi liderii politici s-au lăsat orbiţi de ideea “noii paradigme economice”, înţelegând extrem de târziu gravitatea situaţiei sistemului financiar, liderii chinezi cunosc şi recunosc deschis existenţa problemelor din sistemul financiar propriu, au pus la punct o strategie ambiţioasă pentru rezolvarea lor şi iau deja măsuri, demonstrând hotărârea de a  evita o criză şi de a restabili sustenabilitatea creşterii;

– în al cincilea rând, este important de amintit şi faptul că această ţară şi-a construit din timp un enorm “amortizor” pentru eventuale şocuri sau semne de furtună în sfera creditării, prin enorma sa rezervă valutară, cea mai mare din lume şi din toate timpurile, care la finele anului 2013 cumula circa 3 800 miliarde dolari, urmând ca în curând să depăşească pragul de 4 000 miliarde USD. De asemenea, este important de remarcat şi faptul că, în timp ce modelul de creştere chinez se schimbă, cu toate durerile inerente acestei transformări, motoarele economiei rămân puternice şi active: urbanizarea se află în plin avânt, consumul intern creşte, mai ales în sfera serviciilor, care, fiind subdezvoltate, oferă şi ele un spaţiu enorm pentru creştere, dezvoltare şi crearea de locuri de muncă.

În aceste condiţii, noii lideri chinezi, cunoscuţi drept buni tehnocraţi, ştiu, pot şi au toate condiţiile pentru a „naviga” cu succes prin apele destul de tulburi ale economiei actuale, ceea ce nu înseamnă însă că drumul va fi uşor, de scurtă durată sau lipsit de riscuri.

Deja, în sfera creditării, situaţia a impus o serie de măsuri. Astfel, cele mai mari cinci bănci din China au prescris în trimestrul I din 2014 credite neperformante în valoare de 59 miliarde yuani (circa 9,5 miliarde USD), o sumă cu 127% mai mare decât cea a creditelor neperformante anulate în întreg anul 2013. Accelerarea bruscă a prescrierilor de datorii neperformante constituie cel mai recent indiciu al turbulenţelor din sistemul financiar chinez [4]. Lor li se adaugă primul caz de incapacitate de plată de pe piaţa obligaţiunilor, salvarea în ultima clipă de la faliment a două bănci de investiţii din categoria “shadow banks” şi fuga banilor depozitaţi dintr-o mică instituţie rurală de credit.

Pe de altă parte, în ultimele săptămâni guvernul a transmis un mesaj clar către instituţiile creditoare şi către beneficiarii de împrumuturi: perioada creditelor ieftine, abundente şi fără riscuri s-a încheiat. O nouă politică, mai strictă, a creditării va introduce mai multă disciplină în rândul investitorilor şi creditorilor. Nu orice companie care va intra în dificultăţi va mai fi salvată. Această politică a fost promovată de către preşedintele Xi Jinping încă de la instalarea sa, dar impactul schimbărilor aduse de ea s-a resimţit abia în ultimele câteva săptămâni. Noua atitudine de neimplicare a guvernului reprezintă un moment de cotitură pentru investitori, care până acum aveau sentimentul ferm că ofertele de creditare erau implicit însoţite de garanţii guvernamentale.

Există destul de mulţi candidaţi la intrarea în incapacitate de plată, în primul rând cei care au făcut investiţii riscante. Potrivit unei analize recente a Deutche Bank şi Merrill Lynch, anul trecut au intrat în faliment sau au fost restructurate investiţii de peste 4 miliarde USD în imobiliare, mine, fabrici şi alte active. [5] Procesul este desigur riscant, căci “… dacă în mod real companiile cu excedent de capacităţi vor fi lăsate să falimenteze, dacă obligaţiunile corporatiste care nu vor mai putea fi plătite vor fi lăsate fără să se intervină, înseamnă că se riscă o criză sistemică mai mare”- consideră un expert de la ING Investment.

Pe de altă parte, în opinia altor experţi, rezervele valutare uriaşe şi în creştere ale Chinei, combinate cu marca specific chineză a capitalismului de stat, sunt de aşteptat că vor contribui la amortizarea impactului resimţit de economie în urma situaţiilor de insolvenţă care se conturează în perspectivă. În opinia lui Paul Donovan, de la UBS Investment Bank of London “ Dacă ceva va începe să semene cât de puţin a problemă sistemică, nu se va lăsa să se întâmple.” Trusturile mari nu vor fi lăsate în dificultate, ci vor fi lasate să falimenteze doar companiile obscure, de care nu a auzit nimeni – crede expertul britanic.

“Când ritmul creşterii economice scade, apar tulburări interne” – afirmă şi Lawrence Bossidy, fost  director la Honeywell – dar “ Le vor depăşi. Au rezerve mari. Însă îi aşteaptă zile grele.” [6]