Cu prilejul celei de-a 9-a Conferințe ministeriale a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), care s-a desfășurat în perioada 3-7 decembrie 2013 la Bali (Indonezia), miniștrii comerțului din cele 159 țări membre ale organizației au reușit să ajungă la un acord cu privire la o serie de aspecte legate de sistemul comercial multilateral – așa-numitul „pachet de la Bali”.
Măsurile convenite în cadrul acestui pachet urmăresc să simplifice tranzacțiile comerciale în scopul reducerii costurilor acestora, să înlesnească țărilor în dezvoltare mai multe opțiuni privind asigurarea securității alimentare, să stimuleze comerțul țărilor cel mai puțin dezvoltate și să susțină procesul dezvoltării economice, în general. În plus față de „pachetul de la Bali”, țările membre reprezentate la nivel ministerial au adoptat un număr de decizii legate de activitatea de rutină a OMC și au aprobat totodată accesiunea Yemenului la organizație, ceea ce va spori numărul țărilor membre ale OMC la 160.
Cu toate că nu a fost lipsită de momente de mare tensiune – motiv pentru care s-a încheiat cu o zi mai târziu decât era programată –, Conferința ministerială de la Bali s-a finalizat totuși cu succes, bucurându-se de un ecou extrem de favorabil atât în rândul presei internaționale, cât și al liderilor guvernamentali și al cercurilor academice. Încheierea cu succes a lucrărilor Conferinței este cu atât mai semnificativă, cu cât, înainte de începerea dezbaterilor, au fost numeroase acele voci care au exprimat serioase îndoieli în legătură cu reușita reuniunii – și aceasta în mod justificat –, după cum a recunoscut însuși noul director general al OMC, Roberto Azevêdo, care a preluat această funcție în septembrie 2013. Doar cu o săptămână înainte de începerea Conferinței, procesul de negociere de la Geneva a fost închis cu texte care erau încă neterminate, fiind la un pas de eșec. Mai mult, pericolul eșecului a planat asupra lucrărilor propriu-zise ale Conferinței până în ultimul moment, când a fost posibilă realizarea unui compromis care să dea satisfacție Indiei, care, nemulțumită fiind de prevederile vizând securitatea alimentară, a amenințat că nu va adopta pachetul de la Bali. Or, refuzul Indiei de a accepta acest pachet, convenit după îndelungate și intense consultări, ar fi însemnat un nou eșec pentru OMC.
De aceea, nu întâmplător, la încheierea lucrărilor Conferinței ministeriale a OMC de la Bali, noul director general al OMC, Roberto Azevêdo, a declarat cu mult entuziasm (cităm): „Pentru prima dată în istoria noastră, OMC a produs cu adevărat”, referindu-se la primul acord cuprinzător realizat în cadrul organizației de la inființarea sa în anul 1995. Cu alte cuvinte, după 18 ani în care nu a produs acorduri multilaterale, OMC a dovedit că poate genera rezultate negociate.
Dar, probabil că mult mai importantă decât rezultatele concrete materializate în pachetul de la Bali – care acoperă doar o mică parte a Agendei de Dezvoltare de la Doha – este valoarea simbolică a Declarației ministeriale de la Bali, prin care țările membre ale OMC își reafirmă nu doar angajamentul față de OMC – ca pivot al sistemului comercial multilateral –, ci și față de încheierea Rundei Doha. Astfel, în ultima parte a Declarației ministeriale adoptate la Bali, țările membre își reafirmă angajamentul față de OMC, ca for global proeminent pentru comerț, în toată complexitatea funcțiilor sale: ca for pentru negocierea și punerea în aplicare a regulilor comerciale, pentru soluționarea disputelor comerciale și pentru susținerea dezvoltării prin integrarea țărilor în dezvoltare în sistemul comercial global. În același timp, țările membre își reafirmă angajamentul față de Agenda de dezvoltare de la Doha, mandatând Comitetul de negocieri comerciale al OMC să pregătească, în următoarele 12 luni, un program de lucru clar definit privind subiectele restante ale Agendei de dezvoltare de la Doha.
Așadar, deciziile luate la Bali constituie, înainte de toate, un pas important spre finalizarea Rundei Doha și, implicit, spre consolidarea sistemului comercial multilateral construit în jurul OMC. Runda Doha, lansată la Doha (Qatar) în noiembrie 2001, este primul ciclu de negocieri comerciale multilaterale desfășurat sub auspiciile OMC. Agenda sa de lucru acoperă circa 20 de domenii și urmărește înfăptuirea unei reforme majore a sistemului comercial internațional prin reducerea barierelor comerciale din comerțul cu produse industriale, produse agricole și servicii, precum și îmbunătățirea regulilor comerciale multilaterale existente. Întrucât printre obiectivele sale fundamentale se numără abordarea nevoilor țărilor în dezvoltare în vederea îmbunătățirii accesului acestora pe piețele internaționale și asigurarea că noile măsuri de liberalizare vor respecta cerințele dezvoltării economice durabile, Runda Doha este cunoscută și sub denumirea de Agenda de dezvoltare de la Doha.
Inițial, runda era prevăzută a dura 4 ani și a se încheia în 2005. Finalizarea cu succes a negocierilor s-ar fi soldat cu rezultate benefice pentru economia mondială, antrenând o creștere a PIB-ului mondial cu până la 300 miliarde dolari anual, potrivit estimărilor din 2010 ale experților de la Peterson Institute for International Economics din Washington. După ce a evoluat anevoios încă din primii ani după declanșare, Runda Doha a intrat într-un grav blocaj cu prilejul reuniunii la nivel ministerial a OMC de la Geneva, din iulie 2008, din cauza disensiunilor majore dintre țările dezvoltate și cele în dezvoltare cu privire la modalitățile de reducere a taxelor vamale la produsele industriale. La acea dată, pe masa negocierilor de la Geneva s-au aflat deja mai multe rezultate importante, care, dacă ar fi ajuns să fie convenite și aplicate, ar fi adus un beneficiu substanțial economiei mondiale (Caseta 1).
Caseta 1
Ce se află pe masa negocierilor de la Geneva?
Sursa: European Commission (2011). |
Dar, după 2008, negocierile din Runda Doha au înregistrat puține progrese până în anul 2013, când au cunoscut o intensificare, fiind focalizate asupra unui pachet mai restrâns de subiecte, care urma să fie supus dezbaterii țărilor membre cu ocazia Conferinței ministeriale a OMC din decembrie 2013 de la Bali și care, odată adoptat de miniștrii comerțului țărilor membre, a devenit cunoscut drept „pachetul de la Bali”.
În ce constă „pachetul de la Bali”?
În cercurile OMC, pachetul de la Bali este considerat primul acord major realizat de țările membre ale OMC de la înființarea organizației în 1995, ca rezultat al acordurilor convenite în contextul Rundei Uruguay (1986-1994).
De fapt, pachetul conține un număr de 10 decizii privind tot atâtea măsuri care prezintă relevanță pentru toți membrii OMC. Aceste măsuri sunt structurate în jurul a trei piloni principali, care acoperă trei domenii importante ale agendei de negocieri comerciale multilaterale din cadrul Rundei Doha, și anume:
(1) facilitarea comerţului: este vorba de un nou acord multilateral încheiat în cadrul OMC, care va îmbunătăți procedurile vamale și va spori transparența acestora, având drept scop accelerarea deplasării bunurilor peste granițele naționale;
(2) agricultura, incluzând securitatea alimentară, concurența la export și alte aspecte legate de politica tarifară (administrarea contingentelor tarifare); și
(3) dezvoltarea, conținând mai multe prevederi, care vin mai ales în sprijinul țărilor cel mai puțin dezvoltate, în domenii precum regulile de origine, servicii etc.
Primul pilon al pachetului de la Bali este Acordul privind facilitarea comerţului, care constituie și cea mai semnificativă componentă a pachetului sub aspectul impactului asupra comerțului mondial. Acest nou acord multilateral va avea forță juridică obligatorie și este considerat a reprezenta una din cele mai importante reforme în cadrul OMC de la crearea sa.[1] Printre obiectivele sale se numără: simplificarea procedurilor vamale și accelerarea vitezei de derulare a acestora; reducerea costurilor tranzacțiilor comerciale; asigurarea eficienței și transparenței în domeniul procedurilor vamale; reducerea birocrației și a corupției; utilizarea progresului tehnologic. Acordul conține, de asemenea, prevederi vizând bunurile aflate în tranzit – o problemă care prezintă un interes deosebit pentru țările fără ieșire la mare, și care doresc să deruleze comerț prin porturile țărilor vecine. Și, nu în ultimul rând, Acordul asigură furnizarea de asistenţă tehnică țărilor în dezvoltare și țărilor cel mai puțin dezvoltate, menită a le sprijini în implementarea acestor reforme de modernizare, pentru a se putea integra mai bine în fluxurile comerciale internaționale. Asistența tehnică vizează modernizarea infrastructurii, instruirea funcționarilor vamali, precum și orice alte costuri pe care le incumbă punerea în aplicare a noului Acord. Spre exemplu, Comisia Europeană s-a angajat să aloce în acest scop suma de 400 milioane euro în următorii cinci ani.
Se apreciază că Acordul privind facilitarea comerţului va da un impuls semnificativ economiei globale – atât de necesar astăzi –, stimulând creșterea economică și crearea de noi locuri de muncă. Potrivit estimărilor OMC – bazate pe un studiu elaborat de Peterson Institute for International Economics din Washington –, beneficiile pe care le va genera acordul pentru economia mondială se vor situa între 400-1.000 miliarde de dolari anual, datorită reducerii costurilor aferente derulării comerțului cu 10-15%, expansiunii fluxurilor comerciale și creșterii gradului de colectare a veniturilor, creării unui mediu de afaceri stabil și atragerii de investiții străine. De asemenea, acordul va dispune de capacitatea de a genera până la 21 milioane de locuri de muncă la nivel global. Potrivit acelorași estimări, punerea în aplicare a Acordului privind facilitarea comerţului va induce o majorare a exporturilor țărilor în dezvoltare cu până la 10%, iar în cazul țărilor dezvoltate – cu 4,5%.
Cel de-al doilea pilon al pachetului de la Bali este agricultura, care ocupă un loc central în cadrul Agendei de dezvoltare de la Doha, aflându-se în atenția OMC încă din anul 2000, când au fost de fapt declanșate negocierile în acest domeniu. Reprezentând „nodul gordian” al negocierilor încă de la includerea lor în Runda Doha, problemele legate de agricultură preocupă în cel mai înalt grad țările în dezvoltare, dar și țările dezvoltate, iar pachetul de la Bali conține câteva rezultate importante. Înainte de toate, pachetul include măsuri care prevăd reducerea taxelor vamale și limitarea subvențiilor, cu intenția de a sprijini țările în dezvoltare în comerțul lor cu produse agricole în relațiile cu țările dezvoltate. Țările dezvoltate ar urma să elimine contingentele dure de import impuse produselor agricole provenind din țările în dezvoltare, fiind permisă doar perceperea de taxe vamale asupra acelor importuri de produse agricole care depășesc limitele specificate. Astfel, măsurile adoptate deschid calea pentru o reformă a subvenţiilor la export și a măsurilor cu efecte similare, făcând practic un progres în direcția unei mai bune implementări a angajamentelor vizând contingentele tarifare asumate în cadrul Rundei Uruguay (1986-1994). Încercarea de a elimina limitările impuse comerțului cu produse agricole este un semn pozitiv. Faptul că, în viitor, barierele comerciale în domeniul agriculturii vor putea fi înlocuite cu taxe vamale înseamnă că o țară va putea exporta nelimitat, dar asupra exporturilor care depășesc limitele impuse de regulile OMC, se vor percepe taxe vamale adiționale.
În cadrul acestui pilon al pachetului de la Bali, figurează totodată și o reafirmare și o adâncire a angajamentelor politice asumate la Conferința ministerială de la Hong Kong (2005) privind liberalizarea comerțului și reducerea măsurilor de sprijin care distorsionează comerțul cu bumbac – o problemă foarte importantă pentru țările africane producătoare de bumbac. Aceste angajamente se referă la menținerea la niveluri scăzute a subvențiilor la export și a altor măsuri cu efecte similare, la îmbunătățirea accesului pe piață al produselor din bumbac provenind din cele mai slab dezvoltate țări și la acordarea de asistență de dezvoltare acestor țări.
Pachetul oferă, de asemenea, protecţie temporară pentru programele de securitate alimentară în cazul țărilor în dezvoltare, permițând acestora stocarea cerealelor în vederea distribuirii ulterioare către populația săracă. În contextul regulilor curente ale OMC, unele dintre aceste țări sunt susceptibile de a fi acuzate că depășesc limitele care sunt prevăzute în Acordul privind agricultura pentru anumite tipuri de sprijin intern. Tocmai de aceea, în plus față de protecția temporară împotriva unor eventuale acționări în justiție în cadrul OMC, acordul de la Bali stipulează că va fi negociată o soluţie permanentă, care să fie convenită în următorii 4 ani, înainte de cea de-a 11-a Conferință ministerială a OMC.[2]
Cel de-al treilea pilon al pachetului de la Bali este dezvoltarea. În acest context, un mecanism de monitorizare urmează să asigure revizuirea și consolidarea dispozițiilor privind tratamentul special și diferențiat acordat țărilor în dezvoltare, conținute în toate acordurile multilaterale ale OMC. Această măsură are o importanță fundamentală pentru asigurarea echilibrului și eficacității sistemului comercial multilateral. Totodată, pachetul conține o serie de măsuri specifice pentru sprijinirea ţărilor cel mai puţin dezvoltate.Acestea includ, de exemplu, reforme care permit furnizorilor de servicii din aceste țări să beneficieze de noi oportunități de export pe piețele țărilor dezvoltate. Totodată, sunt prevăzute măsuri pentru simplificarea regulilor de origine, precum și măsuri de îmbunătățire a acordurilor comerciale preferențiale, care extind scutirile de taxe vamale și contingente în cazul exporturilor celor mai puțin dezvoltate țări, care la rândul lor deschid noi oportunități de export pentru aceste țări.
Relevanţa pachetului de la Bali pentru UE
În cazul specific al UE și al țărilor sale membre, pachetul de măsuri convenit la Bali reflectă obiectivele fundamentale de negociere stabilite la nivel comunitar.
În contextul intensificării negocierilor de la Geneva în cursul anului 2013 pe marginea setului de măsuri propus dezbaterii la Conferința ministerială a OMC de la Bali, principalul obiectiv urmărit de Comisia Europeană a vizat realizarea unui acord ambițios în domeniul facilitării comerțului, ca un prim pas spre finalizarea Rundei Doha. Ca atare, pachetul de măsuri convenit la Bali a avut parte de o primire deosebit de favorabilă la nivel comunitar, dar și al factorilor politici din numeroase state membre. Astfel, comisarul european pentru comerț, Karel De Gucht, a declarat că „este foarte mulțumit de faptul că țările membre au reușit să salveze OMC prin convenirea unui acord asupra unui pachet complet privind facilitarea comerțului, problemele de dezvoltare și agricultură.” Totodată, s-a declarat „încântat de realizarea compromisului în favoarea programului de securitate alimentară a Indiei, recunoscând că se simte chiar foarte ușurat, întrucât de pachetul de la Bali vor beneficia toate țările, și în special milioanele de oameni săraci din țările cel mai puțin dezvoltate.” La rândul lui, primul ministru al Marii Britanii, David Cameron, a declarat că acordul „istoric” realizat la Bali ar putea fi un „colac de salvare” pentru cei mai săraci oameni din lume, subliniind totodată că acesta va aduce beneficii firmelor britanice în valoare de peste 1 miliard de dolari.
Prin angajarea activă în negocierile comerciale multilaterale din cadrul OMC, UE urmărește stimularea creșterii PIB-ului global și crearea unui sistem comercial echitabil pentru toate țările lumii, inclusiv pentru cele mai puțin dezvoltate țări. Fiind cel mai mare bloc comercial din lume, UE are de câștigat de pe urma îmbunătățirii climatului comercial mondial. Iar Acordul privind facilitarea comerţului va antrena în mod cert o sporire a oportunităților comerciale pentru firmele din spațiul UE, înlesnind mai ales accesul întreprinderilor mici și mijlocii pe piețele internaționale, care, în numeroase state membre, aduc o contribuție importantă la crearea de noi locuri de muncă. În cazul Germaniei, de exemplu, reprezentanții comunității de afaceri, dar și ai cercurilor academice au salutat încheierea acordului, apreciind că exporturile Germaniei vor avea de câștigat de pe urma acestuia. Potrivit unor surse germane, noul acord încheiat în cadrul OMC are potențialul de a stimula economia germană cu 60 de miliarde euro anual. De menționat că Germania deține o pondere de aproape 8% în exporturile mondiale de bunuri, ocupând locul trei – după China și SUA – în ierarhia mondială a exportatorilor, iar unul din patru locuri de muncă este legat de exporturi.
Semnificaţiile pachetului de la Bali
Încheierea cu succes a celei de-a 9-a Conferințe ministeriale a OMC din decembrie 2013 de la Bali, materializată în convenirea setului de acorduri cuprins în așa-numitul „pachet de la Bali”, are semnificații multiple și în multe planuri.
În primul rând, noul pachet de măsuri de liberalizare a comerțului va deschide noi oportunități de export pentru toate țările membre ale OMC și va asigura un stimulent important pentru economia mondială, în special în actuala conjunctură economică caracterizată prin fragilitatea creșterii economice în plan global. Impactul economic al pachetului are o relevanță deosebită mai ales în lumina incertitudinilor care însoțesc eforturile de redresare economică ale țărilor în perioada post-criză. Peisajul economic global rămâne în continuare unul mixt, iar comerțul are un rol important de jucat în stimularea creșterii și dezvoltării economice în toată lumea. Or, așa cum preciza recent directorul general al OMC (cităm): „Acordurile de la Bali au fost convenite într-un moment cât se poate de propice, având în vedere contextul actual al accentuării volatilității fluxurilor internaționale de capital, al creșterii economice lente, al inflației larg răspândite, al șomajului ridicat în numeroase țări și al reverberațiilor economice de mare anvergură declanșate de politicile monetare și fiscale pe piețele majore.”
În al doilea rând, dincolo de dimensiunea economică a rezultatelor de la Bali, și mai important este faptul că înțelegerea realizată va impulsiona activitatea OMC ca instituție și va da un suflu nou Rundei Doha. Prin Declarația ministerială de la Bali, țările membre și-au reafirmat angajamentul atât față de OMC, cât și față de Agenda de dezvoltare de la Doha, ceea ce reprezintă un pas esențial spre finalizarea Rundei Doha. Mai mult, există șanse reale ca runda să fie reașezată pe traiectoria cea bună încă din 2014, întrucât, în baza mandatului primit prin Declarația ministerială de la Bali, OMC trebuie să repună în mișcare negocierile de la Geneva și să elaboreze, până la finele anului 2014, un program de lucru vizând subiectele rămase în suspensie.
Desigur, pachetul de la Bali este doar un nou început, întrucât măsurile adoptate nu reprezintă decât o mică parte a Agendei de dezvoltare de la Doha, lansată cu peste 12 ani în urmă. În rândul specialiștilor, este unanim împărtășită părerea că restul agendei comerciale a Rundei Doha va fi deosebit de dificil de înfăptuit, mai ales că presupune reduceri în continuare ale subvențiilor în domeniul agriculturii, ale taxelor vamale la produsele industriale, ale barierelor în calea comerțului cu servicii, îmbunătățirea regulilor multilaterale și adaptarea lor la noile realități comerciale ale secolului al XXI-lea – pentru a enumera doar câteva dintre obiectivele restante și deosebit de complexe. Or, tocmai aceste aspecte „reziduale” ale Agendei de dezvoltare de la Doha sunt cele care ridică cele mai mari provocări pentru negocierile viitoare și, respectiv, pentru convenirea unui acord final, mai ales că aceste aspecte se întrepătrund cu factori politici interni din numeroase dintre cele 160 de țări membre, deciziile în cadrul OMC se iau prin consens, iar rezultatele negocierilor trebuie adoptate de ansamblul țărilor sub forma unui „pachet unic”. În fine, pentru a fi viabil, rezultatul final al Rundei Doha va trebui să țină cont de schimbările care au intervenit în comerțul internațional în anii recenți, și care vizează, printre altele: accentuarea fragmentării producției sub impactul expansiunii dinamice a rețelelor globale de producție, creșterea comerțului cu părți și componente, extinderea comerțului electronic, expansiunea comerțului cu servicii și integrarea tot mai accentuată a piețelor de bunuri și de servicii.
Numeroși experți în domeniu consideră că agenda comercială a Rundei Doha, așa cum a fost aceasta concepută inițial, nu mai este viabilă, impunându-se o regândire atât a sferei de acoperire a acesteia, cât și a modului de organizare a negocierilor. Totodată, agenda de lucru a OMC ar trebui extinsă asupra noilor subiecte comerciale, care să asigure ajustarea sistemului comercial multilateral la noile realități din peisajul comercial internațional.[3] Și, nu în ultimul rând, în cadrul OMC s-ar cere o abordare mult mai flexibilă decât cea de până acum, bazată pe adoptarea rezultatelor negocierilor sub forma unei „acțiuni unice”.
În al treilea rând, rezultatele concrete materializate în pachetul de la Bali nu reflectă integral realizările recentei Conferințe ministeriale a OMC, întrucât miza acesteia a fost mult mai mare, în joc fiind chiar viitorul sistemului comercial multilateral, după cum a recunoscut însuși directorul general al OMC, Roberto Azevêdo. Fără îndoială, încheierea cu succes a Conferinței ministeriale de la Bali a schimbat în mod fundamental perspectivele și oportunitățile care stau în fața OMC, constituind un pas esențial în direcția restabilirii credibilității organizației. Este însă la fel de adevărat că această conferință nu va putea schimba peste noapte percepția generală asupra eficienței OMC ca for de negociere.
Din cauza mersului anevoios al negocierilor din Runda Doha, a repetatelor întârzieri și ratări ale țintelor propuse și în cele din urmă a blocajului negocierilor începând din 2008, rolul OMC ca for de negociere a acordurilor de liberalizare a comerțului, dar și ca for legislativ responsabil pentru elaborarea de noi reguli comerciale a devenit tot mai irelevant. Iar odată cu erodarea credibilității OMC, a slăbit tot mai mult și multilateralismul. În aceste condiții, eforturile de liberalizare a comerțului și elaborarea noilor reguli de joc s-au îndepărtat tot mai mult de OMC, numeroase țări optând pentru încheierea de acorduri comerciale preferențiale, bilaterale și/sau regionale. Numărul acestor acorduri a crescut vertiginos în anii recenți, iar faptul că aceste aranjamente ies de sub incidența regulilor OMC este deosebit de îngrijorător. Aceasta înseamnă că noile reguli comerciale menite a gestiona relațiile comerciale globale aferente secolului al XXI-lea continuă să fie elaborate, de fapt, în afara OMC, preponderent în cadrul acordurilor comerciale preferențiale (bilaterale și regionale) și al numeroaselor tratate bilaterale de investiții, ceea ce contribuie, desigur, la slăbirea sistemului comercial multilateral.
Este de așteptat ca, pe termen scurt și mediu, guvernele să continue să investească multă energie în realizarea acordurilor comerciale preferențiale de mare anvergură, aflate în curs de negociere în cadrul unui grup restrâns de țări, incluzând Parteneriatul Transpacific (negociat de 12 țări dezvoltate și emergente din Asia-Pacific), Parteneriatul Transatlantic pentru comerţ și investiţii (SUA-UE), Acordul de comerţ liber UE-Japonia, noul Acord privind comerţul cu servicii ș.a. Iar aceste „mega-acorduri preferențiale” urmează unei puzderii de acorduri comerciale bilaterale, care au fost deja negociate de numeroase țări din Europa, America Latină și Asia de Est, și care promovează strategii agresive de liberalizare și de integrare. Și este important de subliniat că noile „mega-acorduri preferențiale” sunt promovate de cele mai mari și mai puternice economii, iar finalizarea acestor negocieri ar putea determina o slăbire și mai mare a rolului OMC în guvernanța globală a comerțului. De fapt, aceste aranjamente regionale și bilaterale poartă în sine sâmburii unui sistem comercial alternativ, lipsit de o dimensiune globală, dar care în schimb s-ar baza pe politica de forță a marilor jucători și ar avea, deci, un mare potențial de discriminare și dezbinare.
O probleme-cheie care se ridică în acest context vizează consecințele pentru numeroasele țări care nu sunt jucători în aceste „mega-acorduri preferențiale”. OMC este o instituție cu vocație multilaterală și are, ca atare, o relevanță particulară pentru țările mici care nu dispun de suficientă forță pentru a se impune în relațiile cu marile puteri comerciale. Or, o diminuare a capacității OMC de a extinde raza de acțiune a regulilor și disciplinelor sale la noi domenii de politică comercială ar afecta cel mai grav cele peste 100 de țări care nu sunt incluse în aceste mega-acorduri regionale și bilaterale. Masa largă a țărilor în dezvoltare ar urma să fie marginalizată, trebuind să suporte neputincioasă consecințele. Or, acesta nu este un model de dorit pentru sistemul comercial internațional al secolului al XXI-lea, caracterizat prin adâncirea fără precedent a interdependențelor dintre națiuni.
În concluzie, mai sunt multe de făcut până la reabilitarea importanței OMC ca instituție economică internațională și restabilirea rolului său central în materie de guvernanță globală a comerțului. Cert este, că nicicând în istoria sa, organizația nu a fost confruntată cu asemenea provocări instituționale majore. O primă întrebare care se ridică în acest context este aceea, dacă OMC se va putea reinventa pentru a dispune de reguli comerciale moderne și de un sistem eficient de negociere. Iar a doua întrebare este aceea, dacă marile puteri economice vor fi dispuse să manifeste voință politică și să-și exercite în mod real rolul de lideri tradiționali în sistemul comercial multilateral, în condițiile în care sunt pe deplin angajate în mega-inițiativele regionale și bilaterale.
Bibliografie
European Commission (2011), Trade/Doha Development Agenda/Memo: Facts and Figures on the Doha Development Agenda, Brussels, 28 January 2011. Accesibil la: http://trade.ec.europa.eu/doclib/docs/2011/january/tradoc_147460.pdf
European Commission (2013), Karel De Gucht, European Trade Commissioner: „We have saved the WTO”, Press conference after the 9th Ministerial Conference of the World Trade Organisation (WTO) / Bali, Indonesia, 6 December 2013, SPEECH/13/1031.
Evenett, S. J., Jara, Q. (2013) (Eds.), Building on Bali. A Work Programme for the WTO, A VoxEU.org eBook.
UNCTAD (2013), World Investment Report 2013. Global Value Chains: Investment and Trade for Development, United Nations, New York and Geneva.
WTO (2013a), NEWS ITEMS, 5-7 December 2013, NINTH WTO MINISTERIAL CONFERENCE, Days 3, 4 and 5: Round-the-clock consultations produce ‘Bali Package’, Geneva.
WTO (2013b), Ministerial Conference, Ninth Session Bali, 3-6 December 2013, BALI MINISTERIAL DECLARATION, WT/MIN(13)/DEC/W/1/Rev.1, 7 December, Geneva.
WTO (2014a), WTO NEWS: SPEECHES – DG Roberto Azevêdo: “Bali is just the start”, 6 January, Geneva.
WTO (2014b), WTO NEWS: SPEECHES – DG Roberto Azevêdo: Azevêdo calls Bali “a leap forward in favour of developing countries”, 28 January, Geneva.
[1] Alte înțelegeri încheiate de la intrarea în funcțiune a OMC vizează serviciile financiare și telecomunicațiile, precum și un acord de liberalizare a comerțului cu produse ale tehnologiei informației, convenit de un număr mai restrâns de țări membre.
[2] India – care este preocupată de crearea de stocuri de cereale și orez pentru constituirea de rezerve naționale (o formă de subvenție, care contravine regulilor OMC) pentru populația sa săracă de peste 800 milioane și pentru cei 40% dintre copiii indieni care suferă de malnutriție – a solicitat ca măsurile privind asigurarea securității alimentare să fie exceptate pe o bază permanentă de la regulile OMC, pentru a ieși de sub incidența eventualelor acuzații de subvenționare. SUA, care la rândul lor recurg în mod substanțial la măsuri de susținere a fermierilor, dar și numeroase alte țări (precum Thailanda și Bangladesh) consideră că politica Indiei de securitate alimentară este de natură să violeze limitele impuse subvențiilor în cadrul OMC, solicitând ca excepția să fie acordată doar pe o bază temporară. Compromisul la care s-a ajuns în cele din urmă permite Indiei să recurgă la subvenționarea cerealelor în cadrul anumitor limite și în condițiile unei monitorizări stricte. Majoritatea analiștilor nutresc temeri că soluția de compromis va permite Indiei să distorsioneze comerțul internațional cu cereale. Este însă evident că nu a existat o altă alternativă pentru adoptarea pachetului de la Bali, India rămânând ferm pe poziție și amenințând că nu îl va accepta, ceea ce ar fi echivalat cu un eșec cu grave consecințe pentru OMC. Pe de altă parte, activiștii mișcării anti-globalizare acuză compromisul ca reprezentând un regres în lupta dusă pe plan internațional împotriva foametei și malnutriției, considerând că securitatea alimentară nu este compatibilă cu liberalizarea comerțului.
[3] Să notăm faptul că un prim pas în această direcție s-a făcut deja la Bali, dacă avem în vedere că setul de măsuri adoptate nu acoperă barierele în calea comerțului cu produse industriale, precum taxele vamale la import, care în trecut au stat în centrul negocierilor multilaterale. În schimb, negocierile s-au focalizat acum asupra măsurilor de facilitare a comerțului, urmărindu-se reducerea costurilor aferente tranzacțiilor internaționale. Potrivit estimărilor experților de la Peterson Institute for International Economics din Washington, costurile generate de barierele administrative în calea deplasării bunurilor peste granițele naționale sunt de două ori mai mari decât cele pe care le incumbă taxele vamale. Or, în prezent, circa 80% din comerțul internațional se derulează prin rețelele globale de producție controlate de CTN, conform estimărilor UNCTAD. Întrucât în cadrul acestor rețele, bunurile traversează de regulă de mai multe ori granițele naționale în decursul ciclului lor de producție și distribuție, eliminarea obstacolelor birocratice din calea comerțului a devenit o problemă de mare interes nu numai pentru marile corporații din țările dezvoltate, dar și pentru țările în dezvoltare, care sunt tot mai profund integrate în aceste rețele.
