Tendinţe pe principalele pieţe internaţionale de mărfuri în perioada 20 – 26 ianuarie 2014

I. ŢIŢEI

AUTOR: Mariana Papatulică

În săptămâna 20 – 26 ianuarie 2014, preţurile ţiţeiurilor de referinţă din Europa şi SUA, pe piaţa spot din Rotterdam, au înregistrat o tendinţă de creştere modestă, de 0,74%, în cazul Brent-ului (Marea Britanie), la 107,61 $/baril, dar  mai accentuată, de 2,82%, în cazul WTI (SUA), la un nivel de  95,60 $/baril.

Factorii care au stimulat majorarea preţului ţiţeiului WTI au fost, în principal, următorii:

– Creşterea accentuată a preţurilor spot ale gazului natural în SUA.

– Declinul stocurilor de distilate medii, în special ale celor de motorină, ca urmare a consumului sporit de combustibili de încălzire (gaz natural şi motorină) în condiţiile unui nou val de frig în SUA.

– Deprecierea dolarului în raport cu moneda unică europeană.

– Informaţia potrivit căreia ramificaţia sudică a conductei Keystone XL, aparţinând companiei “Trans-Canada”, a devenit funcţională şi în măsură să degreveze stocurile excedentare la Cushing–Oklahoma (centrul-cheie de stocare pentru piaţa spot a SUA) prin transportul unor cantităţi de ţiţei către rafinăriile de pe Coasta Golfului.

Dar rafinăriile din SUA, inclusiv cele din sud-estul ţării, care se pregătesc să intre, din februarie, în revizii tehnice, şi-au redus indicele mediu de utilizare, cu peste 4%, la 86%, astfel încât o parte din ţiţeiul tranportat către centrul de rafinare din zona Golfului Mexic nu va putea fi prelucrat şi se va acumula în stocuri, fapt de natură să exercite noi presiuni negative asupra preţului WTI.

Problema majoră pentru SUA o constituie o reglementare  emisă în urmă cu 40 de ani (după primul şoc petrolier din 1973), în vigoare şi astăzi, care interzice exportul de ţiţei şi gaze naturale. O serie de senatori şi companii petroliere americane au solicitat eliminarea acestor restricţii, care ar reprezenta un obstacol major mai ales în calea intenţiei SUA de a deveni, într-o perspectivă de timp medie, exportator de gaze (de şist).

Preţul ţiţeiului Brent a fost, la rândul său, stimulat de: deprecierea dolarului în raport cu euro; vremea rece din SUA, care a determinat o creştere a cererii şi, implicit, reducerea stocurilor; informaţiile referitoare la diminuarea cu 210.000 barili/zi, sau 1%, a exporturilor de ţiţei ale OPEC (exclusiv Angola şi Ecuador), pe o perioadă de 4 săptămâni, până la data de 10 februarie, la un volum total de 23,60 mil.barili/zi. Măsura OPEC a fost determinată de perspectiva încetinirii creşterii economice în China, precum şi în alte economii emergente din Asia, fapt de natură să submineze creşterea cererii de energie. Europa de vest reprezintă una dintre cele mai mari pieţe de desfacere pentru ţiţeiul OPEC, în speţă pentru cel din Orientul Mijlociu.

Analiştii mizează pe o relativă stabilitate a preţurilor ţiţeiului Brent, estimând că va fi dificil ca acesta să atingă, dar mai ales să se menţină, la o valoare mai mare de108 $/baril.

II. GAZ NATURAL

AUTOR: Mariana Papatulică

Preţul gazului natural pe piaţa spot a SUA a înregistrat o creştere apreciabilă, nemaiîntâlnită din anul 2010, de 30,48 $/1000 m.c. (+20,13%), la un nivel de 181,88 $/1000 m.c., evoluţie atribuită incidenţei unui nou val de frig, în special în zona de nord-est a ţării, care a determinat creşterea cererii din partea sectoarelor utilitare (încălzire casnică şi electricitate).

Analiştii în domeniul energiei consideră că, deşi creşterea s-a datorat aproape integral factorilor meteorologici, este posibil ca preţurile să se menţină în continuare la acest nivel. Majorarea bruscă şi consistentă a preţurilor gazului pe piaţa spot a SUA marchează o inversare a trendului preponderent şi puternic descendent din ultimii 5 ani, datorat creşterii substanţiale a ofertei de gaz din şisturi.

Pe piaţa contractelor de import-export, pe termen lung, Rusia a reuşit, în 2013, să-şi consolideze poziţia de principal furnizor de gaz natural al Europei, devansând în mod consistent Norvegia, al doilea mare furnizor de gaze pentru Europa de vest.

Rusia, a cărei capacitate de export de gaze naturale (de circa 200 mld.m.c.) o depăşeşte cu mult pe cea a Norvegiei (de 105-115 mld. m.c.), a reuşit să-şi sporească cota de piaţă în Europa, datorită câtorva factori: creşterea cererii de gaze, stimulată de vremea rece din iarna precedentă (Rusia reuşind să acopere deficitul de livrări de GNL din Orientul Mijlociu, regiune care şi-a reorientat o parte din exporturi către Asia, unde preţurile au fost net superioare); rabaturile de preţ pe care Rusia s-a văzut nevoită să le acorde unor clienţi vest-europeni, ca reacţie la politica de preţ a Norvegiei, care a vândut gazul la un nivel sensibil mai scăzut, stabilit prin indexare în funcţie de preţurile de pe piaţa spot şi nu în funcţie de cel al ţiteiului; problemele de producţie cu care s-a confruntat Norvegia în 2013.

Cererea puternic majorată pentru combustibili de încălzire în SUA a fost percepută ca un factor de stimulare (indirectă) a preţului ţiţeiului Brent, deoarece rafinorii europeni exportă motorină de încălzire în SUA, pe Coasta de est.

III. PRODUSE PETROLIERE

AUTOR: Mariana Papatulică

Benzină

Preţul benzinei cu CO 95, regular, pe piaţa spot din nord-vestul Europei, CIF cargouri, a înregistrat o scădere minoră, de numai 0,34%, inferioară celei din săptămâna precedentă, la o valoare de 945,80 $/tonă.

Preţul benzinei a fost influenţat de creşterea uşoară a preţului ţiţeiului Brent şi de majorarea generală a cererii de produse petroliere din partea SUA – aspect pus de curând în evidenţă şi de raportul lunar al Institutului American al Petrolului (API). Cererea de benzină a SUA a crescut cu 4,5% în luna decembrie 2013, iar cererea totală de produse petroliere a acestei ţări a sporit cu 5,8%, în aceeaşi perioadă, tendinţă atribuită îmbunătăţirii evoluţiei economiei americane, în special a sectorului industrial.

Un alt factor care explică relativa stabilitate contra-sezonieră a preţurilor benzinei îl constituie reducerea indicelui mediu de utilizare a rafinăriilor din SUA la începutul anului, care a avut ca efect o restrângere a ofertei pentru acest produs şi creşterea importurilor.

Motorină

Preţurile distilatelor medii pe piaţa spot din nord-vestul Europei, CIF cargouri, au crescut cu 1,35% în cazul motorinei cu 0,1% sulf şi cu 0,86% în cazul diesel-ului, la valori medii săptămânale de 923,80 $/tonă şi, respectiv, 940,55 $/tonă.

Factorii care au stimulat preţurile, în special cele ale motorinei de încălzire, au fost creşterea preţurilor ţiţeiului şi cererea puternic majorată atât în nord-vestul Europei, cât mai ales în SUA, ca urmare a instalării unor condiţii meteo foarte severe.

Rafinăriile din Asia, Europa şi Rusia au exportat, în această lună, aproximativ o jumătate de milion de tone de motorină şi diesel pe Coasta de est a Statelor Unite. Stocurile de distilate medii din SUA au scăzut cu 3,2 mil.barili, în săptămâna precedentă, iar cererea de distilate a crescut în ultimele patru săptămâni cu 5,2% (pe o bază anuală).

Păcură

Preţul păcurii cu 3,5% sulf, pe piaţa spot din nord-vestul Europei, CIF cargouri, a crescut cu 0,24%, la o medie săptămânală de 553,38 $/tonă, evoluţie care a reflectat influenţa majorării preţului ţiţeiului Brent.

Evoluţia grafică a preţurilor Ţiţeiului şi Produselor Petroliere

Petroliere14ian2014

Sursa: Baza de date I.E.M.

IV. PRODUSE AGROALIMENTARE

Grâu

AUTOR: Emilia Bălan

În perioada 20 – 26 ianuarie 2013, la Bursa din Chicago, media săptămânală a cotaţiilor grâului american roşu moale nr. 2 a înregistrat o scădere de 1,17% comparativ cu intervalul anterior, la 207,48 $/tonă. Media este calculată pentru cotaţiile a doar 4 zile ale intervalului, deoarece pe 20 ianuarie a.c. Bursa de la Chicago a fost închisă, ca urmare a sărbătorii federale ce se desfăşoară în a treia zi de luni a lunii ianuarie, ce-l celebrează pe Dr. Martin Luther King.

Cu toate că media săptămânală a marcat o reducere, pe parcursul zilelor de tranzacţionare se observă o tendinţă ascendentă a cotaţiilor grâului american, pe fondul vremii nefavorabile din Statele Unite. Potrivit agro-meteorologilor americani, temperaturile scăzute înregistrate în partea de vest şi în sudul câmpiilor întinse de prerie (Great Plains) din SUA, în prima jumătate a lunii ianuarie, vor putea afecta o parte din culturile de grâu ale principalului exportator de grâu din lume.

Porumb

AUTOR: Emilia Bălan

La Bursa din Chicago, cotaţiile zilnice ale porumbului american galben nr. 2 au avut un trend crescător comparativ cu săptămâna trecută, de la 167,32 $/tonă pe 21 ianuarie, la 169,09 $/tonă pe 24 ianuarie. În pofida acestei tendinţe, media cotaţiilor din intervalul analizat nu a reuşit să o depăşească pe cea din perioada anterioară, fiind de 168,27 $/tonă (-0,31%).

Trendul ascendent al cotaţiilor porumbului american din perioada analizată a reflectat majorarea cererii de furaje, deoarece au crescut achiziţiile de capete de bovine şi porcine din partea fermierilor, care furnizează materia primă pentru abatoarele din Statele Unite. Din cauza vremii deosebit de vitrege din ultima perioadă din SUA, mulţi crescători de animale şi-au refăcut stocurile de furaje pentru a asigura necesarul de hrană pentru a le menţine la greutatea şi starea de sănătate optimă.

Ulei şi Boabe de Soia

AUTOR: Eufrosina Mereoru

La Bursa din Chicago, cotaţiile medii săptămânale ale uleiului şi boabelor de soia au avut evoluţii diferenţiate. Astfel, cotaţia medie săptămânală a uleiului de soia a crescut cu circa 0,23%, la 834,26 $/tonă, comparativ cu săptămâna anterioară, când s-a înregistrat 832,39 $/tonă, iar cea a boabelor de soia s-a situat la 470,47 $/tonă, înregistrând o scădere de 3,22% faţă de perioada anterioară (486,13 $/tonă).

Zahăr

AUTOR: Simona Zamşa

În săptămâna 20 – 26 ianuarie 2014, preţurile zahărului rafinat au înregistrat reduceri pe fondul anunţului făcut de Organizaţia Mondială a Zahărului privind creşterea producţiei de zahăr din Brazilia, principalul producător şi exportator mondial.

Potrivit anunţului făcut de Organizaţia Mondială a Zahărului, sezonul actual, 2013/14, va fi al patrulea sezon consecutiv în care oferta va fi mai ridicată decât cererea, iar producţia de zahăr a Braziliei se va situa la 40,8 milioane tone, cu 2,9% mai mult faţă de previziunile făcute la începutul acestui sezon.

La Bursa de la Londra, cotaţia medie a zahărului rafinat a fost de 407,58 $/tonă  (-2,91% faţă de cotaţia săptămânii anterioare).

Cafea

AUTOR: Anca Dragomirescu

Mediile cotaţiilor la cafea, la ambele sortimente, în săptămâna 20-26 ianuarie 2014, au scăzut comparativ cu intervalul precedent din cauza revizuirii previziunilor Organizaţiei Internaţionale a Cafelei (ICO), în sensul că, în sezonul 2013/14, producţia mondială de cafea va fi de circa 8.950 mii tone, adică cu aprox. 2% mai mare faţă de nivelul estimat în luna iulie 2013.

Bumbac

AUTOR: Simona Zamşa

În săptămâna analizată, preţurile internaţionale ale bumbacului au înregistrat majorări, datorate intensificării vânzărilor; principalul cumpărător a fost China, care şi-a triplat volumul achiziţiilor de pe piaţa americană comparativ cu cele din săptămâna anterioară.

La Bursa din New York, cotaţia bumbacului american diverse sorturi s-a situat la 1.932,19 $/tonă, marcând o majorare de 3,05%, iar la Bursa din Liverpool, cotaţia medie a bumbacului Index “A” a fost de 2.069,94 $/tonă, înregistrând o creştere de 4,35% faţă de cotaţia săptămânii anterioare.

Potrivit raportului din luna ianuarie al Departamentului American al Agriculturii, în sezonul actual, producţia de bumbac a Chinei se va situa la 7,18 milioane tone, înregistrând o scădere de 6% faţă de sezonul 2012/13. Consumul chinez este estimat la 7,84 milioane tone, nivel neschimbat comparativ cu sezonul anterior. Scăderea preţurilor din prima jumătate a anului 2013 i-a determinat pe fermierii chinezi să micşoreze suprafeţele cultivate cu bumbac în sezonul 2013/14. Nivelul importurilor este previzionat la 2,39 milioane tone, marcând o reducere de 47% faţă de sezonul 2012/13. În sezonul 2013/14, stocurile de bumbac ale Chinei vor totaliza 12,7 milioane tone, nivel record, cu 16% mai mult faţă de sezonul anterior.

Evoluţia grafică a preţurilor Produselor Agroalimentare

agro28ian2014

Sursa: Baza de date I.E.M.

V. METALE NEFEROASE

Aluminiu

AUTOR: Florela Stoian

Cotaţiile aluminiului la Bursa de Metale de la Londra (London Metal Exchange-LME) s-au menţinut în marja 1.700-1800 $/tonă, nivel la care s-au consolidat în ultimele trei luni, ca urmare a dezechilibrului accentuat dintre oferta abundentă şi cererea relativ slabă la nivel mondial. Cotaţia medie de 1.743,10 $/tonă, în uşoară creştere, cu 0,48%, faţă de media săptămânală anterioară, s-a înregistrat pe fondul preocupărilor investitorilor de a achiziţiona metalul în condiţii avantajoase şi al majorării cererii ca urmare a îmbunătăţirii semnificative a condiţiilor economice din Zona euro la începutul anului 2014.

Stocurile de la LME s-au aflat în permanentă scădere pe parcursul intervalului analizat, media săptămânală înregistrând însă o creştere nesemnificativă (de 0,01%), la 5.464.835 tone (faţă de 5.464.460 tone în săptămâna anterioară).

Cupru

AUTOR: Emilia Manole

În săptămâna analizată, cotaţia medie a cuprului a scăzut cu 0,43%, la 7.304,80 $/tonă, iar stocurile de cupru la Bursa din Londra au continuat să se reducă până la nivelul de 329.595 tone (vineri 24 ianuarie a.c.).

Plumb

AUTOR: Florela Stoian

Evoluţia favorabilă a cotaţiilor plumbului la LME până la valoarea maximă de 2.182 $/tonă şi creşterea cotaţiei medii cu 0,19% faţă de media săptămânală anterioară, la 2.169 $/tonă, a fost determinată, în principal, de creşterea cererii în sectorul de fabricare a bateriilor pentru automobile pe perioada sezonului de iarnă.

Diminuarea constantă a nivelului stocurilor de metal la bursa londoneză a avut ca urmare scăderea mediei săptămânale cu 1,29% faţă de media săptămânală precedentă, la 208.615 tone. Erodarea stocurilor şi existenţa celui mai mic excedent de metal în comparaţie cu celelalte metale neferoase sugerează că piaţa mondială a plumbului tinde spre deficit în perioada imediat următoare.

Zinc

AUTOR: Florela Stoian

Trendul descendent al cotaţiilor zincului la LME a fost motivat de existenţa excedentului de metal la nivel mondial şi de scăderea cererii pentru zinc în China, preconizată în perioada Anului Nou chinezesc. Cotaţia medie a înregistrat o uşoară scădere, de 0,45% faţă de media săptămânală anterioară, la 2.058 $/tonă. Deşi în scădere, cotaţiile zincului s-au stabilizat la peste 2.000 $/tonă de la începutul lunii ianuarie, fiind favorizate pe termen scurt de restrângerea programată a ofertei, ce va urma închiderii minelor de mare capacitate începând din acest an. Oferta mondială de concentrate de zinc se va îmbunătăţi substanţial în 2015-2016, după dezvoltarea minelor din Australia.

Stocurile de metal la LME au scăzut la 873.825 tone la finele intervalului, media săptămânală fiind de 875.260 tone (-1,93% faţă de media săptămânală precedentă).

Nichel

AUTOR: Anca Dragomirescu

În perioada 20-26 ianuarie 2014, media cotaţiilor nichelului a înregistrat o nouă creştere, de 1,72%, faţă de intervalul anterior, la 14.567 $/tonă, depăşind astfel pragul psihologic de 14.500 $/tonă (chiar dacă, stocurile de nichel la bursa londoneză, în intervalul analizat, au crescut cu 2.634 tone).

Această majorare s-a datorat creşterii consumului mondial de nichel cu circa 5-6% în primele trei săptămîni ale acestui an, faţă de nivelul estimat la sfârşitul anului 2013, de circa 142.000 tone, conform previziunilor Grupului Internaţional de Studii pentru piaţa Nichelului (INSG).

Cositor

AUTOR: Eufrosina Mereoru

La Bursa de Metale din Londra, în săptămâna analizată, cotaţia medie a cositorului a înregistrat o diminuare minoră, de 0,09 %, comparativ cu cea din săptămâna anterioară, la 22.196 $/tonă. Reducerea cotaţiilor a avut loc ca urmare a scăderii cererii din partea Chinei, cel mai mare consumator de cositor pe plan mondial. Cifrele oficiale chineze arată o scădere cu 56% a importurilor de cositor rafinat şi o creştere de 99% a exporturilor de acest metal în 2013. Importurile de cositor rafinat ale Chinei, în 2013, au fost de 13.141 tone, cel  mai mic nivel din 2009. Exporturile chineze de cositor rafinat în 2013  au fost de 3.450 tone, aproape dublu faţă de anul precedent.

Scăderea stocurilor de la LME, cu 70 tone la data de 24 ianuarie 2014 (la 9.100 tone, cel mai redus nivel din ianuarie 2009) a contribuit la diminuarea mediei săptămânale a acestora până la 9.302 tone sau cu 2,70% sub nivelul mediei din săptămâna precedentă, când s-a înregistrat 9.560 tone.

Evoluţia grafică a preţurilor Metalelor Neferoase

neferoase28ian2014

Sursa: Baza de date I.E.M.