Relansarea comerţului cu servicii al României după doi ani de declin

AUTOR: Dr. Agnes Ghibuţiu

Datele statistice provizorii publicate de Banca Naţională a României (BNR) cu privire la evoluţia balanţei de plăţi în 2011 arată că, după doi ani de contracţie consecutivă, comerţul cu servicii al României şi-a reluat creşterea în 2011, cu o întârziere de un an faţă de comerţul cu bunuri, care s-a reînscris pe făgaşul creşterii încă din 2010.[1]

Comerţul cu servicii poartă încă amprenta crizei

După un declin cu 19% în 2009 şi cu 6% în 2010, volumul valoric al exporturilor româneşti de servicii a crescut cu 10% în 2011, totalizând 7,3 miliarde euro (Tabelele 1 şi 2). Importurile de servicii au sporit cu 11% în 2011, cifrându-se la o valoare 6,9 miliarde euro, după ce au suferit, la rândul lor, reduceri consecutive în 2009-2010.

Tabelul 1: Evoluţia volumului valoric al comerţului cu bunuri şi servicii al României, în 2005-2011 (în milioane EUR)

Note: ¹ Date revizuite; ² Date provizorii; ³ Exporturi FOB-importuri FOB.

Calculul importurilor FOB din anii 2005-2009 este bazat pe vechiul coeficient de transformare CIF/FOB=1,0834, iar datele pentru 2010-2011 pe noul coeficient. de transformare CIF/FOB=1,0430. Bara este menită să sublinieze lipsa de comparabilitate a celor două serii de date referitoare la importuri/solduri.

Sursă: Calcule bazate pe statisticile balanţei de plăţi (BNR, 2005-2011).

Dar, în pofida evoluţiilor pozitive din 2011, deopotrivă pe latura exporturilor şi a importurilor, fluxurile de servicii ale ţării noastre nu au reuşit să recupereze pierderile suferite din cauza crizei financiare şi economice internaţionale. În 2011, exporturile de servicii ale României s-au situat încă cu 1,5 miliarde euro sub nivelul record al anului 2008 (de 8,8 miliarde euro), spre deosebire de exporturile de bunuri, care au depăşit deja în 2010 nivelul anului 2008 (Tabelul 1). În acelaşi timp, în 2011, ritmul de creştere a exporturilor de bunuri (de 21%) a devansat sensibil dinamica exporturilor de servicii (10%), dar comparativ cu anul 2010 – când fluxurile de servicii şi-au continuat declinul, iar fluxurile de bunuri s-au reînscris pe o pantă ascendentă – ecartul s-a mai atenuat (Tabelul 2). Asistăm astfel la o inversare a trendului care a prevalat în anii premergători crizei, când fluxurile de servicii au sporit în ritmuri mult superioare expansiunii fluxurilor din sfera bunurilor – evoluţie cerută de altfel de însăşi nevoia recuperării decalajelor României în raport cu vechile state membre ale UE, dar şi cu cele noi, sub aspectul participării la schimburile internaţionale cu servicii.

Tabelul 2: Dinamica schimburilor internaţionale cu bunuri şi servicii

ale României, în 2005-2011 (în %)

Note:¹ Date revizuite; ² Date provizorii; ³ Vezi Nota 3 de la Tabelul 1.

Sursă: Calcule bazate pe statisticile balanţei de plăţi (BNR, 2005-2011).

Contracţiile consecutive ale comerţului cu servicii al României în anii 2009 şi 2010 au intervenit în condiţiile în care aceste comerţ a manifestat o tendinţă de creştere deosebit de dinamică în anii care au precedat izbucnirea crizei financiare şi economice internaţionale. Potrivit calculelor noastre, exporturile de servicii au sporit într-un ritm mediu anual de 32% în perioada 2004-2008, dinamica lor fiind de peste două ori mai mare decât cea a exporturilor de bunuri (15%). În perioada respectivă, importurile de servicii au crescut la rândul lor mai rapid (26%) decât importurile de bunuri (21%). Iar devansarea ritmului de creştere a importurilor de către cel al exporturilor de servicii – cu o diferenţă de 6 puncte procentuale în intervalul respectiv – a permis transformarea deficitelor cronice ale balanţei serviciilor României în solduri pozitive în anii 2006-2008, ceea ce a contribuit la atenuarea deficitelor cronice ale contului curent.

Inversări de tendinţe în evoluţia balanţei serviciilor

Cert este că după înregistrarea unor excedente crescânde ale balanţei serviciilor în perioada 2006-2008 (de 4 milioane euro în 2006, 477 milioane euro în 2007 şi 659 milioane euro în 2008), aceste evoluţii favorabile au fost întrerupte de criza financiară şi economică internaţională. Iar concomitent cu restrângerea notabilă a fluxurilor de servicii, s-a deteriorat şi balanţa serviciilor, ceea ce s-a tradus printr-un deficit de 292 milioane euro în 2009.

Potrivit datelor provizorii publicate de BNR în februarie 2011, bazate pe vechea metodologie de calcul al importurilor FOB (coeficient de transformare CIF/FOB=1,0834), soldul deficitar al balanţei serviciilor s-a majorat la 745 milioane euro în 2010, echivalând cu o creştere de 2,6 ori faţă de 2009. Pe de altă parte, datele publicate de BNR în februarie a.c., bazate pe noua metodologie de calcul al importurilor FOB (coeficient de transformare CIF/FOB=1,0430) relevă că balanţa serviciilor a înregistrat un excedent de 403 milioane euro în 2010, urmată în 2011 de un excedent aproximativ de aceeaşi mărime (382 milioane euro). În aceste condiţii, nu putem decât să constatăm că între datele elaborate de BNR în baza celor două metodologii, discrepanţele sunt uriaşe. Aceste variaţii apreciabile ale soldului balanţei serviciilor sunt determinate de transporturile de mărfuri, care deţin o pondere importantă în totalul comerţului cu servicii (circa 20% la export). Prin recalcularea de către BNR a importurilor FOB în baza noului coeficient de transformare, soldul balanţei transportului de mărfuri devine excedentar în 2010 (466 milioane euro), spre deosebire de deficitul de 488 milioane euro în acelaşi an, rezultând din aplicarea vechiului coeficient de transformare.

Restrângerea participării serviciilor româneşti la schimburile internaţionale

Reluarea creşterii fluxurilor de servicii într-un ritm inferior expansiunii fluxurilor de bunuri, alături de contracţia mult mai severă a fluxurilor de servicii comparativ cu cele de bunuri în 2009 şi perpetuarea ritmurilor negative în 2010, au condus la restrângerea drastică a ponderii serviciilor în exporturile totale de bunuri şi servicii ale României. Acest indicator, care reflectă gradul de angrenare a serviciilor în schimburile comerciale totale, şi care atinsese nivelul istoric de 21% în 2008, a scăzut în 2011 din nou la 14% (adică la nivelul anilor ’90 şi începutul anilor ‘2000), fiind în discordanţă cu tendinţele manifestate pe plan european şi global. Spre comparaţie, ponderea serviciilor în comerţul cumulat de bunuri şi servicii s-a ridicat în 2011 la 22% în medie europeană şi la 19% în medie globală – niveluri care s-au menţinut relativ constante în ultimele decenii.

În paralel cu scăderea gradului de participare a serviciilor la schimburile comerciale totale, s-a diminuat ponderea ţării noastre în exporturile globale de servicii, care a revenit în anii 2010-2011 la 0,2%, după ce a fost necesar peste un deceniu să sporească la 0,3% în 2008. Desigur, decalajul dintre România şi vechile state membre ale UE este uriaş prin prisma poziţiei deţinute în schimburile internaţionale cu servicii.[2] Dar sub aspectul capacităţii economiei de a genera fluxuri internaţionale de servicii, ţara noastră se plasează şi în urma unor noi state membre ale UE. Astfel, Polonia, care este o ţară comparabilă cu România ca dimensiune şi potenţial, a deţinut în 2011 o pondere de 0,9% în exporturile globale de servicii, volumul valoric al exporturilor sale fiind de 3,7 ori mai mare decât cel al României. Polonia este de altfel singura ţară din grupul noilor state membre ale UE care figurează pe lista principalilor 30 de furnizori de servicii din lume, poziţie pe care şi-a păstrat-o şi în 2011. Dar prin prisma dimensiunii exporturilor de servicii, România este depăşită şi de alte noi state membre, precum Ungaria sau Cehia. Spre exemplu, în 2010, exporturile de servicii ale Ungariei erau de 2,2 ori mai mari, iar cele ale Cehiei de 2,5 ori mai mari decât exporturile României. Iar în timp ce România deţinea în acelaşi an doar 0,2% din exporturile globale de servicii (similară Bulgariei şi Slovaciei), Ungariei şi Cehiei le reveneau cote de 0,5% şi, respectiv, 0,6%.

Tendinţe în structura comerţului cu servicii

Analizând dinamica exporturilor de servicii ale României pe cele trei componente majore – transporturi, turism şi „alte servicii” –, se poate observa că relansarea pe ansamblu a exporturilor de servicii în 2011 s-a datorat înainte de toate creşterii cu 18% a încasărilor din transport (după scăderea acestora cu 23% în 2009 şi 7% în 2010) şi majorării, tot cu 18%, a încasărilor din turism (după reducerea cu 35% în 2009 şi 3% în 2010). În schimb, ritmul de creştere a exporturilor de servicii incluse în componenta „alte servicii” a fost de numai 4% în 2011, după un declin cu 13% în 2009 şi cu 7% în 2010. Alături de construcţii, această componentă eterogenă înglobează, printre altele: serviciile de comunicaţii, financiare şi de asigurări, serviciile informatice, juridice, de consultanţă, de publicitate, de marketing, de cercetare-dezvoltare ş.a. Adică, ansamblul acelor servicii care sunt utilizate ca inputuri în procesele de producţie şi care sunt determinante pentru creşterea eficienţei şi competitivităţii firmelor din toate domeniile, motiv pentru care sunt cunoscute şi drept servicii de afaceri sau servicii furnizate întreprinderilor.

Structura exporturilor de servicii ale României pe cele trei componente arată că, în 2011, „transportul” a deţinut 31% din totalul încasărilor din exportul de servicii, „turismului” i-au revenit 14% iar categoriilor de servicii înglobate în „alte servicii” – 55%. În comparaţie cu anii care au precedat criza, în 2011 nu au intervenit modificări esenţiale în structura exporturilor româneşti de servicii. Dar în raport cu configuraţia exporturilor la nivel global şi european, cele ale României prezintă unele particularităţi sub aspect structural. Astfel, se remarcă ponderea încă relativ ridicată comparativ cu media globală (de 21% în 2011) a transportului, considerat a face parte din categoria serviciilor tradiţionale (deşi ponderea sa s-a diminuat notabil faţă de media de 40% din prima jumătate a anilor ‘2000). În schimb, este foarte scăzută ponderea serviciilor de turism în totalul fluxurilor de servicii româneşti, raportată atât la media globală (de 25% în 2011), cât şi la potenţialul turistic apreciabil al ţării noastre. În fine, creşterea continuă a ponderii componentei „alte servicii” în totalul exporturilor româneşti de servicii şi atingerea pragului de 55% în 2011– similar mediei globale/europene – reflectă mutaţii calitative în structura comerţului cu servicii al ţării noastre, întrucât această componentă include categoriile de servicii considerate avansate. Iar în acest context trebuie subliniat că expansiunea în ritm alert a exporturilor româneşti de servicii în anii premergători crizei a fost susţinută în mod precumpănitor de componenta „alte servicii”, care, cu un ritm mediu anual de creştere de 39% în anii 2004-2008, a devansat sensibil dinamica celorlalte două componente – „turismul” (35%) şi „transportul” (21%) –, majorându-şi continuu ponderea în totalul încasărilor din exportul de servicii (de la numai 29% în 1995 şi 43% în media primei jumătăţi a anilor ‘2000). Dar şi mai relevant este faptul că, spre deosebire de balanţele deficitare ale serviciilor de turism şi de transport în anii 2006-2008, componenta „alte servicii” a reuşit să genereze excedente crescânde, de 423 milioane dolari în 2006, 930 milioane dolari în 2007 şi de 791 milioane dolari în 2008. Criza a pus însă capăt acestui trend pozitiv, în 2009, ca şi în 2011, înregistrându-se deficite, de 204 şi, respectiv, 158 milioane euro.

Structura componentei „alte servicii” a comerţului cu servicii

Creşterea cu numai 4% a exporturilor incluse în componenta „alte servicii” în 2011, după contracţiile din 2009-2010, contrastează, aşadar, puternic cu dinamica susţinută din anii anteriori crizei, iar această performanţă slabă se explică prin evoluţiile contradictorii manifestate la nivelul diferitelor categorii de servicii care alcătuiesc această componentă extrem de eterogenă. Astfel, numeroase categorii de servicii, cu ponderi semnificative, şi-au reluat creşterea în 2011 (fie după scăderi consecutive în 2009-2010, fie doar într-unul dintre ani), precum: serviciile de comunicaţii (+22% şi o pondere de 7% în totalul exporturilor de servicii), serviciile de arhitectură, inginerie şi alte servicii tehnice (+34% şi 6%), serviciile de publicitate, marketing şi sondaje publice (+36% şi 5%), ca şi serviciile financiare (+84% şi 2,4%). În schimb, în 2011, au scăzut cu 39% exporturile de servicii de construcţii (pondere de 4%), după ce au sporit cu 14% în 2009 şi cu 26% în 2010. O tendinţă similară a caracterizat şi exporturile de servicii informatice, care s-au comprimat cu 6% în 2011 (după creşteri cu 21% în 2009 şi 9% în 2010), în condiţiile în care au reprezentat cea mai importantă categorie de servicii subsumată componentei „alte servicii” a balanţei de plăţi, deţinând 10% în totalul exporturilor de servicii în 2011. Scăderi ale exporturilor (după revenirea din 2010) au caracterizat în 2011 şi taxele de licenţă şi drepturile de autor (-38%, cu o pondere de 3%), serviciile de cercetare-dezvoltare (-8% şi 1%) şi serviciile audiovizuale (-23% şi 0,5%).

Exporturile anumitor categorii de servicii au continuat să depăşească şi în 2011 importurile, generând excedente comerciale. Este vorba, înainte de toate, de serviciile informatice (cu un excedent de 333 milioane euro), serviciile de publicitate, marketing şi sondaje publice (210 milioane euro), serviciile de comunicaţii (176 milioane euro), serviciile de construcţii (74 milioane euro), serviciile de arhitectură, inginerie şi alte servicii tehnice (64 milioane euro) şi serviciile de cercetare-dezvoltare (48 milioane euro). Trebuie remarcat şi faptul că deficitele cronice înregistrate în ultimii ani în sfera serviciilor de construcţii s-au transformat în 2010-2011 în excedente de 142 milioane euro şi, respectiv, 74 milioane euro.

Pe de altă parte, la importante categorii de servicii, importurile depăşesc sistematic valoarea exporturilor, România înregistrând deficite structurale, ceea ce reflectă dezavantajele sale competitive în domeniile respective. Este vorba în special de serviciile juridice, de consultanţă contabilă şi managerială (-315 milioane euro în 2010 şi -344 milioane euro în 2011), serviciile financiare (-201 milioane euro/-258 milioane euro), serviciile de asigurare (-144 milioane euro/-184 milioane euro), serviciile audiovizuale (-118 milioane euro/-158 milioane euro), taxele de licenţă/drepturile de autor (-136 milioane euro în 2011).

Este interesant de notat că declinul exporturilor de servicii informatice în 2011 a intervenit în contextul în care aceste servicii s-au aflat în plină expansiune inclusiv în anul de criză 2009 (Tabelul 3). Datorită dinamicii deosebit de susţinute, ponderea lor în totalul exporturilor româneşti de servicii s-a majorat la 12% în 2010 (de la numai 4% în 2004) Totodată, excedentul balanţei serviciilor informatice a sporit continuu, atingând 333 milioane euro în 2011 (faţă de numai 49 milioane euro în 2004). Evoluţiile remarcabile din sfera exporturilor de servicii informatice trebuie puse înainte de toate pe seama procesului de relocalizare a serviciilor, România impunându-se în anii premergători crizei drept o destinaţie atractivă pentru serviciile relocalizate deopotrivă la scară europeană şi globală. Potrivit firmei globale de consultanţă de management A.T. Kearney, care analizează şi ierarhizează periodic principalele 50 de ţări din lume prin prisma atractivităţii lor ca amplasamente pentru furnizarea de servicii relocalizate, România a ocupat locul 25 în 2011 (comparativ cu locul 33 deţinut în 2007), devansând unele noi state membre ale UE precum Ungaria (locul 31), Cehia (35) şi Slovacia (40), dar situându-se în urma Ţărilor Baltice (locurile 11,13 şi 14), Bulgariei (17) şi Poloniei (24).[3] Dar sub impactul crizei financiare şi economice, România suferit o retrogradare în termeni de competitivitate, coborând câteva poziţii în raport cu 2009, când i-a revenit locul 19 şi a fost depăşită doar de Bulgaria (13) şi de Estonia (18).

Tabelul 3: Evoluţia comerţului cu servicii informatice al României, în 2007-2011

(în milioane euro şi %)

Note:¹ Date revizuite; ² Date provizorii.

Sursă: Calcule bazate pe statisticile balanţei de plăţi (BNR, 2007-2011).

Datele statistice ale balanţei de plăţi arată, aşadar, că volumul valoric, dinamica şi performanţa schimburilor internaţionale cu servicii ale României au fost puternic afectate de criza financiară şi economică internaţională, deopotrivă în 2009 şi în 2010. Mai mult decât atât, relansarea creşterii fluxurilor de servicii în anul 2011 poartă încă amprenta crizei. Nu încape nicio îndoială, că sub efectele nefaste ale acesteia s-a produs o inversare a acelor tendinţe favorabile care au imprimat comerţului cu servicii al ţării noastre o dinamică remarcabilă în anii premergători crizei şi care au condus, totodată, la accelerarea proceselor de ajustare structurală şi la îmbunătăţirea performanţelor comerciale.

Bibliografie

A. T. Kearney (2009; 2011), The A.T. Kearney Global Services Location Index.

Banca Naţională a României, Balanţa de plăţi şi datoria externă – 2011, Comunicat de presă din 13.02.2012.

Banca Naţională a României, Statistici ale balanţei de plăţi (2005-2011).

WTO (2012), World Trade 2011, Prospects for 2012. Trade Growth to Slow in 2012 after Strong Deceleration in 2011, WTO Press Release, PRESS/658, 12 April 2012, Geneva.

[1] Analiza comerţului cu servicii întâmpină dificultăţi din cauza întreruperii seriilor de date disponibile în urma modificărilor introduse, începând din ianuarie 2012, în calculul importurilor FOB, care stau la baza alcătuirii balanţei de plăţi de către BNR. Mai precis, BNR a recalculat datele privind importurile FOB pentru anii 2010-2011 conform noului coeficient de transformare CIF/FOB=1,0430 determinat de INS, care îl înlocuieşte pe cel vechi (CIF/FOB=1,0834), utilizat în anii precedenţi. Întrucât aceste modificări metodologice afectează importurile şi soldurile balanţelor comerciale, împiedicând efectuarea de comparaţii cu datele din anii precedenţi, analiza noastră se va concentra asupra evoluţiei exporturilor.

[2] Cinci dintre vechile state membre ale UE figurează pe lista principalelor 10 exportatori de servicii din lume, deţinând ponderi apreciabile în exporturile globale de servicii (în valoare de 4.149 miliarde dolari în 2011), şi anume: Marea Britanie – 6,6%/locul 2, Germania – 6,1%/locul 3, Franţa – 3,9%/locul 5, Spania – 3,4%/locul 8 şi Olanda – 3,1%/locul 9. Celelalte poziţii sunt adjudecate de SUA (ca lider incontestabil, cu o pondere de 14% în 2011), dar şi de unele ţări emergente precum China (4,4%/locul 4) şi India (3,6%/locul 6), care au pătruns relativ recent în ierarhia principalilor 10 exportatori mondiali.

[3] În 2011, primele 10 poziţii au fost deţinute de (în această ordine): India, China, Malaysia, Egipt, Indonezia, Mexic, Thailanda, Vietnam, Filipine şi Chile. De menţionat că, primele trei ţări s-au menţinut în topul ierarhiei ca cele mai atractive destinaţii pentru serviciile relocalizate în plan global, încă de la elaborarea primului raport A.T. Kearney în 2003, datorită disponibilului mare de forţă de muncă de înaltă calificare şi avantajelor lor în termeni de costuri.