Tendințe și perspective pe principalele piețe internaționale de mărfuri și valutare în perioada 02 – 08 octombrie 2017

I. ŢIŢEI

AUTOR: dr. Petre PRISECARU

În intervalul 2 – 8 octombrie 2017, preţurile ţiţeiului pe pieţele internaţionale la termen, NYMEX din New York şi ICE din Londra, exprimate în termeni de medii săptămânale, au înregistrat scăderi semnificative, de 3,24% în cazul ţiţeiului WTI (SUA), la 50,21 $/baril (termen luna noiembrie), şi de 3,37% în cazul țițeiului Brent (Marea Britanie), la 56,11 $/baril (termen luna decembrie).

Prețurile petrolului au marcat un ușor recul ȋn această săptămână, după avântul din ultimele două luni, august și septembrie, când țițeiul Brent a ajuns la aproape 60 dolari/baril spre sfârșitul lunii trecute. Dar, dintr-o dată, prețurile petrolului s-au redus ușor de la maximele recente și ar putea lua-o și mai jos, cu excepția cazului în care apar unele date stimulative. Recenta redresare, spre deosebire de altele înregistrate de-a lungul ultimilor trei ani, a fost susținută de îmbunătățiri substanțiale ale situației factorilor fundamentali ai pieței. Stocurile globale de produse rafinate sunt doar cu puțin peste media pe ultimii cinci ani, și s-au redus în mod semnificativ în ultimele luni. Stocurile de țiței sunt, de asemenea, în scădere, livrările de petrol au scăzut în luna august, iar cererea a luat avânt. Cu alte cuvinte, spre deosebire de numeroase, dar scurtele redresări ale prețului petrolului din 2015, 2016 și chiar de la începutul acestui an (luna februarie), cea mai recentă redresare de până acum a prețurilor, din august și septembrie, pare să fie justificată de îmbunătățirea raportului cerere/ofertă. Cu toate acestea, ea ar putea deja pierde suflu, cu țițeiul Brent care dă înapoi de la 60 dolari/baril spre 55 dolari/baril, și cu țițeiul WTI care dă înapoi sub pragul de 50 dolari/baril.

Există câteva motive pentru acest lucru, şi ȋn primul rând, în timp ce prețurile s-au majorat pe parcursul lunii trecut, câștigurile de preț au fost amplificate de unele tensiuni geopolitice, cum ar fi în special referendumul kurd de săptămâna trecută, care a declanșat reacțiiile Turciei și Iranului, prima putând crea probleme transportului de țiței kurd prin Turcia. Dar promisiunea Turciei de a diminua cca 500-600.000 barili/zi din exporturile de petrol ale Kurdistanului irakian nu s-a materializat, declararea independenței Kurdistanului fiind ea ȋnsăși o problemă majoră ȋn zona Orientului Mijlociu, mai ales că nu este susținută de SUA.

Un al doilea motiv pentru care redresarea prețurilor a stagnat ar fi acela că producția OPEC a crescut în luna septembrie, potrivit unui sondaj Reuters. Presupusa creștere a producției de circa 50.000 de barili pe zi sugerează că respectarea acordului de restrângere a producției ar fi derapat recent, fapt pentru care prețurile petrolului au scăzut din nou.

În al treilea rând, producția de petrol a SUA continuă să crească, cu un nivel atins recent de peste 9,5 milioane de barili/zi (475 milioane tone/an), cel puțin conform sondajelor săptămânale, cu un plus de 1.000.000 barili/zi (50 milioane tone/an) față de un an în urmă. De asemenea, creșteri de preț la peste 50 dolari/baril pentru țițeiul american WTI ar putea antrena un val de operatiuni hedging, permițând producătorilor de țiței de șist ȋnghețarea prețurilor pentru anul viitor, ceea ce ar putea duce la mai mult foraj și la livrări mai multe.

În al patrulea rând, și probabil cel mai important factor pe termen scurt, este faptul că recentele creșteri de preț au fost folosite de investitorii majori de la bursele petroliere, care au marcat pariuri pe urcarea prețului petrolului în mijlocul redresării. De mai multe ori în ultimii trei ani, redresări de preț de scurtă durată s-au încheiat cu pierderi importante pe măsură ce prețurile au scăzut la fel de repede cum au crescut. Retrageri discordante de pe piață sunt adesea un simptom al mișcărilor de masă ale celor din fondurile speculative și ale altor manageri financiari, care se avântă pe pariurile unilaterale doar ca să se retragă rapid atunci când lucrurile arată o supralicitare din partea lor. Pariurile pe contracte la termen pentru țițeiul Brent, mizând pe creșterea prețurilor, au crescut la un nivel record în penultima săptămână din septembrie, potrivit Reuters, dar speculatorii au dat ȋnapoi rapid începând cu ultima săptămână din septembrie, iar trendul regresiv a continuat la începutul acestei săptămâni. Cu toate acestea, progresele realizate spre reechilibrarea pieței pun pe un etaj superior nivelul prețurilor. Puțini prezic că tițeiul WTI se va duce în curând înapoi spre 40 dolari/baril, iar unii analiști consideră recentul recul ușor al prețurilor ca fiind ceva temporar, și nu neapărat un semnal pentru probleme mai profunde pe piață. Piețele spot ca și bursele petroliere ar traversa ȋmpreună cu bursele de valori un moment pozitiv, care ar putea aduce prețuri mai mari spre sfârșitul anului.

Pe de altă parte, nu putem lua ȋn considerare prognozele superoptimiste de preț conform cărora țițeiul va ajunge la 80 dolari/baril spre finele anului și la 100 dolari/baril ȋn 2018, ele reprezentând doar dorințele nefundamentate ale unor speculatori bursieri sau comercianți avizi de profituri mari. Un preț de 50 dolari/baril nu stimulează producția, mai ales de țiței de șist. Cererea mondială de petrol se va menține la un nivel ridicat cel puțin ȋncă 7-8 ani, dar la mijlocul deceniului viitor s-ar putea produce un recul important al ei sub impactul dezvoltării rapide a energiilor verzi.

II. GAZ NATURAL

AUTOR: dr. Petre PRISECARU

Preţurile gazelor naturale pe piaţa la termen din New York, NYMEX, în contractele cu livrare în noiembrie, au scăzut ușor, cu 2,01%, la o medie săptămânală de 102,63 $/1000 m.c. Supraoferta de pe piața SUA, la care și-a adus contribuția și producția de gaz de șist, este completată de supraoferta la nivel global, unde state cu rezerve mari, cum sunt Qatarul, Iranul, Australia și altele, și-au planificat o majorare substanțială a producției și a exporturilor de gaz lichefiat.

Evoluţia grafică a preţurilor Ţiţeiului şi Produselor Petroliere

Sursa: BUNKER INDEX: Price Index, News and Directory Information for the Marine Fuel Industry WTRG Economics -OPEC, crude oil, natural gas, analysis, forecasts and data

III. METALE NEFEROASE

Aluminiu

AUTOR: Eufrosina MEREORU

Media săptămânală a cotațiilor aluminiului la Bursa de Metale de la Londra (London Metal Exchange – LME) a înregistrat o ușoară creștere, de 0,87%, la 2.133,30 $/tonă, pe fondul speculaţiilor de bursă. Nivelul maxim înregistrat de cotaţiile zilnice pe parcursul săptămânii analizate a fost de 2.167,00 $/tonă (2 octombrie a.c.), iar cel minim de 2.114,50 $/tonă, pe 3 octombrie 2017.

Nivelul mediu săptămânal al stocurilor de aluminiu la LME a înregistrat o diminuare în săptămâna 2 – 8 octombrie 2017, de 2,12%, de la 1.279.610 tone în săptămâna anterioară, la 1.252.485 tone, în săptămâna analizată. În primele 9 luni 2017, nivelul mediu lunar al stocurilor de aluminiu a înregistrat o scădere de 40,8%, faţă de același nivel din 2016, la 1.332.951 tone, acesta fiind cel mai redus nivel din ultimii ani.

Cupru

AUTOR: dr. Emilia MANOLE

În săptămâna 2 – 8 octombrie 2017, cotaţia medie a cuprului la LME s-a majorat cu 1,09% comparativ cu perioada anterioară, la 6.501,00 $/tonă. Preţurile zilnice la metalul roșu au fluctuat, în cursul săptămânii, între o valoare minimă de 6.447 $/tonă, înregistrată pe 3 octombrie a.c., şi una maximă de 6,639 $/tonă, înregistrată în ultima zi din săptămână. Creșterea mediei preţurilor la metalul roșu în săptămâna analizată este considerată de specialiști ca fiind cea mai mare înregistrată începând de la sfârșitul lunii august a.c. şi este atribuită creșterii cererii din China.

Analistului Casper Burgering de la ABN AMRO estimează că până la sfârșitul anului prețurile vor atinge un nivel maxim de 6.850 $/tonă, susținând că, în ultimele trei luni, pe piața modială s-a înregistrat un deficit de cupru rafinat , care menține prețul ridicat, și că nu există indicii că în viitor cererea va slăbi.

Stocurile de cupru la LME au contiunat trendul descendent, înregistrând o nouă reducere, de 1,49%, față de săptămâna precedentă, la 297.120 tone.

Nichel

AUTOR: dr. Emilia MANOLE

Cotaţia medie la nichel, la Bursa de Metale de la Londra, a înregistrat o creștere modestă, de 0,95%, în săptămâna 2 – 8 octombrie 2017 faţă de săptămâna precedentă, la 10.526,00 $/tonă. Cotațiile zilnice ale metalului alb în intervalul analizat s-au situat între un nivel minim de 10.375 $/tonă în prima zi de tranzacționare și un nivel maxim de 10.640 $/tonă, înregistrat în a treia zi din săptămână. Evoluția cotaţiei nichelului a fost determinată de creșterea cererii pe piața de profil, dar și din cauza sărbătoririi „săptămânii de aur” din China (pe 1 octombrie a.c. se sărbătorește Ziua Naţională a Republicii Populare Chineze, iar pe 4 octombrie a.c. se celebrează Moon Cake Festival).

Stocurile de nichel la LME au înregistrat, în termeni de medii săptămânale, o reducere de 0,67% faţă de săptămâna anterioară, la 385.760 tone.

Cositor

AUTOR: Eufrosina MEREORU

La Bursa de Metale de la Londra, cotaţia medie săptămânală a cositorului a înregistrat o ușoară creștere, de 0,61%, faţă de intervalul precedent, la 21.021 $/tonă. Nivelul minim înregistrat de cotaţiile zilnice pe parcursul săptămânii a fost de 20.875 $/tonă (2 octombrie a.c.), iar cel maxim de 21.245 $/tonă, înregistrat pe 5 octombrie 2017. Media trimestrul III, 2017, a cositorului a crescut cu 10,5%, față de aceeași perioadă 2016, de la 18.616 $/tonă, la 20.567 $/tonă.

Media stocurilor de cositor la LME a scăzut cu 2,17% în perioada 2 – 8 octombrie 2017, comparativ cu săptămâna anterioară, la 2.025 tone. În trim. III, 2017, nivelul mediu lunar, al stocurilor de cositor a scăzut drastic cu 61,3% faţă de aceeași perioadă 2016, de la 4.970 tone, la 1.921 tone, (cel mai scăzut nivel din ultimii 15 ani).

Evoluţia grafică a preţurilor Metalelor Neferoase

Sursa: www.lme.com

IV. METALE PREŢIOASE

AUTOR: dr. Dana GHIŢAC

Puternica apreciere a dolarului american (criteriul de referință, indicele dolarului SUA, DXY, a înregistrat cea mai puternică creştere săptămânală din ultimele aproape 12 luni), precum şi devalorizarea lirei sterlină au exacerbat migrarea interesului investitorilor spre pieţele valutare.

Pe piaţa de lingouri din Londra[1] , această conjunctură a amplificat tendinţa de ieftinire a metalelor preţioase de aşa manieră încât aurul, argintul şi platina au ajuns să coteze la cele mai scăzute niveluri din ultimele două luni. Prin urmare:

– Aurul a început săptămâna în scădere, uncia fină[2] cotând luni la 1.273,70 $, şi până vineri s‑a mai ieftinit cu aproape 12 $. În aceste condiţii, la închiderea fixingului londonez din 6 octombrie metalul galben valora cu aproape 2% mai puţin decât cu o săptămână în urmă (1.261,80 $/u.f., faţă de 1.283,10 $/u.f. în 29 septembrie), iar în termeni de valori medii săptămânale preţul unciei fine de aur[3] a scăzut cu 1,35%, la 271,10 $.

În România, unde preţul oficial depinde şi de modul în care evoluează dolarul SUA în raport cu moneda naţională, gramul de aur s‑a ieftinit într‑o măsură mai redusă, comparativ cu uncia fină pe piaţa londoneză. Prin urmare, pe 6 octombrie Banca Naţională a României cota metalul cu doar 1% sub nivelul anunţat cu o săptămână în urmă (159,56 lei/gram, comparativ cu 161,40 lei în 29 septembrie), dar în termeni de valori medii săptămânale preţul gramului de aur[4] a scăzut tot cu 1,35%, la 159,75 lei.

– Argintul a început intervalul analizat în scădere puternică, cotând luni la 16,58 $/u.f., dar l-a încheiat printr‑o uşoară redresare: la închiderea fixingului londonez din 6 octombrie metalul valora cu doar 1% mai puţin decât cu o săptămână în urmă (16,66 $/u.f., faţă de 16,86 $/u.f. în 29 septembrie). Cu toate acestea, în termeni de medii săptămânale preţul unciei fine de argint[5] a scăzut cu 1,41%, la 16,67 $.

– Platina, la rândul său, a beneficiat de o cerere suficient de susţinută, după ieftinirea drastică din prima zi a săptămânii analizate (912 $/u.f., pe 2 octombrie), pentru a putea încheia intervalul în relativă stagnare. Totuşi, la închiderea fixingului londonez din 6 octombrie metalul alb valora cu 1% mai puţin decât cu o săptămână în urmă (911 $/u.f., comparativ cu 920 $/u.f. în 29 septembrie), iar în raport cu intervalul anterior preţul unciei fine de platină3 a scăzut cu 1,19%, la 910,80 $.

– Paladiul a continuat să fie singurul metal preţios care cotează pe trend ascendent. Ca urmare, în ciuda drasticei corecţii cu care s‑a confruntat pe 3 octombrie (uncia fină s‑a ieftinit cu 25 $ într‑o singură zi), paladiul a încheiat intervalul analizat în creştere. În aceste condiţii, la închiderea fixingului londonez din 6 octombrie metalul valora cu peste 1% mai mult decât cu o săptămână în urmă (943 $/u.f., comparativ cu 945 $/u.f. pe 29 septembrie), iar în termeni de medii săptămânale preţul unciei fine de paladiu3 a crescut cu 0,54%, la 927,40 $.

Evoluţia cotaţiilor zilnice în perioada analizată

Sursa: Prelucrare autor, pe baza datelor publicate zilnic de Kitco, Banca Naţională a României, Bloomberg.com şi Finance.yahoo.com

Note:

*Dollar Index Spot: indice compozit al dinamicii dolarului american în raport cu un coş alcătuit din valutele celor mai importanţi parteneri comerciali ai SUA (EUR, JPY, GBP, CAD, CHF, SEK)

**Exchage Trading Funds (ETF): acţiuni emise de trusturi de investiţii (structurate într-un mod similar unui fond mutual) în schimbul depozitelor de aur, argint, platină sau paladiu pe care acestea le deţin. Valoarea lor se bazează pe preţul spot al metalului preţios pentru care sunt emise:

ETFS Physical Silver Shares Tru (simbol SIVR) sunt emise de ETF Securities şi reflectă performanţa preţului argintului la London Bullion Market (LBMA)

ETFS Physical Platinum Shares (simbol PPLT) şi ETFS Physical Palladium Shares (simbol PALL) sunt emise de ETFS Platinum Trust, respectiv ETFS Palladium Trust, pentru a reflecta performanţa preţului platinei şi paladiului la London Bullion Market (LBMA)

V. PRODUSE AGROALIMENTARE

Grâu

AUTOR: Emilia BĂLAN

În prima săptămână a lunii octombrie 2017, la Bursa din Chicago, cotația medie a grâului american roşu moale nr. 2 a fost de 163,07 $/tonă, în scădere cu 2,35% față de cea înregistrată în perioada anterioară. Cotațiile zilnice au fluctuat între un maxim al intervalului de 164,61 $/tonă (marți, 3 octombrie a.c.) și un minim de 161,95 $/tonă (joi, 5 octombrie). Cu toate acestea, variația cea mai accentuată s-a realizat miercuri, 4 octombrie, când tranzacțiile bursiere cu grâu american au închis la o valoare medie de 164,41 $/tonă, cu 1,34% mai mică comparativ cu ziua precedentă.

Reducerea cotațiilor grâului la bursa americană a reflectat un cumul de factori conjuncturali:

– Previziunile privind o producție ridicată în Statele Unite: conform informațiilor furnizate de Departamentul Agriculturii din S.U.A. (United States Department of Agriculture – USDA), producția de grâu de primăvară a țării este estimată la 11,3 milioane tone, în creștere cu 3,5% față de cea preconizată anterior și cu 9% mai mare comparativ cu așteptările analiștilor. În această situație, producția totală de grâu a S.U.A. se prevede a fi de 47,4 milioane tone în sezonul curent (2017/18), comparativ cu estimările anterioare de 46,8 milioane tone.

– Avantajul clar al Rusiei pe piața exportatorilor de grâu, în condițiile în care Rusia va avea o producție de grâu record, prognozată de USDA la 81 milioane tone în 2017/18, iar aprecierea rublei față de monedele principalilor importatori mondiali de grâu generează o concurență acerbă pe piața internațională.

– Sporirea cererii pentru grâul american: vânzările nete de grâu provenit din S.U.A. pentru livrări pe parcursul sezonului actual au fost în creștere cu 13% față de săptămâna anterioară, contractele fiind încheiate cu: Filipine pentru o cantitate de 87,8 mii tone, China pentru 68,1 mii tone, Japonia 61,8 mii tone, Taiwan 33,3 mii tone și Emiratele Arabe Unite pentru 30 mii tone. De asemenea, exporturile au crescut cu 68%, la 715,5 mii tone, iar principalele destinații au fost: Filipine (115,5 mii tone), China (115,5 mii tone), Mexic (92,8 mii tone) Taiwan (88,3 mii tone) și Chile (67,9 mii tone).

– Ineficiența măsurii de reducere a suprafeței însămânțate cu grâu a fermierilor americani, în sensul în care efectele pe piață nu sunt acelea de catalizator al prețurilor. În pofida intenției agricultorilor din S.U.A. de a restrânge suprafața de teren cultivată cu grâu, în favoarea altor culturi mai competitive, dezamagiți de prețurile mici ale grâului pe piața internațională, consecințele acestei acțiuni nu au fost cele scontate, deoarece nu s-a reușit stimularea cotațiilor grâului la bursele de mărfuri. Potrivit USDA, în 2017/18, suprafața alocată pentru cultura de grâu este estimată la 15,43 milioane ha., cu peste 2 milioane ha. mai mică față de cea însămânțată în sezonul precedent.

Porumb

AUTOR: Emilia BĂLAN

Pe 4 octombrie 2017, cotația porumbului american atinge cea mai redusă valoare a ultimelor două săptămâni (137,10 $/tonă), în scădere cu aproape 1% față de cotația maximă a săptămânii 2 – 8 octombrie, de 138,38 $/tonă, înregistrată luni, 2 octombrie a.c.. În acest context, media cotațiilor porumbului american galben nr. 2 a fost de 137,69 $/tonă, cu 1,07% mai redusă comparativ cu cea din perioada anterioară.

Ieftinirea porumbului american a avut loc în situația în care starea culturilor din S.U.A. (principalul producător și exportator mondial) se află în condiții mai bune decât se așteptau analiștii și comercianții. Conform raportului[6] Serviciului Național de Statistică pentru Agricultură (The National Agricultural Statistics Service – NASS) al USDA, pe 1 octombrie a.c., starea culturilor de porumb în S.U.A. se prezenta astfel: excelentă 14% din recoltă, bună – 49% (în creștere cu 2 procente față de săptămâna anterioară), acceptabilă – 25%, slabă – 9% şi foarte slabă – 3%. Potrivit NASS, 17% din recolta de porumb a S.U.A. a fost culeasă, 68% din totalul culturii se afla în stadiul de maturitate (față de 51% pe 24 septembrie), iar 96% din cantitate avea bobul dentat (aproape de maturitate).

Ulei şi Boabe de Soia

AUTOR: Eufrosina MEREORU

La Bursa din Chicago, preţurile medii la soia boabe şi ulei de soia au înregistrat o tendinţă descendentă în intervalul 2 – 8 octombrie 2017.

Cotaţia medie săptămânală a boabelor de soia a înregistrat o scădere ușoară, de numai 0,35%, comparativ cu săptămâna anterioară, la 353,56 $/tonă. Pe parcursul săptămânii, cotaţiile au evoluat între un nivel minim de 350,99 $/tonă (3 octombrie a.c.), şi unul maxim de 357,23 $/tonă, pe 6 octombrie 2017.

Cotaţia medie săptămânală a uleiului de soia a avut o reducere de 1,17% faţă de intervalul precedent, la 719,98 $/tonă. Preţurile la uleiul de soia au fluctuat pe parcursul săptămânii între un nivel minim de 711,77 $/tonă (3 octombrie a.c.) şi un maxim de 727,43 $/tonă (4 octombrie 2017).

Zahăr

AUTOR: Simona ZAMȘA

În intervalul 2 – 8 octombrie 2017, la Bursa de la Londra, cotația medie a zahărului rafinat s-a situat la 371,96 $/tonă înregistrând o creștere de 3,62% față de cotația săptămânii anterioare. Perioada analizată a debutat cu prețuri mai ridicate față de cele din săptămâna anterioară; ele s-au diminuat în a doua zi de tranzacționare şi au crescut în ultimele 3 zile. În intervalul analizat, cotațiile au atins un nivel maxim în data de 5 octombrie, repsectiv 377, 60 $/tonă, și unul minim, pe 3 octombrie, de 365,50 $/tonă.

În această săptămână, investitorii au fost influențați de intrarea în vigoare, la 30 septembrie 2017, a reformei care va elimina limitele volumului de zahăr pe care producătorii de sfeclă de zahăr din Uniunea Europeană le pot produce. Analiștii de piață sunt de părere că eliminarea cotelor de producție ale producătorilor comunitari ar putea determina creșterea producției de zahăr a UE, implicit atenuarea prețurilor la nivel mondial. Schimbarea politicii ar putea însemna accentuarea concurenței cu țările din regiunile tropicale, care produc trestie de zahăr. Multe țări din Africa, Caraibe și Pacific exportă zahăr, inclusiv prin intermediul unor acorduri preferențiale de acces pe piața UE. Referitor la această reformă, Phil Hogan, Comisarul UE pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, a declarat că „sfârșitul sistemului de cote reprezintă un punct de cotitură important pentru sectorul european producător de zahăr și marchează un alt pas important în orientarea către piață a Politicii Agricole Comune.”

Cafea

AUTOR: dr. Emilia MANOLE

În intervalul 2 – 8 octombrie 2017, media cotațiilor la cafea Arabica, la Bursa de la New York, FOB, a înregistrat o nouă reducere, respectiv de 5,27% față de perioada precedentă, la 2.800,35 $/tonă. Preţurile zilnice la cafea Arabica au fluctuat pe parcursul săptămânii între o valoare minimă de 2.759 $/tonă, înregistrată în a treia zi de tranzacționare, și o valoare maximă de 2.866 $/tonă, înregistrată vineri 6 octombrie a.c., la închiderea bursei. Evoluția cotațiilor boabelor de cafea Arabica a fost influențată, conform analistului Kyle Taplay de la MDA, în principal de vremea secetoasă din Brazilia din zona Minas Gerais, considerată cea mai mare producătoare de cafea Arabica, cu o producţie de 2,6 milioane tone pe an

Media cotațiilor la cafea Robusta, la Bursa de la Londra, CIF, a înregistrat o majorare, de 1,08% în săptămâna analizată față de perioada anterioară, la 2.011,60 $/tonă. Preţurile zilnice la cafea Robusta au oscilat pe parcursul săptămânii între o valoare maximă de 2.021 $/tonă înregistrată în data de 3 octombrie a.c. și o valoare minimă de 2.000 $/tonă înregistrată în a patra zi din săptămână. Conform experților, evoluţia cotaţiilor la boabele de cafea Robusta reflectă o scădere a producției din Vietnam și Brazilia, și se estimează că prețurile vor creşte cu 13% până la sfârșitul anului 2017.

Bumbac

AUTOR: Simona ZAMȘA

În prima săptămână din luna octombrie 2017, mediile săptămânale ale celor două sorturi de bumbac s-au micșorat pe fondul unor achiziții scăzute din partea cumpărătorilor. La Bursa din Liverpool, cotația medie a bumbacului Index “A” s-a situat la 1.723,43 $/tonă, înregistrând o diminuare de 1,10% față de cotația săptămânii anterioare, iar la Bursa din New York, cotaţia bumbacului american diverse sorturi a scăzut cu 0,94%, la 1.517,70 $/tonă. În intervalul analizat, trendul celor sorturi a fost diferit, dar oscilațiile înregistrate la ambele burse au fost minore. Prețurile bumbacului Index A au variat între 1.711,08 $/tonă și 1.734,23 $/tonă. În cele 5 zile de tranzacționare, pe piața americană, prețurile au fluctuat între un nivel minim de 1.502,71 $/tonă și unul maxim de 1.531,81 $/tonă.

Potrivit raportului săptămânal al Plains Cotton Cooperative Association (PCCA), pe piața americană prețurile au fost influențate de condițiile meteorologice încă incerte (apariția uraganului Nate, care ar putea afecta o parte din recoltă) și apariția raportului WASDE (World Agricultural Supply and Demand Estimates) din data de 5 octombrie a.c.. În primele 2 zile ale perioadei analizate vânzările au fost scăzute, dar cererea s-a intensificat în partea a doua a săptămânii.

Evoluţia grafică a preţurilor Produselor Agroalimentare

Sursa: www.markets.ft.com

VI. PIAŢA VALUTARĂ

AUTOR: dr. Andrei RĂDULESCU

Cursul mediu al dolarului american a înregistrat aprecieri generalizate în prima săptămână din octombrie, evoluție susținută de dinamica economiei la un ritm peste potențial și de perspectivele de reducere a fiscalității în Statele Unite.

Dinamica recentă a indicatorilor macroeconomici în prima economie a lumii indică o evoluție la un ritm superior potențialului. De asemenea, accelerarea comenzilor în industrie și servicii exprimă premise de continuare a ciclului investițional post-criză, pe termen scurt. Totodată, perspectiva accelerării investițiilor în zonele afectate de uragane și discuțiile privind reducerea fiscalității în 2018 exprimă premise de accelerare a inflației și de continuare a ciclului monetar post-criză în Statele Unite, pe termen mediu.

Pe de altă parte, în zona euro Banca Centrală Europeană nu este încă hotărâtă să iasă din politica monetară relaxată fără precedent, implementată în ultimii ani, aspect confirmat și de stenograma ședinței din luna septembrie. Se poate spune că instituția așteaptă o accelerare a inflației și convergență sustenabilă spre nivelul țintit de 2%, deși economia regiunii traversează cel mai bun moment din 2007.

Pe piețele de acțiuni, climatul pozitiv s-a consolidat (indicii bursieri au crescut, notându-se dinamica piețelor emergente), dar pe piețele de titluri de stat s-au înregistrat evoluții divergente săptămâna trecută: rata de dobândă la obligațiunile suverane la 10 ani a crescut cu 0,9%, la 2,361%, în Statele Unite, dar a scăzut cu 0,9%, la 0,46%, în Germania.

În acest context, cursul mediu al dolarului american s-a apreciat cu 0,4% față de moneda unică europeană (spre cel mai ridicat nivel de la jumătatea lunii august) în prima săptămână din octombrie, evoluție influențată și de evenimentele din Catalonia.

 

De asemenea, dolarul SUA a crescut față de valutele din sfera de influență a euro: coroana daneză (cu 0,5%).

Cursul mediu al monedei americane a înregistrat aprecieri și față de yen-ul nipon (cu 0,3%), francul elvețian (cu 0,6%), dolarul canadian (cu 0,7%), dolarul australian (cu 0,7%), coroana norvegiană (cu 0,8%), kiwi neo-zeelandez (cu 1,1%) și lira sterlină (cu 1,7%), evoluții determinate, în principal, de perspectivele de majorare a ratei de dobândă de referință în Statele Unite.

Pe de altă parte, moneda americană s-a consolidat față de coroana suedeză în prima săptămână din octombrie.

În ceea ce privește valutele din piețele emergente și în dezvoltare, se evidențiază aprecierea dolarului american față de rial-ul iranian (cu 0,6%, pe fondul perspectivelor ca SUA să redeschidă Acordul Nuclear cu Iranul) și faţă de peso mexican (cu 1,2%).

Totodată, moneda americană a consemnat aprecieri față de ringgit-ul malaysian (cu 0,4%), peso filipinez (cu 0,5%) și dolarul singaporez (cu 0,5%).

Pe de altă parte, cursul mediu al dolarului american s-a depreciat, în prima săptămână din octombrie, față de rupia indiană (cu 0,1%), peso argentinian (cu 0,5%) și real-ul brazilian (cu 0,9%).

Raportat la leul românesc, dolarul american s-a consolidat săptămâna trecută, pe fondul scăderii EUR/RON cu 0,4% și al deprecierii EUR/USD cu 0,4%. USD/RON reprezintă un cross între EUR/USD și EUR/RON.

Evoluţia grafică a Cursurilor de Schimb Valutar

Sursa: www.x-rates.com

Coordonator: dr. Maria CARTAS

[1] London Bullion Market Association (LBMA) – piaţa londoneză angro de aur, argint, platină şi paladiu, unde se stabilesc zilnic, în sistem over‑the-counter, preţurile de referinţă (în dolari SUA/uncie fină) pentru toate celelalte pieţe mondiale pe care se tranzacţionează cele patru metale preţioase.

[2] Uncia fină (in engleză Troy oz), sau „uncia monetară” este unitatea de măsură utilizată în ţările anglo‑saxone pentru cotaţia metalelor preţioase. O uncie fină (simbol u.f.) este echivalentă cu 31,1034768 grame.

[3] Calculat pe baza cotaţiei PM comunicată zilnicla 12:00 ora Londrei de LBMA.

[4] Calculat pe baza cursului zilnic stabilit de Banca Naţională a României (BNR), funcţie de cotaţia unciei fine de aur anunţate de LBMA şi de cursul oficial al dolarului SUA în raport cu moneda naţională. Media săptămânală a valorilor stabilite zilnic de Banca Naţională, pe baza cotaţiei unciei fine de aur anunţate de London Bullion Market Association şi a raportului dintre dolarul SUA şi moneda naţională.

[5] Calculat pe baza cotaţiei spot comunicată zilnic de LBMA.

[6] U.S. Department of Agriculture. National Agricultural Statistics Service. Crop Progress. Washington, D.C. October 2, 2017.