Biblioteca IEM deţine un fond de carte foarte vast (peste 5,000 de titluri), reunind publicaţii specifice economiei mondiale, dar şi literaturii economice în general, de la autori foarte cunoscuţi, până la lucrări recente din arii de cercetare fundamentală la frontiera cunoaşterii.
Cărţile aflate în bibliotecă sunt editate atât în limba română, cât şi în limbi de circulaţie internaţională, în special engleză şi franceză.
Începând cu anul 1985, IEM este depozitara în România a publicaţiilor editate de Banca Mondială.
În plus, institutul a achiziţionat publicaţii recente, editate atât de organismele internaţionale (ONU, Comisia Europeană, OECD, FMI), de autorităţi naţionale (INS, alte departamente de statistică din diverse ţări), laureaţi ai Premiului Nobel sau alţi cercetători de renume în sfera economică.
În bibliotecă intrarea este gratuită şi se adresează în principal specialiştilor sau persoanelor interesate de domeniul economic, din mediul academic, universitar, reprezentanţilor autorităţilor publice sau ai mediului de afaceri.