Studii doctorale

by Emilia Bălan

Studii doctorale – Domeniul Economie

Academia Română organizează studii universitare de doctorat în conformitate cu prevederile Legii educaţiei naţionale şi Legii nr. 752/2001 privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române, cu completările şi modificările ulterioare, prin „Şcoala de Studii Avansate a Academiei Române” (SCOSAAR).
Pentru domeniul Economie, în cadrul Institutului de Economie Mondială, îşi desfăşoară activitatea patru conducători de doctorat:

  • Acad. Mugur ISĂRESCU
  • Dr. habil. Simona MOAGĂR-POLADIAN
  • Dr. habil. Mihai NIŢOI
  • Dr. Constantin CIUPAGEA

 

Temele de cercetare acoperite prin specializările îndrumătorilor menţionaţi pot fi din următoarele domenii: politică monetară, integrare europeană, comerţ, convergenţă economică, bănci, pieţe financiare, modele de dezvoltare ale economiilor lumii, modificări structurale ale economiei mondiale, globalizare.
Detalii privind concursul de admitere, inclusiv locurile disponibile pentru fiecare îndrumător, pot fi găsite aici sau utilizând următoarea adresă de email: office@iem.ro.