Alina Cerasela Avram

by Emilia Bălan

Poziția: Cercetător ştiinţific E-mail: alina.cerasela@iem.ro 

aluculesei-alinaAlina-Cerasela Avram este licențiată în economie în cadrul Academiei de Studii Economice din București (2008-2013) și a absolvit ciclul de licență și de masterat la facultatea de Comerț (actuala Facultate de Business și Comerț). De asemenea, a urmat programul de masterat ”Cercetări și intervenții operaționale în managementul serviciilor medico-sociale și al sănătății publice” din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila din București, iar în prezent este doctor în științe economice, în domeniul administrarea afacerilor cu lucrarea ”Modalități inovative de valorificare a resurselor naturale balneo din România prin intermediul serviciilor turistice”. În perioada iulie 2014-noiembrie 2015 a beneficiat de o bursă de cercetare POSDRU în cadrul proiectului MINERVA – Cooperare pentru cariera de elită în cercetarea doctorală şi post-doctorală”. În cadrul proiectului, în perioada ianuarie – aprilie 2015 a fost în mobilitate de cercetare la Universitatea Lleida din Spania.

Este editor șef la publicația Junior Scientific Researcher (ISSN: 2458-0341), pe care a și înființat-o, realizată în urma câștigării competiției de proiecte antreprenoriale StartUp Smart în anul 2015. O altă inițiativă a Alinei este site-ul de turism medical Catalog Med Tour înființat din anul 2012. 

Lista de publicații:

Carte (capitol)

  1. Aluculesei, C., Boloș, A., Buș, S.V., Crișan, A., Madly, L.L., Moldovan, R.G., Onilov, T., 2015. Istorii și oameni, Capitolul Turismul balnear: poate reprezenta Spania un model pentru România?, Editura Academia Română, pp. 163-204, 2015, ISBN: 978-606-8694-52-8.

 Articole publicate în reviste ISI Web of Science

  1. Aluculesei, A.C., Nistoreanu, P., 2016. Romanian Wellness Tourism – A Potential Solution with Positive Implications for the Effects of the Aging Population in the European Union. Amfiteatru Economic, 18(Special Issue No. 10), pp. 767-780

Articole publicate în reviste BDI

  1. Aluculesei, C., Nistoreanu, P., 2013. Exhaustive Analysis of the Way in which were Promoted Romanian Spas/Water Thermal Villages at the November 2013 Edition of the Romanian Tourism Fair, International Journal of Economic Practices and Theories, Vol. 4, Nr. 3, pp. 349-355, 2014, ISSN: 2247-7225.
  2. Neacșu, M.N., Rădulescu, R., Ditoiu, M.C., Aluculesei, A.C., Mahika, E.C., 2015. Study regarding the entrepreneurial intention among young people in the context of the Romanian business environment, European Journal of Business and Social Sciences, 4, Nr.1, pp. 121-135, ISSN: 2235 -767X. Disponibil la: http://www.ejbss.com/Data/Sites/1/vol4no01april2015/ejbss-1547-15-studyregardingtheentrepreneurialintention.pdf. Indexat: Cabell, Urlrichs, Index Copernicus, EBSCO, DOAJ, ProQuest s.a.
  3. Aluculesei, C., Nistoreanu, P., 2014. Empirical analysis of health tourism- Băile Herculane, where to? Balneo Research Journal, Vol. 5, Nr.4, pp. 168-179, ISSN: 2069-7619, 2014. Disponibil la: http://bioclima.ro/Balneo74.pdf . Indexat: EBSCO Host, DOAJ, CrossRef, Electroic Journals Library, National Library of Medicine.
  4. Sabou, G.C., Aluculesei, A.C., Gheorghe, G., Nistoreanu, P., 2015. Maramures, an iconic destination for cultural tourism in Romania? Knowledge Horizons – Economics, Vol. 7, Nr. 3, pp. 110-114, ISSN: 2066-1061. Disponibil la: http://orizonturi.ucdc.ro/arhiva/khe-vol7-nr3-2015/Sabou_Aluculesei_Gheorghe_Nistoreanu.pdf. Indexat in: EBSCO, ProQuest, RePec, Ulrich, Open J-Gate, Index Copernicus, Global Impact Factor.
  1. Aluculesei, A.C., Mahika, E.C., Radulescu, R., Nistoreanu, P., 2015. Organizational stress for retail store employees in Romania. Is Spa Tourism a solution? The Romanian Economic Journal. Vol. 18, nr. 55, pp. 3-24, ISSN:  2286-2056. Disponibil la: http://www.rejournal.eu/article/organizational-stress-retail-store-employees-romania-spa-tourism-solution. Indexat in: Ulrich, EconLit, Cabell, Ebsco, Scirius, DOAJ, REPEC. 
  2. Aluculesei, A.C., 2015. Spa Tourism – A Comparative Analysis On Spain And Romania, Balneo Research Journal, Vol. 6, Nr.3, pp. 199-207, ISSN: 2069-7619. Disponibil la: http://bioclima.ro/Balneo106.pdf. Indexat: EBSCO Host, DOAJ, CrossRef, Electroic Journals Library, National Library of Medicine.
  3. Aluculesei, A.C., 2015. University student perception regarding the tourism potential in the city of Lleida, Junior Scientific Researcher, Vol.1, Nr.1, pp. 42-50, ISSN: 2458-0341, 2015. Disponibil la: http://www.jsrpublishing.com/userfiles/files/archive_pages/5/PDF._UNIVERSITY_STUDENT_PERCEPTION_REGARDING_THE_TOURISM_POTENTIAL_IN_THE_CITY_OF_LLEIDA.pdf . Indexat: OAJI, PBN, Directory of Science, Iseek.