Domeniul strategic 6. Cercetări pentru dezvoltarea durabilă a țării (economic, social, juridic, mediu)
6.5 Noile condiţii de integrare europeană şi de globalizare. Convergenţa economică și monetară a României cu Uniunea Europeană – un proces necesar –Coordonatori: Acad. Mugur Isărescu, CSI Dr. Napoleon Pop, CSI Dr. Simona Moagăr Poladian
6.5.1 Aderarea la zona euro în condițiile pandemiei COVID-19. Provocări și soluții viabile – Coordonatori: Acad. Mugur Isărescu, CS I Dr. Simona Moagăr Poladian
6.5.3 Transformarea pieței unice a UE sub impulsul mega tendințelor – Coordonator: CS I Dr. Eugen Dijmărescu
6.5.4 Abordări neconvenționale ale băncilor centrale în perioada crizei pandemice. Implicații financiare și economice în statele din Centrul și Estul Europei – Coordonator: CS I Dr. Mihai Niţoi
6.5.5 Economia mondială și tranziția la economia verde: între deziderate și realitate – Coordonator: CS I Dr. Florin Bonciu
6.5.6 Competiție și tehno-naționalism în aprovizionarea cu resurse minerale critice pentru tehnologiile viitorului. O analiză a raporturilor dintre China și celelalte puteri globale – Coordonator: CS I Dr. Sarmiza Pencea
6.5.7 Criza energetică și strategiile marilor jucători. Provocări și soluții de contracarare – Coordonatori: CS I Dr. Petre Prisecaru, CS III Dr. Paul Calanter
6.5.8 Revoluția digitală a sistemului internațional de plăti. Noi instrumente, actori și parteneriate – Coordonator: CS II Monica Iulia Oehler Sincai
6.5.9 Sistemul financiar al Federației Ruse în condițiile crizelor financiare și economice – Coordonator: CS II Dorina Clichici
6.5.10 Dezvoltarea economică durabilă și reziliența zonelor rurale din UE. Provocări în contextul prefigurării crizei alimentare – Coordonator: CS II Dr. Andreea Drăgoi
6.5.11 Impactul tranziției la economia verde și digitală asupra dezvoltării economice sustenabile în statele UE. Particularități pentru România – Coordonator: CS II Dr. George Cornel Dumitrescu
6.5.12 Tendințe în evoluția economiei mondiale și a comerțului internațional (temă multianuală) – Coordonator: CS III Dr. Daniel Bulin
6.5.13 Valurile de migrație si pandemia COVID 19. Efecte și provocări pentru piața muncii în unele state membre ale UE – Coordonator: CSII Dr. Alina Ligia Dumitrescu
6.5.14 Tranziția la economia cu emisii reduse de carbon în Uniunea Europeană. Realizări, provocări și riscuri – Coordonatori: CS II Dr. Cristian Moisoiu, CS III Răzvan Voinescu
6.5.15 Strategii de dezvoltare economică și principale direcții de politică externă adoptate de Germania. Provocări prezente și viitoare – Coordonator: CS III Dr. Cristina Bâlgăr
6.5.16 Mecanismul de redresare și reziliență pentru susținerea dezvoltării economice a statelor membre ale UE – Coordonator: CS III Arin Dondera
6.5.17 Piețele internaționale ale materiilor prime în contextul actual. Tendințe și provocări pentru România (temă multianuală) – Coordonator: CS III Drd. Emilia Bălan
6.22 Dezvoltarea şi crearea de instrumente de lucru – dicţionare, baze de date, arhive, etc. Pomovarea, diseminarea şi valorificarea rezultatelor cercetărilor institutelor din reţeaua INCE – Coordonator: CSI Dr. Valeriu Ioan – Franc, M.c.AR
6.22.14 Baza de date internațională NOS – se accesează la http://www.nos.iem.ro/ – Coordonator: CS I Dr. Simona Moagăr – Poladian
6.22.15 Reviste indexate în baze de date internaționale – Coordonator: CS I Dr. Simona Moagăr – Poladian
Global Economic Observer- apariție semestrială – ISSN 2343-9742; ISSNL 2343-9742; ISSN (ONLINE) 2343-9750;
Conjunctura economiei mondiale- apariție anuală- ISSN 1583-090X
Revista de Economie Mondială -ediție electronica, apariție semestrială – ISSN: 2343-9521; ISSN-L: 2066-7795;
Euroinfo – apariţie trimestrială- ISSN 1582-9723
Piața internațională. Analize conjuncturale. Prețuri și cotații – apariţie săptămânală- ISSN 1222-3859