Consiliul European din 20-21 martie 2014, a reiterat orientările prioritare ale unei politici europene coerente în domeniul energiei (preţuri accesibile la energie, competitivitate industrială, securitatea aprovizionării) şi a menţionat progresele substanţiale realizate în vederea atingerii obiectivelor UE referitoare la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, la energia din surse regenerabile și la eficienţa energetică, care trebuie îndeplinite integral până în 2020.
Având în vedere calendarul convenit la Varșovia, în vederea încheierii unui acord global în domeniul climei, cu ocazia celei de a 21-a sesiuni a Conferinţei care va avea loc la Paris, în 2015, Consiliul European a informat că Uniunea Europeană va comunica punctele sale de vedere, cel târziu până la sfârșitul primului trimestru al anului 2015.
Noul cadru privitor la problemele de mediu ar trebui să se bazeze pe următoarele principii:
- îmbunătăţirea, în continuare, a coerenţei între reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, eficienţa energetică și utilizarea surselor regenerabile de energie, pe de-o parte, și atingerea obiectivelor pentru 2030, într-o manieră eficientă, din punctul de vedere al costurilor, pe de altă parte, în care un rol central îl va avea o schemă reformată de comercializare a certificatelor de emisii;
- dezvoltarea unui cadru de sprijin al UE pentru asigurarea progreselor în domeniul surselor regenerabile de energie și pentru asigurarea competitivităţii internaţionale;
- asigurarea securităţii aprovizionării cu energie a sectorului casnic și a companiilor, la preţuri accesibile și competitive;
- asigurarea unui climat de flexibilitate pentru statele membre, în ceea ce privește modul de realizare a angajamentelor individuale, de o manieră adaptată circumstanţelor naţionale, concomitent cu respectarea libertăţii acestora în stabilirea mixului de surse de energie primară.
În vederea obţinerii unui acord privind stabilirea unui nou cadru pentru politica în domeniul energiei și al climei pentru perioada 2020-2030, Consiliul European a cerut Consiliului și Comisiei să urgenteze progresele în privinţa următoarelor aspecte:
- analiza implicaţiilor pentru fiecare stat membru în parte, ale propunerilor Comisiei referitoare la obiectivele UE privind reducerile de emisii și energia din surse regenerabile;
- elaborarea unor mecanisme de partajare echitabilă, la nivel global, a eforturilor ;
- dezvoltarea unor măsuri pentru a preveni o posibilă relocare a emisiilor de dioxid de carbon și lansarea unui apel pentru siguranţa planificării pe termen lung în domeniul investiţiilor industriale în vederea asigurării competitivităţii industriilor energointensive ale UE;
- revizuirea în timp util, a Directivei privind eficienţa energetică și dezvoltarea unui cadru legislativ adecvat în acest domeniu.
Consiliul European va evalua progresele înregistrate cu privire la aceste aspect, în cadrul următoarei sale reuniuni, din iunie a.c., pe baza consultărilor cu statele membre, în vederea adoptării, cât mai rapid posibil, dar nu mai târziu de octombrie 2014, a unei decizii finale privind noul cadru de politică energetică şi de mediu.
Finalizarea pieţei interne a energiei până în 2014 și dezvoltarea interconexiunilor rămân obiectivele prioritare, astfel încât, până în 2015, să se poată pune capăt izolării statelor membre de reţelele europene de gaz și energie electrică şi, implicit, situaţiei de fragmentare a pieţelor. Consiliul European solicită intensificarea eforturilor, în special prin:
- punerea rapidă în aplicare a tuturor măsurilor care vizează îndeplinirea obiectivului de
- interconectare a cel puţin 10 % din capacitatea instalată de producere de energie electrică.
- aplicarea eficace și coerentă a celui de al treilea pachet privind energia, de către toţi actorii de pe piaţa europeană a energiei;
- asigurarea respectării normelor UE privind integrarea pieţei și eficienţa energetică, precum și a unor condiţii de concurenţă echitabilă pentru societăţile care își desfășoară activitatea în interiorul UE.
Un obiectiv foarte important introdus, în mod neaşteptat, pe agenda Consiliului European l-a constituit solicitarea adresată, de către Consiliu, Comisiei Europene de a elabora, până în iunie a.c., un plan de acţiune privind modalităţile de diversificare a surselor de aprovizionare cu gaz ale UE, în vederea limitării substanţiale a dependenţei de importurile de gaz din Rusia. Demersul iniţiat de UE reprezintă o modalitate de sancţionare a Rusiei pentru actul, considerat ilegal, de anexare a Crimeii.
Pentru moment, Rusia nu ameninţă cu sistarea livrărilor de gaz, întrucât, aceasta la rândul său, este puternic dependentă de exportul de energie în Europa pentru a-şi asigura o mare parte din încasările bugetare.
Trebuie menţionat faptul că, în prezent, UE este mult mai bine plasată pentru a face faţă unei întreruperi a aprovizionării cu gaze decât a fost în 2009, deoarece la ora actuală, doar 50% din exportul de gaze rusesc este tranzitat prin Ucraina, faţă de 80 % în 2009, în mare măsură datorită unei noi conducte care leagă Rusia de Germania prin Marea Baltică (North Stream). De asemenea, UE a reacţionat la criza gazului din 2009, prin construirea unor conducte de „interconectare” între diferite ţări. Aceasta înseamnă că dacă Rusia ar suspenda livrările de gaze prin Ucraina, acestea ar putea fi transportate în UE, prin rute ocolitoare, respectiv prin două conducte spre vest -prin Marea Baltică şi Polonia.
Într-un asemenea scenariu, UE ar dispune de suficient gaz pentru sezonul de primăvară și vară al acestui an. Unele ţări din sud-estul Europei – cum ar fi Austria, Republica Cehă și din zona Balcanilor – ar putea fi private de gazul importat prin Ucraina. Dar, deficitul de gaz ar putea fi compensat prin intermediul interconexiunilor din Germania.
Există şi un scenariu mai dramatic, dar mai puţin plauzibil: un război total al gazelor, în care toate conductele ar fi dezactivate. În acest caz, Rusia ar fi afectată mai mult decat UE, dată fiind puternica sa dependenţă financiară de exportul de hidrocarburi.
Având în vedere aceste riscuri devine imperativ necesar ca UE să își consolideze poziţia de negociere prin diversificarea surselor sale de aprovizionare. Evident această diversificare va avea un cost – fie cash, fie sub forma impactului asupra mediului.
Cu toate acestea, statele membre UE nu ar trebui să acorde prioritate securităţii aprovizionării, prin excluderea altor obiective cum ar fi stimularea competitivităţii industriale și combaterea schimbărilor climatice. Întrebarea este care ar fi cea mai bună modalitate de a echilibra aceste obiective contradictorii? Un posibil răspuns ar fi acela de a se realiza o eşalonare judicioasă a măsurilor pe termen scurt și a celor pe termen lung.
O primă soluţie pe termen scurt ar fi aceea ca ţările UE să utilizeze mai mult cărbune și mai puţin gaz în generarea de energie electrică. Importurile de cărbune din SUA sunt deosebit de ieftine, astfel încât acestea ar reuşi să îmbunătăţească obiectivele de competitivitate. Problema este că acest combustibil solid produce mult mai mult carbon decât o cantitate echivalentă de gaz, ceea ce ar dăuna mediului. Având în vedere imperativul de a-şi reduce dependenţa de Rusia, UE ar trebui să amâne măsurile de eliminare treptată a centralelor electrice pe bază de cărbune.
O a doua soluţie pentru UE ar fi majorarea importurilor de gaz natural lichefiat (GNL), în principal din Qatar. Dar şi aici există probleme: cele mai multe terminale de GNL ale UE se află în Europa occidentală, în condiţiile în care cele mai vulnerabile state UE la o eventuală întrerupere a exporturilor Rusiei, sunt cele din estul Europei. Pentru aceasta vor fi necesare mai multe terminale de GNL, a căror construcţie va fi relativ dificilă, întrucât investiţiile sunt mari şi necesită timp pentru execuţie. Mai mult, GNL-ul este scump – în parte ca urmare a importului masiv al Japoniei, îndeosebi după închiderea centralelor sale nucleare în urma dezastrului de la Fukushima.
Statele membre UE ar trebui, de asemenea, să-şi optimizeze utilizarea instalaţiilor de stocare, în sensul acumulării de stocuri primăvara și vara, când cererea este redusă, iar gazul mai ieftin. Unele ţări, cum ar fi Germania, dispun de rezerve strategice substanţiale, în parte pentru că Europa a avut o iarnă blândă. Dar, stocurile altor ţări, cum ar fi Grecia, sunt practic consumate. Având în vedere problemele financiare severe ale Greciei, ar fi util ca restul UE să o ajute să finanţeze completarea stocurilor, pentru a nu-şi spori vulnerabilitatea energetică în faţa Rusiei.
Principala soluţie pe termen mai lung pentru UE ar trebui să o reprezinte valorificarea gazelor de șist interne, care sunt relativ ieftine şi sunt disponibile pe plan local. Marea Britanie, Polonia, Ucraina, România dispun de cele mai mari rezerve potenţiale.
UE are în vedere,de asemenea, opţiunea de a importa gaze de șist lichefiate din America de nord (SUA şi Canada) în special în cazul în care acordul de comerţ transatlantic, în curs de negociere, va fi finalizat. Criza Ucrainei este de natură să dea un impuls suplimentar acestui acord, având în vedere faptul că Statele Unite au un interes geopolitic major în reducerea substanţială a dependenţei UE de gazul rusesc.
Realizarea interconexiunilor de gaz va constitui una din soluţiile cele mai eficiente, pe termen mediu şi lung, de asigurare a accesului la noi surse de aprovizionare cu gaze. Acestea vor trebui să includă Peninsula Iberică și zona mediteraneeană, iar acolo unde este necesar, ar trebui dezvoltate interconexiuni și cu ţări terţe. Statele membre trebuie să dea dovadă de solidaritate în cazul unor întreruperi neprevăzute ale aprovizionării cu energie, care afectează unul sau mai multe state membre. Comisia ar urma să propună, până în luna iunie, obiective specifice în materie de interconectare care trebuie îndeplinite până în 2030, cu precădere a interconexiunilor cu părţile mai îndepărtate și/sau mai puţin bine conectate ale pieţei unice, inclusiv prin îmbunătăţirea și crearea unor fluxuri inversate, precum și a integrării statelor membre în reţelele continentale europene;
Vor trebui adoptate măsuri suplimentare pentru a sprijini dezvoltarea coridorului sudic al gazelor, inclusiv noi ramificaţii prin Europa de Est, pentru a testa modalităţile de facilitare a exporturilor de gaze naturale din America de Nord către UE precum și pentru a spori transparenţa acordurilor interguvernamentale în domeniul energiei.
În scopul atingerii obiectivelor sus-menţionate, ar trebui accelerată transpunerea în practică a unor proiecte relevante de interes comun, iar resursele UE disponibile, inclusiv capacitatea de finanţare a BEI, ar trebui mobilizate rapid.
UE ar trebui, de asemenea să acorde o atentie sporită măsurilor de conservare/economisire a energiei.
În privinţa obiectivelor de combatere a încălzirii globale, expertul Raoul Ruparel din cadrul Think Tank-ul „Open Europe”, a afirmat că problema nu este ţinta de carbon, ci mai degrabă “ţinta” supralicitată de surse regenerabile, fapt care a condus la proliferarea instalaţiilor (în general ne-rentabile) de energie eoliană şi solară în întreaga UE. În opinia sa, o modalitate potenţial mai ieftină de a atinge ţintele de emisii de carbon ar fi energia nucleară. Pentru aceasta, ţări precum Germania ar trebui să renunţe la aversiunea faţă de energia nucleară, care în pofida riscurilor, prezintă avantajul de a nu produce emisii de carbon și de a reduce dependenţa UE de Rusia.
În orice caz, viziunea UE pentru anul 2030, este mai ancorată în realitate, fiind axată prioritar pe reducerea emisiilor de carbon şi mai puţin pe dezvoltarea energiei din surse regenerabile. O astfel de abordare ar putea contribui la creşterea competitivităţii industriale a UE și ar reduce dependenţa de gazul rusesc.
Având în vedere principalii factori de cost, identificaţi în Comunicarea Comisiei, Consiliul European a solicitat eforturi susţinute în vederea moderării costurilor la energie suportate de utilizatorii finali, în special prin:
- ajustarea progresivă a mecanismelor de sprijin pentru sursele regenerabile de energie în sensul evoluţiei către un sistem mai eficient din punctul de vedere al costurilor, bazat într-o mai mare măsură pe piaţă, şi a unei convergenţe sporite a schemelor naţionale de sprijin după anul 2020;
- investiţii susţinute în eficienţa energetică și gestionarea cererii, de-a lungul întregului lanţ valoric, precum și în etapa de cercetare și dezvoltare;
- o utilizare mai intensă a capacităţii de producere a energiei electrice disponibile pe piaţa internă, unică, în loc de a recurge exclusiv la capacităţile naţionale, recunoscându-se totodată rolul statelor membre în asigurarea securităţii aprovizionării;
- promovarea resurselor interne și a concurenţei pe pieţele de aprovizionare cu gaz și soluţionarea problemei corelării contractuale a preţurilor gazului și petrolului.
Pe baza măsurilor sus-menţionate, statele membre vor întreprinde acţiunile adecvate care să conducă la o reducere a costurilor în modul cel mai adecvat circumstanţelor naţionale specifice.
Totodată, va trebui asigurată coordonarea reală între statele membre, precum și între politicile sectoriale, în scopul de a facilita îndeplinirea obiectivelor la nivelul UE.
Consiliul European a solicitat statelor membre să continue examinarea diferitelor practici naţionale privind taxele în cadrul politicilor lor energetice, componentele de preţ formate din impozite și costurile de reţea, cu scopul de a reduce la minimum consecinţele negative asupra preţurilor energiei. Pe baza experienţei recente, statele membre vor trebui să continuie să facă periodic schimb de informaţii cu privire la deciziile naţionale majore în domeniul energiei, care pot avea impact asupra altor state membre, respectând, totodată, pe deplin opţiunile naţionale privind mixul de energie.
