I. ŢIŢEI
dr. Petre PRISECARU
În intervalul 12 – 18 februarie 2018, preţurile ţiţeiului pe pieţele internaţionale la termen NYMEX, din New York, şi ICE, din Londra, exprimate în termeni de medii săptămânale, au înregistrat scăderi, de 2,45% în cazul WTI (SUA), la 60,42 $/baril (termen luna martie), şi de 2,67% în cazul Brent (Marea Britanie), la 63,77 $/baril (termen luna aprilie).
Prețurile de referință la țiței au continuat să se deterioreze. Rapoartele agenției Reuters relevă că prețurile de referință ale petrolului au scăzut în zone cheie de pe glob, inclusiv la țițeiul din Marea Nordului, cel din zona Urali din Rusia, țițeiul WTI din Midland, SUA, și țițeiul din zona Atlanticului. Scăderile diferenţiate de preț oferă o imagine de declin al pieței, deoarece ele apar în principal în tranzacţiile legate de piața fizică (spot), spre deosebire de oscilațiile fluxurilor financiare. „Piețele fizice nu mint. În cazul în care zonele cu ofertă excedentară nu pot găsi debușee pentru cerere, prețurile vor scădea”, a afirmat Michael Tran de la RBC Capital Markets pentru agenția Reuters. „Țițeiurile din bazinul Atlantic sunt un barometru pentru starea de sănătate a pieței petrolului, deoarece regiunea este prima care reflectă schimbarea fundamentelor pieței. Situația țițeiului fizic, cum ar fi cel din Marea Nordului – Brent, Forties și Ekofisk – sugerează că există dificultăți serioase în găsirea de cumpărători“, ceea ce reprezintă un semnal negativ pentru piețele la termen (bursele de petrol). Se anunță un declin al cererii de petrol din partea Chinei, comparativ cu nivelul foarte ridicat atins ȋn 2017.
OPEC are intenția de a forma un supergrup petrolier. La începutul săptămânii trecute s-a anunțat că OPEC și coaliția neOPEC condusă de Rusia sunt în căutarea realizării unui aranjament de cooperare permanent. Supergrupul OPEC, așa cum a fost numit, ar fi un cadru de cooperare, care ar dura dincolo de actualul acord ȋn vigoare ȋncheiat acum doi ani. Se speră să existe un proiect de acord ulterior, cu durata până la finele anului 2018. Supergrupul ar facilita răspunsul la câteva întrebări cu privire la modul în care OPEC și partenerii săi planifică ieșirea din actualul acord de limitare a ofertei și ceea ce se va întâmpla în continuare. Probabil, supergrupul se va ocupa ȋn continuare de gestionarea pieței pe termen nelimitat, în funcție de evoluția raportului cerere/ofertă. OPEC pare deschis la restrângerea ofertei excesive de pe piață doar pentru a avea siguranța unor prețuri rezonabile. Ministrul saudit al petrolului Khalid al-Falih a declarat săptămâna trecută că menținerea în vigoare a limitelor de producție, care să permită restrângerea ofertei pe piața petrolului, este preferabilă alternativei excedentului de ofertă. „Dacă trebuie să facem unele erori privind echilibrarea pieței, așa să fie“, a declarat Khalid al-Falih, la Riyadh. „În loc să renunțăm prea devreme la limitarea ofertei și apoi să aflăm că am avut de a face cu informații mai puțin fiabile să ne menținem poziția și să ne asigurăm că stocurile sunt la nivelul la care industria are nevoie de ele“, a adăugat el.
II. GAZ NATURAL
dr. Petre PRISECARU
Preţurile gazelor naturale pe piaţa la termen din New York, NYMEX, cu termen de livrare în martie, au scăzut cu 4,58%, la un nivel de 90,87 $/1000 m.c., reflectând temperaturile în creștere înregistrate în Statele Unite, acestea fiind cu mult peste media obișnuită a lunii februarie.
Pe perioada 7 – 14 februarie, oferta medie totală s-a menţinut, ca și în săptămâna precedentă, la o medie de 2,38 miliarde mc/zi. Producția de gaze naturale uscate a rămas constantă la nivel săptămânal, iar importurile medii nete din Canada au scăzut cu 4% față de săptămâna trecută, dar principalul factor care a contribuit la situația de ansamblu a pieței l-a constituit cererea, care scade pregnant. Consumul total de gaze naturale din SUA a scăzut cu 7% comparativ cu săptămâna precedentă, potrivit datelor furnizate de PointLogic Energy. Consumul de gaze naturale pentru generarea de energie electrică a crescut cu 2% ȋn acest interval, iar consumul sectorului industrial a scăzut cu 2%. În sectorul rezidențial și ȋn cel comercial, consumul a scăzut, cumulat, cu 14%. Exporturile de gaze naturale către Mexic au scăzut cu 1%.
Evoluţia grafică a preţurilor Ţiţeiului şi Produselor Petroliere
Sursa: www.bunkerindex.com
III. METALE NEFEROASE
Aluminiu
Eufrosina MEREORU
Media săptămânală a cotațiilor aluminiului la Bursa de Metale de la Londra (London Metal Exchange – LME) a scăzut cu 1,33% față de intervalul precedent, la 2.148,90 $/tonă, pe fondul unei creșteri substanțiale a stocurilor de aluminiu. Nivelul minim înregistrat de cotaţiile zilnice pe parcursul săptămânii analizate a fost de 2.123,50 $/tonă (12 februarie a.c.), iar cel maxim de 2.189,50 $/tonă, pe 16 februarie 2018.
În perioada 12 – 18 februarie 2018, nivelul mediu săptămânal al stocurilor de aluminiu la LME a înregistrat o majorare, de 16,96%, față de intervalul precedent, la 1.252.980 tone.
Cupru
dr. Emilia MANOLE
În săptămâna 12 -18 februarie 2018, cotaţia medie a cuprului la LME a înregistrat o majorare de numai de 0,59% comparativ cu perioada anterioară, la 6.982,70 $/tonă. Preţurile zilnice la metalul roșu au oscilat, în cursul săptămânii, între o valoare minimă de 6.786,50 $/tonă, (considerat cel mai mic nivel de la mijlocul lunii decembrie 2017), înregistrată în prima zi de tranzacționare, şi una maximă de 7,159,00 $/tonă, înregistrată vineri, la închiderea bursei.
Principalul factor care a influențat evoluția cotaţiei cuprului în perioada analizată a fost evoluţia cursului de schimb al dolarului în raport cu moneda euro.
Conform opiniei analistului Robin Bhar de la Société Générale din Londra, deprecierea dolarului face ca metalele să fie mai accesibile pentru cumpărătorii care plătesc cu alte valute și poate, totodată, să stimuleze cererea.
Stocurile de cupru la LME au continuat trendul ascendent, înregistrând o nouă creștere, de 7,60%, față de săptămâna precedentă, la 333.360 tone. Nivelul stocurilor de cupru a fluctuat în perioada analizată între un nivel maxim de 333.850 tone, înregistrat pe 12 februarie a.c., și un nivel minim de 332.775 tone, înregistrat în ultima zi de tranzacționare.
Nichel
dr. Emilia MANOLE
Cotaţia medie la nichel, la Bursa de Metale de la Londra, a înregistrat o majorare, de 2,40%, în intervalul 12 – 18 februarie 2018 faţă de perioada precedentă, la 13.598,00 $/tonă. Cotațiile zilnice ale metalului alb s-au situat, pe parcursul săptămânii, între un nivel minim de 12.965,00 $/tonă, în prima zi de tranzacționare, și un nivel maxim de 14.150,00 $/tonă (considerat cel mai înalt nivel din mai anul 2015), înregistrat joi, 15 februarie a.c..
Tendința de majorare a cotaţiilor la nichel se datorează, conform specialiștilor, unei perspective de creștere a cererii din partea Chinei. Analistul Wood Mackenzie declară că se dorește stimularea producției chineze de nichel (produs intermediar între minereu și oțel inoxidabil), la un nivel de 480.000 – 500.000 de tone în anul 2018.
Stocurile de nichel la Bursa de Metale de la Londra (LME), în termeni de medie săptămânală, au înregistrat o reducere de 2,07% faţă de săptămâna anterioară, la 339.497 tone. Nivelul stocurilor de nichel a oscilat în perioada analizată între un nivel maxim de 341.160 tone luni, 12 februarie a.c., și un nivel minim de 338.652 tone în a treia zi din săptămână, respectiv miercuri, 14 februarie a.c..
Cositor
Eufrosina MEREORU
La Bursa de Metale de la Londra (L.M.E.), cotaţia medie săptămânală la cositor a înregistrat o scădere nesemnificativă, de numai 0,14%, faţă de intervalul precedent, la 21.645 $/tonă. Nivelul minim înregistrat pe parcursul săptămânii a fost de 21.300 $/tonă (12 februarie a.c.), iar cel maxim de 21.900 $/tonă, pe 16 februarie 2018.
Nivelul mediu al stocurilor de cositor în săptămâna analizată a înregistrat o creștere de 4,58%, situându-se la 1.895 tone (peste nivelul din intervalul precedent, de 1.812 tone).
Evoluţia grafică a preţurilor Metalelor Neferoase
Sursa: www.koreazinc.co.kr și www.lme.com
IV. METALE PREŢIOASE
dr. Dana GHIȚAC
Îngrijorați că, din cauza creşterii puternice a indicelui de consum calculat de Departamentul Muncii din SUA pentru luna ianuarie, banca centrală naţională (Fed) va majora ratele de dobândă mai mult decât se anticipa, investitorii s‑au reorientat spre aur, argint, platină şi paladiu.
Pe piaţa de lingouri din Londra[1], creşterea interesului pentru plasamentele care asigură, prin tradiţie, protecţie financiară împotriva inflaţiei a determinat redresări semnificative de preţ, în urma cărora toate cele patru metale preţioase au cotat în creştere atât de accentuată încât au reuşit să recupereze integral pierderile valorice înregistrate în săptămâna anterioară.
În România, preţul de referinţă al gramului de aur[2] a evoluat de aceeaşi manieră ca şi cel al unciei fine pe piaţa londoneză, dar amplitudinea scumpirii a fost uşor atenuată de deprecierea dolarului american în raport cu moneda naţională.
Evoluţia cotaţiilor zilnice în perioada analizată
Sursa: Prelucrare autor, pe baza datelor publicate zilnic de Kitco, Banca Naţională a României, Bloomberg.com şi Finance.yahoo.com
Note: *Dollar Index Spot: indice compozit al dinamicii dolarului american în raport cu un coş alcătuit din valutele celor mai importanţi parteneri comerciali ai SUA (EUR, JPY, GBP, CAD, CHF, SEK)
**Exchage Trading Funds (ETF): acţiuni emise de trusturi de investiţii (structurate într-un mod similar unui fond mutual) în schimbul depozitelor de aur, argint, platină sau paladiu pe care acestea le deţin. Valoarea lor se bazează pe preţul spot al metalului preţios pentru care sunt emise:
ETFS Physical Silver Shares Tru (simbol SIVR) sunt emise de ETF Securities şi reflectă performanţa preţului argintului la London Bullion Market (LBMA)
ETFS Physical Platinum Shares (simbol PPLT) şi
ETFS Physical Palladium Shares (simbol PALL) sunt emise de ETFS Platinum Trust, respectiv ETFS Palladium Trust, pentru a reflecta performanţa preţului platinei şi paladiului la London Bullion Market (LBMA)
V. PRODUSE AGROALIMENTARE
Grâu
Emilia BĂLAN
În perioada 12 – 18 februarie 2018, la Bursa din Chicago, media cotațiilor grâului american roșu moale nr. 2 a crescut cu 2,12% comparativ cu săptămâna precedentă, la 169,02 $/tonă.
Cotațiile grâului american și-au continuat tendința ascendentă ca urmare a secetei pedologice din Statele Unite, ce va afecta randamentul recoltei din sezonul actual (2017/18). S.U.A. sunt al cincilea mare producător mondial de grâu, cu o pondere de 6%, ocupând și locul 3 în ierarhia principalilor exportatori (14%).
Porumb
Emilia BĂLAN
Trendul cotațiilor zilnice ale porumbului american galben nr. 2, la Bursa din Chicago, a fost relativ constant pe parcursul săptămânii, fluctuând în jurul valorii de 144 $/tonă, ceea ce a determinat ca media săptămânală să fie de 144,58 $/tonă, în creștere cu 1,16% față de cea din perioada precedentă. Valorile de tranzacționare apropiate de la o zi la alta reflectă lipsa unor factori determinanți, pe fondul unei acalmii a pieței.
Ulei şi Boabe de Soia
Eufrosina MEREORU
La Bursa din Chicago, preţurile medii la soia boabe şi ulei de soia au înregistrat evoluții diferențiate în intervalul 12 – 18 februarie 2018.
Cotaţia medie săptămânală a boabelor de soia a crescut cu 3,40%, comparativ cu săptămâna anterioară, la 373,05 $/tonă. Factorii care au influenţat majorarea cotaţiei boabelor de soia din această săptămână au fost: scăderea ușoară a producţiei și a consumului mondial de soia boabe faţă de luna precedentă. Pe parcursul perioadei analizate, cotaţiile au evoluat între un nivel minim de 368,07 $/tonă (12 februarie a.c.) şi unul maxim de 376,34 $/tonă, pe 15 februarie 2018.
Cotaţia medie săptămânală a uleiului de soia a fost de 698,81 $/tonă, cu 2,42% mai puțin faţă de intervalul precedent, ca urmare a unei cererii scăzute. Preţurile la uleiul de soia au fluctuat pe parcursul săptămânii între un nivel maxim de 702,29 $/tonă (12 februarie a.c.) şi un minim de 695,46 $/tonă (16 februarie 2018).
Zahăr
Simona ZAMȘA
În săptămâna 12 – 18 februarie 2018, la Bursa de la Londra, cotația medie a zahărului rafinat s-a situat la 358,14 $/tonă, cu 0,30% mai mult față de cotația săptămânii anterioare, pe fondul unei cereri mai mari comparativ cu săptămâna anterioară. Variațiile din perioada analizată au fost minore. În perioada analizată, cotațiile zahărului au fluctuat între valoarea maximă de 361,10 $/tonă, pe 15 februarie a.c., și valoarea minimă de 356,10 $/tonă, înregistrată pe 12 februarie a.c..
Cafea
dr. Emilia MANOLE
În intervalul 12 – 18 februarie 2018, media cotațiilor la cafea Arabica, la Bursa de la New York, FOB, a înregistrat încă o reducere ușoară, respectiv de 0,66% față de perioada precedentă, la 2.675,33 $/tonă. Preţurile zilnice la cafea Arabica au înregistrat, pe parcursul săptămânii, o valoare maximă de 2.707,74 $/tonă, miercuri, 14 februarie a.c., și o valoare minimă de 2.600,80 $/tonă, vineri, la închiderea bursei.
Media cotațiilor la cafea Robusta, la Bursa de la Londra, CIF, a înregistrat o creștere modestă, de 0,64%, în săptămâna analizată față de perioada anterioară, la 1.802,60 $/tonă. Preţurile zilnice la cafea Robusta au oscilat pe parcursul săptămânii între o valoare minimă de 1.789,00 $/tonă, înregistrată în prima zi de tranzacționare, și o valoare maximă de 1.818,00 $/tonă, înregistrată în data de 15 februarie a.c..
Conform analiştilor pieţei, evoluția cotațiilor la ambele sorturi de cafea a fost influențată de factori tehnici de bursă.
Bumbac
Simona ZAMȘA
În perioada 12 – 18 februarie 2018, mediile săptămânale ale celor două sorturi de bumbac au înregistrat diminuări ușoare, pe fondul unor achiziții scăzute din partea investitorilor. La Bursa din Liverpool, cotația medie a bumbacului Index “A” s-a situat la 1.920,28 $/tonă, cu 0,70% mai puțin față de cotația săptămânii anterioare, iar la Bursa din New York, cotaţia bumbacului american diverse sorturi s-a micșorat cu 0,64%, la 1.673,86 $/tonă.
La ambele burse, trendul cotațiilor a fost descendent, iar oscilațiile înregistrate în săptămâna analizată au fost reduse comparativ cu săptămâna anterioară. În cele 4 zile de tranzacționare, prețurile bumbacului Index A au debutat cu valori ușor mai ridicate față de cele înregistrate în ultima zi de tranzacționare a săptămânii anterioare, în data de 12 februarie s-a atins nivelul maxim de 1.930,48 $/tonă și au scăzut în următoarele 3 zile până la nivelul minim de 1.909,53 $/tonă. Pe piața americană, în cele 5 zile de tranzacționare, prețurile au fluctuat între valorea maximă atinsă pe 12 februarie a.c., respectiv 1.685,72 $/tonă, și valoarea minimă de 1.662,79 $/tonă, din 16 februarie a.c..
Evoluţia grafică a preţurilor Produselor Agroalimentare
Sursa: www.investing.com și www.mrci.com
VI. PIAŢA VALUTARĂ
dr. Andrei RĂDULESCU
Cursul mediu al dolarului american s-a depreciat în a treia săptămână din februarie, atât față de monedele din țările dezvoltate, cât și comparativ cu valutele din statele emergente și în dezvoltare. La deprecierea monedei americane au contribuit mai mulți factori, printre care menționăm stabilizarea climatului din piețele internaționale de acțiuni și majorarea cotațiilor internaționale la țiței și alte materii prime.
Din punct de vedere macroeconomic, indicatorii comunicați în principalele blocuri ale lumii săptămâna trecută au prezentat evoluții favorabile, care exprimă continuarea ciclului investițional post-criză pe termen scurt (cel puțin următoarele trei-șase luni). Se evidențiază în acest context creșterea încrederii consumatorilor în Statele Unite, în februarie, precum și accelerarea producției industriale de o parte și de cealaltă a Atlanticului, în luna ianuarie.
Totodată, pe piețele globale de acțiuni, investitorii au reintrat la cumpărare, într-o evoluție influențată și de ieftinirea prețurilor activelor, după corecțiile din săptămânile anterioare.
Pe piețele de titluri de stat, s-au înregistrat evoluții divergente ale ratelor de dobândă pe scadența 10 ani (barometru pentru costul de finanțare în economie). În Statele Unite, acest indicator a crescut cu 0,6%, la 2,873% (nivelul maxim de la început de 2014), pe fondul perspectivelor de continuare a ciclului monetar post-criză de către Rezerva Federală. Pe de altă parte, acest indicator a scăzut cu 5,4%, la 0,707%, în Germania, date fiind perspectivele ca politica monetară din zona euro să se mențină relaxată în lunile următoare.
Date fiind evoluțiile menționate mai sus, cursul mediu al dolarului american s-a depreciat cu 0,6% față de moneda unică europeană, fiind înregistrat cel mai redus nivel din decembrie 2014.
Totodată, moneda americană a scăzut față de valutele din sfera de influență a euro: coroana suedeză (cu 0,3%) și coroana daneză (cu 0,6%).
De asemenea, cursul mediu al dolarului SUA a consemnat deprecieri raportat la: lira stelină (cu 0,3%), dolarul australian (cu 0,4%), coroana norvegiană (cu 0,5%, pe fondul majorării cotațiilor internaționale la țiței), dolarul neo-zeelandez (cu 0,8%), francul elvețian (cu 1,1%) și yen-ul nipon (cu 1,9%).
Pe de altă parte, moneda americană s-a apreciat săptămâna trecută față de dolarul canadian (cu 0,1%), evoluție influențată de perspectivele de politică monetară (SUA și Canada) și de posibilitatea renegocierii NAFTA.
În ceea ce privește monedele din țările emergente și în dezvoltare, se observă deprecierea cursului mediu al dolarului SUA față rupia indiană (cu 0,1%), ringgit-ul malaysian (cu 0,3%), real-ul brazilian (cu 0,3%) și peso mexican (cu 0,9%).
Moneda americană s-a apreciat, însă, în a treia săptămână din februarie, comparativ cu rial-ul iranian (cu 0,3%), peso argentinian (cu 0,5%) și peso filipinez (cu 1,2%).
Raportat la leul românesc, cursul mediu al dolarului SUA s-a depreciat cu 0,5%, pe fondul evoluțiilor EUR/USD (apreciere cu 0,6%) și EUR/RON (creștere cu 0,2%). Cursul USD/RON reprezintă un cross între EUR/RON și EUR/USD.
Evoluţia grafică a Cursurilor de Schimb Valutar
Sursa: www.x-rates.com
COORDONATOR: dr. Maria CARTAS
[1] London Bullion Market Association (LBMA) – piaţa londoneză angro de aur, argint, platină şi paladiu, unde se stabilesc zilnic, în sistem over‑the-counter, preţurile de referinţă (în dolari SUA/uncie fină) pentru toate celelalte pieţe mondiale pe care se tranzacţionează cele patru metale preţioase.
[2] Cursul zilnic stabilit de Banca Naţională a României (BNR), pe baza cotaţiei unciei fine de aur anunţate de LBMA şi a cursului oficial al dolarului SUA. Media săptămânală a valorilor stabilite zilnic de Banca Naţională, pe baza cotaţiei unciei fine de aur anunţate de London Bullion Market Association şi a raportului dintre dolarul SUA şi moneda naţională.