Tendințe și perspective pe principalele piețe internaționale de mărfuri și valutare în perioada 19 – 25 iunie 2017

I.ŢIŢEI

AUTOR: dr. Paul CALANTER

În intervalul 19-25 iunie 2017, preţurile ţiţeiului pe pieţele internaţionale la termen, NYMEX, din New York, şi ICE, din Londra, exprimate în termeni de medii săptămânale, au înregistrat scăderi moderate, de 4,75 % în cazul WTI (SUA), la 43,14 $/baril (termen iulie), şi de 4,11 % în cazul Brent (Marea Britanie), la 45,70 $/baril (termen august). Această scădere s-a datorat știrilor privind creșterea producției din Nigeria și Libia, cei doi membri ai OPEC-ului scutiți de la acordul de reducere a producției.

Prețurile țițeiului au scăzut cu mai mult de 2 procente marți, ajungând la cea mai scăzută valoare din ultimele nouă luni, pe fondul creșterii producției în zonele cheie ale lumii. Producția grupului de 14 membri exportatori a înregistrat o creștere mai mare în luna mai, reflectând creșterea înregistrată în Nigeria, Libia și Irak, situație care a provocat îngrijorare privind încercarea OPEC de a reduce stocurile globale de țiței. OPEC și alți producători s-au angajat ca până în martie să se rețină de la punerea pe piață a unei cantități de 1,8 milioane de barili/zi.

Producția de țiței din Libia a crescut cu peste 50.000 de barili/zi, la 885.000 de barili/zi, a declarat o sursă libiană pentru Reuters. Între timp, exporturile de țiței Benny Light din Nigeria vor crește cu 62.000 de barili pe zi în luna august, a anunțat Reuters. Prețul țițeiului “se îndreaptă în mod cert” spre valoarea de 40 de dolari/baril și probabil va scădea chiar sub valoarea de 40 dolari/baril, a declarat John Kilduff, partener fondator la fondul Again Capital, pentru CNBC, care a mai afirmat că prețurile scad și din cauza faptului că datele arată stocuri necomercializate de țiței ȋn Nigeria. Producția SUA reprezintă, de asemenea, un motiv de îngrijorare, deoarece companiile americane care extrag țiței au blocat prețurile pentru livrările viitoare și astfel vor continua să pompeze chiar și pe măsură ce prețurile pe termen scurt vor scădea, potrivit lui Kilduff.

Acesta consideră că “Nu numai că avem o luptă cu producția și cu un regim de producție OPEC și non-OPEC ineficient, dar din nou avem acest surplus ce nu este comercializat, toate aceste elemente conducând la o asemenea reacție a pieței”. “În acest moment avem de-a face cu o situație în care piața se joacă cu membrii OPEC și non-OPEC”, a adăugat Kilduff. Producătorii “vor trebui să reacționeze din nou într-o manieră agresivă pentru ca prețul să se stabilizeze și să se redreseze”.

Piața a așteptat semne că strategia OPEC își atinge obiectivul declarat, și anume ca stocurile globale de țiței să atingă nivelul mediei ultimilor cinci ani. Săptămâna trecută, Agenția Internațională pentru Energie a avertizat că stocurile ar putea să nu se situeze la acel nivel până aproape de momentul expirării acordului curent al OPEC, în luna martie. În această situație, este puțin probabil ca preţul țițeiului Brent să crească sensibil peste 50 de dolari/baril, a declarat Ole Hansen, director la Saxo Bank. “Piața are într-adevăr nevoie disperată de date statistice favorabile; întrebarea este dacă acestea pot să apară, pentru ca piața să se poată redresa suficient de rapid în următoarele câteva luni, astfel ca această creștere a prețurilor să se realizeze”, a declarat acesta pentru CNBC.

Așadar reducerea recentă a prețurilor indică faptul că eforturile OPEC și ale altor 10 țări producătoare de petrol de a micşora producția pentru a reduce nivelul ofertei și pentru a crește prețurile nu au succes. În timp ce Rusia, Arabia Saudită și alte națiuni implicate în acord și-au atins reducerile vizate, o creștere neprevăzută a livrărilor din S.U.A. a contracarat aceste eforturi. Datorită persistenței supraofertei, perspectivele de creștere ale prețurilor țițeiului au fost atenuate. “După cum vedem piața, nu evenimentele, exercită presiuni asupra prețurilor, ci mai ales schimbarea sentimentului, în condițiile în care optimismul anterior pare să fi dispărut”, au afirmat analiștii de la Commerzbank. Prețurile scăzute pot conduce către ieftinirea energiei și a combustibililor pentru consumatori, în condițiile în care toate celelalte elemente rămân neschimbate.

Datele săptămânale ale Energy Information Administration din SUA pentru săptămâna încheiată la 16 iunie au arătat o scădere de 2,5 milioane de tone a livrărilor de țiței american comparativ cu săptămâna precedentă. Jenna Delaney, analist senior la Platts Analytics, a declarat că cifrele privind raportul cerere/ofertă au fost în mare măsură în concordanță cu așteptările pieței. Cu toate acestea, “față de așteptările de creștere din ultimele săptămâni, nivelurile cererii nu au fost suficient de ridicate pentru a redresa prețurile țițeiului”, a declarat aceasta.

Într-un raport recent, Agenția Internațională pentru Energie de la Paris a estimat că majorarea de anul viitor a producției de către țările non-OPEC va fi mai mare comparativ cu creșterea cererii la nivel mondial.

Între timp, numirea noului prinț saudit Mohammed bin Salman, un om renumit pentru politici economice combative împotriva Iranului, a plasat viitorul planului de reducere a ofertei sub o incertitudine sporită. “Poziția sa agresivă împotriva Iranului face puțin probabilă posibilitatea unei participări importante a Arabiei Saudite la reducerile de producție fără ca Iranul să își reducă de asemenea producția”, au scris analiștii Petromatrix într-un raport zilnic de piață. În prezent, Iranul este una dintre cele trei țări OPEC căreia nu i s-a impus reducerea producției de țiței.

II. GAZ NATURAL

AUTOR: dr. Paul CALANTER

Preţurile gazelor naturale pe piaţa la termen din New York, NYMEX, cu termen de livrare în octombrie, au scăzut cu 3,32 %, la un nivel de 102,49 $/1000 m.c., pe fondul previziunilor actualizate privind starea vremii. Industria gazelor naturale înregistreză de obicei o creștere a cererii în lunile de vară, ca urmare a creșterii cererii de energie din partea consumatorilor casnici și a întreprinderilor.

Prognoza meteo privind răcirea vremii urmează unei scurte perioade de vreme caldă dar prevede posibilitatea unui alt val de caldură ce se va întinde pe o perioada de 11 până la 15 zile, spune Jacob Meisel, meteorolog șef la Bespoke Weather Services. Meisel a declarat faptul că este probabil să existe un model meteorologic El Nino în Pacific, dar semnalele acestui fenomen au scăzut. El Nino ar declanșa furtuni și temperaturi mai ridicate ale apei în Pacific și totodată o vreme mai răcoroasă în timpul verii ȋn America de Nord.

Evoluţia grafică a preţurilor Ţiţeiului şi Produselor Petroliere

Sursa: BUNKER INDEX: Price Index, News and Directory Information for the Marine Fuel Industry WTRG Economics -OPEC, crude oil, natural gas, analysis, forecasts and data

III. METALE NEFEROASE

Aluminiu

AUTOR: Eufrosina MEREORU

Media săptămânală a cotațiilor aluminiului la Bursa de Metale de la Londra (London Metal Exchange – LME) a înregistrat o uşoară scădere, de numai 0,22%, la 1.871,20 $/tonă. Nivelul minim înregistrat de cotaţiile zilnice pe parcursul săptămânii analizate a fost de 1.861,50 $/tonă (19 iunie a.c.), iar cel maxim de 1.889 $/tonă, pe 20 iunie 2017.

Nivelul mediu săptămânal al stocurilor de aluminiu la LME a continuat să scadă, în săptămâna 19 – 25 iunie 2017, înregistrând o diminuare de 0,75%, la 1.429.640 tone, cel mai redus nivel din ultimii ani.

Cupru

AUTOR: dr. Emilia MANOLE

În săptămâna 19 – 25 iunie a.c., cotaţia medie a cuprului la Bursa de Metale de la Londra (LME) a înregistrat o ușoară creștere, de 0,47%, la 5.704,10 $/tonă. Preţurile zilnice la metalul roșu au fluctuat, în cursul săptămânii, între o valoare minimă de 5.650 $/tonă, înregistrată pe 21 iunie a.c., şi una maximă de 5,774 $/tonă, înregistrată vineri, la închiderea bursei.

Stocurile de cupru la LME au înregistrat o reducere, de 4,62%, în săptămâna analizată față de săptămâna precedentă, la 260.390 tone.

Nichel

AUTOR: dr. Emilia MANOLE

Cotaţia medie la nichel, la Bursa de Metale de la Londra, a înregistrat o nouă majorare, de 1,44% în săptămâna 19 – 25 iunie a.c., faţă de săptămâna precedentă, la 8.969,00 $/tonă. Cotațiile zilnice ale metalului alb s-au situat între un nivel minim de 8.890 $/tonă în prima zi de tranzacționare și un nivel maxim de 9.170 $/tonă (considerat cel mai mare nivel din luna mai 2017) înregistrat pe 23 iunie a.c.. Evoluția cotaţiilor la nichel în săptămâna analizată este atribuită de analiști creșterii cererii pe piața de profil.

Potrivit celui mai recent raport publicat de către grupul Fitch, se estimează că producția mondială de nichel va crește în anul curent pentru prima dată din anul 2013, datorită relaxării interdicției de export din Indonezia, și se așteaptă o majorare a producției de 3,4% până în anul 2021.

Stocurile de nichel la Bursa de Metale de la Londra (LME) au înregistrat, în termeni de medie săptămânală, o creștere de numai de 0,13% faţă de săptămâna anterioară, la 376.902 tone.

Cositor

AUTOR: Eufrosina MEREORU

La Bursa de Metale de la Londra (LME), cotaţia medie a cositorului a înregistrat o majorare de 1,58% faţă de intervalul precedent, la 19.701 $/tonă, pe fondul speculaţiilor conjuncturale de bursă, cât şi al diminuării stocurilor de cositor. Nivelul maxim înregistrat de cotaţiile zilnice pe parcursul săptămânii a fost de 19.815 $/tonă (19 iunie a.c.), iar cel minim de 19.495 $/tonă, înregistrat pe 23 iunie 2017.

Media stocurilor de cositor la LME a scăzut cu 8% în perioada analizată comparativ cu săptămâna anterioară, la 1.749 tone. Nivelul stocurilor zilnice pe parcursul săptămânii analizate a oscilat între 1.710 tone – 1.790 tone.

Evoluţia grafică a preţurilor Metalelor Neferoase

Sursa: www.lme.com

IV. METALE PREŢIOASE

AUTOR: dr. Dana GHIŢAC

În lipsa altor stimuli, interesul pentru metalele preţioase a continuat să fie pur speculativ, fluctuând în funcţie de modul în care marii investitori au perceput oportunitatea tranzacţiilor de un sens sau altul.

Pe piaţa de lingouri din Londra[1], această situaţie a sporit instabilitatea cotaţiilor, impactul corecţiilor valorice de la începutul săptămânii analizate fiind anulat de tendinţa de redresare din ultimele trei zile. Cu toate acestea, în raport cu săptămâna anterioară, preţurile medii au continuat să scadă.

  • Aurul a început săptămâna pe trend puternic descendent, valoarea sa diminuându‑se cu 13 $/u.f. în doar două zile. Ulterior, susţinut de redresarea bruscă a interesului investitorilor dezamăgiţi de deprecierea dolarului american în raport cu valutele principalilor parteneri comerciali ai SUA, aurul a reuşit să recupereze integral această ieftinire şi la închiderea fixingului londonez din 23 iunie uncia fină[2] valora 1.255,70 $, uşor peste nivelul la care cota cu o săptămână în urmă (1.255,40 $ pe 16 iunie). În termeni de medii săptămânale, însă, preţul aurului[3] a scăzut cu încă 1,18%, la 1.247,87 $/u.f..

În România, din cauza fluctuaţiilor dolarului american în raport cu moneda naţională, valoarea aurului a fluctuat în sens invers cu cotaţia unciei fine şi pe 23 iunie Banca Naţională a României anunţa un curs uşor mai mic (-0,2%) decât cel stabilit cu o săptămână în urmă: 165,18 lei/gram, comparativ cu 165,53 lei/gram pe 16 iunie. Cu toate acestea, în termeni de medii săptămânale, preţul de referinţă al gramului de aur[4] a scăzut mai puţin decât pe piaţa londoneză, la 165,21 lei, ieftinirea fiind de doar 0,40%, comparativ cu intervalul anterior.

  • Argintul a continuat să coteze sub directa influenţă a evoluţiei preţului aurului, dar impactul ieftinirilor cu care s‑a confruntat în prima parte a săptămânii analizate nu a putut fi anulat până vineri. Prin urmare, pe 23 iunie metalul valora cu 0,3% mai puţin decât cu o săptămână în urmă (16,71 $/u.f., comparativ cu 16,76 $/u.f. în 16 iunie), iar în termeni de medii săptămânale preţul unciei fine de argint[5] a scăzut cu 1,74%, la 16,61 $.
  • Platina a fost cel mai „volatil” metal preţios, cotând extrem de fluctuant între minimul de luni (918 $/u.f.) şi maximul de joi (933 $/u.f.). În aceste condiţii, la închiderea fixingului londonez din 23 iunie metalul valora cu 0,4% mai mult decât cu o săptămână în urmă (927 $/u.f., comparativ cu 923 $/u.f. în 16 iunie), iar în termeni de medii săptămânale preţul unciei fine de platină3 a scăzut subunitar, cu 0,92%, la 923,20 $.
  • Paladiul a fost, din nou, cel mai bine susţinut metal preţios şi la închiderea fixingului londonez din 23 iunie metalul valora cu 2% mai mult decât cu o săptămână în urmă (886 $/u.f., faţă de 869 $/u.f. în 16 iunie). Cu toate acestea, din cauza corecţiilor apărute după fiecare scumpire semnificativă, şi preţul unciei fine de paladiu3 a scăzut totuşi în termeni de medii săptămânale (cu 0,32% în raport cu intervalul anterior), la 878,20 $.

Evoluţia cotaţiilor zilnice în perioada analizată

Sursa: Prelucrare autor, pe baza datelor publicate zilnic de Kitco, Banca Naţională a României, Bloomberg.com şi Finance.yahoo.com

Note:

*Dollar Index Spot: indice compozit al dinamicii dolarului american în raport cu un coş alcătuit din valutele celor mai importanţi parteneri comerciali ai SUA (EUR, JPY, GBP, CAD, CHF, SEK)

**Exchage Trading Funds (ETF): acţiuni emise de trusturi de investiţii (structurate într-un mod similar unui fond mutual) în schimbul depozitelor de aur, argint, platină sau paladiu pe care acestea le deţin. Valoarea lor se bazează pe preţul spot al metalului preţios pentru care sunt emise:

ETFS Physical Silver Shares Tru (simbol SIVR) sunt emise de ETF Securities şi reflectă performanţa preţului argintului la London Bullion Market (LBMA)

ETFS Physical Platinum Shares (simbol PPLT) şi ETFS Physical Palladium Shares (simbol PALL) sunt emise de ETFS Platinum Trust, respectiv ETFS Palladium Trust, pentru a reflecta performanţa preţului platinei şi paladiului la London Bullion Market (LBMA)

V. PRODUSE AGROALIMENTARE

Grâu

AUTOR: Emilia BĂLAN

În săptămâna 19 – 25 iunie 2017, cotația medie a grâului american roşu moale nr. 2, la Bursa din Chicago, a crescut cu 3,75% comparativ cu cea din perioada precedentă, la 170,85 $/tonă.

Pe 20 iunie 2017, cotația grâului american a atins cea mai mare valoare din ultimul an (173,80 $/tonă, pe data de 20 iunie 2016), ca urmare a îngrijorării comercianților cu privire la starea culturilor atât din Statele Unite, cât și din țările europene principal producătoare: Franța, Germania, Marea Britanie, România și Ungaria.

În statele menționate, valul de temperaturi extrem de ridicate și lipsa precipitațiilor au determinat diminuarea drastică a umidității solului, afectând în mare măsură culturile de grâu, a căror calitate se așteaptă să scadă, chiar dacă randamentul nu va suferi modificări față de cantitățile prognozate.

Porumb

AUTOR: Emilia BĂLAN

La Bursa din Chicago, cotaţiile porumbului american galben nr. 2 au atins, pe 23 iunie 2017, cea mai scăzută valoare din ultimele 8 săptămâni, de 140,84 $/tonă, în așteptarea unor informații optimiste privind starea recoltei din SUA, principalul producător și exportator mondial de porumb.

Prognozele meteorologilor americani arată că, în următoarele săptămâni, în zona Corn Belt (Centura Porumbului) din SUA vor cădea precipitații însemnate, care vor avea un efect benefic asupra culturilor de porumb, iar pe 30 iunie Departamentul Agriculturii din SUA (United States Department of Agriculture – USDA) va publica noile date trimestriale cu privire la nivelul stocurilor de porumb din silozurile fermierilor americani, care se prevede a fi ridicat.

În acest context, media săptămânală a cotaţiilor porumbului american galben nr. 2 a înregistrat o scădere de 3,38% față de cea din perioada anterioară, la 144,44 $/tonă.

Ulei şi Boabe de Soia

AUTOR: Eufrosina MEREORU

La Bursa din Chicago, preţurile medii săptămânale la soia boabe şi ulei de soia au înregistrat o tendință descendentă în intervalul 19 – 25 iunie 2017.

Cotaţia medie săptămânală a boabelor de soia s-a redus cu 1,64% comparativ cu săptămâna anterioară, la 337,50 $/tonă. Pe parcursul săptămânii analizate, cotaţiile s-au situat între un nivel maxim de 344,56 $/tonă (19 iunie 2017) şi unul minim de 332,16 $/tonă, înregistrat pe 22 iunie a.c.

Nivelul mediu săptămânal al cotaţiilor la uleiul de soia a înregistrat o diminuare de 1,31% faţă de intervalul precedent, la 704,94 $/tonă. Preţurile zilnice la uleiul de soia au fluctuat între un nivel maxim de 723,68 $/tonă (19 iunie a.c.) şi un minim de 695,68 $/tonă (22 iunie 2017).

Zahăr

AUTOR: Simona ZAMȘA

În perioada 19 – 25 iunie 2017, la Bursa de la Londra, cotația medie a zahărului rafinat s-a diminuat cu 1,05% față de săptămâna anterioară, la 399,06 $/tonă. Pe parcursul săptămânii, cotațiile au fluctuat între un nivel minim de 392,50 $/tonă, în data de 21 iunie, și unul maxim de 407,50 dolari/tonă, pe 23 iunie,.

Cafea

AUTOR: dr. Emilia MANOLE

Media săptămânală a cotațiilor la cafea Arabica, la Bursa de la New York, FOB, a înregistrat o nouă reducere, de 4,77%, față de săptămâna precedentă, la 2.641,15 $/tonă. Preţurile zilnice la cafea Arabica au fluctuat pe parcursul săptămânii analizate între o valoare maximă de 2.738 $/tonă, înregistrată în prima zi de tranzacționare, și o valoare minimă de 2.501 $/tonă, înregistrată în penultima zi din săptămână.

Media cotațiilor la cafea Robusta, la Bursa de la Londra, CIF, a înregistrat o nouă creștere, de 1,32%, în săptămâna 19 – 25 iunie a.c. față de perioada anterioară, la 2.056,00 $/tonă. Preţurile zilnice la cafea Robusta au oscilat pe parcursul săptămânii analizate între o valoare maximă de 2.091 $/tonă, înregistrată pe 19 iunie a.c., și o valoare minimă de 2.014 $/tonă, înregistrată pe 22 iunie a.c.. Evoluția cotațiilor boabelor de cafea Robusta a fost influențată de factori tehnici de bursă.

Bumbac

AUTOR: Simona ZAMȘA

În săptămâna 19 – 25 iunie 2017, mediile săptămânale ale celor două sorturi de bumbac au înregistrat scăderi ca urmare a unui volum redus de achiziții din partea investitorilor. În ultima perioadă, cumpărătorii au fost reticenți la achiziționarea unor cantități mari de bumbac având în vedere cele mai recente prognoze privind sezonul 2017/18 (care va debuta la 1 august 2017), când principalii producători mondiali de bumbac își vor majora producțiile.

La Bursa din Liverpool, cotația medie a bumbacului Index “A” s-a redus cu 2,78%, la 1.825,74 $/tonă, iar la Bursa din New York, cotaţia bumbacului american diverse sorturi a fost de 1.576,22 $/tonă, înregistrând o scădere de 2,58% față de media săptămânii anterioare. În perioada analizată, prețurile bumbacului Index A au variat între valoarea maximă de 1.830,15 $/tonă și valoarea minimă de 1.821,33 $/tonă. Pe piața americană, prețurile au fluctuat între un nivel minim de 1.563,12 $/tonă și unul maxim de 1.601,93 $/tonă

Pentru sezonul 2017/18, prognozele Departamentului American al Agriculturii, din luna iunie a.c., indică o creștere de 8% a producției mondiale de bumbac, la aproape 25 milioane tone. Principalii producători de bumbac vor marca majorări ale producțiilor față de sezonul actual după cum urmează: India 6%, la peste 6 milioane tone, China 5,5%, la 5,2 milioane tone, Statele Unite 12%, la 4,18 milioane tone, nivel record. Realizarea acestor prognoze depinde de evoluţia condițiilor meteorologice și de controlul asupra atacurilor de dăunători.

 Evoluţia grafică a preţurilor Produselor Agroalimentare

Sursa: www.markets.ft.com

VI. PIAŢA VALUTARĂ

AUTOR: dr. Andrei RĂDULESCU

Cursul mediu al dolarului american a consemnat aprecieri generalizate săptămâna trecută, atât față de valutele din statele dezvoltate, cât și raportat la monedele din țările emergente și în dezvoltare.

Dinamica cursului monedei americane a fost susținută de dinamica recentă a indicatorilor macroeconomici din principalele blocuri economice ale lumii și de evoluțiile din piețele internaționale la materii prime (declinul cotațiilor internaționale la țiței), ca şi de perspectiva intensificării divergențelor de politică monetară pe termen scurt (continuarea ciclului monetar în Statele Unite vs. persistența politicilor relaxate fără precedent în zona euro, Marea Britanie și Japonia).

În Statele Unite, indicatorii macroeconomici comunicați săptămâna trecută indică premise de consolidare a ciclului economic post-criză pe termen scurt, pe fondul climatului pozitiv din piața forței de muncă, piața imobiliară și piața financiară.

Pe de altă parte, în zona euro indicatorii PMI din industria prelucrătoare și sectorul de servicii au decelerat în iunie, iar declinul cotațiilor la țiței a contribuit la ajustarea așteptărilor agenților ecomomici cu privire la momentul inflexiunii politicii monetare în regiune.

De altfel, perspectivele divergente de politică monetară pe termen scurt sunt reflectate și de evoluțiile din piața titlurilor de stat: rata de dobândă la 10 ani a stagnat în Statele Unite și a scăzut cu peste 7% în Germania, săptămâna trecută.

Pe piețele internaționale de acțiuni s-au consemnat evoluții pozitive, influențate și de decizia MSCi privind includerea companiilor chineze în indicii bursieri globali.

În acest context, în săptămâna 19-23 iunie, cursul mediu al dolarului american s-a apreciat cu 0,4% față de moneda unică europeană.

 

De asemenea, moneda americană a crescut față de valutele din sfera de influență a euro: coroana daneză (cu 0,5%), coroana suedeză (cu 0,5%).

Totodată, dolarul american s-a apreciat cu 0,5% față de lira sterlină, pe fondul incertitudinilor determinate de negocierile privind Brexit (demarate oficial săptămâna trecută).

Cursul dolarului american a crescut și față de valutele din țările exportatoare de petrol săptămâna trecută, pe fondul declinului cotațiilor la țiței: dolarul australian (cu 0,2%), coroana norvegiană (cu 0,7%).

Nu în ultimul rând, moneda americană s-a apreciat și raportat la francul elvețian (cu 0,3%) și yen-ul nipon (cu 1,2%).

Pe de altă parte, cursul mediu al dolarului american s-a ajustat față de dolarul canadian (cu 0,2%) și kiwi neo-zeelandez (cu 0,2%).

În ceea ce privește monedele din țările emergente și în dezvoltare, se notează aprecierea dolarului SUA față de peso argentinian (cu 1,6%), pe fondul provocărilor structurale din Argentina, care au determinat MSCI să amâne includerea acțiunilor companiilor listate în indicii bursieri globali.

De asemenea, moneda SUA a crescut față de peso mexican (cu 0,1%), rupia indiană (cu 0,2%), ringgit-ul malaysian (cu 0,5%), real-ul brazilian (cu 0,8%) și peso filipinez (cu 1,1%) în penultima săptămână din iunie.

Raportat la leul românesc, dolarul s-a apreciat cu 0,7% săptămâna trecută, evoluție influențată de dinamica EUR/RON (creștere cu 0,3%) și EUR/USD (scădere cu 0,4%). Cursul USD/RON constituie un cros între EUR/USD și EUR/RON.

Evoluţia grafică a Cursurilor de Schimb Valutar 

Sursa: www.x-rates.com

Coordonator: dr. Maria CARTAS

[1] London Bullion Market Association (LBMA) – piaţa londoneză angro de aur, argint, platină şi paladiu, unde se stabilesc zilnic, în sistem over‑the-counter, preţurile de referinţă (în dolari SUA/uncie fină) pentru toate celelalte pieţe mondiale pe care se tranzacţionează cele patru metale preţioase.

[2] Uncia fină (in engleză, Troy oz), sau „uncia monetară” este unitatea de măsură utilizată în ţările anglo‑saxone pentru cotaţia metalelor preţioase. O uncie fină (simbol u.f.) este echivalentă cu 31,1034768 grame.

[3] Comunicat, în după‑amiaza fiecărei zile, de către Asociaţia Londoneză a Pieţei de lingouri (LBMA).

[4] Cursul zilnic stabilit de Banca Naţională a României (BNR), pe baza cotaţiei unciei fine de aur anunţate de LBMA şi a cursului oficial al dolarului SUA Media săptămânală a valorilor stabilite zilnic de Banca Naţională, pe baza cotaţiei unciei fine de aur anunţate de London Bullion Market Association şi a raportului dintre dolarul SUA şi moneda naţională

[5] Cotaţia comunicată zilnic, la 12:15 ora Londrei,la 12:00 ora Londrei de către LBMA. Media săptămânală a valorilor comunicate zilnic de către Asociaţia Londoneză a Pieţei de lingouri (LBMA)