AUTOR: Dr. Agnes Ghibuțiu
Datele disponibile cu privire la evoluţiile în planul politicilor comerciale promovate de statele lumii, încă de la izbucnirea crizei în 2008, atestă fără niciun echivoc creşterea numărului şi a incidenţei noilor măsuri comerciale restrictive introduse de numeroase guverne, atât în anii de criză, cât şi ulterior.
În pofida opiniei larg împărtăşite că regulile şi disciplinele multilaterale ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) au reuşit să prevină într-o mare măsură exacerbarea naţionalismului economic şi recrudescenţa protecţionismului, în ultimele luni au sporit vertiginos temerile comunităţii internaţionale că, pe fundalul ritmului lent al redresării economiei mondiale şi al nivelurilor ridicate ale şomajului, se manifestă o recrudescenţă a presiunilor protecţioniste, riscând să submineze treptat beneficiile comerţului deschis şi fundamentele creşterii economice globale bazate pe expansiunea fluxurilor comerciale, agravând şi mai mult actuala situaţie dificilă. Cea mai elocventă expresie a acestor temeri se regăseşte în Declaraţia adoptată de liderii G-20 cu prilejul reuniunii de la Los Cabos, Mexic, din 18-19 iunie 2012.
Faptul că aceste îngrijorări sunt întru totul întemeiate este confirmat de rezultatele ultimelor rapoarte de monitorizare a politicilor comerciale, care trag un sever semnal de alarmă în legătură cu escaladarea noilor restricţii comerciale introduse de statele lumii începând din cea de-a doua parte a anului 2011, în contextul deteriorării situaţiei economiei mondiale.
Astfel, în puternic contrast cu nota liniştitoare a precedentelor rapoarte de monitorizare ale OMC – care aveau în comun aprecierea că protecţionismul ar fi relativ moderat, vizând mai curând „derapaje singulare”, iar guvernele ar fi reuşit să reziste presiunilor protecţioniste –, ultimul raport, publicat la sfârşitul lunii mai 2012, furnizează dovezi certe privind intensificarea fenomenului protecţionist în ultimele 7 luni. [1] Potrivit raportului, numărul măsurilor comerciale restrictive puse în aplicare de la mijlocul lunii octombrie 2011 până la mijlocul lunii mai 2012 a sporit cu 18% faţă de intervalul mai 2011 – mijlocul lunii octombrie 2011, incluzând: acţiuni de remediere comercială (măsuri antidumping, taxe compensatorii), creşteri de taxe vamale, licenţe neautomate la import şi restricţii administrative. Întrucât aceste măsuri se adaugă stocului de măsuri acumulat de la declanşarea crizei globale, în prezent, restricţiile comerciale introduse începând din octombrie 2008 acoperă o proporţie de 3% din comerţul mondial [2] şi de 4% din comerţul G-20.
Dar, şi mai neliniştitoare sunt acele evoluţii recente care denotă tendinţe de repliere înspre interior a politicilor comerciale promovate de unele ţări şi de renaştere evidentă a retoricii protecţioniste. Motive de îngrijorare creează în special declaraţiile unor lideri G-20 în favoarea politicilor de substituire a importurilor, ceea ce accentueză tensiunile comerciale în plan regional şi global. Or, valul recent de restricţii comerciale nu mai este destinat combaterii efectelor temporare ale crizei, ci reprezintă mai curând încercări de stimulare a redresării economice prin politici industriale cu acţiune pe termen lung. În plus faţă de instituirea de restricţii comerciale tradiţionale, numeroase politici vizează utilizarea de facilităţi fiscale şi subvenţii guvernamentale, ca şi acordarea de preferinţe firmelor locale în cadrul achiziţiilor publice şi stipularea de cerinţe vizând conţinutul local.
Trebuie precizat că activitatea de monitorizare a OMC se limitează doar la măsurile tradiţionale de politică comercială care intră în sfera sa de competenţă, respectiv, la măsurile impuse la frontieră şi cele de apărare comercială. Chiar dacă ia act şi de unele măsuri aplicate în interiorul frontierelor (restricţii vizând achiziţiile guvernamentale, standarde tehnice, subvenţii cu potenţial de distorsionare a comerţului), OMC nu se pronunţă în legătură cu o serie de măsuri, precum planurile de salvare financiară, subvenţiile, pachetele de stimulare fiscală ş.a., care au constituit de fapt formele predilecte ale intervenţiei statelor în contextul crizei din 2008/2009. Aceste măsuri nu sunt deloc, sau sunt doar parţial acoperite de regulile şi disciplinele OMC.
Spre deosebire de OMC, Global Trade Alert (GTA) – un organism independent de monitorizare – urmăreşte ansamblul noilor măsuri care prejudiciază participanţii la comerţ, motiv pentru care rapoartele sale se înscriu într-un registru mult mai alarmant, având ca numitor comun aprecierea că protecţionismul a crescut considerabil atât în anii de criză 2008/2009, cât şi în contextul relansării economiei mondiale în 2010, sporind neabătut şi pe parcursul anului 2011.
Potrivit ultimului raport al GTA, publicat în iunie 2012, măsurile protecţioniste implementate de ţările lumii în perioada noiembrie 2011 – mai 2012 au sporit cu peste 30%, determinând ca numărul lor cumulat pe întreaga perioadă noiembrie 2008 – mai 2012 să urce la 1.340. Mai mult decât atât, datele revizuite privind incidenţa fenomenului protecţionist în partea a doua a anului 2011 indică niveluri la fel de ridicate ca în prima parte a anului 2009, care a fost cea mai nefastă sub aspectul îngrădirii comerţului internaţional. Iar dincolo de creşterea numerică a noilor măsuri protecţioniste, motive serioase de îngrijorare generează tendinţele conturate în evoluţia fenomenului protecţionist curent, şi anume:
- majoritatea noilor măsuri protecţioniste introduse de statele lumii nu constituie forme tradiţionale de protecţionism, relativ bine reglementate de regulile OMC (precum majorări de taxe vamale sau măsuri de apărare comercială), ci forme noi, mai puţin uzuale şi mai subtile; acestea includ o mare varietate de măsuri netarifare (precum standardele) şi de măsuri de natura reglementărilor interne (precum măsurile investiţionale discriminatorii, subvenţiile la export, planurile de salvare ş.a.), care reprezintă instrumente de politică comercială mai puţin transparente şi cu o evoluţie lentă şi insidioasă;
- în contextul crizei, guvernele au ocolit regulile mai severe ale OMC şi au recurs la instrumente protecţioniste, care, fie nu intră deloc sub incidenţa regulilor comerciale obligatorii ale OMC, fie sunt doar parţial sau ineficient acoperite de acestea (de exemplu, restricţiile la export, achiziţiile guvernamentale, subvenţiile);
- numeroase măsuri protecţioniste au fost iniţiate de marile puteri comerciale, afectând un număr însemnat de sectoare şi de parteneri comerciali; guvernelor G-20 le revine o proporţie de 80% din totalul măsurilor protecţioniste introduse de la începutul crizei, ceea ce înseamnă că angajamentele de a rezista în faţa protecţionismului asumate în mod repetat de aceste ţări (şi extinse de curând până în 2014) au fost încălcate;
- principalele ţări generatoare de măsuri protecţioniste sunt anumite ţări dezvoltate europene (UE-27 ca entitate şi statele sale membre, precum Marea Britanie, Germania, Franţa, Italia) şi ţări emergente (Argentina şi ţările BRIC – Brazilia, Rusia, India, China); în rândul ţărilor-ţintă se detaşează net China, urmată de UE-27 ca entitate şi unele state membre, precum Germania şi Franţa, dar şi SUA;
- printre cele mai afectate domenii se numără, alături de sectorul financiar, produsele agricole şi produsele chimice de bază, metalele şi echipamentele de transport.
Aşadar, mitul „protecţionismului moderat şi ţinut în frâu de regulile OMC” pare a se spulbera tot mai mult. Pe măsură ce cresc presiunile asupra guvernelor pentru salvarea locurilor de muncă şi pentru protejarea industriilor locale, sporeşte şi numărul măsurilor protecţioniste. De fapt, protecţionismul a fost prezent în permanenţă, atât în anii de criză 2008/2009, cât şi în anii următori, dar motivul pentru care a rămas în mare măsură nesesizat până acum este acela că tinde să îmbrace forme noi şi tot mai subtile, care ocolesc restricţiile instituite prin regulile de disciplinele multilaterale existente.
Istoria economică atestă că protecţionismul asociat crizei se menţine încă o lungă perioadă de timp după redresarea economiilor. Odată instituite, anumite tipuri de măsuri comerciale restrictive, în speţă măsurile de apărare comercială (măsurile antidumping, taxele compensatorii), acţionează pe termen mediu şi lung. Numeroasele intervenţii guvernamentale de mare anvergură operate pe pieţele de mărfuri şi capitaluri, alături de amplificarea tensiunilor comerciale pe plan internaţional, se adaugă riscurilor şi incertitudinilor curente din economia mondială, cu potenţialul de a frâna creşterea economică şi expansiunea comerţului internaţional în următorul deceniu. Şi ce poate fi mai edificator pentru escaladarea tensiunilor comerciale pe plan internaţional decât următoarea remarcă a directorului general al OMC, Pascal Lamy, cu prilejul unui discurs ţinut la începutul lunii octombrie a.c., la Brookings Institution din Washington (cităm): „…în anul în curs, cazurile de dispute comerciale aduse în faţa mecanismului de reglementare a diferendelor din cadrul OMC sunt de trei ori mai numeroase decât pe ansamblul anului 2011”.
Dar, şi mai grav este că procesul de liberalizare a pieţelor este în impas. Marile puteri comerciale (SUA, UE) nu dau semne că ar dori să abandoneze politicile lor defensive promovate în ultimii ani şi nici să-şi exercite din nou rolul de lider în demersul de liberalizare pe cale multilaterală a pieţelor, ceea ce sporeşte şi mai mult pericolul presiunilor protecţioniste.
Runda de negocieri comerciale multilaterale lansată sub auspiciile OMC în 2001 –Runda Doha – continuă să fie blocată, deşi cu prilejul Conferinţei ministeriale a OMC din 15-17 decembrie 2011 ţările membre s-au angajat să o finalizeze cu succes, şi să impulsioneze negocierile măcar în acele domenii în care există şanse să fie încheiate acorduri bazate pe consens. Analiştii apreciază că pachetul de înţelegeri convenit până acum este substanţial, dar incomplet, iar dacă ar fi încheiat, acordul final ar asigura economiei mondiale un stimulent economic în valoare de sute de miliarde de dolari anual, garantând liberalizarea comerţului în următorii zece ani.
Încă şi mai important este faptul că de la acordul final se aşteaptă îmbunătăţirea regulilor comerciale multilaterale şi ajustarea lor la realităţile economice ale secolului al XXI-lea. Blocajul Rundei Doha este, aşadar, foarte costisitor. Dincolo de şansa care s-ar pierde în cazul neîncheierii rundei în mod satisfăcător, un eşec ar cauza pagube serioase credibilităţii OMC, afectând şi mai mult multilateralismul, care este oricum greu încercat din cauza proliferării exponenţiale a acordurilor comerciale preferenţiale. Mai mult, eroziunea rapidă a poziţiei OMC ca pivot al sistemului comercial internaţional ar putea precipita apariţia unei situaţii în care naţiunile s-ar simţi îndreptăţite să ignore regulile multilaterale, ceea ce ar echivala cu cel mai pesimist scenariu – aruncarea sistemului comercial mondial înapoi în secolul al XIX-lea, când acesta a fost dominat de marile puteri şi, desigur, cu pericolul ca ţările mai mici să fie private de abilitatea de a negocia pe picior de egalitate.
Bibliografie
Bhagwati, J., Sutherland, P. (2011), The Doha Round: Setting a Deadline, Defining a Final Deal, High Level Trade Experts Group, Interim Report – January 2011.
Evenett, S., J. (2012) (Ed.), Débâcle: The 11th GTA Report on Protectionism, CEPR, 14 June 2012, London.
Ghibuţiu, A. (2012), Sfârşitul mitului „protecţionismului moderat” ?, în: Tribuna economică, Nr. 29, 18 iulie 2012, Bucureşti, pp. 74-77.
WTO (2012), Report on G-20 Trade Measures (Mid-October 2011 to Mid-May 2012), 31 May 2012, Geneva.
WTO (2012), WTO NEWS: Speeches – DG Pascal Lamy, “Openness of Trade and Openness of Minds” Key to Meeting Challenges of the Future, 1 October 2012, Geneva.
[1] La solicitarea liderilor G-20, OMC (în colaborare cu OCDE şi UNCTAD) publică periodic (semestrial) rapoarte privind modul în care aceste ţări îşi respectă angajamentele asumate la prima reuniune legată de criză (din noiembrie 2008, de la Washington), de a rezista în faţa protecţionismului şi de a promova comerţul şi investiţiile.
[2] Procentajul reflectă doar sfera de cuprindere a măsurilor restrictive, neindicând şi mărimea impactului asupra comerţului, adică reducerea acestuia. Potrivit calculelor specialiştilor FMI, noile măsuri protecţioniste reduc comerţul mondial cu cel puţin 0,2% anual (sau cu 30-35 miliarde dolari).
