Programe ale Academiei Române 2010

Programe ale Academiei Române pe anul 2010

Programul Economia bazată pe cunoaştere şi inovare

Tema

Coordonator

UE şi România în contextul dezvoltării schimburilor comerciale internaţionale din domeniul tehnologiilor de vârf.

Dr.Ecaterina Stănculescu

Program interdisciplinar de prevenire a fenomenelor cu risc major la scară naţională.

Tema

Coordonator

Impactul dezastrelor naturale asupra economiilor europene, în condiţiile schimbărilor climatice globale

Prof. Dr. Virginia Câmpeanu,

Dr. Dana Ghiţac

Programul Evaluarea stării economiei mondiale – ESEM (I)

 

Subprogram

Fenomene si procese definitorii ale evoluţiei integrării europene. Noua strategie de la Lisabona. Implicaţii asupra României

 

 

Dr. Petre Prisecaru

Dr. Manuela Unguru

Tema

Coordonator

Schimbările în politicile de CDI ale Uniunii Europene în raport cu priorităţile strategice şi cu situaţia economiei mondiale

Dr. Constantin Ciupagea

Reconsiderări ale cadrului strategic de dezvoltare a UE prin prisma crizei financiare şi economice

Dr. Petre Prisecaru

Reconfigurarea priorităţilor de politică energetică la nivelul UE şi în România în contextual crizei financiare şi economice. Sursele alternative de energie versus eficienţa energetică

Mariana Papatulică

Strategii şi soluţii în managementul crizelor financiare şi economice. Analiză comparativă între soluţiile adoptate de UE şi cele ale altor state dezvoltate

Drd. Ionela Băltăţescu

Megatendinţe şi semnale slabe privind dezvoltarea societăţii informaţionale în ţările Uniunii Europene

Drd. Radu Gheorghiu;

Drd. Viorel Niţă

Rolul externalităţilor în creşterea economică

Drd. Răzvan Voinescu

Procesul de consolidare a companiilor din UE în vederea creşterii competitivităţii şi adaptării la schimbările generate de globalizare. Provocările pentru politica de control al concentrărilor la nivel comunitar

Drd. Lucia Iordache

Subprogram

Mutaţii în comerţul internaţional: Tendinţe, oportunităţi şi riscuri. Strategii ale UE27 pentru sustenabilitatea schimburilor comerciale

 

 

Dr. Virginia Câmpeanu

Tema

Coordonator

Dezvoltări strategice ale relaţiilor comerciale UE27-China pentru sustenabilitatea deficitului comercial al UE. Contribuţii ale României

Dr. Virginia Câmpeanu

Dr. Sarmiza Pencea

Evoluţii recente ale fluxurilor comerciale şi investiţionale dintre UE şi ţările BRIC (Brazilia, Rusia, India, China). Implicaţii pentru România

Dr. Iulia Monica Oehler-Şincai

Modelul asiatic de dezvoltare axat pe export sub impactul crizei economico-financiare actuale. Implicaţii pentru UE

Dr. Iulia Monica Oehler-Şincai

Modificarea raportului de forţe şi a sferelor de influenţă pe plan mondial ca efect al crizei economice internaţionale

Dr. Simona Poladian

Subprogram

Globalizarea şi integrarea regională în Europa- spre o nouă paradigmă a mileniului. Contextul economic internaţional al dezvoltării economico-sociale a României

 

Acad. Mircea Maliţa

Dr. Marcel Moldoveanu

Gabriel Munteanu

Tema

Coordonator

România în contextul redimensionării relaţiilor Uniunii Europene de cooperare şi parteneriat la scară regională şi globală

Dr. Marcel Moldoveanu

Evaluarea competitivităţii României în sfera schimburilor cu servicii în context european şi global

Dr. Agnes Ghibutiu

Managementul dezvoltării durabile a ecosistemelor agricole

Dr. Maria Cartas

Oportunităţi şi provocări ale globalizării: Integrarea firmelor locale în lanţurile globale ale valorii

Dr. Sarmiza Pencea

Tendinţe ale conjuncturii economice pe grupe de ţări şi ţări

Gabriel Munteanu;

Cornel Albu

Perspective în evoluţia cererii şi a preţurilor pe principalele pieţe şi la bursele internaţionale de mărfuri.

Octavian Rădulescu

 

Programul Economia României şi sistemul euro

Extinderea Zonei Euro către ţările central şi est –europene

Acad. Mugur Isărescu

Drd. Eugen Andreescu