Autor: Dr. Lucia IORDACHE
Prin aplicarea legislaţiei antitrust (articolele 101 şi 102 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene – TFUE), care vizează sancţionarea şi descurajareapracticilor anticoncurenţiale şi a abuzurilorde poziţie dominantă ale actorilor economici, Comisia Europeană are o contribuţie majoră la îndeplinirea obiectivelor prioritare ale Uniunii Europene – menţinerea pieţelor deschise şi funcţionale, pentru valorificarea pe deplin a potenţialului pieţei interne a UE, stimularea investiţiilor şi inovării, relansarea creşterii economice şi crearea de locuri de muncă. În cadrul celei de-a 11-a conferinţe anuale organizată de Centrul Global pentru Legislaţia în domeniul Concurenţei (Global Competition Law Centre – GCLC) al Colegiului Europei, din 1-2 februarie 2016, Comisarul european responsabil cu politica în domeniul concurenţei, Margrethe Vestager, a prezentat priorităţile aplicării normelor antitrust ale UE.
GCLC a fost înfiinţat în ianuarie 2004 şi are ca scop diseminarea de idei şi promovarea cercetării de ultimă oră privind dreptul şi politica în domeniul concurenţei, în cadrul conferinţelor organizate în mod regulat în ţări europene şi în alte ţări din lume. GCLC beneficiază de o reţea mare de profesionişti în domeniul concurenţei, având prestigiul unui forum de discuţii la nivel înalt pentru academicieni, practicieni şi experţi din cadrul autorităţilor în domeniul concurenţei din întreaga lume. „Discuţiile de prânz”, organizate lunar de GCLC la Bruxelles, pe teme actuale ale dreptului concurenţei şi economiei, au scopul să ofere o platformă de discuţii pentru practicienii particulari şi reprezentanţii autorităţilor în domeniu şi sunt apreciate de către comunitatea experţilor în domeniul concurenţei pentru furnizarea de reţele şi oportunităţi de socializare într-un mediu de club.
Comisarul Margrethe Vestager (2016) a subliniat că tema celei de-a 11-a conferinţe anuale a GCLC face referire la o problemă fundamentală: ce reprezintă o restricţionare a concurenţei? De la această întrebare esenţială derivă o altă problemă fundamentală pentru experţii Comisiei Europene responsabili pentru aplicarea normelor antitrust ale UE: ce cazuri trebuie să fie investigate la nivelul Comisiei, având în vedere că resursele acestei autorităţi publice sunt limitate. Modul în care sunt utilizate resursele Comisiei Europene pentru investigarea cazurilor de încălcare a normelor antitrust reprezintă una dintre cele mai importante decizii ale unui comisar european pentru concurenţă, având în vedere că există mai mult de 25 de milioane de firme în cadrul UE, iar Comisia are aproximativ 250 de angajaţi care lucrează în domeniul antitrust.
1. Restrângerea concurenţei – cadrul legal şi conceptual
Conform Orientărilor privind aplicabilitatea articolului 101 din TFUE acordurilor de cooperare orizontală 1 , publicate de Comisie în 2011, cooperarea orizontală2 poate conduce la probleme de concurenţă în cazul în care produce efecte negative pe piaţă în ceea ce priveşte preţurile, rezultatele, inovarea sau diversitatea şi calitatea produselor. Aceste orientări oferă un cadru analitic pentru tipurile cele mai frecvente de acorduri de cooperare orizontală 3 , în vederea determinării compatibilităţii acestora cu articolul 101 din TFUE. Acordurile încheiate între firme situate la niveluri diferite ale lanţului de producţie sau de distribuţie (acorduri verticale) fac în principiu obiectul Regulamentului de exceptare pe categorii privind restricţiile verticale şi al Orientărilor privind restricţiile verticale (în măsura în care acordurile verticale sunt încheiate între concurenţi, acestea trebuie să fie evaluate conform principiilor aplicabile acordurilor orizontale). În cazul în care acordurile orizontale duc la o concentrare, se aplică Regulamentul privind concentrările economice.
Articolul 101(1) din TFUE interzice acordurile care au drept obiect sau efect restricţionarea concurenţei. În sensul orientărilor menţionate, restrângerea concurenţei include împiedicarea şi denaturarea acesteia. Pentru a exista efecte restrictive asupra concurenţei în sensul articolului 101(1) din TFUE, un acord trebuie să aibă sau să poată avea un impact nefavorabil aprecia asupra unuia sau mai multor parametri de concurenţă de pe piaţă, cum ar fi preţul, rezultatele, calitatea şi diversitatea produselor sau inovarea. Evaluarea efectelor restrictive trebuie realizată în contextul juridic şi economic real în care ar avea loc concurenţa în absenţa acordului.
Dacă într-un caz particular se demonstrează că un acord restrânge concurenţa în sensul articolului 101(1), atunci poate fi invocat, în apărare, articolul 101(3). Potrivit Regulamentului (CE) nr. 1/2003, sarcina probei revine firmelor care invocă avantajul acestei prevederi. Se poate considera că, în cazul în care sunt îndeplinite următoarele patru condiţii cumulative, creşterile de eficienţă generate de un acord compensează restricţiile privind concurenţa generate de acesta:
- acordul restrictiv trebuie să conducă la avantaje economice, cum sunt îmbunătăţirea producţiei sau a distribuţiei de produse ori promovarea progresului tehnic sau economic, adică să conducă la creşterea eficienţei;
- restricţiile trebuie să fie indispensabile atingerii obiectivelor de creştere a eficienţei;
- consumatorii trebuie să primească o parte echitabilă din creşterea eficienţei realizate prin restricţii indispensabile;
- acordul nu trebuie să ofere părţilor posibilitatea de a elimina concurenţa pentru o parte semnificativă a produselor în cauză.
Orientările Comisiei prevăd, de asemenea, principiile de evaluare a efectelor de restricţionare a concurenţei generate de tipurile de acorduri de cooperare orizontală care includ schimbul de informaţii ce permit firmelor să fie la curent cu strategiile de piaţă ale concurenţilor. Comunicarea informaţiilor între firme concurente poate constitui un acord, o practică concertată sau o decizie cu scopul stabilirii preţurilor sau cantităţilor. Astfel de tipuri de schimburi de informaţii sunt, în mod normal, luate în considerare şi sancţionate drept înţelegeri de tip cartel.
Jorge Padilla (2015) precizează că un acord anticoncurenţial este un acord care (a) denaturează procesul concurenţial şi (b) reduce bunăstarea consumatorilor (a şi b sunt condiţii cumulative). De exemplu, cooperarea orizontală pentru fixarea preţurilor distorsionează procesul concurenţial, deoarece companiile concurente nu mai concurează prin preţuri. Ca urmare astfel de acorduri conduc la reducerea bunăstării consumatorilor, din cauza limitării producţiei şi a preţurilor excesive fixate.
În opinia lui Jorge Padilla, teoria economică poate şi trebuie să fie utilizată pentru a detecta acordurile anticoncurenţiale şi a sancţiona firmele implicate. Contrar unor economişti care un sunt adepţii utilizării instrumentelor oferite de teoria economică, pe considerentul că în acest mod se poate dovedi orice dorim, Padilla este de părere că teoria economică a contribuit şi va continua să contribuie la elaborarea unor soluţii eficiente pentru disfuncţionalităţile pieţei, inclusiv existenţa şi exercitarea puterii de piaţă. În primul rând, instrumentele teoriei economice permit identificarea tipurilor de acorduri care, în anumite contexte economice, sunt susceptibile de a limita concurenţa intra-marcă şi/sau între mărci. Aceste instrumente pot fi apoi utilizate pentru a măsura semnificaţia/amploarea efectelor nefavorabile ale acordurilor asupra preţurilor şi producţiei. În al doilea rând, cu instrumentele oferite de teoria economică pot fi identificate elementele de eficienţă generate de aceste acorduri şi tipurile de probe calitative şi cantitative necesare pentru verificarea acestor creşteri de eficienţă. Teoria economică poate fi apoi utilizată pentru a cuantifica creşterea eficienţei şi pentru a măsura impactul acesteia asupra bunăstării consumatorilor. În al treilea rând, se consideră că teoria economică poate ajuta la selectarea standardului juridic care este aplicat atunci când este evaluat un acord.
În abordarea lui John Temple Lang (2016), pentru definirea abuzurilor de excludere sau anticoncurenţiale este necesar un concept clar de restrângere a concurenţei. Articolul 102 din TFUE nu defineşte „abuzul”, dar, de aproape patru decenii, a fost acceptat faptul că cele mai multe abuzuri sunt “de exploatare” sau “de excludere”. Abuzurile de excludere sunt ilegale, deoarece implică o restrângere a concurenţei în situaţii în care concurenţa este deja insuficientă din cauza existenţei unei poziţii dominante. Este deci nevoie de un concept sau o definiţie a restrângerii concurenţei, pentru a fi utilizată în cazurile în care se consideră că se comite un abuz de excludere.
Nu există un concept general acceptat, fie de dreptul concurenţei, fie de teoria economică, privind abuzul de excludere sau restrângerea concurenţei, în temeiul articolului 102 din TFUE. Orientările Comisiei Europene din 2009 4 stabilesc cadrul analitic utilizat pentru a determina dacă practicile de excludere abuzivă ale companiilor dominante riscă să prejudicieze interesele consumatorilor. Acest cadru analitic este aplicat celor mai des întâlnite forme de excludere abuzivă (acorduri de exclusivitate, legare şi grupare, practici de eliminare a concurenţei, refuzul de a aproviziona şi micşorarea marjei), dar nu a furnizat o definiţie privind abuzul de excludere. Comisia a precizat că există o distincţie între blocarea legitimă a pieţei (eliminarea unei firme concurente de pe piaţă prin oferirea unor produse mai bune la preţuri mai mici) şi „blocarea cu caracter anticoncurenţial”, dar nu a explicat modul în care să se facă distincţia între acestea. Distincţia este importantă, deoarece normele în domeniul concurenţei nu ar trebui să împiedice blocarea legitimă, care ar putea fi rezultatul concurenţei dorite, care generează beneficii pentru consumatori. Dacă normele ar limita blocarea legitimă a pieţei, aceasta ar însemna că firme concurente ar fi protejate împotriva concurenţei, iar consumatorii ar fi prejudiciaţi.
Aşadar, eşecul economiştilor şi juriştilor de a conveni asupra unui concept privind restrângerea concurenţei în temeiul articolului 102 sau abuzul de excludere, are implicaţii grave, potrivit lui Lang (2016). Discuţiile îndelungate ale avocaţilor şi economiştilor privind o abordare „bazată pe efecte” a abuzului, în temeiul articolului 102, au fost neconcludente şi nesatisfăcătoare. Este imposibil să se facă distincţie între efectele concurenţei legitime şi efectele blocării cu caracter anticoncurenţial a pieţei, fără a utiliza un concept privind „abuzul de excludere”, deoarece în acest caz există riscul de a se considera, în mod greşit, că orice efecte care ar crea inconveniente semnificative pentru firmele concurente sunt susceptibile de a fi ilegale. O întrebare care se ridică în acest sens şi la care nu s-a dat încă răspuns este următoarea: o companie dominantă poate să transfere către consumatori câştigurile realizate prin reducerea costurilor, datorită economiilor de scară, care nu au putut fi obţinute de către firmele concurente sau nu sunt disponibile pentru acestea?. “Efectul” în acest caz poate consta în faptul că firmele rivale nu vor putea să concureze prin preţ şi vor ieşi de pe piaţă. Este evident că această situaţie este pro- concurenţială şi legală. Totuşi, această concluzie se bazează pe prezumţia implicită că o companie dominantă este liberă să utilizeze pe deplin avantajele sale competitive, cu condiţia să nu întreprindă activităţi de natură să creeze obstacole pe piaţă pentru firmele rivale, cu excepţia unor oferte mai bune pentru clienţi (Lang, 2016).
În hotărârea dată în cazul abuzului de poziţie dominantă al gigantului american intel pe piaţa procesoarelor (12 iunie 2014), prin care a fost confirmată amenda aplicată de comisia europeană (1,06 miliarde euro – sumă record impusă unei singure companii), curtea de justiţie a ue a sugerat o clasificare utilă a abuzurilor de stabilire a preţurilor. Tribunalul a constatat că reducerile acordate celor patru principali fabricanţi de calculatoare – dell, hp, nec si lenovo – pentru a asigura fidelitatea acestora sunt reduceri de exclusivitate. Astfel de reduceri acordate de o companie cu poziţie dominantă constituie deci o practică abuzivă, deoarece nu se întemeiază – în afara de unele situaţii excepţionale – pe o prestaţie economică care justifică un asemenea avantaj financiar, ci urmăresc să elimine sau să restrângă posibilitatea cumpărătorilor de a-şi alege liber sursele de aprovizionare şi să împiedice accesul pe piaţă al altor producători. Reducerile de exclusivitate acordate de o companie cu poziţie dominantă au, prin însăşi natura lor, capacitatea de a restrânge concurenţa şi de a elimina concurenţii de pe piaţă. Nu este deci necesar să se demonstreze capacitatea lor de restrângere a concurenţei de la caz la caz în considerarea împrejurărilor speţei.
2. Rolul Reţelei Europene a Concurenţei (European Competition Network – ECN)
Autorităţile naţionale de concurenţă (ANC) din ţările membre ale UE au o contribuţie importantă la aplicarea normelor în domeniu. Potrivit Comisarului european Margrethe Vestager (2016), începând cu anul 2004, 85% din totalul deciziilor prin care s-a aplicat legislaţia UE în domeniul concurenţei au fost luate de ANC. Pentru a creşte eficienţa acţiunii lor în cazurile de încălcare a normelor antitrust, aceste autorităţi au nevoie de instrumente adecvate:
- puteri sporite de investigare, pentru a colecta probe;
- programe de clemenţă eficiente, pentru a încuraja companiile să ofere Comisiei informaţii despre implicarea lor în carteluri;
- puterea de a impune amenzi corespunzătoare, pentru a descuraja încălcarea normelor antitrust;
- garanţii juridice ale independenţei lor, atunci când aplică normele UE în domeniul concurenţei, pentru a asigura încrederea publică.
Comisarul Vestager a răspuns unor autorităţi naţionale, care consideră că nu au toate puterile de care au nevoie, precizând că, dacă rezultatele anchetei publice realizate în prezent de Comisie vor confirma aceste probleme, va propune legislaţia necesară pentru a le rezolva.
3. Cooperarea companiilor care au încălcat normele antitrust cu Comisia Europeană, pentru soluţionarea cazurilor investigate
Comisia este interesată ca procedurile aplicate în cazurile antitrust să fie cât mai eficiente posibil, deoarece aceste proceduri consumă mult timp pentru a căuta probe, a le analiza, precum şi pentru a lua decizii într-un mod care să respecte dreptul la apărare al companiilor investigate. Comisia încurajează companiile să coopereze cu experţii care investighează cazurile de încălcate a normelor antitrust, astfel încât să crească eficienţa procedurilor şi să se poată ocupa de mai multe cazuri. În opinia Comisarului Vestager, Comisia trebuie să recompenseze companiile care recunosc că au încălcat normele antitrust, mai ales atunci când propun măsuri corective pentru a face pieţele mai concurenţiale, sau companiile care furnizează dovezi în mod voluntar. Orientările Comisiei prevăd posibilitatea reducerii amenzilor impuse într-un caz antitrust, pentru a stimula companiile implicate să coopereze în scopul încheierii mai rapide a investigaţiei şi restabilirii concurenţei pe piaţă, astfel încât consumatorii să aibă cât mai puţin de suferit. Cu toate acestea, de peste un deceniu, Comisia utilizează această posibilitate doar în cazurile de cartel şi este necesară o analiză serioasă privind modul cum aceasta poate fi extinsă şi la alte cazuri.
4. Obiectivele urmărite de Comisia Europeană pentru prioritizarea cazurilor antitrust
Numeroase cazuri investigate de Comisie pornesc de la reclamaţii din partea publicului sau de la firme concurente. Comisia ia în considerare foarte serios plângerile primite şi trebuie să decidă pe care să le investigheze şi pe care să le respingă, explicând totuşi motivele respingerii acestora. În principiu, Comisia se concentrează pe cazurile prioritare, iar cazurile respinse pot fi preluate de către autorităţile de concurenţă sau instanţele naţionale.
Potrivit Comisarului Vestager, pentru a decide care sunt cele mai importante cazuri trebuie să fie puse trei întrebări:
- Cazul respectiv va contribui la îmbunătăţirea vieţii oamenilor? De exemplu, să determine o mai bună funcţionare a unui sector-cheie (cum ar fi energia sau economia digitală);
- Impactul va depăşi cazul în sine? De exemplu, să ajute companiile să înţeleagă ce trebuie să facă pentru a nu încălca normele în domeniul concurenţei;
- Comisia este cea mai potrivită pentru a se ocupa de acest caz sau ar trebui să fie preluat de autorităţile naţionale sau de un alt membru al Colegiului comisarilor, care ar fi într-o poziţie mai bună pentru a rezolva această problemă prin alte instrumente decât instrumentele din domeniul concurenţei?
Nu este necesar ca în fiecare caz decizia Comisiei să ţină seama de toate cele trei obiective.
Asigurarea funcţionării mai eficiente a sectoarelor-cheie
Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a precizat, încă de la preluarea mandatului, că se va concentra pe principalele zece sectoare prioritare, între care energia, serviciile financiare şi economia digitală, deoarece aceste sectoare produc factori de producţie esenţiali de care depinde restul economiei, iar unele dintre problemele cu care se confruntă pot fi soluţionate doar la nivelul UE. Aceste priorităţi ale Comisiei vizează şi aplicarea politicii şi legislaţiei în domeniul concurenţei.
În sectorul energiei, este nevoie de surse sigure de energie, la preţuri accesibile, cu emisii reduse de carbon, pentru a realiza obiectivul dezvoltării durabile. Facilitarea comercializării libere a energiei între ţările membre va sprijini atingerea obiectivelor climatice – şi asigurarea securităţii energetice- la costuri mult mai mici.
Comisia a investigat cazul abuzului de poziţie dominantă al companiei bulgare de stat furnizoare de electricitate (Bulgarian Energy Holding – BEH), care impunea restricţii teritoriale privind revânzarea, în contractele încheiate cu comercianţi de pe piaţa de electricitate nereglementară; majoritatea contractelor de furnizare a energiei stipulau că electricitatea furnizată de BEH putea fi revândută doar pe teritoriul Bulgariei sau putea fi doar exportată. Un astfel de comportament încălca normele antitrust ale UE, deoarece distorsiona alocarea de energie în cadrul pieţei interne a UE, lichiditatea şi eficienţa pieţelor de electricitate şi ridica bariere artificiale în calea comerţului cu energie dintre Bulgaria şi alte state membre. Comisia a încheiat investigaţia, în decembrie 2015, prin acceptarea angajamentelor din partea companiei bulgare, care eliminau problemele de concurenţă prin crearea unei burse care să asigure lichiditatea pieţei, făcând posibil comerţul cu electricitate în mod anonim, fără nicio modalitate de a verifica unde de face revânzarea.
Realizarea unui impact ce depăşeşte cazul în sine
Uneori, un caz „mai mic” poate reprezenta o prioritate, indiferent de sector, deoarece Comisia, prin decizia sa, poate contribui la îmbunătăţirea gradului de respectare a legislaţiei antitrust şi poate stabili un precedent care clarifică modul în care va interpreta aplicarea normelor în domeniu, oferind o mai mare siguranţă juridică actorilor economici.
Aplicarea normelor antitrust la situaţii noi care ridică probleme în domeniul concurenţei
Precedentele pot fi foarte importante pentru a ajuta companiile să înţeleagă modul în care sunt aplicate regulile antitrust la situaţii noi, de exemplu în cazurile în care drepturile de proprietate intelectuală ar putea fi utilizate pentru a restricţiona concurenţa. O problemă care ilustrează relaţia între normele în domeniul concurenţei şi normele privind drepturile de proprietate intelectuală o reprezintă brevetele esenţiale pentru aplicarea unor standarde. Aceste brevete sunt importante pentru procesul de inovare desfăşurat în cadrul unor întregi sectoare. Astfel de brevete fac parte, prin definiţie, dintr-un standard, iar titularii brevetelor respective s-au angajat să acorde licenţe pentru acestea tuturor părţilor terţe, în condiţii echitabile, rezonabile şi nediscriminatorii (FRAND 5 ). În principiu, autorităţile din domeniul concurenţei permit, cu anumite condiţii, înţelegerile între firme concurente care, pentru a stabili un standard, trebuie să aleagă o anumită tehnologie, excluzând altele. Această abordare este justificată de avantajele utilizării standardelor pentru o serie de pieţe interconectate, stimulând interoperabilitatea şi permiţând realizarea de economii de scară şi gamă în cadrul pieţei unice şi în afara acesteia. O condiţie importantă impusă pentru ca firmele concurente să poată încheia astfel de înţelegeri implică utilizarea brevetelor esenţiale pentru aplicarea unor standarde.
Comisia Europeană are în vedere să asigure că titularul nu profită de standard pentru a impune preţuri şi condiţii excesive celor care au nevoie să utilizeze tehnologia respectivă. Un posibil caz de încălcare a normelor în domeniul concurenţei este acela în care unei companii care doreşte să dobândească o licenţă pentru brevete esenţiale pentru aplicarea unor standarde în condiţiile FRAND i se interzice accesul pe piaţă prin ordine judecătoreşti. Astfel de litigii sau ameninţările cu astfel de litigii ar putea, prin urmare, să frâneze inovarea în întregul sector (Comisia Europeană, 2013).
În ultimii ani au existat multe cazuri în instanţe din întreaga lume cu implicarea producătorilor de smartphone-uri (aşa-numitele ”războaie smartphone”). O problemă care apare frecvent în aceste cazuri este următoarea: un titular de brevet, care a promis să acorde licenţă tehnologiei esenţiale pentru standard, în condiţii FRAND, pretinde o încălcare a brevetului şi solicită în instanţă interzicerea vânzării de produse de către concurenţii care utilizează tehnologia.
Potrivit Comisarului european Vestager (2015), înainte de deciziile Comisiei în cazurile Motorola şi Samsung, din 2014 (aceste companii au fost acuzate că au abuzat de brevetele lor esenţiale pentru aplicarea unor standarde în domeniul telefoniei mobile), a existat un grad ridicat de incertitudine cu privire la modul în care sunt aplicate normele în domeniul concurenţei în cazul brevetelor esenţiale pentru aplicarea unor standarde, de exemplu pentru telefoanele 3G. Deciziile în cazurile Motorola şi Samsung au subliniat că trebuie să existe nişte limite ale acestui drept, având în vedere chiar contextul concurenţial în care procesul de standardizare are loc. Orientările oferite de Comisie prin deciziile în aceste două cazuri au avut o relevanţă mai largă pe piaţă şi au fost susţinute şi de poziţiile similare ale Comisiei Federale de Comerţ din SUA şi Departamentul de Justiţie al SUA.
Cazurile Motorola şi Samsung au declanşat o serie de evoluţii importante, în alte cazuri, în care deciziile Comisiei Europene au oferit îndrumare şi certitudine juridică. De exemplu, prin hotărârea în cazul Huawei/ZTE 6 , Curtea de Justiţie a UE a confirmat poziţia Comisiei pe două aspecte principale: i) brevetele esenţiale pentru standard sunt diferite de alte brevete, din cauza angajamentelor de licenţiere în condiţii FRAND; ii) atunci când există o companie dispusă să ia o licenţă în condiţii FRAND, nu pot fi întreprinse acţiuni de încetare.
În abordarea Comisiei Europene, introducerea unei acţiuni în încetare de către titularul unui brevet esenţial pentru un standard, aflat în poziţie dominantă, ar putea avea ca scop să impună condiţii care altfel nu ar fi realizabile, şi care ar putea să împiedice procesul de standardizare, să restrângă concurenţa şi, în final ar dăuna atât consumatorilor, cât şi inovării în industrie.
Atenţionarea companiilor în legătură cu respectarea normelor în domeniul concurenţei în cadrul contractelor încheiate
Chiar dacă normele în domeniul concurenţei sunt clare, sunt situaţii în care Comisia trebuie să reamintească actorilor economici ce pot şi ce nu pot face pentru a se conforma acestor norme. De exemplu, comerţul online este în plină expansiune, dar achiziţiile transfrontaliere sunt încă reduse. Mai puţin de 10% din IMM fac tranzacţii online transfrontaliere, deşi comerţul electronic are o piaţă potenţială de 500 de milioane de consumatori. O parte a problemei par a fi contractele care îi împiedică pe comercianţii cu amănuntul să efectueze vânzări transfrontaliere şi, ca urmare, Comisia consideră că este necesar să reamintească limitele privind condiţiile pe care companiile le pot stabili în contractele lor. Ancheta sectorială privind comerţul electronic din UE va ajuta Comisia să înţeleagă cât de răspândite sunt aceste restricţii şi dacă există probleme privind concurenţa în acest sector.
Descurajarea comportamentului anticoncurenţial al companiilor pe piaţa internă a UE
Programul de clemenţă al Comisiei Europene reprezintă un stimulent puternic pentru companii ca să ofere informaţii privind existenţa cartelurilor, salvându-se astfel de plata unor amenzi mari. În activitatea Comisiei împotriva cartelurilor este, uneori, important să se urmărească şi cazurile în care investigaţia nu începe cu o cerere de clemenţă, deoarece, în caz contrar, membrii unui cartel ar putea crede că sunt în siguranţă atât timp cât niciunul nu denunţă Comisiei existenţa cartelului. În decembrie 2014, Comisia a amendat cu circa 19,48 milioane de euro participanţii la un cartel al producătorilor de anvelope. În acest caz, pe care Comisia l-a lansat din proprie iniţiativă, amenda impusă pentru încălcarea normelor antitrust (coordonarea preţurilor şi alocarea clienţilor pentru anumite tipuri de anvelope) nu a fost printre cele mai mari amenzi în cazurile de cartel, dar a fost important efectul descurajator pentru alte companii tentate să îşi cartelizeze produsele.
[1] Jurnalul Oficial C 11 din 14.1.2011
[2] Cooperarea este de „natură orizontală” în cazul în care între concurenţii actuali sau potenţiali intervine un acord sau o practică concertată.
[3] Acorduri de cercetare şi dezvoltare, acorduri de producţie, acorduri de achiziţie, acorduri de comercializare, acorduri de standardizare şi schimburile de informaţii.
[4] Orientări privind priorităţile aplicării legii în combaterea practicilor de excludere abuzivă ale
întreprinderilor dominante
[5] Acronimul pentru astfel de termeni de licențiere – Fair, Reasonable And Non-Discriminatory Terms – este FRAND și are în principal un dublu scop: se garantează că standardele sunt deschise tuturor și se asigură că deținătorii de brevete pot primi o recompensă echitabilă pentru invențiile lor.
[6] Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Hotărârea în cauza C-170/13 Huawei Technologies Co. Ltd/ZTE Corp., ZTE Deutschland GmbH, Luxemburg, 16 iulie 2015.
Bibliografie
Comisia Europeană (2013). Raport privind politica în domeniul concurenţei pentru anul 2012, Bruxelles, 7.5.2013
Lang J. T. (2016). Restriction of Competition and Exclusionary Abuse under Article 102 – The Solution, 11th GCLC Conference Brussels, 12th January 2016
Padilla J. (2015). What makes an agreement anticompetitive?, 11th GCLC Conference Brussels, 26 November 2015
Vestager M. (2016). Setting priorities in antitrust, GCLC, Brussels, 1 February 2016
Vestager M. (2015). Intellectual property and Competition, 19th IBA Competition Conference, Florence 11 September 2015
