Tendinţe pe principalele pieţe internaţionale de mărfuri şi valutare în perioada 24 – 30 noiembrie 2014

I. ŢIŢEI

AUTOR: Brînduşa Covaci

Preţurile ţiţeiului Brent Anglia 38 API s-au caracterizat printr-un declin relativ semnificativ în săptămâna analizată, cu 4,05% – de la 78,82 $/baril la 75,63 $/baril, pe fondul eşecului reuniunii membrilor OPEC de a reduce producţia. Cotaţia ţiţeiului Brent a înregistrat vineri cel mai scăzut nivel din mai 2010 până în prezent, ca reacţie la decizia OPEC de a menţine nivelul producţiei. Decizia OPEC a influenţat şi preţul ţiţeiului american, tranzacţionat la New York Mercantile Exchange, care a marcat vineri cel mai redus nivel din septembrie 2009 până în prezent.

Atât analiştii din domeniul energiei de la Citi Futures şi Commerzbank, cât şi specialiştii în geo-politică din zona Orientului Mijlociu atenţionează OPEC-ul că atâta timp cât nu va exista o strategie clară vizând evoluţia producţiei, preţul ţiţeiului nu va avea un trend controlabil. În condiţiile actuale se preconizează că, la jumătatea anului 2015, lumea se confruntă cu o supraproducţie de ţiţei. În acest sens, ţările producătoare de petrol, dar care nu sunt membre OPEC, discută despre luarea unor decizii care să conducă la stabilizarea producţiei şi a preţurilor.

II. GAZ NATURAL

AUTOR: Brînduşa Covaci

Preţurile gazului natural pe piaţa spot, SUA, au scăzut relativ nesemnificativ (cu 2,21%) în cursul săptămânii analizate, atingând nivelul de 149,89 $/1000 mc.

III. PRODUSE PETROLIERE

AUTOR: Brînduşa Covaci

Raportate la preţurile din ultimele săptămâni, cotaţiile produselor petroliere pe piaţa nord-vest europeană au cunoscut variaţii nesemnificative, pe fondul deciziei OPEC de menţinere a producţiei de ţiţei. Astfel, în comparaţie cu săptămâna precedentă, media preţurilor, în condiţiile de livrare SPOT, N-V Europa, CIF cargouri, s-a redus la toate produsele petroliere: la benzina regular 95 CO, cu 0,01% la nivelul de 745,00 $/tonă, la motorină 0,1% sulf de încălzire (calitate germană), cu 3,54% la 680,45 $/tonă, la motorina Diesel 50 ppm.sulf (de provenienţă franceză), cu 4,67%, la nivelul de 702,55 $/tonă, la păcură 3,5% sulf, cu 2,72% la 388,05 $/tonă, la nafta cu 0,06%, la nivelul de 624,30 $/tonă, la JET Kerosen (carburant de aviaţie), cu 3,14% la 742,65 $/tonă.

Evoluţia grafică a preţurilor Ţiţeiului şi Produselor Petroliere

petroliere2dec

Sursa: Baza de date I.E.M.

IV. PRODUSE AGROALIMENTARE

Grâu

AUTOR: Emilia Bălan

În perioada 24 – 30 noiembrie 2014, la Bursa din Chicago, media cotaţiilor grâului american roşu moale nr. 2 a crescut cu 2,13% comparativ cu săptămâna precedentă, la 205,12 $/tonă. Pe 28 noiembrie, grâul american a fost tranzacţionat la cea mai mare valoare din ultimele 21 de săptămâni, de 212,10 $/tonă.

Tendinţa ascendentă a cotaţiilor grâului american a reflectat temerile comercianţilor potrivit cărora condiţiile meteorologice din ultima perioadă pot afecta culturile din mai multe ţări producătoare. Temperaturile foarte scăzute înregistrate în multe zone ale globului, din Statele Unite până în Rusia, reduc posibilităţile obţinerii unor producţii de grâu conform prognozelor.

Porumb

AUTOR: Emilia Bălan

În ultima săptămână a lunii noiembrie 2014, la Bursa din Chicago, media cotaţiilor porumbului american galben nr. 2 a fost de 147,21 $/tonă, cu 0,59% mai mare faţă de perioada precedentă. Scumpirea porumbului american a fost determinată de sporirea cererii din partea industriei de producere a etanolului din Statele Unite.

Potrivit site-ului Asociaţiei Americane a Biocarburanţilor (U.S. – The Renewable Fuels Association), cele mai mari ţări/regiuni din lume producătoare de etanol sunt SUA, Brazilia şi Uniunea Europeană. Dintre acestea, Statele Unite sunt singura ţară care foloseşte preponderent porumb la fabricarea etanolului.

În primele 8 luni din 2014, SUA a produs circa 36 miliarde litri de etanol, iar pentru întregul an se prelimină o cantitate de 54 miliarde litri, cu 8% mai mult decât în 2013.

Ulei şi Boabe de Soia

AUTOR: Eufrosina Mereoru

La Bursa din Chicago, cotaţiile medii săptămânale la uleiul de soia şi la boabele de soia au continuat să crească. Astfel, cotaţia medie a boabelor de soia, în săptămâna analizată a înregistrat o majorare de 1,19%, la 381,00 $/tonă, iar cea a uleiului de soia a fost de 723,68 $/tonă (+0,69% faţă de media din săptămâna precedentă).

Conform estimărilor Departamentului pentru Agricultură din SUA (USDA) din octombrie 2014, în sezonul 2014/2015, producţia mondială de uleiuri vegetale este estimată la 176,76 milioane tone, în creştere cu aproximativ 4% faţă de nivelul de 169,97 milioane tone în sezonul anterior.

Zahăr

AUTOR: Simona Zamşa

În săptămâna 24 – 30 noiembrie a.c., la Bursa de la Londra, cotaţia medie a zahărului rafinat s-a diminuat cu 0,76% şi s-a situat 414,72 dolari/tonă. Scăderea cotaţiilor din perioada analizată este atribuită unor vânzări mai reduse comparativ cu cele înregistrate săptămâna anterioară. Pe parcursul săptămânii analizate, exceptând a 3 a zi de tranzacţionare, tendinţa preţurilor a fost de scădere. Preţurile au oscilat între un nivel minim de 406,90 dolari/tonă, atins în ultima zi de tranzacţionare, şi un nivel maxim de 418,70 dolari/tonă, în a 3 a zi. Săptămâna a debutat cu preţuri mai scăzute faţă de cele înregistrate la sfarşitul săptămânii anterioare şi s-au redus uşor şi în a doua zi de tranzacţionare, dar au crescut în cea de-a treia zi; în ultimele 2 zile ale perioadei analizate, cotaţiile s-au redus din nou.

Cafea

AUTOR: Anca Dragomirescu

În intervalul 24-30 noiembrie 2014, media cotaţiilor la cafea Arabica a fost de 4.211,83 $/tonă, cu 0,13% mai mult faţă de săptămâna anterioară.

La sortimentul de cafea Robusta, media cotaţiilor a fost de 2.095,75 $/tonă în intervalul analizat, cu 1,03% mai mult comparativ cu săptămâna precedentă.

Cacao

AUTOR: Anca Dragomirescu

Media cotaţiilor la sortimentul cacao nr.7 care cotează la Bursa de la Londra, CIF, a fost de 3.011,87 $/tonă, cu 1,48% mai mult comparativ cu săptămâna anterioară.

În perioada 24-30 noiembrie 2014, media cotaţiilor la sortimentul de cacao care cotează la Bursa din New-York, franco-depozit, a fost de 2.890,50 $/tonă, cu 1,08% mai mult faţă de intervalul precedent.

Bumbac

AUTOR: Simona Zamşa

În săptămâna analizată, preţurile celor două sorturi de bumbac au înregistrat creşteri, determinate de vânzări mai ridicate comparativ cu cele din săptămâna anterioară. La Bursa din Liverpool, cotaţia medie a bumbacului Index “A” a fost de 1.464,12 $/tonă, cu 0,80% mai mult faţă de cotaţia săptămânii trecute, iar la Bursa din New York, cotaţia bumbacului american diverse sorturi a crescut cu 1,79% şi s-a situat la 1.329,56 $/tonă.

La bumbacul Index „A”, preţurile au oscilat între 1.454,20 dolari/tonă, nivel minim, şi 1.474,04 dolari/tonă, nivel maxim. Săptămâna a debutat cu preţuri mai ridicate comparativ cu cele înregistrat la sfârsitul săptămânii precedente, a urmat o scădere în a doua zi de tranzacţionare, iar în următoarele zile s-au înregistrat creşteri.  Evoluţia bumbacului american a fost diferită de cea a bumbacului Index „A”; săptămâna a debutat cu valori mai scăzute faţă de cele din săptămâna anterioară, iar începând cu a doua zi de tranzacţionare preţurile au crescut. Maximul de preţ a fost de 1.354,09 dolari/tonă, iar minimul s-a situat la 1.304,48 dolari/tonă.

Evoluţia grafică a preţurilor Produselor Agroalimentare

agro2dec

Sursa: Baza de date I.E.M.

V. METALE NEFEROASE

Aluminiu

AUTOR: Florela Stoian

Cotaţiile aluminiului la LME au evoluat favorabil în intervalul analizat, pe fondul previziunilor care susţin majorarea cererii pentru metalul alb în China cu circa 10% în 2014-2015. Piaţa va tinde spre deficit în 2014-2015, ca urmare a  restrângerii ofertei la nivel mondial prin reducerea exporturilor, dar şi prin întârzierea realizării noilor proiecte în zona de vest a Chinei, cel mai mare producător şi consumator de metal alb din lume. Cotaţia medie a înregistrat o majorare cu 2,25% faţă de media săptămânală anterioară, la 2.082,70 $/tonă.

Intensificarea tranzacţiilor cu metal alb la bursa londoneză a asigurat trendul descendent al stocurilor până la 4.324.175 tone la 28 noiembrie şi a mediei săptămânale cu 0,77% faţă de media săptămânală anterioară, la 4.343.195 tone.

Cupru

AUTOR: Emilia Manole

În săptămâna analizată, cotaţia medie a cuprului la Bursa de Metale din Londra a înregistrat o reducere de 1,24%, atingând valoarea de 6.642,60 $/tonă. Începând cu mijlocul lunii septembrie şi până în prezent preţurile cuprului au scăzut sub nivelul de 7.000 $/tonă (iar joi până la 6.621, cel mai scăzut nivel din 5 noiembrie). Cererea globală slabă a împins preţurile în jos, astfel  investitorii au căutat refugiu în instrumente cu venit fix de pe piaţa americană, iar aprecierea dolarului faţă de valutele internaţionale majore, (în special moneda euro) au alimentat încetinirea continuă a economiei chineze, care de’ine o pondere de apoximativ 45% din consumul mondial de cupru.. În acest an, preţul la metalul roşu se estimează că va înregistra un declin de 14%, pentru prima dată din 2001.

Nivelul stocurilor de cupru la Bursa de Metale de la Londra (LME) a continuat să crească, cu 1,34%, până la nivelul de 162.685 tone. La Bursa de la Shanghai stocurile au ajuns la un nivel de 70 tone, faţă de 180 tone în ianuarie a.c..

Plumb

AUTOR: Florela Stoian

Creşterea cotaţiei medii a plumbului la LME, cu 1,01% faţă de media anterioară, a fost susţinută de cererea în sectorul de fabricare a bateriilor auto pe perioada anotimpului rece, în special în emisfera nordică.

Deşi s-au aflat pe un trend descrescător, acumularea a 950 tone de metal la 25 noiembrie a determinat creşterea cu 0,35% a mediei săptămânale a stocurilor faţă de media săptămânală anterioară, la 217.700 tone.

Zinc

AUTOR: Florela Stoian

În ciuda menţinerii nivelului cotaţiilor zincului la LME sub pragul de 2.300 $/tonă în intervalul analizat, cotaţia medie a înregistrat o creştere cu 0,99% faţă de media săptămânală anterioară, la 2.271,50 $/tonă. Evoluţia cotaţiilor zincului în marja 2.200-2.300 $/tonă a fost caracterizată de creşteri şi scăderi alternative, determinate de cererea fluctuantă în sectorul de fabricare a oţelului galvanizat.

Cererea susţinută pentru metalul alb-albastru s-a reflectat în diminuarea mediei stocurilor cu 1,51% faţă de media săptămânală anterioară, la 670.350 tone.

Nichel

AUTOR: Anca Dragomirescu

În perioada 24-30 noiembrie 2014, media cotaţiilor la nichel, la Bursa de la Londra, a fost de 16.327,00 $/tonă, cu 2,40% mai mult comparativ cu intervalul precedent.

Stocurile de nichel la bursa londoneză au crescut de la 397.236 tone înregistrate pe 24 noiembrie 2014, la 404.496 tone în data de 28 noiembrie, a.c. (+7.260 tone).

Cositor

AUTOR: Eufrosina Mereoru

La Bursa de Metale din Londra, cotaţia medie a cositorului a înregistrat o creştere de 2,73%, comparativ cu cea din săptămâna anterioară, la 20.323 $/tonă. Preţul cositorului urmează un trend ascendent, pe fondul creşterii uşoare a cererii. Conform previziunilor recente (15 noiembrie 2014), făcute de Institutul Internaţional de Cercetări pentru Cositor (I.T.R.I.), producţia mondială de cositor a fost estimată la 354,1 mii tone în anul 2014, în creştere cu peste 4% comparativ cu anul 2013 (340,4 mii tone), iar consumul mondial va înregistrat o majorare de aproximativ 1,60%, de la 348,7 mii tone în 2013, la 354,3 mii tone în 2014, iar în 2015 consumul mondial de cositor va fi prognozat la 364,2 mii tone, fiind cel mai ridicat nivel din ultimii şapte ani (322,3 mii tone în 2009).

La LME, stocurile de cositor au continuat să crească, ajungând pe 26 noiembrie 2014 la 12.010 tone, cel mai mare nivel din ultimele zece luni. Nivelul mediu al stocurilor în săptămâna analizată a crescut la 11.840 tone, cu 5,38% mai mult faţă de săptămâna anterioară (11.235 tone).

Evoluţia grafică a preţurilor Metalelor Neferoase

neferoase2dec

Sursa: Baza de date I.E.M.

VI. METALE PREŢIOASE

AUTOR: Dana Ghiţac

Săptămâna a fost marcată de întrunirea reprezentanţilor Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol, respectiv de nivelul la care se va situa producţia cumulată de cele 12 ţări membre. Aşteptările privind menţinerea plafonului oficial de 30 de milioane de barili pe zi  a stopat tendinţa de redresare a preţurilor metalelor preţioase, iar concretizarea acestora în urma deciziei de joi a OPEC a ieftinit puternic aurul, argintul şi platina.

Aur

Preţul de referinţă al unciei fine de aur[1] a crescut cu doar 0,11%, la 1.194,30 $. Această situaţie s‑a datorat trendului descendent pe care au evoluat cotaţiile în perioada analizată, la sfârşitul căreia (la închiderea fixingului londonez din 28 noiembrie) uncia fină de aur valora cu aproape 2% mai puţin decât cu o săptămână în urmă: 1.182,75 $, comparativ cu 1.203,75 $ pe 21 noiembrie.

1dana2dec

În ciuda ieftinirii din ultima săptămână din noiembrie, metalul a încheiat luna cu 1% peste nivelul la care o începea (1.167,75 $/u.f., pe 3 noiembrie). În termeni de medii lunare preţul aurului a scăzut însă cu 4% faţa de octombrie (de la 1.222,49 $/u.f., la doar 1.176,30 $/u.f.), iar trendul din 2014 rămâne descendent, uncia fină de aur încheind primele unsprezece luni cu 3,4% sub nivelul de la începutul anului (1.225 $/u.f., pe 2 ianuarie).

În România, valoarea de referinţă a gramul de aur[2] a crescut cu 0,23%, la 136,68 lei, iar în urma aprecierii monedei naţionale în raport cu dolarul SUA pe 28 noiembrie Banca Naţională a României anunţa un preţ situat cu 1,2% sub cel stabilit cu o săptămână în urmă: 135,26 lei/gram, comparativ cu 136,86 lei/gram, în 21 noiembrie.

2dana2dec

Deşi, în ciuda ieftinirilor din ultima săptămână din noiembrie, metalul a încheiat luna cu 2% peste nivelul la care o începea (132,94, pe 3 noiembrie), în termeni de medii lunare preţul aurului a scăzut cu 2% faţa de nivelul din octombrie (de la 137,03 lei/gram, la 134,32 lei/gram). Trebuie totuşi menţionat faptul că trendul din 2014 rămâne ascendent, gramul de aur încheind primele unsprezece luni cu 4% peste nivelul de la începutul anului (130,30 lei/gram, pe 2 ianuarie).

Argint

Preţul de referinţă al unciei fine de argint[3] a crescut cu 0,94%, la 16,40 $. Beneficiind de suportul pe care i l‑a oferit publicarea rapoartelor realizate de Environment America Research & Policy Center şi Agenţia Internaţională pentru Energie (AIE) cu privire la evoluţia şi perspectivele producţiei de energie electrică a SUA din sistemele fotovoltaice (fiecare panou solar conţine între 15 şi 20 de grame de argint), argintul a început intervalului analizat într‑un climat mult mai favorabil decât aurul şi s‑a scumpit cu peste 2% în primele două zile. Creşterea de preţ a fost însă insuficientă pentru a compensa ieftinirile ulterioare (-4%, de marţi până vineri) şi la închiderea fixingului londonez din 28 noiembrie uncia fină de argint valora cu 2% mai puţin decât cu o săptămână în urmă: 15,97 $, comparativ cu 16,30 $ în 21 noiembrie.

3dana2dec

În aceste condiţii, argintul a încheiat luna noiembrie cu 1% sub nivelul la care o începea (16,15 $/u.f., pe 3 noiembrie), iar în termeni de medii lunare preţul a scăzut cu 7% faţă de nivelul din octombrie (de la 17,19 $/u.f., la doar 15,97 $/u.f.). În plus, evoluţia grafică evidenţiază faptul că trendul din 2014 rămâne puternic descendent, uncia fină de argint încheind primele unsprezece luni cu 20% sub nivelul de la începutul anului (19,94 $ pe 2 ianuarie).

Platină

Preţul de referinţă al unciei fine de platină[4] a crescut cu 0,55%, la 1.216 $. Trebuie totuşi menţionat că pe parcursul intervalului analizat metalul s‑a confruntat cu valul de vânzări speculative generate de puternica scumpire din 21 noiembrie şi a cotat pe trend descendent. Prin urmare, la închiderea fixingului londonez din 28 noiembrie uncia fină de platină valora cu 2% mai puţin decât cu o săptămână în urmă: 1.205 $, comparativ cu 1.230 $, în 21 noiembrie.

4dana2dec

În aceste condiţii, platina a încheiat luna cu 3% sub nivelul la care o începea (1.241 $/u.f., pe 3 noiembrie). În termeni de medii lunare preţul a scăzut cu 4% faţa de octombrie (de la 1.259,76 $/u.f., la 1.208,85 $/u.f.) iar evoluţia grafică evidenţiază faptul că trendul din 2014 rămâne puternic descendent, uncia fină de platină încheind primele unsprezece luni cu 13% sub nivelul de la începutul anului (1.388 $/u.f., pe 2 ianuarie).

Paladiu

Preţul de referinţă al unciei fine de paladiu4 a crescut cu 2,93%, la 800,60 $. Susţinut de evoluţia bună a cererii de autovehicule pe benzină (utilizează catalizatori antipoluanţi pe bază de paladiu) şi de prognozele optimiste privind viitorul acestei pieţe (comparativ cu cea a motorizărilor diesel, care utilizează catalizatori din platină), paladiul a fost singurul metal preţios care a continuat să coteze în creştere – de aşa manieră încât la închiderea fixingului londonez din 28 noiembrie uncia fină de paladiu valora cu 2% mai mult decât cu o săptămână în urmă: 809 $, comparativ cu 794 $ în 21 noiembrie.

5dana2dec

În ciuda scumpirilor din ultimele două săptămâni, paladiul a încheiat luna cu doar 1% peste nivelul la care o începea (800 $/u.f., pe 3 noiembrie). Şi în termeni de medii lunare scumpirea a fost modestă, preţul fiind cu numai 0,3% mai mare decât în octombrie (780,75 $/u.f., comparativ cu 778,26 $/u.f.). Cu toate acestea şi în ciuda puternicei ieftiniri din intervalul 1 septembrie – 16 octombrie, când preţul a scăzut cu 19%, evoluţia din 2014 este puternic ascendentă, paladiul încheind luna noiembrie cu 12% peste nivelul de la începutul anului (723 $/u.f., pe 2 ianuarie).

Evoluţia grafică a preţurilor Metalelor Preţioase

pretioase2dec

Sursa: Prelucrare autor, pe baza datelor publicate zilnic de LBMA, LPPM, Bloomberg.com şi Finance.yahoo.com

NOTE:

*Dollar Index Spot: indice compozit al dinamicii dolarului american în raport cu un coş alcătuit din valutele celor mai importanţi parteneri comerciali ai SUA (EUR, JPY, GBP, CAD, CHF, SEK)

**Exchage Trading Funds (ETF): acţiuni emise de trusturi de investiţii (structurate într-un mod similar unui fond mutual) în schimbul depozitelor de aur, argint, platină sau paladiu pe care acestea le deţin. Valoarea lor se bazează pe preţul spot al metalului preţios pentru care sunt emise:

ETFS Physical Silver Shares Tru (simbol SIVR) sunt emise de ETF Securities şi reflectă performanţa preţului argintului la London Bullion Market (LBM)

ETFS Physical Platinum Shares (simbol PPLT) şi ETFS Phyisical Palladium Shares (simbol PALL) sunt emise de ETFS Platinum Trust, respectiv ETFS Palladium Trust, pentru a reflecta performanţa preţului platinei şi paladiului la London Platinum and Palladium Market (LPPM)

VII. PIAŢA VALUTARĂ ŞI PIEŢELE DE CAPITAL

AUTOR: Andrei Rădulescu

Piaţa valutară

Cursul mediu al dolarului american a consemnat o evoluţie predominant favorabilă, atât în raport cu monedele ţărilor dezvoltate, dar şi faţă de monedele ţărilor emergente şi în dezvoltare, pe parcursul ultimei săptămâni a lunii noiembrie.

Această dinamică a fost influenţată de o serie de factori, printre care se pot menţiona: evoluţia indicatorilor macroeconomici din principalele blocuri economice ale lumii; semnalele emise de Banca Centrală Europeană şi decizia de politică monetară din China (reducerea ratei de dobândă de referinţă de la 6% la 5,6%); climatul benign din pieţele de acţiuni şi obligaţiuni; declinul cotaţiilor internaţionale la ţiţei (către minimul din ultimii patru ani) şi alte materii prime de bază.

În Statele Unite s-au consemnat evoluţii mixte ale indicatorilor macroeconomici comunicaţi pe parcursul săptămânii trecute, dinamica PIB-ului din trimestrul III (ritm anualizat de 3,9%) fiind contrabalansată de semnalele de temperare a dinamicii pieţei imobiliare.

De asemenea, evoluţii mixte s-au consemnat şi în Zona Euro, stabilizarea indicatorilor comunicaţi de Centrul de Cercetare Economică IFO (climatul de afaceri) şi a celor de încredere calculaţi de Comisia Europeană fiind contrabalansată de decelerarea inflaţiei anuale (la 0,3% în noiembrie – nivelul minim din ultimii ani) şi stagnarea ratei şomajului la 11,5% în octombrie.

În acest context, Preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a subliniat faptul că entitatea este pregătită să implementeze noi măsuri monetare de relaxare, pentru a evita scenariul instaurării deflaţiei în regiune.

Astfel, cursul mediu al dolarului american s-a apreciat cu 0,1% faţă de moneda unică europeană săptămâna trecută. Totodată, dolarul a crescut şi în raport cu monedele din sfera de influenţă a euro: coroana daneză (cu 0,1%), coroana suedeză (cu 0,2%), francul elveţian (cu 0,2%).

Se notează dinamica dolarului american faţă de coroana norvegiană (+1,4%), evoluţie influenţată de declinul cotaţiilor internaţionale la ţiţei către nivelul minim din ultimii patru ani (dată fiind decizia OPEC de a menţine producţia de petrol). De asemenea, dolarul american a urcat cu 1,4% în raport cu dolarul australian, în contextul scăderii cotaţiilor internaţionale la minereul de fier, dar şi a declaraţiilor viceguvernatorului Băncii Centrale a Australiei (în care îşi exprimă preocuparea cu privire la supraevaluarea monedei australiene).

Nu în ultimul rând, dolarul s-a apreciat, în medie, cu 0,5% faţă de kiwi neo-zeelandez şi cu 0,65% în raport cu yen-ul japonez pe parcursul săptămânii trecute.

Pe de altă parte, moneda americană a stagnat raportat la dolarul canadian şi s-a depreciat cu 0,3% faţă de lira sterlină săptămâna trecută.

În ceea ce priveşte monedele ţărilor emergente şi în dezvoltare se notează aprecierea dolarului american în raport cu peso mexican (cu 1%), dar şi deprecierea faţă de real-ul brazilian (cu 1,6%) (determinată de aşteptările pieţei financiare privind noua echipă de consilieri economici prezidenţiali).

Raportat la leul românesc, dolarul a pierdut 0,1% săptămâna trecută, evoluţie determinată de dinamica cursurilor EUR/RON (depreciere cu 0,2%) şi EUR/USD (scădere cu 0,1%). Cursul USD/RON reprezintă un cross între EUR/RON şi EUR/USD.

Pieţe de capital

Informaţiile din plan macroeconomic global şi regional, ştirile din sfera companiilor listate pe principalele burse ale lumii şi evoluţiile din pieţele de obligaţiuni, valute şi mărfuri au influenţat pieţele de acţiuni în ultima săptămână din noiembrie.

În Statele Unite s-au consemnat evoluţii mixte ale indicatorilor macroeconomici, dinamica PIB-ului din trimestrul III (ritm anualizat de 3,9%) fiind contrabalansată de semnalele de aplatizare din piaţa imobiliară şi deteriorarea încrederii consumatorilor.

În Zona Euro, indicatorii economici avansaţi s-au stabilizat în noiembrie, dar inflaţia a decelerat la 0,3% an/an, iar rata şomajului persistă la un nivel ridicat (11,5%). În acest context, Guvernatorul Draghi a subliniat faptul că Banca Centrală Europeană ar putea implementa noi măsuri de relaxare a politicii monetare, în vederea stimulării activităţii productive.

Totodată, în China Banca Centrală a surprins pieţele financiare cu decizia de reducere a ratei de dobândă de referinţă, de la 6% la 5,6%.

Nu în ultimul rând, cotaţia internaţională la ţiţei a scăzut spre minimul ultimilor patru ani, sub influenţa deciziei OPEC (de a nu modifica producţia de ţiţei). Acest aspect a determinat creşterea cursului acţiunilor companiilor cu expunere pe consumator (care beneficiază de scăderea facturii la carburanţi) şi scăderea cursului acţiunilor companiilor producătoare de ţiţei (dat fiind că profitul acestora va scădea pe termen scurt).

1andrei2dec

În acest context, indicele calculat de Morgan Stanley pentru piaţa internaţională de acţiuni a urcat cu 0,1%, până la 425,8 puncte săptămâna trecută (avans de 4,2% de la începutul anului). Se notează dinamica pieţelor dezvoltate, indicele MSCI pentru această categorie urcând cu 0,1%, până la 1 739,5 puncte (+4,7% de la începutul anului). Pe de altă parte, pieţele emergente au stagnat în ultima săptămână din noiembrie.

În Statele Unite, acţiunile la bursă au crescut pentru a şasea săptămână la rând: indicele Dow Jones cu 0,1%, la 17 828,2 puncte, indicele S&P 500 cu 0,2%, la 2 067,6 puncte.

În Europa, indicele Dow Jones Stoxx 600 a crescut cu 0,6%, până la 347,25 puncte, în timp ce în Asia indicele regional MSCI Asia Pacific a urcat cu 0,5%, până la 140,69 puncte săptămâna trecută.

Pe de altă parte, în România acţiunile la bursă au scăzut uşor, sub influenţa incertitudinilor privind politica fiscal-bugetară în trimestrele următoare (absenţa unui buget pe 2015). Indicele BET a scăzut cu 0,2%, până la 6 96,5 puncte, în timp ce BET-FI a pierdut 0,2%, până la 31 192,5 puncte.

Evoluţia grafică a Cursurilor de Schimb Valutar

valutare2dec

Sursa: Baza de date I.E.M.