Autor: Rodica VELCIU
Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso şi prim-ministrul canadian, Stephen Harper, au semnat, la 18 octombrie 2013, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Bruxelles, Acordul Economic şi Comercial Global (Comprehensive Economic and Trade Agreement – CETA). Acordul de liber schimb “va deschide o nouă eră în relaţiile dintre UE şi Canada”, după cum declara preşedintele J.M. Barroso, salutând încheierea “primului acord de liber schimb cu una dintre ţările G8”. La rândul său, Stephen Harper a vorbit despre “un acord istoric” pentru ţara sa, care va avea, astfel, acces la o piaţă formată din peste 500 de milioane de consumatori. Acordul va impulsiona relaţiile comerciale tradiţionale cu Canada şi va genera noi oportunităţi de creştere economică şi de creare de noi locuri de muncă în UE şi Canada, se menţionează în Comunicatul de presă al Comisiei Europene. Acordul va trebui să fie aprobat de Consiliu de Miniştrii şi de Parlamentul European
Negocierile au durat peste patru ani. Deși au existat divergenţe asupra mai multor capitole – precum cel al medicamentelor generice sau cel al serviciilor financiare – accesul produselor lactate din UE în Canada și deschiderea pieței unice europene pentru carnea de vită canadiană au fost aspectele care au suscitat cele mai aprinse dispute. În final, Canada a acceptat să dubleze cota de brânză din ţările UE importată fără taxe vamale, în schimbul creșterii accesului pe piața europeană pentru producătorii canadieni de carne de vită.
Acordul UE-Canada va desfiinţa peste 99% din taxele vamale existente între cele două entităţi şi va crea noi oportunităţi pentru servicii şi investiţii. Printre alte multe beneficii, subliniază Comunicatul de presă, Acordul va îmbunătăţi protejarea drepturilor de proprietate intelectuală în Canada, cât şi protejarea mărcilor celor mai renumite produse agricole din ţările UE.
Odată implementat, Acordul va conduce la sporirea cu 23% a volumului schimburilor comerciale bilaterale de bunuri şi servicii, aceasta însemnând un plus de 26 de miliarde de euro, care vor genera creştere economică şi noi locuri de muncă. Impactul asupra PIB-ului UE va fi de 12 miliarde de euro pe an, potrivit estimărilor Comisiei Europene.
“Acesta este un acord comercial deosebit de ambiţios, de mare anvergură, ce are o mare importanţă pentru economia Uniunii Europene. Canada este una dintre cele mai avansate economii ale lumii. Acest acord va asigura oportunităţi semnificative, atât pentru companiile comunitare, cât şi pentru cele canadiene prin creşterea accesului la pieţele respective a bunurilor şi serviciilor şi oferind noi oportunităţi investitorilor din ţările comunitare. El va constitui baza pentru dobândirea unui punct de sprijin puternic pe piaţa nord americană, asigurând astfel, un catalizator pentru creşterea economică şi ocuparea forţei de muncă în UE”, a subliniat Barroso cu ocazia semnării.
“Sunt încântat că am reuşit să încheiem negocierile privind Acordul de liber schimb dintre UE şi Canada. Ambele părţi am lucrat extrem de intens în ultimele săptămâni pentru a realiza progresele politice necesare asigurării rezultatului pozitiv, care va fi benefic pentru ambele economii”, a declarat Comisarul pentru Comerţ, Karel De Gucht. “A fost o adevărată provocare pentru a realiza acest Acord şi este pentru prima oară când se realizează un Acord de liber schimb atât de cuprinzător între două economii mature”, a ţinut el să sublinieze.
În afară de a elimina aproape în totalitate taxele vamale, CETA va liberaliza, de asemenea, comerţul cu servicii, îndeosebi serviciile financiare, de telecomunicaţii, în energie şi transporturi. Pentru prima dată în istorie, piaţa achiziţiilor publice din Canada se va deschide la toate nivelurile guvernamentale pentru oamenii de afaceri din ţările UE.
Comerţul UE- Canada în cifre
În 2012, Canada a fost al 12-lea cel mai important partener comercial al UE, reprezentând 1,8% din comerţul exterior total al Uniunii. Pe baza cifrelor din 2011, UE a fost cel de-al doilea partener comercial al Canadei, după Statele Unite, realizând 10,4% din comerţul exterior total al Canadei.
Volumul valoric al comerţului bilateral cu mărfuri s-a ridicat la 61,8 miliarde euro în 2012. Maşinile, echipamentul de transport şi produsele chimice sunt principalele mărfuri exportate de UE în Canada şi, de asemenea, constituie o parte importantă a importurilor UE din Canada.
Fiind economii avansate, comerţul cu servicii (servicii profesionale, transporturi, bancare şi asigurări) reprezintă o componentă importantă a relaţiilor comerciale dintre UE şi Canada. În aceeaşi măsură, investiţiile rămân cel mai important instrument prin care pot fi realizate serviciile. În 2011, investiţiile din ţările comunitare în Canada s-au ridicat la 220 miliarde euro, în timp ce investiţiile canadiene în UE au însumat aproape 140 miliarde euro.
Potrivit analiştilor cotidianului britanic „Financial Times”, Acordul Economic şi Comercial Global (CETA), care va însemna că “producătorii de automobile, precum Fiat şi Volkswagen, îşi asigură accesul fără taxe pe piaţa canadiană” în timp ce “producătorii din industria cărnii de vită din Alberta vor putea să vândă anual, suplimentar 65.000 de tone de carne de vită în UE”, mai este important şi pentru precedentele diplomatice pe care le stabileşte, care ar putea să aibă impact asupra negocierilor în desfăşurare dintre UE şi SUA privind Parteneriatul Transatalntic.
„UE a dovedit că poate realiza un compromis şi poate deschide pieţele în mod istoric protejate – cu precauţie şi fără să-şi submineze valorile şi standardele”. Comentatorii britanici sunt de părere însă că, UE nu ar trebui să-şi facă prea multe speranţe. Economia SUA este mult mai mare decât cea a Canadei, iar şi greutatea autorităţilor de la Washington la masa negocierilor de la Bruxelles va fi mai mare decât a celor din Ottawa.
În acelaşi timp, un editorial al cotidianului canadian „The Globe and Mail” menţionează faptul că, avantajele potenţiale pentru exportatorii canadieni sunt impresionante. CETA este primul acord comercial major pe care Canada l-a negociat de la semnarea NAFTA, cu 20 de ani în urmă.