Un nou succes în ofensiva UE de consolidare a poziției sale în Asia. Miza și dificultățile negocierilor bilaterale UE-Japonia vizând încheierea noului acord de comerț liber

Cu prilejul summitului UE-Japonia din 28 mai 2011, la scurt timp după cutremurul devastator din Japonia, UE și Japonia au convenit să înceapă pregătirile în vederea încheierii unui nou acord-cadru pentru relațiile economice bilaterale și a unui acord de comerț liber. După un an de discuții intense, în mai 2012, cele două părți au căzut de acord asupra unei agende de negocieri foarte ambițioase, care să abordeze toate prioritățile UE în materie de acces pe piață, incepând cu barierele netarifare în calea comerțului reciproc și până la deschiderea în continuare a pieței achizițiilor publice. Totodată, au fost convenite foile de parcurs specifice pentru eliminarea, în contextul negocierilor, a barierelor netarifare și deschiderea pieței achizițiilor publice din Japonia în sfera transportului feroviar și urban. La data de 18 iulie 2012, Comisia Europeană a solicitat acordul statelor membre pentru deschiderea negocierilor cu Japonia în scopul realizării acordului de comerț liber. La data de 29 noiembrie 2012, Comisia Europeană a primit lumină verde de la Consiliul European pentru începerea negocierilor comerciale cu Japonia în vederea încheierii acordului, marcând astfel lansarea oficială a acestora.

Contextul global al negocierilor bilaterale și așteptările legate de noul acord comercial

Potrivit așteptărilor, noul acord de comerț liber ar urma să impulsioneze schimburile comerciale și investiționale dintre UE și Japonia și să exercite, implicit, un efect benefic asupra comerțului mondial, al cărui ritm de expansiune a încetinit semnificativ în ultimii doi.

După o relansare deosebit de dinamică a schimburilor comerciale internaționale  în primul an după recesiunea din 2009, creșterea acestora (estimată în baza volumului importurilor și exporturilor mondiale) a slăbit vertiginos pentru al doilea an consecutiv: de la 12,6% în 2010, la 6,4% în 2011 și la 3,2% în 2012, potrivit estmărilor raportului ONU publicat în ianuarie a.c. Cauzele sunt strâns legate de diminuarea cererii la nivel global, ca urmare a stagnării activității economice în Europa, dar și a cererii anemice din partea SUA și a Japoniei. În timp ce țările dezvoltate poartă în cea mai mare parte răspunderea pentru performanțele slabe înregistrate de comerțul internațional în ultimii doi ani, economiile în dezvoltare/în tranziție au început să resimtă, la rândul lor, tot mai acut efectele procesului de încetinire a activității economice și comerciale prin intermediul rețelelor producției globale în care sunt integrate, chiar dacă aceste țări rămân pe mai departe principala forță motrice a creșterii economice și a expansiunii comerțului în plan global.

Pe de altă parte, sub impactul crizei din 2008/2009, s-au accentuat și mai mult transformările structurale deosebit de dinamice din economia mondială, care au ca numitor comun deplasarea centrului de greutate economică și comercială dinspre economiile industrializate înspre marile economii emergente/în dezvoltare. În acest context, s-a schimbat radical configurația comerțului internațional, reflectând noile structuri de producție cristalizate ca efect al noilor tehnologii, al schimbărilor în structura cererii, al expansiunii dinamice a rețelelor producției globale controlate de CTN și al integrării crescânde a economiilor emergente/în dezvoltare în aceste rețele. Una din consecințe constă în aceea că, în ultimele două decenii, s-a majorat spectaculos ponderea țărilor emergente/în dezvoltare în comerțul mondial cu bunuri (de la 25% în 1990, la 45% în 2011) pe seama diminuării corespunzătoare a ponderii țărilor dezvoltate (de la 75% în 1990, la 55% în 2011). Marile puteri comerciale tradiționale – UE, SUA și Japonia – se văd confruntate cu tendințele, tot mai vizibile, de diminuare a cotelor lor de piață și, respectiv, de redistribuție a acestora în favoarea țărilor emergente/în dezvoltare.

Graficul 1: Evoluția cotelor de export deținute pe piața mondială de UE¹, SUA, Japonia, China și Rusia, în 1999-2011 (în %)

Notă: ¹ Exclusiv comerțul intra-UE.

Sursa: European Commission/DG for Economic and Financial Affairs (2012).

Graficul 1 oferă o imagine asupra procesului curent de repoziționare a marilor jucători pe piața mondială, fiind totodată sugestiv pentru succesul economiilor în termeni de competitivitate. Deși a reușit să-și păstreze poziția de lider mondial în comerțul global, revenindu-i cea mai mare cotă relativă de export din lume, UE a suferit o diminuare substanțială a cotei sale de export în ultimii trei ani, după ce în perioada premergătoare crizei aceasta s-a menținut relativ stabilă, în intervalul de 23-21% (excluzând comerțul intra-UE). Pe ansamblul perioadei 1999-2011, cota de export a UE s-a redus cu aproape 6 puncte procentuale (în SUA, reducerea respectivă depășind 6 p.p.). În cazul Japoniei, diminuarea cotei de export a fost mai puțin accentuată, de sub 4 p.p. În schimb, China a reușit să-și majoreze cota de export cu 8 p.p., iar Rusia cu aproape 2 p.p., în  același interval.

Totodată, accentuarea presiunilor protecționiste în anii de criză și post-criză, alături de amplificarea tensiunilor comerciale dintre marile puteri, se adaugă riscurilor și incertitudinilor din economia mondială, având potențialul de a frâna creșterea economică și expansiunea comerțului pe plan mondial.  În condițiile în care procesul de liberalizare a piețelor pe cale multilaterală este în impas – Runda Doha, lansată în 2001, fiind în continuare în blocaj –, marile puteri comerciale, în frunte cu UE și SUA, și-au reconsiderat orientările strategice în materie de politici comerciale, eforturile lor fiind canalizate spre menținerea/sporirea competitivității pe calea negocierilor bilaterale, prin încheierea de acorduri comerciale preferențiale. Pe lângă faptul că se pot finaliza mult mai rapid, aceste acorduri au avantajul realizării unei deschideri mult mai substanțiale a piețelor părților implicate, prin includerea unor subiecte a căror abordare exced demersurile de liberalizare în plan multilateral, precum aspectele legate de investiții, achiziții guvernamentale, drepturile de proprietate intelectuală, concurența ș.a. Este edificatoare în acest sens creșterea exponențială a numărului acordurilor preferențiale la nivel global. Dacă în 2008, anul declanșării crizei, au fost active 300 de acorduri preferențiale (bilaterale și regionale), numărul lor a crescut la 400 în prezent, fiecare țară membră a OMC fiind parte, în medie, la 13 asemenea acorduri, potrivit estimărilor recente ale OMC.

În această tendință globală se înscrie și noul acord de comerț liber care urmează a fi încheiat între UE și Japonia, după ce mandatul de negociere încredințat Comisiei Europene a fost confirmat de toate statele membre la sfârșitul lunii noiembrie 2012. Lansarea negocierilor comerciale bilaterale cu Japonia, care este cea de-a treia mare economie a lumii și care se numără printre partenerii strategici ai UE, are loc într-un moment în care oficialitățile europene doresc să accelereze încheierea de acorduri comerciale cu țările din Asia, cel puțin din două motive: pe de o parte, Zona euro a alunecat în recesiune pentru a doua oară în ultimii trei ani; pe de altă parte, există temeri că UE ar putea să rămână în urma SUA în ceea ce privește promovarea legăturilor comerciale cu Asia. După cum preciza președintele Comisiei Europene, Manuel Barroso, cu prilejul summitului Europa-Asia din noiembrie 2012, de la Vientan (Laos), „UE nu consideră comerțul un panaceu, dar îl privește ca o importantă forță motrice a creșterii economice în Europa, Asia și în restul lumii”.

Relațiile comerciale bilaterale UE-Japonia

UE și Japonia dețin împreună aproximativ o treime din producția mondială. Japonia este cel de-al doilea mare partener comercial al UE din Asia, după China (Tabelul 1). UE reprezintă o piață importantă pentru Japonia deopotrivă sub aspect comercial și investițional. La nivelul anului 2010, stocul de ISD receptate de UE din Japonia s-a cifrat la 129,1 miliarde euro, iar stocul de ISD generate de UE în Japonia la 93,6 miliarde euro.

În 2011, exporturile UE în Japonia au atins o valoare de 49 miliarde euro, fiind alcătuite în special din mașini și echipamente de transport, produse chimice și produse agricole. În același an, importurile UE din Japonia au totalizat o valoare de 67,5 miliarde euro, fiind dominate de mașini și mijloace de transport și produse chimice. La nivelul anului 2010, importurile și exporturile de servicii ale UE din/în Japonia au totalizat 12,7 miliarde euro și, respectiv, 17,2 miliarde euro.

Cu o pondere de 3,2% în exporturile totale extra-UE în 2011, Japoniei i-a revenit locul 6, fiind devansată de SUA (cu o pondere de 17%), China (8,9%), Elveția (7,9%), Rusia (7,1%) și Turcia (4,7%). Același loc 6 i-a revenit și în importurile totale extra-comunitare (cu o pondere de 4%), fiind situată în urma Chinei (17,3%), Rusiei (11,8%), SUA (10,9%), Norvegiei (5,6%) și Elveției (5,4%).

Tabelul 1: Comerțul UE-27 cu unele țări din Asia, în 2011 (în miliarde euro și în %)

Sursa: EUROSTAT.

Pe măsură ce UE și-a reorientat fluxurile comerciale pentru a beneficia de piețele mult mai dinamice din regiunile emergente, relațiile sale comerciale bilaterale cu partenerii săi tradiționali – economiile industrializate – s-au înscris pe un trend descendent (Caseta 1). Relațiile comerciale bilateral cu Japonia nu fac excepție.

Comerțul bilateral dintre cei doi jucători majori din economia mondială se află în declin în ultimii ani.  În perioada 2006-2010, exporturile UE către Japonia au scăzut într-un ritm mediu anual de 0,6%, în timp ce exporturile totale ale UE au sporit cu 3,8%. În aceeași perioadă, exporturile Japoniei către UE s-au diminuat cu 3,2%, în condițiile în care exporturile sale totale au sporit cu 3,1%. Ponderea Japoniei în exporturile totale ale UE a stagnat practic în perioada 2007-2011 (depășind cu puțin 3%), iar în totalul importurilor UE a scăzut de la 5,5% în 2007, la 4% în 2011. În mod similar, ponderea UE în exporturile totale ale Japoniei a scăzut de la 16% la 12% în perioada 2007-2010, iar în totalul importurilor Japoniei de la 11% la 10%.

În mod tradițional, relațiile comerciale dintre UE și Japonia s-au caracterizat prin excedente importante în favoarea Japoniei în comerțul cu bunuri, dar prin excedente comerciale în favoarea UE în comerțul cu servicii. În anii recenți, fluxurile comerciale bilaterale au devenit mai echilibrate, dar în virtutea trăsăturilor structurale specifice societății și economiei nipone, această țară continuă să prezinte numeroase dificultăți sub aspectul desfășurării relațiilor comerciale și investiționale bilaterale.

Lipsa de performanță în relațiile comerciale și investiționale reciproce ale celor două mari economii dezvoltate are ca rezultat pierderi în materie de competitivitate, productivitate și bunăstare, atât în plan bilateral, cât și în context economic global, îngustarea opțiunilor consumatorilor, menținerea unor prețuri înalte și, nu în ultimul rând, o slabă susținere a ocupării forței de muncă. Studiile economice elaborate la nivelul UE, alături de rezultatele consultărilor publice, evidențiază că relațiile comerciale și investiționale bilaterale UE-Japonia sunt mult inferioare potențialului lor, iar principala cauză rezidă în combinația de măsuri tarifare și netarifare care afectează comerțul reciproc. În special barierele netarifare constituie o preocupare majoră pentru exportatorii și investitorii comunitari în Japonia, cele mai afectate fiind sectorul agro-alimentar, industria auto, dispozitivele farmaceutice și medicale.

Caseta 1

Din acest motiv, autoritățile europene apreciază că un acord de comerț liber profund și de o largă cuprindere și, respectiv, un acord de parteneriat economic ar putea aborda toate subiectele de interes comun, incluzând măsurile tarifare și netarifare, serviciile, investițile, drepturile de proprietate intelectuală, concurența și achizițiile publice. Desigur, o serie de factori care diminuează în prezent potențialul comercial și investițional bilateral pot fi abordați prin măsuri de politică comercială sau prin reforme interne, inclusiv prin negocieri comerciale, dar este puțin probabil ca prin asemenea măsuri să fie atenuați și alți factori, precum distanța geografică, problemele legate de comunicații sau de preferințele consumatorilor. Totuși, negocierile comerciale pot genera schimbări în materie de măsuri tarifare și netarifare, ca și în privința a numeroase alte aspecte care îngreunează sau discriminează comerțul cu bunuri și servicii, investițiile și achizițiile publice, și care sunt asociate cu cadrul de reglementare din cele două țări.

Temeri, dificultăți și provocări

După cum se anunță, procesul de negociere va fi dificil și îndelungat întrucât va trebui să înfrunte și să depășească în special temerile legate de impactul acordului asupra industriei auto a UE, aflată într-un dureros proces de restructurare. Franța, Italia, dar și alte state membre și-au exprimat îngrijorarea că un acord de comerț liber cu Japonia ar putea conduce la o creștere sensibilă a importurilor generate de puternica industrie auto niponă, fără asigurarea unui acces la fel de avantajos pentru firmele europene pe piața japoneză.

Tocmai pentru a contracara aceste temeri, mandatul de negociere încredințat Comisiei Europene prevede includerea în noul acord comercial a unei clauze de salvgardare care să permită autorităților comunitare să reinstituie taxele vamale în cazul în care UE ar fi confruntată cu o avalanșă de importuri de autovehicule sau alte produse sensibile, din Japonia. Cu toate acestea, producătorii de autovehicule din spațiul UE au rămas neconvinși, mai ales că – după cum declara reprezentantul principalului grup de lobby din interiorul industriei, respectiv, al Asociației europene a producătorilor de autovehicule – mai multe studii elaborate de surse independente ar fi concluzionat că rezultatele acordului ar afecta interesele industriei europene. În opinia producătorilor auto din UE, acordul comercial cu Japonia va înrăutăți deficitul înregistrat de UE în comerțul cu autovehicule și va avea ca rezultat reducerea locurilor de muncă.  Ca atare, un acord de liber schimb neechilibrat cu un competitor major ar fi ultimul lucru de care ar avea nevoie producătorii de auto din UE.

Pe de altă parte, analiștii apreciază că acordurile comerciale de calibrul celui încheiat de UE cu Coreea de Sud ar fi generat beneficii pentru producătorii de autovehicule, ca și pentru alți exportatori din spațiul UE. În acest sens, sunt citate evidențele Asociației importatorilor și distribuitorilor de mașini din Coreea de Sud, potrivit cărora înregistrările de noi mașini marca BMW pe piața sud-coreeană au crescut simțitor după intrarea în vigoare a acordului de liber schimb în iulie 2011. Iar în timp ce înregistrările de autovehicule marca Mercedes-Benz au sporit, cele vizând Land Rover au manifestat un salt de-a dreptul. Este însă la fel de adevărat că, potrivit precizărilor reprezentanților aceleiași asociații, nu toate autovehiculele înregistrate sub mărci europene au și fost fabricate în Europa.

Cu toate acestea, producătorii de autovehicule din UE continuă să fie în alertă din cauza accentuării presiunilor concurențiale ca efect al acordului de liber schimb încheiat cu Coreea de Sud. Nu mai demult decât în octombrie 2012, Comisia Europeană a respins cererea Franței de monitorizare a importurilor de autovehicule din Coreea de Sud – un pas care ar fi putut pune în mișcare un proces de revocare a concesiilor tarifare acordate de UE acestei țări.

Dar noile negocieri comerciale cu Japonia întâmpină o rezistență fermă nu doar din partea producătorilor din industria auto a UE. Probleme similare sunt așteptate a se ivi odată cu începerea negocierilor și în sfera agriculturii, ceea ce reflectă provocările majore cu care se confruntă Comisia Europeană în eforturile sale de a promova într-o manieră agresivă fluxurile de bunuri și servicii în regiunea cea mai dinamică a lumii, în conformitate cu noile orientări ale politicii comerciale comune, adoptate în 2006 și redefinite în 2010.

Miza negocierilor, interesele aflate în joc și beneficiile scontate

Atât UE, cât și Japonia aplică taxe vamale reduse în comerțul reciproc cu bunuri. Cu toate acestea, taxele vamale puse în aplicare de Japonia sunt ridicate în cazul produselor agricole, produselor alimentare prelucrate și al băuturilor, în toate aceste domenii UE fiind un exportator redutabil pe plan mondial. În toate celelalte domenii care prezintă relevanță pentru exporturile UE, taxele vamale medii aplicate de Japonia sunt în general scăzute.

În schimb, taxele vamale aplicate de UE principalelor produse exportate de Japonia sunt mai înalte. Exporturile japoneze către UE se încadrează într-un număr scăzut de sectoare ale industrei prelucrătoare, incluzând autovehicule, produse electronice și mașini. De aceea, interesul major al Japoniei se focalizează asupra eliminării taxelor vamale, mai ales după intrarea în vigoare a acordului de comerț liber dintre UE și Coreea de Sud, care a avut ca efect ascuțirea concurenței dintre Japonia și Coreea de Sud în sectoarele similare de export.

Din perspectiva UE, rezultatele studiilor economice și ale consultațiilor publice relevă că barierele netarifare reprezintă impedimentele majore care stau în calea exportatorilor comunitari pe piața japoneză. Anumite segmente ale pieței japoneze, precum unele produse agricole și anumite echipamente de transport și produse aeronautice, sunt aproape integral închise pentru exportatorii din UE. Cele mai afectate de barierele netarifare existente sunt șapte sectoare economice – care alcătuiesc partea preponderentă a exporturilor UE în Japonia –, și anume: produsele chimice (incluzând produsele farmaceutice), autovehiculele, dispozitivele medicale, alimentele procesate, echipamentele de transport, telecomunicațiile și serviciile financiare. Lipsa de transparență în sfera achizițiilor publice și problemele legate de protecția drepturilor de proprietate intelectuală au fost identificate, la rândul lor, ca importante bariere netarifare care fac practic imposibil accesul firmelor europene pe piața japoneză.

Dată fiind importanța eliminării barierelor netarifare pentru nivelarea terenului de joc pentru firmele europene pe piața japoneză, dar având în vedere și temerile manifestate de anumite cercuri din interiorul UE față de noul acord, mandatul de negociere al Comisiei Europene stipulează trei condiționalități majore:

1.      barierele netarifare aplicate de Japonia vor fi eliminate în paralel cu orice reducere a taxelor vamale din partea UE;

2.      Comisia Europeană va putea suspenda negocierile dacă nu se vor materializa, în decursul unui an de la începerea negocierilor, progresele specificate în foile de parcurs privind eliminarea barierele netarifare și deschiderea pieței japoneze a achizițiilor publice în domeniul transportului feroviar și urban;

3.      stabilirea unei clauze de salvgardare în scopul protejării sectoarelor sensibile din UE.

Potrivit studiilor de impact, acordul de comerț liber UE-Japonia ar genera  următoarele beneficii importante pentru UE:

• stimularea economiei UE cu echivalentul a 0,8% din PIB;
• majorarea cu 32,7% a exporturilor UE spre Japonia și cu 23,5% a exporturilor Japoniei către UE;
• crearea unui număr de 420.000 locuri de muncă adiționale în UE.

Accelerarea ofensivei UE de promovare a oportunităților de afaceri pentru firmele europene

Dificultățile întâmpinate de lansarea negocierilor comerciale bilaterale cu Japonia ilustrează, de altfel, provocările cu care se confruntă Comisia Europeană în contextul accelerării ofensivei sale de promovare a deschiderii piețelor partenerilor săi comerciali, conform noilor priorități ale politicii comerciale comune, redefinite în 2010.

Astfel, recent, chiar și negocierile comerciale lansate în martie 2010 cu Singapore – care este o economie mult mai deschisă decât Japonia – au intrat în dificultate. Negocierile comerciale cu această țară, care sunt pe punctul de a fi finalizate, urmăresc îmbunătățirea accesului firmelor europene pe această piață, mai ales că firmele din SUA beneficiază deja de acces preferențial. În plus, UE dorește ca acest acord să se constituie într-un model de referință pentru celelalte acorduri de comerț liber preconizate a fi încheiate cu țările din Asia.

În prezent, UE poartă negocieri comerciale și cu Malaysia (inițiate în octombrie 2010), în urma cărora se așteaptă să dobândească acces pe piața achizițiilor publice puternic protejată a acestei țări. În octombrie 2012, UE a demarat negocieri comerciale cu Vietnam și explorează posibilitatea declanșării, în prima parte a acestui an, a negocierilor bilaterale cu Thailanda și Indonezia. Pe termen lung, UE urmărește încheierea unui acord de comerț liber cu întregul grup ASEAN (Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est), dar dorește ca în prealabil să facă progrese mai substanțiale în planul finalizării acordurilor individuale de liber schimb cu toate țările membre ale grupului.

Tot pe linia accelerării demersurilor de promovare a oportunităților de afaceri pentru firmele europene, se înscriu și negocierile comerciale cu Canada, UE fiind aproape de finalizarea unui acord comercial ambițios cu această țară. În mai 2009, cele două părți au inițiat negocieri în vederea încheierii unui acord economic și comercial cuprinzător, prevăzut inițial a fi realiza la sfârșitul anului 2012. La sfârșitul lunii noiembrie 2012, Consiliul European a luat în dezbatere și problemele rămase încă deschise în negocierile bilaterale, angajându-se ferm să susțină conlucrarea strânsă cu autoritățile canadiene în vederea convenirii, într-un timp cât mai scurt, asupra ultimelor aspecte controversate. Centrul de greutate al negocierilor cu Canada vizează stabilirea viitorului cadru al comerțului cu produse de înaltă tehnologie și inovatoare  dintre două economii dezvoltate. După cum relevă un studiu de impact, acordul final are potențialul de a genera o creștere cu circa 25 miliarde euro a comerțului bilateral. (În 2011, valoarea comerțului UE cu Canada se ridica la 52,5 miliarde euro, această țară figurând pe locul 12 în ierarhia partenerilor comerciali ai UE, cu o pondere de numai 1,6% în totalul comerțului extracomunitar.). Deși nu a fost avansată încă o dată precisă pentru finalizarea acordului, cert este că autoritățile europene doresc să imprime un ritm alert demersului de negociere, pentru a-l încheia cât mai curând posibil.

În fine, sunt de amintit și eforturile UE în ceea ce privește negocierile comerciale la nivelul Parteneriatului euro-mediteranean.  La sfârșitul anului 2011, Consiliul UE a autorizat Comisia Europeană să lanseze negocieri bilaterale cu țările din sudul Zonei mediteraneene, respectiv, Maroc, Tunisia, Iordania și Egipt, în scopul realizării unor acorduri de comerț liber, aprofundate și cuprinzătoare. În perioada care a urmat, Comisia Europeană s-a angajat într-un proces de pregătire a negocierilor cu aceste țări, iar progresele făcute în acest sens până în noiembrie 2012 au permis Comisiei Europene să anunțe demararea negocierilor cu Maroc și Tunisia la o dată foarte apropiată. 

Bibliografie

European Commission (2012), EU-Japan Free Trade Agreement: Commissioner De Gucht Welcomes Member States’ Green Light to Start Negotiations. Remarks by EU Trade Commissioner Karel De Gucht following the Foreign Affairs Council (Trade). MEMO/12/930, 29 November 2012, Brussels.

European Commission/Directorate General for Economic and Financial Affairs (2012), Margorzata Galar, Competing Within Global Value Chains, ECFIN Economic Brief, Issue 17/December 2012.

––- The Wall-Street Journal (2012), EU Will Begin Talks With Japan on Trade Pact, 2 December 2012.

UN/DESA, UNCTAD et al. (2013), World Economic Situation and Prospects – 2013, United Nations, New York, 2013.

Vaughan, Martin (2012), EU Faces a Tough Call on Trade Talks With Japan, The Wall-Street Journal, 29 November 2012.