Institutul de Economie Mondială organizează, în condiţiile legii 286/2011, concurs pentru ocuparea unor posturi vacante astfel:
- 1 post economist 1A-pozitia 67 în statul de personal-specializare resurse umane;
Concursul va avea loc la sediul I.E.M. din Calea 13 Septembrie, nr.13, sector 5 pe data de 15.12.2014, ora 11ºº, iar dosarele de concurs se vor preda până pe data de 20.11.2014 ora 12 ºº, la camera 5210, biroul Financiar Contabilitate, Resurse Umane si Salarizare.
Condiţiile de concurs sunt cele prevăzute de Legea cadru 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, coroborat cu Hotararea 286/2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzator functiilor contractuale si a criteriilor de promovare in grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, precum si in conformitate cu Regulamentul de organizare si functionare a IEM.
Examenul va consta în analizarea dosarelor de concurs depuse, proba scrisă şi probă de interviu specifică postului.
Dosarul de concurs trebuie să conţină:
1) cerere de înscriere la concurs adresată conducătorului Institutului de Economie Mondială;
2) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
3) copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice;
4) copia carnetului de muncă, conformă cu originalul, sau, după caz, o adeverinţă care să ateste vechimea în muncă, în specialitatea studiilor;
5) cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează;
6) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
7) curriculum vitae;
8) alte documente relevante pentru desfăşurarea concursului.
Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii.
În cazul documentului prevăzut la alin. (5) , candidatul declarat admis la selecţia dosarelor, care a depus la înscriere o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfăşurării primei probe a concursului.
Actele prevăzute la alin. 2), 3) şi 8) vor fi prezentate şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea.
Documentele solicitate se îndosariază, în ordinea menţionată, într-un dosar cu şină care va fi înregistrat la secretariat.
Cerințele postului de economist 1A-specializare resurse umane:
-Studii superioare de lungă durată;
-Experienta in muncă -minim 10 ani vechime;
-Experienta in activitatea de lucru cu salariatii;
-Cunoasterea legislatiei specifice resurselor umane, legislatiei fiscale, precum si a legislatiei in domeniul cercetării;
-Competente si aptitudini in utilizarea calculatorului in programe de resurse umane, revisal, etc;
-Competente si aptitudini tehnice: abilităti in utilizarea calculatorului si de utilizare a programelor: Word, Excel, Internet Explorer, etc.
-Competente si aptitudini organizatorice: abilităti pentru activitatea in echipă, bună comunicare, aptitudini de organizare privind documentatia activitatii de personal in cadrul institutiei;
BIBLIOGRAFIE:
- Legea 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice;
- Legea 53/2003 privind Codul Muncii cu modificările si completările ulterioare;
- Legea 263/ 2010 privind sistemul unitar de pensii publice;
- HG 500/2011 actualizată, privind Registrul de evidență a salariaților;
- HG 1860/2006 prind drepturile si obligațiile personalului autoritaților si instituțiilor publice pe perioada delegării si detașării precum si in cazul deplasarilor interne;
- HG 518/1995 privind drepturile si obligațiile personalului roman trimis in străinatate;
- OUG 158/2005 privind concediile si indemnizațiile de asigurări de sănătate; Legea 40/2011;
- Legea nr.76/2002 prind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă;
- Legea 319/2003 privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare;
- Hotărarea 286/2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale si a criteriilor de promovare in grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice.
Bucuresti, 30.10.2014
Director,
Dr. Simona Moagar Poladian