Forumul economic mondial de la Davos, 22 – 25 ianuarie 2014

1. Globalizarea: riscuri, incertitudini şi vulnerabilităţi

Începând din ianuarie 1971, Forumul european pentru management şi succesorul acestuia din 1987, Forumul economic mondial joacă rolul de „comunitate a actorilor majori de pe scena globală”, deopotrivă din sectorul public şi privat, din societatea civilă şi mediul academic. În cadrul reuniunii din staţiunea elveţiană Davos, sunt dezbătute în fiecare an transformările economice, de mediu, geopolitice, tehnologice şi sociale din „creuzetul globalizării”, care sunt însoţite atât de oportunităţi pentru economiile lumii, cât şi de riscuri majore.

Tema summitului de anul acesta a fost „Remodelarea lumii: consecinţe pentru societate, politică şi afaceri”. La dezbateri au participat aproximativ 2500 de invitaţi din circa 100 de ţări: şefi de stat şi de guvern, directori, secretari generali şi preşedinţi ai principalelor organizaţii şi instituţii internaţionale, manageri ai unor companii de renume mondial, reprezentanţi ai mediului academic, lideri de opinie ai societăţii civile.

În cadrul unui număr de aproape 250 de secţiuni au fost abordate principalele riscuri cu care se confruntă economia globală, multipolară, aflată în prin proces de transformare. Criza financiară şi economică mondială din 2008-2009, ale cărei efecte se resimt şi în prezent, intensificarea „războaielor valutare”, scandalurile de spionaj, escaladarea conflictelor armate şi a actelor teroriste, toate au contribuit la accentuarea riscurilor globale, a incertitudinilor şi a vulnerabilităţii economiilor lumii.

În a noua ediţie (2014) a raportului privind „Riscurile globale”, sondajul de opinie efectuat în rândul a peste 700 de lideri şi decidenţi din comunitatea globală a Forumului Economic Mondial a evidenţiat următoarea ierarhie a principalelor zece riscuri globale (dintr-un total de 31), în ordinea însemnătăţii acestora:

1. Crizele fiscale în economiile cheie (de pildă, gradul ridicat de îndatorare exprimat prin datoria publică raportată la PIB în SUA, Japonia, ţări din Zona euro);

2. Rata ridicată a şomajului (în special în rândul tinerilor) şi subocuparea cronică de pe piaţa muncii, deopotrivă în economiile dezvoltate şi emergente;

3. Criza resurselor de apă potabilă (în opinia noastră, orice decizie legată de exploatarea altor resurse naturale, inclusiv a gazelor de şist, trebuie să ţină cont de această provocare majoră, deoarece dezvoltarea durabilă înseamnă satisfacerea nevoilor prezentului, fără compromiterea posibilităţii generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi);

4. Disparităţile severe dintre venituri;

5. Eşecul atenuării schimbărilor climatice;

6. Sporirea frecvenţei şi intensităţii fenomenelor climatice extreme (spre exemplu, inundaţii, furtuni, uragane, taifunuri, incendii);

7. Eşecurile guvernanţei globale;

8. Crizele alimentare;

9. Eşecul unor mecanisme şi instituţii financiare majore;

10. Instabilitatea politică şi socială profundă.

Dintre acestea, trei se încadrează în categoria de riscuri economice (1, 2, 9), trei sunt riscuri de mediu (3, 5, 6), trei riscuri sociale (4, 8, 10) şi unul geopolitic (7).

Astfel de riscuri sunt adesea intercorelate între ele, generează instabilitate şi, mai mult decât atât, intră în confluenţă cu alte provocări majore care însoţesc procesul de „resetare a ordinii mondiale”.

În această sinteză, ne propunem să privim prin caleidoscopul „Davos” şi să aducem în prim-plan câteva dintre ameninţările majore de natură economică, geopolitică, socială şi ambientală, care planează asupra mediului global. Vom începe însă cu prezentarea câtorva opinii exprimate de înalte oficialităţi participante la summit: premierul nipon, ministrul chinez al afacerilor externe, secretarul de stat american, premierul britanic, preşedinta Braziliei şi preşedintele iranian.

2. Opinii exprimate de şefi de stat şi de guvern

Experţii IEM apreciază discursurile şi comentariile premierului nipon şi ministrului chinez de externe drept combative şi, deşi acestea au fost prezentate separat, nu faţă în faţă, ele pot fi considerate drept un „dialog indirect”, care poate conduce la aşezarea celor două părţi la masa negocierilor, pentru a „tranşa” disputele existente.

Japonia – Premierul nipon, Shinzo Abe şi-a structurat discursul intitulat „O nouă viziune a unei noi Japonii” în jurul a două aspecte principale: strategia economică „a celor trei săgeţi”[1] (sau Abenomie = Abe + economie) şi asigurarea păcii în mările asiatice.

În Japonia, ultimii 15 ani de deflaţie au condus la stagnarea economiei naţionale, pe fondul descurajării investiţiilor şi noilor proiecte şi, totodată, la majorarea datoriei publice. În decembrie 2013, guvernul a aprobat un buget record pentru anul fiscal care începe la 1 aprilie 2014, în valoare de 96000 miliarde yeni (921 miliarde dolari).

Strategia economică „a celor trei săgeţi” are la bază o politică monetară agresivă, o politică fiscală flexibilă şi reforma structurală a economiei. Provocarea majoră o reprezintă îmbătrânirea populaţiei într-un ritm fără precedent, având drept consecinţă directă diminuarea forţei de muncă. Se are în vedere şi reforma pieţei electricităţii (prima astfel de reformă din ultimii 60 de ani) în trei etape, care se va finaliza până la deschiderea Jocurilor Olimpice din Tokio din 2020[2] Totodată, guvernul vizează eliminarea restricţiilor la producţia de orez (în vigoare de peste 40 de ani), reforma sistemului sanitar, reforma pieţei muncii (incluzând aici creşterea rolului femeilor şi acceptarea angajaţilor străini), construirea de oraşe cu emisii zero de gaze cu efecte de seră.

Pe plan extern, se are în vedere adâncirea integrării Japoniei în fluxurile globale de cunoştinţe, comerţ şi investiţii, prin finalizarea Parteneriatului transpacific şi încheierea acordului de parteneriat economic UE-Japonia.

În partea finală a discursului său – „Asigurarea păcii în mările Asiei” –, premierul nipon a menţionat că „Asia a devenit un centru al creşterii pentru întreaga lume. Japonia este înconjurată de vecini cu posibilităţi nelimitate, precum China, Coreea de Sud, ASEAN, India şi Rusia, iar în Pacific, ţările partenere ale Parteneriatului transpacific”. El a evidenţiat necesitatea restrângerii expansiunii militare în Asia şi a transparenţei bugetelor militare. Referirea la pacea din mările asiatice reprezintă un mesaj adresat indirect Chinei, ţinând cont de creşterea forţei militare a acesteia şi intensificarea disputelor teritoriale din Marea Chinei de Est.

În timpul unei sesiuni a Forumului economic mondial, premierul nipon a comparat tensiunile directe dintre Japonia şi China cu cele dintre Marea Britanie şi Germania înainte de primul Război mondial, adăugând, însă, că susţine rezolvarea diferendelor pe cale paşnică.

China – La rândul său, ministrul chinez al afacerilor de externe, Wang Yi, s-a concentrat asupra reformei actuale, „în beneficiul lumii întregi” şi punctelor tari ale economiei chineze. Printre acestea au fost menţionate cultura şi tradiţiile multimilenare şi forţa partidului comunist, cu 86 de milioane de membri, „uniţi ca unul singur”, care, de altfel, imprimă caracteristici chinezeşti modelului capitalist de dezvoltare al R. P. Chineze. Dintre punctele slabe, au fost amintite disparităţile existente (între mediul urban şi cel rural, între regiuni).

În plan geopolitic, Wang Yi a accentuat contribuţia Chinei la pacea globală, prin calea sa „paşnică” de dezvoltare, implicarea mai profundă a ţării sale în rezolvarea disputelor şi conflictelor internaţionale şi opoziţia fermă faţă de orice formă de agresiune. În concluzie, reînnoirea Chinei şi „împlinirea visului chinez” (ceea ce ne aminteşte şi de visul american) sunt „bune pentru China şi pentru întreaga lume”.

Merită menţionat şi faptul că, din răspunsurile sale la întrebările reputatului profesor Joseph Nye, reiese că naţiunea chineză nu poate uita istoria şi cine a fost „instigatorul la război” în Asia (trimitere la Japonia), cea mai mare problemă în relaţiile bilaterale fiind vizitele anuale ale înaltelor oficialităţi japoneze la mormântul Yasukuni (simbol al militarismului japonez). În ceea ce priveşte disputele teritoriale, în opinia lui Wang Yi, această problemă nu este una „oficială”, el invitând partea japoneză la începerea negocierilor.

SUA – În discursul său, secretarul de stat american, John F. Kerry a respins ferm acuzaţia că „SUA s-ar retrage din afacerile globale”, aducând ca argumente implicarea activă a ţării sale în trei din cele mai acute probleme din Orientul Mijlociu: programul nuclear iranian, războiul din Siria şi conflictul israeliano-palestinian. El a accentuat că nici un stat din lume nu a investit atâtea eforturi în această regiune. Totodată, el a mai făcut referire la progresele înregistrate de SUA pe calea apropierii economice de UE (aluzie la Parteneriatul transatlantic pentru comerţ şi investiţii în curs de negociere) şi la alte iniţiative similare, precum Parteneriatul transpacific. Vorbind despre situaţia din Ucraina şi escaladarea protestelor antiguvernamentale, Kerry a subliniat că SUA sunt alături de poporul ucrainean.

Regatul Unit – Premierul britanic, David Cameron a făcut referire la procesul opus externalizării, care începe să ia amploare: „aducerea” unor locuri de muncă din Est înapoi în Vest, astfel încât beneficiile globalizării să revină „acasă”. El a reliefat că, potrivit sondajelor de opinie efectuate în rândul micilor întreprinzători britanici, unul din zece a început să producă din nou în Marea Britanie. În SUA, un sondaj similar arată că peste o treime din întreprinzători intenţionează să îşi mute facilităţile de producţie din China în SUA. În acest context, premierul britanic a menţionat că unul din factorii importanţi ai „internalizării” şi totodată ai creşterii economice, îl constituie exploatarea gazelor de şist. Probabil că premierul britanic consideră mai importante rezultatele alegerilor din 2015 decât soarta mediului şi a planetei. Referindu-se la relaţia cu UE, Cameron a arătat că este nevoie „să reformăm UE şi să reformăm relaţia Regatului Unit cu UE”.

Brazilia – Dilma Rousseff, preşedinta Braziliei a pus accentul pe atragerea de investiţii, care sunt bine-venite în contextul eradicării sărăciei şi consolidării clasei de mijloc (care a sporit ca număr cu 42 de milioane din 2003). Referindu-se la volatilitatea pe termen scurt generată de politicile monetare mai restrictive din ţările dezvoltate, aceasta a afirmat că Brazilia este pregătită, având rezerve valutare în valoare de 370 miliarde dolari şi, mai mult decât atât, ţara sa beneficiază de pe urma redresării situaţiei economice din economiile avansate. Totodată, Rousseff a subliniat că este în favoarea liberalizării, susţinând atât Runda Doha, cât şi negocierile pentru încheierea unui acord de liber schimb UE-Mercosur. În finalul discursului său, Dilma Rousseff a adresat invitaţia la Campionatul mondial de fotbal din Brazilia de anul acesta.

Iran – În discursul său, preşedintele iranian Hassan Rouhani (în funcţie de august 2013) a pus accentul pe creşterea economică şi obiectivul ca ţara sa să devină una dintre primele zece economii ale lumii în anii care urmează. El a subliniat dorinţa de a avea relaţii de pace atât cu vecinii săi, cât şi pe plan mondial. Referindu-se la acordul preliminar asupra programului nuclear al Teheranului de la Geneva din cadrul grupului P5+1 (SUA, Regatul Unit, Franţa, Rusia, China şi Germania), Rouhani a subliniat că nu vede obstacole sau impedimente insurmontabile în calea încheierii unui acord cuprinzător în viitor. El a mai adăugat că Iranul nu a dorit niciodată o armă nucleară, însă nu este dispus să renunţe la tehnologia nucleară utilizată în scopuri paşnice. Atâta vreme cât 40 de ţări utilizează tehnologia militară în dublu scop, Iranul nu va accepta să fie discriminat în raport cu acestea. Referitor la Siria, el a subliniat că teroriştii trebuie înlăturaţi şi este important ca opoziţia siriană şi reprezentanţii guvernului să ia împreună loc la masa tratativelor. Lucrările conferinţei de pace privind Siria („Geneva II”) au început la Montreux în 22 ianuarie 2014 şi au continuat la Geneva, însă fără marcarea unor progrese semnificative. Războiul civil sirian s-a soldat deja cu peste 130000 de morţi.

3. Perspectivele economiei mondiale[3]

Dezbaterile celei de-a 44-a reuniuni a Forumului economic mondial de la Davos au marcat o revenire la o atitudine de optimism „prudent”. După cum a subliniat fondatorul şi preşedintele Forumului Economic Mondial, Klaus Schwab, contextul global actual se caracterizează prin „aşteptări mai scăzute” şi „mai multe necunoscute”. Acesta a apreciat că, în următorii 5-10 ani, economia mondială va creşte lent, iar ritmul de creştere nu va reveni prea curând la nivelurile anterioare crizei. La Davos a fost menţionat şi riscul unui scenariu european sumbru pe termen lung, cu creştere economică lentă (în jur de 1% pe an), cu un şomaj structural ridicat (între 9 şi 11% din populaţia activă) şi cu o datorie publică de circa 100% din PIB.

Directorul general al FMI, Christine Lagarde, a subliniat la Davos că există „pericole vechi” (eşecul reformelor din sistemul bancar şi al reducerii dezechilibrelor economice) şi „pericole noi” care planează asupra economiei mondiale, iar criza nu a luat sfârşit. Într-adevăr, acest fapt este confirmat şi de turbulenţele recente de pe pieţele emergente, în special Argentina şi Turcia, unde pesoul şi lira au înregistrat deprecieri masive, dar şi din ţări precum Brazilia, India, Indonezia, Republica Africa de Sud (cele patru, alături de Turcia, fiind cunoscute încă din mai 2013 drept „cele cinci economii fragile” – denumire dată de specialiştii de la Morgan Stanley – pe fondul deficitelor de cont curent înregistrate de acestea, ceea ce le face vulnerabile la ieşirile de „capitaluri fierbinţi”).

Directorul general al FMI a îndemnat la prudenţă în privinţa bulelor speculative şi a avertizat că redresarea economiei este însoţită de dezechilibre, cu şomaj ridicat şi riscuri de deflaţie. Lagarde a atras atenţia că inflaţia scăzută din ţările avansate, în special din Zona euro (cu o rată a inflaţiei de 0,8%, sub ţinta Băncii Centrale Europene de 2%), ar putea avea consecinţe neplăcute în ceea ce priveşte costurile de finanţare şi gradul de îndatorare, atât pentru guverne cât şi pentru companii. Totodată, aceasta a accentuat că inegalităţile sociale mai mari fac mai puţin sustenabilă creşterea economică.

Comisarul european pentru economie şi afaceri monetare, Olli Rehn a declarat că este conştient de riscurile existente, însă au început să se vadă evoluţii bune în Europa.

În raportul FMI privind prognoza economică mondială, publicat înaintea reuniunii de la Davos, se estimează o creştere a PIB-ului mondial de 3% în 2013 şi o relansare a activităţii economice în 2014-2015 (creşteri de 3,7% şi, respectiv, 3,9%), pe fondul redresării economiilor dezvoltate. Pe ansamblul economiilor dezvoltate, creşterea PIB-ului este prognozată la 2,2% în 2014 şi 2,3% în 2015 (comparativ cu 1,3% în 2013), o relansare peste medie fiind aşteptată în ţări precum SUA, Regatul Unit şi Canada, iar sub medie în Zona euro şi Japonia. Analizele FMI arată că, în ţările dezvoltate, decalajul de producţie se menţine ridicat şi, ţinând cont de riscurile existente (de exemplu, deflaţia), se recomandă o politică monetară flexibilă, în timp ce consolidarea fiscală trebuie să continue.

Încetinirea economiei chineze – motorul creşterii economice globale – constituie un motiv de îngrijorare pentru experţi. Totuşi, ritmurile de creştere a PIB-ului chinez sunt, în continuare, robuste, prognozele FMI indicând niveluri de 7,5% în 2014 şi 7,3% în 2015. Pentru 2014-2015, experţii FMI prognozează că ritmul de creştere economică în India va depăşi ritmul mediu al grupului economiilor emergente şi în dezvoltare, în contrast cu Republica Africa de Sud, Brazilia şi Rusia, cu ritmuri sub media grupului menţionat.

Specialiştii IEM apreciază că, la nivelul ţărilor BRICS, alături de motoare ale creşterii economice precum exporturile şi ISD atrase, în ultima perioadă se conturează tot mai pregnant motoare complementare, precum: cererea internă (impulsionată şi de nivelul ridicat al remiterilor conaţionalilor din străinătate în ţări precum China şi India), realizarea de investiţii peste hotare, stimularea inovării şi dezvoltarea infrastructurii.

4. Schimbările climatice

În cadrul Forumului economic mondial de la Davos de anul acesta, data de 24 ianuarie a devenit „Ziua climei”, fiind rezervată temei schimbărilor climatice, pentru a încuraja liderii lumii să se implice ferm în lupta împotriva acestei ameninţări globale.

Ban Ki-moon, secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), a atras atenţia asupra schimbărilor climatice şi necesităţii trecerii de la „economia brună” la cea „verde”. În opinia sa, această transformare necesită: (1) sprijin din partea sectorului financiar (investitori, bănci, alte instituţii financiare), (2) diminuarea resurselor financiare alocate tehnologiilor vechi, (3) sporirea transparenţei cu privire la emisiile de gaze cu efecte de seră, asociate activelor şi sectoarelor pe care investitorii şi băncile le finanţează, (4) cooperarea dintre bănci, investitori şi cei din domeniul reglementării, astfel încât aceştia să se asigure că regulile care guvernează pieţele financiare sprijină dezvoltarea durabilă. În acest context, Ban Ki-moon a reliefat că Summitul pentru climă, care va avea loc la New York în septembrie 2014 sub egida ONU, constituie un pas însemnat pe calea semnării în 2015 a unui tratat cu caracter juridic obligatoriu – Acordul global pentru schimbările climatice.

Preşedintele Băncii Mondiale, Jim Yong Kim a subliniat, la rândul său, că în pofida măsurilor adoptate în planul „economiei verzi”, emisiile de gaze cu efect de seră sporesc în continuare, iar cei săraci suferă mai departe. În opinia sa, nu este nevoie de lideri care gândesc prin prisma beneficiilor pe termen scurt sau a ciclurilor electorale, ci de lideri care ţin cont de cei mai vulnerabili din generaţiile prezente şi viitoare. Totodată, este nevoie de un plan care să abordeze întreaga problematică a schimbărilor climatice şi a soluţiilor posibile.

Jim Yong Kim a apreciat că este nevoie de impunerea unei taxe pe poluare şi totodată de standarde de performanţă pentru clădiri, autovehicule, sisteme de transport, tehnologii, astfel încât să fie încurajată creşterea „mai curată şi mai verde”. Potrivit studiului FMI „Reforma subvenţiilor în domeniul energiei: lecţii şi implicaţii” din 27 martie 2013, subvenţiile pentru combustibili fosili se ridică la 1900 miliarde dolari la nivel mondial. Or, această sumă poate fi redirecţionată către investiţiile în energia verde. Preşedintele Băncii Mondiale consideră că un prim obiectiv pe termen scurt poate fi acela al impulsionării pieţei certificatelor verzi, aceasta putând ajunge la 20 miliarde dolari până la summitul din septembrie de la New York şi la 50 miliarde dolari până la Conferinţa Naţiunilor Unite privind schimbările climatice de anul viitor de la Paris (COP 21).

5. Retragerea treptată a stimulentelor monetare de către FED/SUA, efecte asupra economiilor emergente

Statisticile arată că, în momentul preluării ştafetei de Janet Yellen de la Ben Bernanke la 1 februarie 2014, activele băncii centrale a SUA (FED) se ridicau la 4100 miliarde dolari (din care un procentaj de 37% îl reprezentau titluri de valoare garantate prin ipoteci), nivel de cinci ori mai ridicat comparativ cu cel din februarie 2006 (când ponderea titlurilor de valoare garantate prin ipoteci în total era zero). La nivel mondial, activele băncilor centrale s-au majorat de la 5000-6000 miliarde dolari înainte de criza financiară şi economică mondială la aproape 20000 miliarde dolari în prezent, pieţele financiare devenind, astfel, dependente de „banii ieftini”. Aceasta a condus la „goana” după creşterea ratei veniturilor (sau a randamentelor) şi îndreptarea unor capitaluri semnificative către economiile emergente.

În opinia experţilor internaţionali, reducerea gradului de relaxare a politicii monetare a SUA va fi însoţită de retragerea lichidităţii în dolari de pe pieţele globale, ceea ce va scoate şi mai mult în evidenţă problemele structurale şi dezechilibrele din economia mondială. Reformele întreprinse în vederea sporirii competitivităţii din economiile dezvoltate sunt departe de a fi încheiate şi, totodată, datoria (publică şi privată) din aceste ţări (ca pondere în PIB) a atins niveluri fără precedent.

În cadrul actualei etape a relaxării cantitative, FED a achiziţionat în fiecare lună titluri de stat şi obligaţiuni ipotecare, în vederea menţinerii costului creditării la un nivel redus şi impulsionării redresării economice şi creării de noi locuri de muncă. Pe măsură ce rata şomajului s-a înscris pe o pantă descendentă în ultima parte a anului trecut (7% în noiembrie şi 6,7% în decembrie 2013 – niveluri încă ridicate comparativ cu o rată a şomajului de 4,4% în mai 2007), a fost diminuată şi suma titlurilor achiziţionate. Astfel, în decembrie 2013, s-a decis scăderea valorii achiziţiilor de la 85 miliarde dolari pe lună la 75 miliarde dolari pe lună, iar în ianuarie 2014 o nouă scădere, la 65 miliarde dolari pe lună (30 miliarde dolari obligaţiuni ipotecare plus 35 miliarde dolari titluri de stat).

Experţii internaţionali se aşteaptă ca la următoarele reuniuni ale Comitetului federal pentru operaţiuni de piaţă (FOMC) din cadrul FED, gradul de relaxare a politicii monetare să fie redus şi mai mult, iar unii analişti atenţionează chiar că anul acesta stimulentele monetare ar putea fi retrase în totalitate.

Economiile emergente au fost „inundate” în anii recenţi de un volum considerabil de „dolari ieftini”, generaţi de politica monetară a FED şi aflaţi în căutare de randamente ridicate. Potrivit datelor Institutului pentru Finanţe Internaţionale, sumele atrase de aceste economii prin investiţii străine directe dar mai ales investiţii în obligaţiuni şi acţiuni au însumat 7000 miliarde dolari în perioada 2005-2013. Fondurile tranzacţionate la bursă (ETF) s-au ridicat la 300 miliarde dolari în 2013, triplul valorii înregistrate în 2008, faţă de o valoare apropiată de zero în 2004. Instrumentele de facilitare a intrărilor de „capitaluri fierbinţi” în economiile emergente în perioadele de boom au constituit şi un canal de ieşire rapidă a acestor capitaluri în perioadele de încetinire vizibilă a ritmurilor de creştere economică.

În urmă cu câţiva ani, ministrul brazilian de finanţe, Guido Mantega a acuzat ţările dezvoltate de iniţierea unui „război valutar”, relaxarea cantitativă fiind echivalentă cu deprecierea dolarului şi, simultan, cu descurajarea exporturilor ţărilor emergente pe pieţele ţărilor dezvoltate. La rândul său, frânarea relaxării cantitative constituie o ameninţare, aceasta fiind echivalentă cu ieftinirea obligaţiunilor americane şi scăderea cererii pentru activele de pe pieţele emergente.

6. Reducerea disparităţilor, un obiectiv greu de atins

Raportul organizaţiei pentru dezvoltare Oxfam, dat publicităţii în data de 20 ianuarie 2014 şi intitulat „Lucrând pentru cei puţini” arată că aproape jumătate din avuţia globală este în posesia a 1% din populaţia planetei. Averea acestora este estimată la 110000 miliarde dolari. Mai mult decât atât, 85 de persoane deţin cât jumătate din populaţia globului. Potrivit unui indice al Bloomberg care contabilizează averile celor mai bogaţi 300 de oameni ai planetei, pe ansamblu, averile acestora au ajuns la 3700 miliarde dolari în 2013, ceea ce semnifică o majorare de 524 miliarde dolari în doar un an. Dintre cei 300, doar 70 au înregistrat pierderi.

Potrivit datelor Biroului Recensământului SUA, inegalitatea veniturilor din această ţară este în creştere de mai multe decenii. Rata sărăciei a fost de 15% în 2012, iar numărul persoanelor sărace a ajuns la 46,5 milioane. Un sfert din tinerii sub 18 ani se situează sub linia sărăciei.

Raportul Oxfam menţionat anterior arată că încă dinainte de izbucnirea crizei financiare şi economice mondiale, în mai multe ţări din UE au fost înregistrate creşteri ale inegalităţilor de venit. Portugalia şi Regatul Unit se numără printre cele mai „inegale” ţări din rândul ţărilor membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). Programele de austeritate implementate în majoritatea ţărilor comunitare nu au condus la rezultatele scontate în materie de redresare economică şi diminuare a decalajelor sociale, fapt evidenţiat şi de statistici: cei mai bogaţi 10% şi-au majorat ponderea în veniturile totale. Averea însumată a celor mai bogaţi zece europeni depăşeşte măsurile de stimulare a economiei adoptate în UE între 2008 şi 2010 (217 miliarde euro comparativ cu 200 miliarde euro).

Cardinalul Peter Turkson, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Pace şi Justiţie, a citit mesajul Papei către liderii mondiali, la ceremonia de deschidere a Forumului economic mondial, ideea de bază fiind aceea că averea ar trebui să slujească umanitatea, nu să o conducă, fiind nevoie de mecanisme vizând sprijinirea celor săraci, astfel încât aceştia să poată ieşi din situaţia de asistaţi sociali.

Ban Ki-moon, secretarul general al ONU a menţionat că anul 2015 este termenul limită pentru îndeplinirea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului (ODM) şi este necesară definirea unei agende de dezvoltare post-2015. La rândul său, preşedintele Băncii Mondiale, Jim Yong Kim, a atras atenţia asupra inegalităţilor sociale.

7. Cu privire la şomaj

În raportul Organizaţiei Internaţionale a Muncii, „Tendinţe ale ocupării forţei de muncă la nivel global”, publicat în data de 21 ianuarie 2014, se arată că rata şomajului la nivel mondial a fost de 6% anul trecut, când aproximativ 202 milioane de persoane au fost fără locuri de muncă (majorare cu 5 milioane comparativ cu 2012). Dintre aceştia, 74,5 milioane au fost tineri sub 24 de ani (creştere cu 1 milion faţă de 2012), ceea ce a ridicat rata şomajului în rândul tinerilor la 13,1%. Există o categorie de tineri care nici nu muncesc, nici nu beneficiază de educaţie şi training (neither in employment, nor in education or training – NEET), în anumite ţări un sfert din tinerii cu vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani făcând parte din această categorie. La nivelul anului 2013, 375 milioane de angajaţi (aproape 12% din total) trăiau cu mai puţin de 1,25 dolari pe zi, iar 839 milioane de angajaţi (26,7% din total) cu mai puţin de 2 dolari pe zi. Pentru 2018 se prognozează circa 215 milioane de şomeri la nivel mondial. În fiecare an este necesară generarea a circa 42 de milioane de locuri de muncă pentru noii intraţi pe piaţa muncii. În prezent, cea mai mare pondere a noilor şomeri se concentrează în Asia de Est şi de Sud (45% din total), urmată de Africa Subsahariană şi Europa.

Guy Ryder, directorul general al Organizaţiei Internaţionale a Muncii a atras atenţia asupra faptului că, după ce pleacă din staţiunea montană elveţiană, liderii care au participat la summit trebuie să se concentreze asupra celor care nu au fost în Davos, printre aceştia numărându-se: şomerii care sunt în căutarea unui loc de muncă, angajaţii care au nevoie de un salariu decent, oamenii de afaceri care au nevoie de acces la credite. Problema locurilor de muncă este „gorila din salonul de la Davos”, iar aceasta nu poate fi ignorată, ci trebuie înfruntată.