AUTOR: Dr. Ecaterina STĂNCULESCU
Conform analiştilor de la The Economist, aşa cum Grecia este veriga slabă a naţiunilor debitoare din sudul Uniunii Europene, Finlanda este partenerul cel mai tăios dintre naţiunile creditoare din nordul Europei, neexcluzând din planurile sale o ruptură cu zona euro.
Este greu de argumentat, consideră analiştii, de ce Finlanda este atât de refractară. Ţara s-a dezvoltat foarte mult în deceniul care a urmat aderării sale la zona euro, în 1994, şi cu toate că a avut de suferit în timpul recesiunii din 2008-2009, de atunci a cunoscut o redresare robustă. Rata șomajului a scăzut de la 8,7% în 2010 la 7,5%, în prezent.
Redresarea a fost susţinută de un consum puternic, consum sprijinit de o piaţă imobiliară solidă, sistemul fiananciar rămânând în limite rezonabile. Finanţele publice finlandeze sunt, de asemenea, sănătoase, desigur în comparaţie cu celelalte din zona euro. Conform agenţiei de rating Moody’s, din cele 6 țări (dintre cele 17 din această zonă) care au rămas cu calificativul AAA, Finlanda este singura care nu se confruntă cu riscul de retrogradare.
Datoria publică totală este de numai 50% din PIB, comparativ cu 80% cât este, de exemplu, în cazul Germaniei, iar datoria guvernamentală rulată în anul în curs este de 1% din PIB (mult mai mică comparativ cu celelalte ţări care au ajuns în rândul statelor europene debitoare).
Pe de altă parte, dacă se ia în considerare comparaţia cu o ţară care a ales să nu adere la zona euro – Suedia – perspectiva este dezamăgitoare, deoarece Suedia a evoluat mult mai bine în ultimii cinci ani. De exemplu, în 2012, majorarea PIB-ului Finlandei este prognozată la numai 0,5% (conform unui studiu elaborat de Institutul de Cercetare a Economiei Finlandeze – ETLA), în timp ce PIB-ul Suediei este aşteptat să crească cu 1,3% (Banca centrală a Suediei). Și dacă înainte de criză datoria publică a Finlandei era mai mică decât cea a Suediei, acum ea este mai mare.
O parte din această evoluţie nesatisfăcătoare se datorează companiei Nokia “steaua căzătoare a economiei finlandeze”, cum o caracterizează un ziarist, a cărei pondere în PIB-ul naţional s-a contractat cu 8% comparativ cu un deceniu în urmă. Conform ETLA, în perioada 1998-2007, Nokia a contribuit cu un sfert la creşterea PIB-ului finlandez. În aceeaşi perioadă, cheltuielile producătorului de telefonie mobilă pentru cercetare-dezvoltare au avut o pondere de peste 30% din totalul pe ţară iar firma genera aproximativ o cincime din totalul exporturilor.
În deceniul 1996-2007, Nokia a contribuit uneori şi cu 23% la totalul taxelor plătite de corporaţiile finlandeze. Aşadar, nu este de mirare că o scădere a veniturilor acestei companii (preţul acţiunilor Nokia a scăzut cu 90% din 2007 până în prezent, în parte datorită ascensiunii firmei americane Apple) a degradat substanţial situaţia economică a Finlandei.
Cercetătorii de la ETLA au ajuns la concluzia că Nokia are o situaţie singulară pe plan mondial. Există şi alte ţări dependente de o singură activitate (industrie), dar mai puţin de o singură companie. O situaţie oarecum similară este întâlnită în cazul firmei Hon Hai din Taiwan, dar activitatea acesteia se derulează în principal în China (Nokia are cele mai multe locuri de muncă în Finlanda) şi al companiei Samsung din Coreea de Sud, ţară cu o economie mult mai diversificată decât cea a Finlandei. Aceste caracteristici indică importanţa Nokiei pentru Finlanda ca fiind una cu totul specială.
Există, însă, şi alte motive de îngrijorare. Industriile de bază, cum ar fi cea a lemnului şi hârtiei, au avut o evoluţie slabă. Banca Finlandei a declarat că motivul crucial pentru care exporturile au mers prost este o scădere a competitivităţii datorată creşterii cu 20% în ultimii cinci ani a costurilor medii pe unitate de produs.
Perspectivele pe termen lung sunt şi ele îngrijorătoare. Într-un studiu dedicat economiei finlandeze şi publicat la începutul acestui an, OCDE estima că PIB-ul acestei ţări va creşte, în medie, cu numai 1,7% pe an, în perioada 2016-2030. Îmbătrânirea populaţiei şi rata scăzută a natalităţii de după cel de-al doilea război mondial contribuie la această perspectivă.
Coaliţia guvernamentală formată la mijlocul anului 2011 a adoptat măsuri de ameliorare a balanţei bugetare structurale cu 2% din PIB până în 2015. Rigoarea fiscală va fi întărită în mod deosebit anul viitor, printr-o taxă pe valoarea adăugată mai mare cu 1% la produsele de larg consum. Acesta este unul dintre motivele pentru o creştere de sub 1% prognozată de primul ministru pentru 2013. Dar chiar şi cu acestă doză de austeritate, ministrul finanţelor consideră că există o “discrepanţă de sustenabilitate” de 3-5% din PIB care va trebui acoperită pentru a pune în siguranţă finanţele publice ale ţării.
În afară de această austeritate financiară, vor mai trebui adoptate unele măsuri dureroase. Finlanda trebuie să majoreze vârsta de pensionare şi să îmbunătăţească productivitatea în cadrul serviciilor publice. Guvernul a început deja să acţioneze în “direcţia bună” prin reducerea numărului autorităţilor publice locale responsabile cu serviciile publice cruciale, cum ar fi sănătatea, care însă vor avea de acoperit o arie mai mare de atribuţii.
Contrar acestor neajunsuri, opinia publică finlandeză continuă să fie favorabilă rămânerii ţării în zona euro, atât sectorul afacerilor cât şi cel al uniunilor considerând viabilă această opţiune.
Un motiv în plus îl constituie securitatea, zona euro constituind pentru Finlanda un bastion de apărare contra Rusiei, încă cel mai important partener comercial al său.
Analiştii consideră că finlandezii nu pot visa încă la un viitor în afara zonei euro, dar reticenţa lor poate reprezenta un prim exemplu al “oboselii de a se salva” care afectează mai multe dintre statele din nordul Europei.
